Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Trump aruncă Orientul în criză
2018-05-15
5
Denunțarea acordului nuclear cu Iranul de către Washington toarnă gaz peste focul regional. Ciocnirile dintre Israel și Iran riscă să degenereze într-un război în toată regula. Mutarea Ambasadei Americane la Ierusalim reaprinde chestiunea palestiniană.

Între timp, ascensiunea clericului șiit Moqtada al Sadr (un vechi rival al SUA) amenință echilibrul precar din Irakul post-ISIS. În plus, relațiile transatlantice traversează o criză existențială poate mai profundă ca în 2003, iar Kremlinul pare să fie marele beneficiar.

 

Retragerea Americii din acordul cu Iranul (JCPOA) nu mai miră pe nimeni. În fond, Donald Trump tună și fulgeră împotriva acestuia încă din campanie. De atunci nimic nu l-a făcut să-și schimbe opinia. Dimpotrivă, păcatul originar fiind acela că era o moștenire tarată, opera de căpătâi a lui Obama în plan extern. Și trebuia să demonstreze că este un anti-Obama. În această logică, reproșurile nu au contenit să curgă: acordul nu rezolvă chestiunea nucleară iraniană, ridicarea sancțiunilor a dat undă verde Iranului să semene dezordine în Orient, în timp ce programul balistic continuă nestingherit. Pe de altă parte, spun susținătorii, menirea acordului era de a încorseta și limita ambițiile nucleare ale Teheranului, de a instituționaliza un regim robust de inspecții care să detecteze din vreme orice abatere, într-un moment în care atenția Administrației Obama era absorbită de criza siriană și de campania împotriva ISIS.

 

Mulți observatori sunt convinși de faptul că Trump aplică prematur Iranului o lecție pe care a extras-o din episodul nord-coreean: doar o campanie de maximă presiune (economică, politică și militară) forțează cealaltă parte să accepte concesii aproape imposibil de contemplat. Dar oare există în cazul Iranului, posibilitatea de a reface o coaliție internațională capabilă să exercite presiuni insuportabile (așa cum s-a întâmplat și în 2015)? Este puțin probabil ca un astfel de efect să fie generat fără participarea Rusiei, Chinei și a Europei.

 

Transferul funcționează și invers, în măsura în care Casa Albă folosește lacunele JCPOA în dosarul nord-coreean pentru a semnala ce-și dorește din partea Phenianului. Chiar în ziua în care Donald Trump denunța JCPOA, consilierul său pe probleme de securitate națională, John Bolton, anunța că „retragerea SUA are implicații pentru întâlnirea cu Kim Jong-un. Transmite un mesaj clar că SUA nu vor accepta deal-uri inadecvate“. Pe acest fond, Washingtonul așteaptă concesii radicale din partea Phenianului – eliminarea tuturor proceselor care permit acumularea de combustibil nuclear, concomitent cu renunțarea la programul balistic. Modelul contemplat, mai ales de Bolton, este cel al Libiei din 2003, care a predat comunității internaționale programul său de arme de distrugere în masă.

 

