Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Legea offshore – mult zgomot, puțină rațiune
2018-10-09
1
Ca de obicei, orice subiect important, inclusiv faimoasa Lege offshore, cade în derizoriu în luptele politice de pe Dâmbovița.

 

România importă azi cam 10% din consum de la Gazprom. Țările din jur sunt total dependente de Gazprom, dar au și un consum destul de mic (Bulgaria - 3 miliarde de metri cubi, Moldova - 1 miliard, Ungaria - 10 miliarde, ceva mai puțin decât noi, cu 11-12). Kremlinul a influențat decizii politice în regiune, ca atitudinea statelor membre UE față de sancțiunile post-Crimeea, punând mâna pe robinetul de gaze. Consumul în regiune e infim față de volumul total al exporturilor de gaz rusesc către UE, de 200 de miliarde de metri cubi, deci nicio pierdere majoră pentru Gazprom dacă taie gazul aici. Suntem cu toții vulnerabili dacă Gazprom decide să nu ne mai dea gaz – o șansă destul de mare, ținând cont că în 2019 termină de construit conducta Turk Stream, iar Gazprom vrea să elimine tranzitul prin Ucraina cât de curând, conducta prin Ucraina fiind cea prin care importăm cu toții. Orice descoperire de noi zăcăminte, onshore sau offshore, în România sau în zonă, ar fi o mare ușurare, deoarece nici unii dintre noi nu știm ce se va întâmpla după 2020.

 

Din păcate, gazul la care se putea ajunge ușor (onshore sau la adâncimi mici în Marea Neagră) este deja în exploatare, nu s-au mai prea făcut descoperiri noi, s-a terminat și discuția cu gazele de șist în urmă cu câțiva ani din cauza incertitudinilor din Ucraina și faptului că descoperirile de resurse au fost mult sub așteptări. Gazele deep offshore din Marea Neagră sunt cam singura certitudine.

 

Chestiunea siguranței energetice (limitarea riscului pentru noi toți de a rămâne în frig iarna sau fără curent) e, după părerea mea, chiar mai importantă decât alte aspecte, cum ar fi cât încasează statul la buget. Dar și subiectul fiscalității este important și, de altminteri, cea mai fierbinte discuție publică pe subiect. Câteva aspecte sunt însă esențiale.

 

1. Nu putem deschide azi subiecte de tipul „ar trebui ca statul să fie coacționar“, „statul să exploateze singur resursele“, „statul să ia o parte din profit“ sau alte idei avântate din ultimele luni. Noi avem de mult timp un anumit regim de exploatare a resurselor – statul concesionează unor companii și încasează redevențe. Avem contracte de concesiune în vigoare de 10 ani în baza cărora s-au făcut explorări în Marea Neagră. Nu poți veni acum să rupi contracte și să schimbi reguli.

 

2. Pentru exploatările deep offshore de petrol și gaze, avem lege din 1999, care spune clar că regimul fiscal (redevențe și orice alte impozite specifice sectorului) rămân neschimbate pe toată durata concesiunii și nu pot fi modificate decât dacă ambii parteneri, statul și companiile, cad de acord. În alte cuvinte, există azi o lege, care urma să fie abrogată prin Legea offshore, și care zice că se aplică doar redevențele din 2009, de când s-au dat concesiunile în Marea Neagră, nu și impozitele mai noi de atunci, ca impozitul pe veniturile suplimentare din 2013. Modificările pe fiscalitate din Legea offshore, făcute prost, ne aduc într-un posibil conflict juridic cu actualii concesionari care au semnat contracte în anumite condiții, conflict numai bun de arbitraj internațional. Nu trebuie să ne fie simpatici Petrom, Exxon și ceilalți ca să vedem asta – până și șmecherii de la Roșia Montană au, din vina statului, o șansă reală să ne tapeze de bani tot așa. Asta nu înseamnă că fiscalitatea nu poate fi crescută, ci că statul trebuie să calculeze inteligent impozitarea optimă și să o negocieze cu companiile, care ar putea fi de acord cu impozite mai mari, dacă obțin altceva la schimb. De pildă, toată lumea ar fi fericită dacă s-ar clarifica toate autorizațiile, avizele, ștampilele și instituțiile responsabile, să știe și Exxon sau Petrom la ce să se aștepte cu lucrările de exploatare.

 

3. Găsirea nivelului optim de fiscalitate nu e o misiune ușoară. Oricine vine azi să spună că impozitul ar trebui să fie X, pe șleau, bate câmpii. Într-un fel arată regimul fiscal într-o țară bine guvernată, fără corupție și cu administrație capabilă, în alt fel într-o țară cu riscuri politice, administrată prost și coruptă. Într-un fel poți pune impozite când ai un zăcământ uriaș, onshore sau shallow offshore și exploatabil 70 de ani cu cheltuieli mici, curente, cu puține investiții; într-un alt fel când ai un zăcământ mediu, deep offshore și care necesită investiții mari inițiale și tehnologie disponibilă de la doar 3-4 firme în lume. Una încasează statul acolo unde e coacționar, dar își și asumă riscurile aferente investiției (inclusiv să piardă bani, nu doar să câștige), alta acolo unde așteaptă doar redevențe, impozite și profit aferent unui pachet minoritar de acțiuni. Numai cineva în stare să analizeze toate aceste aspecte comparativ între țări poate spune cum să arate impozitul ideal.

 

Toate acestea nu pot fi rezolvate de pe o lună pe alta și discuțiile se poartă după ureche, flexând mușchii politici, fără cifre în spate. Ar fi mai onest să stabilim un calendar: statul român să-și calculeze impozitul, companiile să aibă o certitudine că se va ajunge într-un termen rezonabil la un cadru de reglementări, legi și fiscalitate clar, iar dezbaterile să fie făcute atunci cu cifre și transparent. Riscul cel mai mare e că noi vom rămâne cu scandalul politic și fără gaz, companiile își vor lua jucăriile și vor încerca să-și recupereze banii prin arbitraj, iar statul român, dacă nu se fac investițiile în offshore, va încasa fix zero.  

TAGS : Legea offshore marea neagra concesiune exploatare gazprom import uncraina ungaria crimeea resurse stat contracte
Comentarii
emil 2018-10-14
Dupa executia lui Ceausescu, Romania si-a lichidat singura industria si nu mai este vulnerabila la Gazprom. Zgomutul ce il auziti este ecoul adevarului ascuns.
Total 1 comments.
Recomandari
1337
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22