Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Motivarea CCR: secția de investigare a magistraților i-ar proteja împotriva presiunilor
Dora Vulcan - - - -
2018-02-13
Actualitate Interna
2

CCR spune că ”se asigura (...) o protectie adecvata a magistratilor impotriva presiunilor exercitate asupra lor, impotriva abuzurilor savarsite prin sesizari/denunturi arbitrare si se asigura o practica unitara (...) a actelor de urmarire penala pentru infractiunile savarsite de magistrati."

 

 

 

 

"Sub aspectul infiintarii Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie, la nivelul celui mai inalt parchet national, Curtea retine ca aceasta are ca scop crearea unei structuri specializate, cu un obiect determinat de investigatie, si constituie o garantie legala a principiului independentei justitiei, sub aspectul componentei sale individuale, independenta judecatorului. Se asigura, pe aceasta cale, o protectie adecvata a magistratilor impotriva presiunilor exercitate asupra lor, impotriva abuzurilor savarsite prin sesizari/denunturi arbitrare si se asigura o practica unitara, la nivelul acestei structuri de parchet, cu privire la efectuarea actelor de urmarire penala pentru infractiunile savarsite de magistrati", se precizeaza in motivarea deciziei, care a fost publicata marti pe site-ul CCR, la care judecătorul Livia Stanciu a făcut opinie separată.

 

 

Majoritatea judecătorilor Curții au constatat că înființarea unei secții speciale care să-i ancheteze doar pe magistrați nu contravine Legii fundamentale, fiind „expresia voinței legiuitorului”. În motivare apare și o paralelă cu Pachetul militar, care se ocupă doar de infracțiunile comise de cei din armată.

 

 

"Infiintarea unor structuri de parchet specializate pe domenii de competenta materiala (DNA sau DIICOT) sau personala (Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie) constituie expresia optiunii legiuitorului, care, in functie de necesitatea prevenirii si combaterii anumitor fenomene infractionale, decide cu privire la oportunitatea reglementarii acestora", se mai mentioneaza in motivare.

 

 

"Avand in vedere aceste argumente, Curtea apreciaza ca neintemeiata critica, potrivit careia infiintarea acestei structuri de investigare a infractiunilor exclusiv pentru categoria profesionala a magistratilor nu are la baza un criteriu obiectiv si rational si reprezinta o masura discriminatorie. Curtea constata ca, in considerarea unor valori si principii constitutionale, apartine competentei legiuitorului ordinar dreptul de a adopta norme care sa dea continut Legii fundamentale", se arata in motivare.

 

 

***

 

Plenul CCR a adoptat cu unanimitate de voturi, pe 23 ianuarie, obiectiile de neconstitutionalitate privind patru articole din legea de modificare a Legii 304/2004 privind organizarea judiciara, in timp ce pentru respingerea obiectiilor referitoare la alte dispozitii ale actului normativ s-a inregistrat majoritate de voturi, anunța CCR într-un comunicat remis presei. 

 

 

 În urma deliberărilor, Curtea Constituțională:

 

Cu unanimitate de voturi

 

1. A admis obiecția de neconstituționalitate formulată de Președintele României și a constatat că dispozițiile art.I pct.14, 18 și 22 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici sunt neconstituționale.

 

Cu majoritate de voturi,

 

2. A respins obiecția de neconstituționalitate formulată de același autor și a constatat că dispozițiile art.I pct.27 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici sunt constituționale în raport de criticile formulate.

 

În motivarea soluției pronunțate, Curtea a reținut că:

 

- dispoziţiile cuprinse în art. I pct. 18 și 22 din legea supusă controlului încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi, întrucât prin abrogarea măsurii administrative a suspendării raportului de serviciu în cazul trimiterii în judecată, în cadrul unui proces penal, în ceea ce privește persoanele care au calitatea de funcționari publici, în temeiul Legii nr.188/1999, se creează un privilegiu, contrar prevederilor consacrate de art.16 din Constituție. Mai mult, posibilitatea lăsată acestor persoane de a continua să exercite prerogativele de funcționari publici, cu toate drepturile şi responsabilităţile pe care exerciţiul autorităţii de stat le implică, în condițiile în care s-ar afecta activitatea și imaginea publică a autorității, contravine principiului statului drept şi principiului supremaţiei Constituţiei şi al obligativităţii respectării legilor, consacrate de art. 1 alin. (3) şi (5) din Legea fundamentală, şi vulnerabilizează încrederea cetăţenilor în autorităţile statului;

 

- dispoziţiile art.I pct.14 din legea supusă controlului de constituționalitate introduc posibilitatea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici de a delega autorităților sau instituțiilor publice, în condițiile legii, prin ordin al președintelui, competența de a organiza concursuri de recrutare și promovare pentru ocuparea funcțiilor publice de execuție, a funcțiilor publice de conducere de șef serviciu și șef birou, precum și a funcțiilor publice specifice asimilate acestora. Or, în condițiile în care ANFP nu are competența proprie în organizarea unor astfel de concursuri, ea nu poate delega o competență pe care nu o deține. Mai mult, întrucât autoritatea sau instituția publică are competența organizării acestor concursuri în temeiul legii, această competență nu îi poate fi delegată printr-un act administrativ al președintelui ANFP. Prin urmare, prezența în același act normativ (același articol) a două soluții legislative contradictorii determină caracterul ambiguu al textului, împrejurare de natură a contraveni principiului legalității consacrat de art.1 alin.(5) din Constituție, în componenta sa referitoare la claritatea și previzibilitatea normei.