De remarcat că mai toată pledoaria pe care Donald Trump a avut-o în discursul său de retragere din JCPOA a fost despre cât de toxic este comportamentul regional al Iranului și cum amprentele Teheranului se află în spatele fiecărei crize majore din Orient. Dar întrebarea fundamentală este cât de mult este dispus Trump să se opună comportamentului nociv al Iranului la firul ierbii? Din această perspectivă, impulsurile sale sunt contradictorii, plasând politica sa față de regiune în disonanță. Semnalele date până acum au arătat mai degrabă predispoziția de a se retrage, lăsând responsabilitatea rezistenței, a contrabalansării Iranului șiit pe umerii statelor locale. Trump pare să vadă misiunea Americii în Orient exclusiv prin prisma eliminării rămășițelor ISIS: „este esențial ca națiunile responsabile din Orient să-și extindă masiv contribuțiile pentru a preveni ca Iranul să profite de pe urma succesului împotriva ISIS. (...) Cât privește Siria, aș vrea să plecăm, aș vrea să îi aducem pe incredibilii noștri războinici acasă“. Și totuși, în exact aceeași luare de poziție, președintele american spune că „nu vrem să-i lăsăm Iranului cale liberă către Mediterana“. Este greu de crezut că un efort de îndiguire a ambițiilor hegemonice iraniene poate da roade fără implicarea Americii. Dar acesta este exact tipul de efort de care Trump nu mai vrea să audă. Se vorbește de un răgaz de șase luni pe care l-ar fi dat comandanților săi pentru a-și încheia operațiunile. Însă capetele de pod americane din Siria și Irak rămân importante pentru modelarea realităților post-ISIS, pentru consolidarea politică a căștigurilor militare, inclusiv prin păstrarea opoziției anti-Assad în orbita Washingtonului, într-o lume în care mâna lungă a Teheranului are un amplu spațiu de manevră prin arhipelagul de forțe paramilitare pe care-l deține în regiune. Tehnic, terapia recomandată de Departamentul de Stat este una de „întărire a instituțiilor legitime ale statelor legitime pentru a închide fisurile pe care Iranul le exploatează. Iranul este asemeni hoțului care la adăpostul nopții va caută orice oportunitate – o ușă pe jumătate deschisă, neîncuiată, sau o ușă complet deschisă”. Din această perspectivă, este de așteptat ca Irakul să redevină în următoarele luni scena unei bătălii aprige pentru influență între Washington și un Teheran decis șă-și ia revanșa. Resectarizarea spațiului politic irakian (inclusiv prin instrumentalizarea milițiilor șiite controlate de Teheran) dar și amplificarea sentimentelor anti-americane ar putea avea consecințe dramatice pentru echilibrul atât de fragil câștigat după eliminarea ISIS, eliberând exact tipul de energii societale care în trecut au pregătit ascensiunea Statului Islamic.

 

La nivelul administrației americane, măsura semnalează consolidarea influenței gărzii pretoriene din jurul președintelui, în special al lui John Bolton, un vechi avocat al schimbărilor de regim din statele aflate pe celebra „axă a răului“. Este într-un fel și prețul mazilirilor generalului H.R. McMaster și a lui Rex Tillerson, cei care reușiseră să-l țină pe Trump în corsetul acordului nuclear. Mai mult, devine evidentă o prăpastie (în formularea lui Thomas Wright din Politico) între cei care văd interesele de securitate ca pe un joc de sumă zero,  care proiectează imaginea unei Americi marțiale ce extrage concesii prin forță, pe de o parte, iar pe cealaltă, cei care, asemenea lui Jim Mattis, șeful Pentagonului, văd implicațiile pe termen lung, cer un plan B și au o ierarhie de priorități subsumate competiției cu marile puteri revizioniste Rusia și China. Aceștia din urmă văd alianțele tradiționale drept avantaje fundamentale în apărarea ordinii postbelice și consideră politicile care șubrezesc atuurile lumii libere drept inerent toxice.

