Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



#METOO continuă
2018-02-06
7
Dacă nu va fi oprită stupid de pudori anacronice și reticențe inacceptabile, mișcarea #metoo poate deveni o bătălie politică.

 

Nu, mișcarea #metoo, declanșată în oc­tom­brie 2017 în Statele Unite, în presa online și apoi pe hârtie, nu s-a răsuflat deja, cum și-ar dori, grăbit, detractorii. Valul de măr­turisiri publice a mii și mii de femei, în social-me­dia și nu numai, despre abu­zurile sexuale de care au avut parte de-a lungul vie­ții și pe care le-au măr­turisit abia acum, nu s-a liniștit după câteva luni, nu s-a prăbușit în rapidă ui­tare. Pentru că nu e vor­ba de o modă mediatică, de un simplu subiect de scan­dal de o zi sau o săptămână. Este vorba de un fenomen de societate mult mai pro­fund, care abia acum răbufnește la o mag­nitudine neașteptată, după decenii și de­cenii de acumulare subterană, sub­con­știentă, a unei tensiuni aparent irezol­va­bile între cele două jumătăți de umanitate, masculină și feminină. Scandalurile punc­tuale de dinainte s-au transformat abia acum într-un adevărat tsunami de men­talitate.

 

Așa cum presa din lumea întreagă a pus în lumină, afacerea Weinstein a provocat nu doar depășirea unui tabu – posi­bi­li­ta­tea/dreptul/libertatea femeilor de a de­pune mărturie publică despre violențele sexuale îndurate –, ci ea repune radical în discuție raportul esențial dintre bărbați și femei din societate. Sigur, feminismul exis­tă ca mișcare politică – controversată, frag­mentată, contestată - încă din anii 1970 și continuă și în prezent. Sigur, s-au vo­tat peste tot (sau cel puțin în lumea eu­ro-atlantică) legi care urmăresc să impună o progresivă și prezumtivă egalitate între bărbați și femei în viața politică, în fața legii, pe piața muncii. Dar, de facto, în men­talități și metehne foarte puțin s-a schimbat. De facto, bărbații continuă să aibă de multe ori o atitudine agresivă sau violentă, disprețuitoare și nepoliticoasă, fie fizic, fie verbal, fie ex­plicit, fie im­plicit, la adresa corpului fe­meilor – fără să fie taxați, rușinați, pe­dep­siți.

 

Or, mișcarea #metoo este în primul rând o bătălie de mentalitate. Este despre dreptul femeilor de a se ex­prima liber despre se­xua­litate și de a se lupta pen­tru a-și păstra această li­ber­tate. Cele mai multe dintre femeile din aceas­tă mișcare doresc pur și simplu să fie auzite și ascul­tate, să împărtășească și să fie (totuși) res­pectate. A vorbi public des­pre hărțuirile cu tentă sexuală la care ai fost supusă ca fe­meie reprezintă deja o ma­re eliberare psi­hică și morală. E un mod de a trans­forma culpabilitatea/jena/răul in­terior în conștiență și responsabilitate. E un mod de a transfera „povara rușinii“ de pe ume­rii femeilor în „povara vinei“ pe umerii bărbaților. Faptul că nu ești sin­gură în aceas­tă situație deranjantă, uneori muti­lan­tă, care, iată, poate fi exprimată în gu­ra mare, și ascultată, și chiar accep­tată, re­prezintă deja un mare pas înainte de mentalitate.

