Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Italia: un contract cu frica pe cinci ani
2018-06-05
4
Nu va dura mult până când noii lideri italieni vor intra în conflict deschis cu Uniunea Europeană.

 

Populiştii din sudul şi din nordul Italiei au găsit într-un final suficient teren comun cât să formeze o coaliţie de guvernare. Este poate o veste mai proastă decât dacă negocierile ar fi eşuat şi s-ar fi ajuns la noi alegeri anticipate (după trei luni de haos, a fost cât pe ce – președintele Mattarella se pregătea să instaleze un guvern tehnocrat care să conducă ţara până la anticipate. A renunțat după cereri de revocare a preşedintelui, ameninţări, chemări la protest și după ce populiștii s-au înțeles între ei). S-a ajuns, așadar, la cel mai sumbru scenariu – un guvern populist, eurosceptic şi antiimigraţie.

 

Cele două partide populiste care vor controla Peninsula și vor hrăni italienii cu mult circ timp de cinci ani sunt Mişcarea Cinci Stele (M5S), care a cules voturile italienilor din sud, şi Liga (fostă Ligă a Nordului, extrema-dreaptă), care a câștigat simpatia Nordului. Împreună, au suficiente voturi pentru majoritate în parlament şi, prin urmare, nicio emoţie la votul de încredere din zilele următoare.

 

„Alianța fricii“ (cum a fost botezată noua guvernare de un deputat democrat) va fi condusă de un personaj ce nu are nicio legătură cu politica – Giuseppe Conte. E un profesor universitar de drept civil pe care partida populistă încearcă acum să îl vândă drept tehnocrat, deși „a sprijinit în campanie ideologia de centru-stânga a M5S“. Nominalizarea a fost cu cântec – există acuzații fondate că și-a cosmetizat CV-ul academic: patru universități de renume (New York University, Cambridge, Universitatea din Malta și Sorbona) au negat că Giuseppe Conte ar fi studiat ori predat în respectivele instituții de învățământ, așa cum susține. Lucrurile sunt de-a dreptul comice pe alocuri: în timp ce în CV a trecut că a urmat cursuri la Cambridge, singura sa legătură cu universitatea în cauză este că a făcut o vizită la prietena lui, care urma acolo un curs de vară. Un ilustru necunoscut al politicii, cu o agendă inexistentă, pe care acum Italia îl învestește punte de legătură între cei doi șefi de partid, în așa fel încât cabinetul să nu se rupă înainte de vreme.

 

Cei doi populiști-șefi care vor controla de facto Peninsula – Luigi di Maio (M5S) și Matteo Salvini (Liga) – s-au autoimpus ca vicepremieri cu puteri extinse. Au avut grijă din timp să-și creeze două ultraportofolii, prin care să acopere cât mai multă putere posibil. Di Maio va fi responsabil de ministerul ce combină Munca și Dezvoltarea Economică. Promite că se pune imediat pe treabă ca să creeze locuri de muncă și să pedepsească afaceriștii care se relochează din Italia, împuținând asfel locurile de muncă pentru italieni. Celălalt vicepremier, Matteo Salvini, va fi ministru de Interne, poate cel mai important portofoliu dintre toate: va controla securitatea internă, drepturile civile, imigrația și jocul electoral. Iar prima poziție de după preluarea puterii lasă prea puțină speranță pentru moderație. „Europa nu mai are cum să fie tabăra de refugiați a Europei. Făceți-vă bagajele!“, le-a transmis Salvini imigranților.

 

Și restul faunei din Cabinetul Conte arată la fel de ciudat: Lorenzo Fontana, adversar vehement al căsătoriilor gay și adopțiilor, precum și admirator al lui Viktor Orbán și Marine Le Pen, a fost instalat în fruntea Ministerului pentru Familii și Persoane Defavorizate, în timp ce Paolo Savona, eurosceptic declarat (avocat al ieșirii Italiei din zona euro), a fost trecut la Afacerile Europene. Tot atâția lupi păzitori la oi. Și toți deciși să pună în aplicare cât mai repede posibil ce au promis în campanie: renegocierea regulilor fiscale ale UE pentru Italia și stârpirea imigrației.

 

În ce privește problemele reale ale Italiei (deficitul masiv, al doilea după cel al Greciei, rigiditatea pieței muncii, șomajul de 11%, un grad mare al corupției și al evaziunii fiscale, un sistem legal disfuncțional și birocrația uriașă), promisiunile sunt fanteziste.

 

Ambele formațiuni populiste s-au pus de acord pentru tăieri masive de taxe, un venit minim universal de aproape 800 de euro, o pensie minimă la același nivel, renunţarea la reforma pensiilor. Toate ar costa undeva în jur de 125 de miliarde de euro (adică încă 7% din PIB), a calculat institutul Osservatorio Conti Pubblici. La toate cele expuse vine să se adauge ideea deportării masive a imigranților: Italia ar trebui să scoată 1,5 miliarde de euro pentru repatrierea celor circa 500.000 de imigranți fără documente. Bani pe care Peninsula nu îi are. De unde plănuiesc cei doi lideri să facă rost de ei? Nici mai mult, nici mai puțin decât să renegocieze cu UE Pactul de Stabilitate și Creștere, care stabilește un plafon maxim al deficitului bugetar de 3% pentru statele UE. Asta în condițiile în care Italia are deja o datorie suverană de peste 130% din PIB! Există și alte fantasmagorii: deturnarea banilor din fondul pentru integrarea imigranților către deportarea masivă (idee marca Salvini) ori pedepsirea companiilor care se relochează (chiar și într-un alt stat UE!) prin obligația de a returna subvențiile.