 

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului.

 

II. În aceeași zi, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.a) teza întâi din Constituţie şi al art.11 alin.(1) lit.A.a) şi art.15 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost sesizat, în cadrul controlului anterior promulgării, cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor Legii pentru modificarea și completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară.

 

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională:

 

Cu unanimitate de voturi,

 

1. A admis obiecția de neconstituționalitate formulată de un număr de 29 de senatori aparținând grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite și a constatat că dispozițiile art.I pct.2, 4, 29 și 61 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară sunt neconstituționale.

 

Cu majoritate de voturi,

 

2. A respins obiecția de neconstituționalitate formulată de aceiași autori și a constatat că celelalte dispoziții ale Legii pentru modificarea și completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară sunt constituționale în raport de criticile formulate.

 

În motivarea soluției pronunțate, Curtea a reținut că:

 

- dispozițiile art.I pct.2, cu referire la art.2 alin.(2) din Legea nr.304/2004,  creează paralelisme normative, preluând soluții legislative deja existente în actul normativ, ceea ce este de natură a-i afecta structura, concizia și unitatea conceptelor pe care acesta le utilizează, și abrogă soluția legislativă aflată în vigoare care enumeră expres, în cuprinsul Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară, instanțele judecătorești care înfăptuiesc justiția. Prin urmare, Curtea a constatat că aceste dispoziții sunt neconstituționale prin raportare la prevederile art.1 alin.(5) și art.126 din Constituție;

 

- dispozițiile art.I pct.4, cu referire la art.9 din Legea nr.304/2004, creează incertitudine cu privire la emitentul hotărârilor ce pot fi atacate potrivit dispozițiilor acestui articol, nefiind clar dacă este vorba despre secții ale Consiliului Superior al Magistraturii, secții ale unor instanțe de judecată sau secții ale altor organisme sau autorități. Reglementarea ar avea înțeles numai din analiza evoluției conținutului normativ al art.9, deci exclusiv din interpretarea istorică a normei, însă o atare posibilitate este de neconceput din perspectiva exigențelor de calitate pe care Constituția le stabilește cu privire la o lege în vigoare, astfel că norma, în noua redactare, aduce atingere art.1 alin.(5) din Constituție, din perspectiva lipsei de claritate și previzibilitate;

 

- dispozițiile art.I pct.29 introduc un nou alineat – alin.(13) - în cadrul art.54 din Legea nr.304/2004, care stabilește compunerea din 2 judecători a unor complete de judecată. Dispozițiile în vigoare prevăd, la alin.(11) și (12), compunerea acestor complete dintr-un singur judecător. Însă, ca urmare a modificării operate, legiuitorul nu abrogă decât dispozițiile alin.(11) al art.54 [art.I pct.28 din legea supusă controlului de constituționalitate] cu privire completele de judecată care soluționează contestațiile formulate împotriva hotărârilor pronunțate de către judecătorii de drepturi și libertăți și cei de cameră preliminară de la judecătorii și tribunale, dispozițiile alin.(12) rămânând nemodificate. Prin urmare, compunerea completului de judecată care soluționează contestațiile formulate împotriva hotărârilor pronunțate în materie penală în cursul judecății în primă instanță de către judecătorii și tribunale este reglementată de dispozițiile art.54 prin două norme diferite: 1 singur judecător – alin.(12), respectiv 2 judecători - alin.(13). Or, într-o atare situație, Curtea a reținut că, întrucât dispozițiile art.I pct.29 creează incertitudine în procesul de aplicare a legii, ele încalcă art.1 alin.(5) din Constituție, din perspectiva lipsei de claritate și previzibilitate a normei legale;

 