 

Unele luări de poziție, mai ales din lumea anglo-saxonă, au clamat că nu s-a mers destul de departe în a sublinia statutul de victimă al femeilor sexual abuzate. Alte lu­ări de poziție au strigat că s-a mers deja prea departe - vezi scrisoarea celor 100 de femei franceze din ziarul Le Monde, care refuză să vadă femeile doar ca victime în această chestiune delicată. Sigur, există ris­cul derapajelor, al resentimentelor per­sonale transformate în vendete îndreptate împotriva bărbaților-vedete (mai mult sau mai puțin) mediatice. Dar există și riscul minimizării acestui fenomen de masă, care atinge toate straturile sociale. Și oare ce mare mișcare de societate, care ne obli­gă să reinventăm raporturi interumane apa­rent imuabile, nu a avut uneori ma­lentendu-urile și excesele sale? Acolo unde morala a rămas practic patriarhală, unde normele civilizate nu sunt eficace cu adevărat, acolo unde legislația lacunară în vi­goare nu poate încă pătrunde, acolo doar revoluția de mentalitate mai poate sparge blocaje psihice sau morale, poate arunca în aer cutume arhaice, acceptate pasiv sau servil.

 

Dar actuala bătălie a femeilor pe social-me­dia (și nu numai) nu e un război îm­po­triva bărbaților, cum ar putea părea unor spirite superficiale și mai ales conser­va­toare. Bătălia femeilor este pentru propria lor libertate: libertatea de a denunța abu­zul sexual, dreptul de a vorbi liber, fără frică, rușine și autocenzură despre umi­lin­țele de acest tip și, plecând de aici, liber­tatea de a avea controlul propriului lor corp, controlul propriei lor demnități, fi­zice și morale.

 

Și aici mișcarea #metoo își arată portanța transformatoare, de eveniment istoric pen­tru emanciparea mai rapidă, mai con­știentă, a femeilor. Căci această eman­ci­pare nu a avut loc peste tot în lume, și nu în aceeași măsură, și nu suficient de pro­fund, de complet – știm bine că există di­ferențe mari între țări, culturi, religii, con­tinente. Or, mișcarea #metoo - dacă nu va fi oprită stupid de pudori anacronice și reticențe inacceptabile - poate deveni o bătălie politică. Căci niciun drept nu există cu adevărat și nu rezistă în timp dacă nu câștigă și o dimensiune politică, da­că nu a fost recunoscut și impus și po­litic. E adevărat, este greu să legiferezi în chestiuni delicate, în raporturile intime dintre sexe, în comportamente mai de­gra­bă imorale decât ilegale. Dar nu e im­po­sibil să găsești și să impui – prin educație, cultură și legislație - forme juste și re­zo­nabile de dialog și comportament civilizat între sexe. Pe acest câmp fragil și minat, bătălia de mentalitate trebuie îmbinată la nevoie – în mod inteligent și pe termen scurt, mediu și lung - cu bătălia politică. //

 

(Urmare a articolului „Bătălia femeilor - pe social-media”)

TAGS : metoo feminism abuzuri sexuale hartuire femei mentalitate Weinstein violenta barbati
Comentarii
Mircea Ordean 2018-02-11
„Or, mișcarea #metoo este în primul rând o bătălie de mentalitate. Este despre dreptul femeilor de a se ex­prima liber despre se­xua­litate și de a se lupta pen­tru a-și păstra această li­ber­tate. Cele mai multe dintre femeile din aceas­tă mișcare doresc pur și simplu să fie auzite și ascul­tate, să împărtășească și să fie (totuși) res­pectate”

Doamna autor mi se pare nițel primitivă.
În sensul pornirilor din acel compartiment al nostru. Pe care nu le temperează.

Nu oprește nimeni acele femei să vorbească, de respectivele probleme.
Cheia se află la dînsele.

Spun asta să n-adorm, firește...
Căci nu vreo grijă de hărțuielile la care-s supuse (dumnealor Evele nefăcînd deloc așa ceva, în mersul lor prin urbe, pentru simțurile masculine educate...). Pur și simplu au nevoie de pretext social, respectiv la modă pentru a descărca inerenta agresivitate primită de la natură.

Poate-s fixist ducînd lucrurile în psihologie, dar altă explicație nu văd, a demersului cel lăudat (de doamna Cârneci)...

PS
Ce ție și viața asta...
La 1990 priveam fascinat atît la ținuta feminină a dnei C., cît și la condeiul ei, care-mi părea din altă lume (se înțelege că net superioară universului meu curent).
Mircea Ordean 2018-02-11
„ pudori anacronice și reticențe inacceptabile”

Indiscutabil mă aflu căutător de minim fir de păr, în supă.