TAGS : trump orient acord nuclear ambasada ierusalim america obama coreea de nord siria irak
Comentarii
emil 2018-05-20
Orientul a intrat in criza de la expansiunea araba iar Trump, fata de predecesori, e practic si scurteaza criza.
Ioan Vlad Nicolau 2018-05-19
Domnule Manea, imi cereti sa fiu onest. Nu este nevoie! Toata viata am fost onest şi am ramas ca atare. Din cauza educatiei primite, fiindca asa mi-au spus mama si tata la vremea celor sapte ani de acasa sa fiu si.....probabil, fiindca asta mi-e felul. De altfel din cauza asta am avut si multe necazuri in viata si tot din cauza asta sunt aici si nu alaturi de dumneavoastra in Rominia.
In primul rind, fiindca asa cum spuneam sunt un tip pe care-l da onestitatea afara din.... casa, lasind la o parte simpatii si antipatii, ma vad obligat sa va multumesc. Va multumesc pentru raspuns. Sincer sa fiu nu ma asteptam la un asemenea gest, odata pentru ca de cind comentez la Revista 22 nu am primit niciodata vreun raspuns de la nimeni si nici de la dumneavoastra vreunul, pina acuma. Asa dara va multumesc!
In al doilea rind trebuie sa resping si inca hotarit acuzatia dumneavoastra cum ca as avea o admiratie oarba pentru Trump! Adica, cu alte cuvinte spus, ca l-as adora sau idolatriza. Nu! Dar este adevarat pentru mine, ca Presedintele Trump este omul politic al lumii numarul unu, este Presedintele Americii ales pe bune, deci omul cel mai tare din parcare inca, vorbesc de parcarea afectata lumii si prin asta merita, zic eu, daca nu simpatie, dar macar respect. In consecinta eu nu-l ador ci il respect! Si ca om civilizat care ma aflu, nu-mi permit sa vorbesc despre el de ca si cum as vorbi despre Gogu Foarta da la cazane, sau cu Lica Tiriplica din Tacalia da Padure.
V-as mai spune eu si dece consider USA ca pe un factor politic, militar si economic pozitiv pentru intreaga omenire in timp ce blocul post sovietic Rusia China Coreea de Nord si alte vreo citeva, ca pe esenta raului in lume, dar ma tem ca una nu ma veti putea intelege si doi ca m-as intinde prea mult cum pe drept spun unii si altii ca scriu. Lung, prea lung si as adauga eu.... degeaba!

Va salut!
octavian 2018-05-21
Domnule Nicolau,

Si eu va multumesc pentru raspuns. Sa stiti ca v-am mai raspuns si in trecut. De exemplu la articolul cu Pedepsirea lui Assad 2.0 de acum cateva saptamani.

In rest sa fiti convins ca va pot intelege de ce considerati USA ca pe un factor politic, militar si economic pozitiv. Cam de 10 ani scriu si eu in acest sens, in sprijinul euroatlantismului, in aceasta revista. Si am si studiat asta chiar acolo unde sunteti dvs. Nu are sens sa intram in detalii.

Dar nu inseamna ca nu putem dezbate erorile pe care le vedem la orizont facute de o administratie sau alta. Consecintele care deriva dintr-o anumita decizie, impactul asupra aliantelor si Vestului. Si mai ales atunci cand unele optiuni de politici publice sunt puternic contestate din interior....vezi recomandarile generalului Mattis in chestiunea acordului nuclear cu Iranul care difera flagrant de pozitia presedintelui sau a lui John Bolton. Administratia Trump ramane in ansamblul sau destul de eterogena.

Pe data viitoare.
Ioan Vlad Nicolau 2018-05-17
Domnule Manea, sunteti irecuperabil! Comentariile dumneavoastra cu regularitate ne fondate, ne sustinute de argumente si bazate exclusiv pe presupuneri personale, nu sunt facute pentru a informa publicul, ci pentruuuu.... dracu' stie ce....? Probabil ca este un mijloc de a va manifesta antipatia personala fata de un personaj politic asa de sus pus, asa de greu de atins, incit numai injuratura groasa nu ajunge si atunci incercati sa va eliberati in felul asta de antipatia acuta fata de personajul Trump, scriind la ziar. Acuzindu-l de toate relele lumii si punindu-i in circa toate relele de care in ultimul timp sufera omenirea.
In acest sens chiar din titlul articolului, Trump arunca orientul in criza reiese ca nu Rusii, recte Putin, nu criminalul care conduce (vorba vine) amarita aia de Sirie si nici popii turcesti care au dat navala-n haosul sirian ar avea vreo vina sau vreun amestec oarecare, ci in conceptul dumneavoastra mental propriu si personal, criza siriana este provocata de Trump (nu presedintele Statelor Unite, ci , un.... golan oarecare... Trump)
Ori afirmatia este de tot anapoda fiindca este lucru stiut, constatat si rasconstatat, fara dubiu si fara posibilitate de tagada, ca cei care au provocat criza in Orientul Apropiat sunt cei amintiti mai sus si nu Presedintele Statelor Unite. Cit priveste criza din Orientul indepartat, trebuie sa recunoasteti chiar si dumneavoastra ca altii, sau cam aceeasi, sunt vinovati de starea de criza existenta. Sau?
Ei bine si daca chiar din titlu afirmatia dumneavoastra este eronata si scoasa din burta, despre celelalte afirmatii, comentarii si aiureli din cursul articolului ce mai putem spune?
Dar avind in vedere fixatiile de care se pare ca suferiti, imposibilitatea de a vedea realitatea si asa cum spuneam antipatia as zice eu patologica fata de personajul Trump, care va determina sa scrieti prostioare, neadevaruri flagrante si sa va dati cu presupusu' tot asa cum un jucator de maidan isi da la fiecare pas cu dreptu-stingu' ori de cite ori incearca sa atinga mingea, eu nu! Nu voi mai continua sa va critic, cu toate ca ar mai fi multe de complectat, dar..... asa cum spuneam la-nceput, constat ca sunteti irecuperabil si in astfel de cazuri cind pacientul este de nevindecat, orice interventie devine inutila. Asa dar continuati. Eu nu va voi mai citi, nu voi mai comenta, iar personajului extrem de important pe care incercati sa-l decolorati in fiecare scriitura, va asigur eu ca-i veti ramine la fel de micrig, necunoscut si inutil, ca si pina acuma. Adio micrige!