- dispozițiile art.I pct.61 vizează posibilitatea președintelui curții de apel de a dispune ca, la instanțele cu volum mare de activitate din circumscripția curții de apel, să fie încadrate persoane, foști judecători care și-au încetat activitatea din motive neimputabile, pentru redactarea proiectelor de hotărâri judecătorești. Curtea a reținut că redactarea hotărârii judecătorești, actul final şi de dispoziţie al instanţei prin care se soluţionează cu autoritate de lucru judecat litigiul dintre părţi, este rezultatul activității de deliberare, desfășurată în secret, la care participă doar judecătorii care au calitatea de membri ai completului în faţa căruia a avut loc dezbaterea. Motivarea hotărârii judecătorești este un act inerent funcției judecătorului cauzei, constituie expresia independenței sale și nu poate fi transferată către o terță persoană. Motivarea nu constituie doar premisa unei bune înțelegeri a hotărârii, dar și garanția acceptării sale de către justițiabil, care se va supune actului de justiție având încrederea că nu este un act arbitrar. Ea reprezintă un element esenţial al hotărârii judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie. Or, în condițiile în care hotărârea judecătorească ar fi redactată/motivată de o altă persoană decât judecătorul cauzei, justițiabilul este lipsit tocmai de aceste garanții. În consecință, Curtea a constatat că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, contravenind dispozițiilor art.21 alin.(3), art.124 și art.126 alin.(1) din Constituție.

 

De asemenea, împrejurarea că dispozițiile art.I pct.61 fac trimitere la un act adoptat de Consiliul Superior al Magistraturii prin care se va stabili procedura pe baza căreia vor fi încadrate aceste persoane, precum și criteriile pentru identificarea situațiilor în care este necesară ”colaborarea” cu foștii judecători determină imprevizibilitatea textului și îl viciază suplimentar prin raportare la dispozițiile art.1 alin.(4) și (5) și în art.73 alin.(3) lit.l) din Constituție.

 

Criticile referitoare la neconstituționalitatea extrinsecă a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară, în ansamblul ei, precum și obiecțiile de neconstituționalitate intrinsecă referitoare la celelalte dispoziții criticate (art.I pct.5, 14, 26, 30, 45 și 62 din lege) au fost respinse de instanța constituțională, ca neîntemeiate.

 

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului, precum și instanței care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Înaltei Curți de Casație și Justiție.

 

III. În aceeași zi, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.d) din Constituţia României, al art.11 alin.(1) lit.d) și al art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.133 alin.(5) și art.134 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.155/2001 privind adoptarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 794 din 13 decembrie 2001, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul conținut:

 

- Art.133 alin. (5): „Identificarea câinilor cu stăpân este obligatorie şi se suportă de către aparţinător. ”

 

- Art.134:  „Acţiunea de vaccinare antirabică a câinilor cu stăpân şi a celor ce urmează să fie daţi spre adopţie se efectuează numai după identificarea acestora.”

 

1. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „numai după identificarea acestora”, cuprinsă în art.134 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.155/2001, prin raportare la teza întâi a acestui articol, referitoare la „acţiunea de vaccinare antirabică a câinilor cu stăpân”, este neconstituțională.

 

Curtea a reținut că prevenirea și controlul bolilor transmisibile atât de la om la om cât și de la animale la om sunt necesare, dând efectivitate și constituind o garanție a respectării art.34 din Constituție. În acest sens, potrivit art.1 din Ordonanța Guvernului nr.42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, prevenirea transmiterii de boli de la animale la om constituie o problemă de stat și o îndatorire pentru toți locuitorii țării, fiind parte a politicilor publice în domeniul sănătății dezvoltate în temeiul prevederilor constituționale anterior citate și a celor infraconstituționale (legale).

 

Curtea a reținut că legiuitorul, prin sintagma „numai după identificarea acestora”, cuprinsă în art.134 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.155/2001, a condiționat acțiunea de vaccinare antirabică a câinilor cu stăpân de identificarea în prealabil a câinilor de către proprietar. În condițiile în care rabia este o boală transmisibilă de la animal la om care are ca rezultat moartea ca urmare a infectării, condiționarea vaccinării de identificarea câinelui este de natură a aduce atingere art.34 privind dreptul la ocrotirea sănătății din Constituție, sub aspectul măsurilor de prevenție pe care statul trebuie să le adopte.

 

2. Prin aceeași decizie, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.133 alin.(5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.155/2001.

 

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și instanței care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Curții de Apel Cluj – Secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

 

Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

TAGS : ccr motivare legile justitiei organizarea judiciara sectie speciala investigare magistrati protectie abuzuri
Comentarii
?????? 2018-02-14
Considerați că pentru judecătorii CCR, Președintele ÎCCJ, Avocatul Poporului și Procurorul Genaral, ar trebui organizate alegeri publice, întrucât sunt reprezentanți ai unei puteri independente ce acționează în interes public ?
Considerați că judecătorii CCR ar aparține preponderent de independența și autoritatea judecătorească, decât de puterea legislativă și de cea executivă ?
?????? 2018-02-14
Despre care dintre judecătorii din CCR ați zice că "își protejează funcțiile", dorindu-și "statut special", care să îi protejeze de presiuni, pe judecători și procurori ? Remarcați că activitatea procurorilor și judecătorilor este și sub controlul Inspecției Judiciare ? Considerați că CCR ar avea în atribuții și motivarea actelor legiuitorului, acolo unde aceia ce legiferează nu motivează actele modificările actelor normative ?
Total 2 comments.
Mai multe din Actualitate Interna
885
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22