Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Conflictul sirian. Implicații și riscuri pentru piața mondială a petrolului
Laurentiu Gheorghe - - - -
2018-04-15
International
0

Declarația SUA că atacul cu rachete împotriva Siriei nu va fi urmat de altele ar putea diminua sensibil riscul ca prețul petrolului „să sară” când se vor deschide piețele luni dimineață, scrie publicația de specialitate Platt.

 

 

În prezent, nu pare să existe o escaladare a conflictului cu forțele armate ruse sau iraniene, după ce SUA, UK și Franța au lansat atacuri care au lovit instalații suspectate de producerea, depozitarea și comandă pentru arme chimice, în asociere cu președintele sirian Bashar al-Assad, se arată în Platt.

 

"Știm că operațiunea este finalizată pentru moment și că este într-adevăr ceea ce ne-am așteptat cei mai mulți dintre noi: o acțiune punctuală pentru scopuri punctuale, pedepsirea și descurajarea utilizării armelor chimice", a spus Faysal Itani, de la Consiliul Atlantic al Centrului Rafik Hariri pentru Orientul Mijlociu.

 

Oficialii americani au declarat că au anunțat omologii ruși prin "canale normale de informare", precum că forțele aliate vor folosi spațiul aerian sirian în atacuri care nu au lovit niciun fel de obiective rusești. Comunicarea pre-atac cu Rusia, un partener cheie al lui Assad, semnalează dorința SUA de a evita o confruntare directă, a declarat Olivier Jakob, analist la Petromatrix.

 

„Orice escaladare a conflictului din Siria poate provoca tulburări în altă parte a regiunii, fie împotriva SUA, fie a aliaților săi, amenințând aprovizionările energetice", au avertizat analiștii de la Barclays Capital într-o notă publicată înainte de atacurile cu rachete. "Așadar, odată cu apropierea sezonului vacanțelor, și decizia OPEC de a se reuni în iunie, unde se va anunța o prelungire a acordului actual, este dificil să vedem prețuri mult în scădere ale petrolului în următoarele două luni ale trimestrului II", au adăugat analiștii.

 

Chris Midgley, șeful S&P Global Platts Analytics, a declarat că piața nu a mai avut o primă de risc atât de mare din 2012, când stocurile mondiale scăzute și conflictul din Libia, împreună cu tensiunile geopolitice din Irak și Iran, au împins prețul petrolului la peste 100 USD/b. În timp ce situația de astăzi este similară, creșterea livrărilor de petrol de șist din SUA a atenuat probabilitatea unui preț în creștere accentuată, a spus el.

 

"Piața nu are încă nevoie să scoată mai mult petrol din stocurile existente și, ca atare, este plafonată", a spus Midgley. "Altfel spus, situația securității energetice traversează o tendință îngrijorătoare, deoarece națiunile încearcă să-și asigure independența, în timp ce SUA se retrag din regiunile-cheie ale energiei, pe măsură ce devine din ce în ce mai mult energie autosuficientă din punct de vedere energetic".

 

Interesele energetice ale Rusiei

 

Președintele rus Vladimir Putin a condamnat atacurile aeriene ca un "act de agresiune" împotriva Siriei și a declarat că va convoca o întâlnire de urgență a Consiliului de Securitate al ONU. Ambasadorul Rusiei în SUA, Anatoly Antonov, a adăugat că "astfel de acțiuni nu vor rămâne fără consecințe".

 

"Bugetul rusesc depinde în mare măsură de exporturi", a declarat Andrey Polischuk, analist la Raiffeisen Bank, pentru S&P Global Platts. "Ar fi ilogic să-ți diminuezi câștigurile." Mikhail Sheybe, analist la Sherbank CIB, a fost de acord și a spus că orice astfel de mișcare "ar fi împotriva propriilor interese".

 

Războiul declarațiilor se pare că nu va fi transpus prea curând în practică. Rusia a amenințat că va doborî orice rachetă trasă spre Siria. Trump la rândul lui a cerut Rusiei să se disocieze de regimul Assad, pe care îl acuză de utilizarea armelor chimice împotriva propriilor cetățeni.

 

Trump a adăugat: "Sperăm că într-o zi vom ajunge să colaborăm împreună cu Rusia și poate chiar cu Iranul, dar poate că nu." L arândul lui, secretarul Apărării, Jim Mattis, a declarat vineri, într-un briefing de presă, că „nu avem în plan lovituri suplimentare în acest moment".

TAGS : siria sua rusia donald trump atac cu rachete arme chimice
Comentarii
Total 0 comments.
Mai multe din International
1383
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22