 

Așadar, nu va dura deloc foarte mult până când noii lideri italieni vor intra în conflict deschis cu UE. Nu doar pentru încălcarea regulilor fiscale, dar și pentru deviațiile pe politica imigrației (prin refuzul de a se conforma deciziilor europene și încălcarea Convenției de la Geneva) și încălcarea flagrantă a principiilor fundamentale ale UE, precum libera circulație a forței de muncă și capitalului. Problemele de până acum cu Polonia și Ungaria vor părea Bruxellesului o joacă de copii. Circul italian e pe cale să fie frumos împachetat și trimis la export.

TAGS : italia guvern alegeri populist eurosceptic Mattarella miscarea cinci stele frica Giuseppe Conte
Comentarii
Imreh istvan 2018-06-05
Nu mai inteleg nimic stimata Dna E. Francu. Dupa alegeri democratice din anumite motive au iesit invingatori unii, altii au pierdut. Asa este regula jocului democratic, sau cel putin asa a fost pana acum. Inainte de alegeri sunt campanii electorale, cu multi bani cheltuiti, cu programe mai mult sau mai putin viabile. Unii prefera temele ce intereseaza viata de zi cu zi (somaj, fiscalitate, migratie ilegala) altii alte teme. Votantii dupa ce se informeaza sau nu sau dupa alte preferinte pun stampila de vot si actul democratic a fost infaptuit. Dar ce tragedie, nu castiga cine trebuie, stanga, liberalii, verzii sau curcubei sau altii din gasca lor ci ceilalti, fascistii, nazistii, euroscepticii, extremistii, antimigrationisti etc. Deci jumatate si ceva a votantilor sunt dusmanii Europei, sunt xenofobi, antisemiti deci nu sunt democrati. Si asta spune partea care in campanie a manifestat zgomotos, dar din fericire numeric putini cu drapele rosii cu secere si ciocanul in pietele din Milano si alte orase. Dupa multe piedici acesti paria, care au indraznit sa castige alegerile, au format un guvern, cu chiu cu vai, si vin "democratii adevarati" si ii linseaza mediatic, politic, profesional pe fiecare ministru. Sa fie clar nu ei au afundat Italia in mizeria in care sunt: somaj, datorii externe mari, peste jumatate de milion de migratai ilegali fara acte, care sug sangele si asa anemic al Italiei. Noul guvern incearca, populist sau nu, sa faca macar un pic de ordine, sa dea o speranta populatiei sa-si onoreze promisiunile. Si au si o luminita la capatul tunelului, o licarire ca pot oferi ceva. Si aceste luminite sunt Austria, gruparea V4 si altii, cu succese deja contabilizate, dar care nu convin elitelor prafuite, rancezite liberalo marxisto-maoisto-verzi, ce conduc actual UE. Ba mai mult ameninta cu pietele financiare internationale, care vor invata pe italieni cum trebuie sa voteze de acum incolo. Pentru cau au indraznit sa castige democratic vor fi pedepsiti crunt, sa invete minte VAE VICTIS-ITALIA.
Sándor 2018-06-17
Domnule István,democratia nu inseamna doar aritmetica votului.Si functioneaza cu adevarat doar daca masele si-o doresc,iar elitele se raporteaza la regulile ei cu bjna-credinta.Problema maselor e ca ibcep sa dispara in mid natural generatiile care au experimentat ororile razboiului si ale sistemelor totalitare(in Vest,mai ales)asa ca au partie ideile care oferteaza paradisul contra restrangerii libertatilor.Problema elitelor e disparitia autocenzurii, relativizarea valorilor,reducerea discernamantului si iresponsabilitatea in promisizni si actiunea politica.Ideea e sa n-ajunga unul ca Dragnea in postura de candidat la presedentie,sa spunem,el trebuind a fi blocat de filtre anterioare,care tin de politica de cadre a partidului.Altfel,drumul e deschis si caile nenumarate:referendum in Grecia ca sa nu mai fie platite datoriile externe,supraindatorarea sufocanta in Italua,instalarea institutiei tzarului in Ungaria,prin politica fierberii lente a broastei,combinata cu biciul si morcovul magarului,transformarea statului intr-o retea mafiota de interese,in Romania.
Si astea sunt doar rezultatele light.Caile,cum spuneam,odata deschise sunt nenumarate si duc in milioane de directii.
gica 2018-06-09
Catalin Condurache,luminita de la Moscova vine la nemti de ani si ani,iar voi o trageti cu aceasta lozinc la altii!
Catalin Condurache 2018-06-06
Ati utat sa mentionati luminita care vine de la Moscova. Nu ei au afundat Italia dar risca sa-i dea lovitura decisiva.
Total 4 comments.
Recomandari
6295
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22