Dar ceva nu e în regulă cu epitetele de mai sus.

Ele îmi semnalizează convingerea autorului că dreptatea e la dînsul.

Știu că mă aflu inuman cu așa pretenție, ca să ne dăm seama toți că nu posedăm adevărul.
În același timp, nu pot să nu văd în acel autor/om un seamăn ca oricare altul.
Adică imperfect (m-am aflat suficient de elegant?).
Liviu 2018-02-08
Toata miscarea asta nu face doua parale, desi ar trebui sa fie utila si este necesara:

1. E pornita de tot felul de fufe care si-au traficat corpul - singura lor valoare- pentru a obtine celebritate, avere, pozitie sociala.
La decenii dupa acest troc mai vor un pic de celebritate si-si amintesc de "ororile suferite". Asta e de crezut, ca nu e usor sa ai de-a face intim cu tot felul de perversi.

2. UN BARBAT SINGUR NU POATE VIOLA O FEMEIE DECISA SA SE OPUNA -intrebati orice medic legist !

3. Cauza tuturor relelor: agresivitatea, violenta si lacomia promovate de o societate tot mai descreierata.

4. SIstemele de educatie daunatoare, care au dus la aparitia "snow flakes", nenorocitii carora nu le convine nimic; astia denatureaza fenomenul violentei asupra femeilor.

5. Campania asta se desfasoara in tarile civilizate: ce se intimpla in celelalte, unde femeile sint batjocorite prin cultura ?

6. Cum sa spere femeile la o viata demna si la respect, cind Mogherini merge in Iran si-si pune basmaua pe cap ?
Radu 2018-02-11
Probabil nu sunt singurul care considera ca ati scris o multime de aberatii. Vreau sa raspund doar la punctul doi, scris cu majuscule- considerati ca un barbat nu poate bate o femeie pana o lasa lata si pe urma sa o violeze? Ca violenta consta numai in actul in sine, in rest doar o tine de maini si ea poate sa dea din picioare, nu? Inseamna ca toate cazurile de viol cu un singur faptas sunt povesti, viol e numai in grup, asa considera dl Liviu. Domnule, daca cineva ii da altcuiva in cap, il poate apoi viola sau nu? Eu chiar credeam ca aici sunt comentatori mai rasariti, dar nivelul e stupefiant. :(((
Theodor Iliescu 2018-02-08
Cu parere de rau stimata Doamna - dar este penibil sa vezi "babe rasuflate" - capre batrane imbracate in piei de mioare - aducandu-si aminte de "pataniile tineretii" mult prea zburdalnice !!! Este dezgustator sa vezi aceste 'agresate" aducandu-si aminte dupa zeci de ani de "agresiuni" dar uitand avantajele obtinute datorita lor ! Iar de aspect politic.... Pardon ! Chiar nu inteleg unde .... bate ??? Sau "aiuram feminist" ? In lume - si in Romania - sunt mult mai multe probleme mari si adevarate ! Chiar sa ne pirdem vremea "amintiri din tineretea zburdalnica" a unor frustrate personaje ? Ca "doamne" imi este greu sa le calific !
Radu 2018-02-08
Din cauza logicii tale strambe si a lipsei de empatie s-a adunat mizeria sub covor zeci de ani. Nu e vorba de duamne si avantaje mai mult sau mai putin imaginare, ci de dreptate, care e bine sa se faca si mai tarziu, decat niciodata! Iar daca dreptate cu justitia nu se mai poate face, macar spunand lucrurilor pe nume se va evita sa mai treaca si altele prin situatii neplacute, poate chiar fiica dumitale, daca ai asa ceva, ca nu stiu cum sa spun ca sa intelegi mai bine.
Admiratoare 2018-02-07
Felicitari pentru curaj, doamna!
Total 7 comments.
Recomandari
3580
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22