octavian 2018-05-18

Domnule Nicolau sunteti irecuperabil in admiratia oarba pentru Donald Trump. Titlul la care faceti referire nu vrea nici pe departe sa ii puna in carca toate relele lumii cum spuneti dvs. Ci introduce o discutie punctuala despre consecintele retragerii din JCPOA. Este si un titlu umbrela pentru intreg grupajul din print dedicat subiectului si care contine articolele pe care le vedeti langa cel semnat de mine. Desigur ca Rusia, Assad si Iranul au un comportament extrem de toxic in regiune. Dar toate aceste lucruri au fost tratate pe larg in articolele pe care le-am scris in trecut. Daca sunteti onest puteti sa vedeti acest lucru. In cazul de fata vorbim despre undele de soc ale retragerii din JCPOA si ca in loc de a creiona o strategie comuna cu europenii de indiguire a hegemoniei iraniene (pentru care pleda Macron la Washington) acum lucrurile avanseaza spre o ciocnire care poate devasta relatia transatlantica. Si va reamintesc de faptul ca voci foarte credibile l-au sfatuit pe presedinte sa nu faca asta: Mattis acum si McMaster anul trecut. Mai mult, desi nu clarifica deloc pasii urmatori pentru contrabalansarea Iranului semnaleaza ca vrea sa se retraga din Orient. Mesajul asta de retrenchment nu da decat unda verde Teheranului si arata disonanta strategica a presedintelui. Din punctul meu de vedere este o optiune de public policy eronata. Si asta mai ales daca privim din perspectiva documentelor de planificare strategica ale administratiei (NSS-ul Casei Albe si NDS-ul Pentagonului). Dar presedintele nu pare deloc sa actioneze pe coordonatele lor. In politica sa externa este tot mai mult prizonierul reflexelor interne, ale obiectivelor sale din politica interna. Strategia de Securitate Națională a Casei Albe dar și Strategia de Apărare Națională a Pentagonului sunt centrate pe revizionismele practicate de Rusia și China împotriva ordinii occidentale. Iar ambele documente depind în implementarea lor de o arhitectura robustă, sanătoasă de alianțe regionale. Diluarea, slăbirea și relației transatlantice, unul dintre cele mai importante avantaje competitive ale Vestului, nu ar fi decât un mare cadou făcut puterilor iliberale. Privita in context, decizia de retragere din JCPOA produce efecte disruptive profunde care depasesc Orientul.

In general faptul ca pun la indoiala intelepciunea unor decizii ale presedintelui Trump, nu inseamna ca nu am imbratisat politici recomandate de alte voci din administratia sa – Mattis, Tillerson, McMaster. Administratia Trump nu este monolitica. Mai degraba este un spatiu al competitiei intre mindset-uri foarte diferite.

In rest, poate este foarte bine sa nu ne mai citim reciproc. Asa niciunul dintre noi nu se mai enerveaza.
Total 5 comments.
Recomandari
1688
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22