Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Examenul de bacalaureat susținut în februarie, ilegal - avertizează Federația Spiru Haret
Dora Vulcan - - - -
2018-02-12
Actualitate Interna
1

Aproape 150.000 de liceeni au dat luni, pentru prima dată în istorie, primele probe ale Bacalaureatului în luna februarie. Conform unui ordin al fostului ministru al Educației Liviu Pop, examenul naţional de Bacalaureat începe în acest cu patru probe susținute în această lună.

 

 

 Proba orală la limba română a avut loc luni și se va ține și marți, ea fiind urmată de evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, evaluarea competenţelor digitale și evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională. Restul probelor se vor ține începând cu 25 iunie.

 

 

În acest context, ”probele din februarie sunt în afara legii”, a spus la RFI de președintele Federației Spiru Haret, Marius Nistor. El a avertizat că cele patru probe, deși îi avantajează pe elevi, bulversează programul școlar din această perioadă:

 

 

”Gândiți-va că, în aceeași zi, elevii trebuie să participe și la competențe și, totodată, să își facă și orele de curs. Lucrul este valabil și pentru cadrele didactice. Va fi un efort formidabil”, afirmă Marius Nistor.

 

 

Liderul sindical atrage atenția totodată că ”examenele sunt în afara legii întrucât Bacalaureatul poate fi susținut, conform legii educației, numai de către absolvenții de liceu. Or, noi în luna februarie nu discutăm în niciun caz de absolvenți. Este practic în afara legii și dă posibilitatea oricui să conteste aceste probe”.

TAGS : guvern psd dancila bacalaureat februarie ilegal federatie spiru haret
Comentarii
Spirache 2018-02-13
Dar ce mai e legal in aceasta tara!
Total 1 comments.
Mai multe din Actualitate Interna
1124
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22