Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Destine paralele: România şi Regele Mihai I
2017-12-05
2
Rămas până la capăt credincios devotamentului faţă de ţara sa, Regele Mihai a părăsit acum existenţa pământească. Întreaga sa viaţă şi acţiune îl aşează firesc în şirul celor mai de seamă reprezentanţi ai istoriei naţionale.

 

 

 

 În istoria românilor, fragment al lumii romanice căreia îi aparţine prin origine şi esenţă dar de care l-au izolat vicisitudinile istorice, lungi perioade de cufundare  în negura dominaţiilor străine au alternat cu vremuri de restabilire a legăturii cu trunchiul originar, prilej de regăsire şi afirmare a identităţii naţionale. Una dintre cele mai remarcabile împliniri pozitive ale acestui destin istoric, în care întunerecul de lungă durată a lăsat uneori loc şi vremurilor luminoase, a fost întruchipat de prezenţa în fruntea ţării a dinastiei de Hohenzollern. În răstimpul celor aproape opt decenii de domnie a acestei dinastii, România, guvernată în conformitate cu regulile unui regim pluralist, cu lentă evoluţie spre democraţie, şi-a manifestat tot mai puternic virtualităţile creatoare, care i-au îngăduit să recupereze în chip miraculos timpul pierdut ca urmare a cadrului geopolitic ostil, să producă valori la scară naţională şi europeană şi să se integreze în lumea modernă. A fost vremea uneia dintre cele mai strălucite împliniri ale vocaţiei profunde a lumii româneşti. Răstimp remarcabil, inaugurat fericit de Carol I, principe şi rege, şi încheiat tragic de Regele Mihai I în vremea când totalitarismul  de diverse orientări s-a abătut devastator şi asupra ţării noastre.

 

  Când regele Mihai a preluat domnia, situaţia ţării era fundamental diferită faţă de cea în care domniseră predecesorii săi. Al Doilea Război Mondial, pregătit de cele două mari puteri totalitare ale continentului european – Al Treilea Reich şi URSS – şi dezlănţuit în toamna anului 1939, a distrus încă din primul an al desfăşurării sale echilibrul continentului din care făcea parte şi România întregită teritorial ca urmare a participării la Primul Război Mondial. Mutilată teritorial la hotarele ei din răsărit, din apus şi de la miazăzi, România a fost integrată forţat într-o alianţă contrară intereselor ei de un regim  dictatorial opus tradiţiei monarhiei constituţionale reprezentată de dinastia de Hohenzollern. Actul de mare curaj şi risc înfăptuit de Rege la 23 August 1944 – ieşirea României din alianţa cu puterile Axei, act care a cruţat ţara de a fi transformată în teatru de război – a fost prima manifestare majoră a devotamentului Regelui faţă de poporul român şi a spiritului său de sacrificiu pus în slujba acestuia.

 

   A urmat lupta, încă mai dificilă, pentru apărarea independenţei ţării, luptă dinainte condamnată ca urmare a conivenţei învingătorilor cu privire la împărţirea sferelor de influenţă şi de dominaţie în Europa postbelică. Mai puternic decât în etapa precedentă a domniei, destinul politic al Ţării şi al Regelui s-au legat acum indisolubil şi conştient convergent. Rezistenţa Regelui faţă de presiunile continue ale puterii ocupante, care urmărea supunerea totală a ţării şi chiar anihilarea identităţii naţionale – efort sprijinit în ţară de cei „fără neam şi Dumnezeu”, F.N.D. (Frontul Naţional Democrat) –, străduinţa sa de a apăra independenţa României au fost înţelese în deplina lor semnificaţie de toţi românii. Aceştia au răspuns cu entuziasm la semnalul celui care devenise simbolul suprem al rezistenţei naţionale. Mulţimile care se adunau spontan în Piaţa Palatului la 10 Mai sau de ziua Regelui reprezentau esenţa naţiunii şi a aspiraţiei ei la independenţă şi libertate. Năzuinţa profundă a naţiunii şi acţiunea exponentului şi apărătorului ei s-a îmbinat inseparabil în actualitate şi istorie în cei doi ani şi jumătate cât s-au scurs între vremea instaurării forţate, la 6 Martie 1945, a guvernului Petru Groza, şi sfârşitul lunii Decembrie 1947, abdicarea, deasemeni forţată, a Regelui, în urma unui nou dictat sovietic.

 

   În ziua fatidică a abdicării regelui, am aflat ştirea în drumul spre casă, în Piaţa Romană, de la un megafon al puterii, acum total acaparată de exponenţii intereselor sovietice. Am avut senzaţia fizică a unei sfâşieri interne; de fapt era reflexul psihic al sfâşierii istoriei româneşti şi al intrării ţării în abisul, caracterizat corect printr-o formulă inspirată, „imperiul răului”.

 

   A urmat exilul forţat al Regelui şi al familiei sale peste hotare, paralel cu cel intern al poporului român, cufundat în teroarea fizică şi spirituală desfăşurată cu perseverenţă satanică în scopul anihilării identităţii naţiunii. Ostaş al ţării, Regele a continuat din depărtare lupta, cu mijloacele modeste aflate la îndemâna sa. În ţară, puţinele ştiri care parveneau de la simbolul exilat al naţiunii erau percepute ca tot atâtea semnale de speranţă într-o situaţie din ce în ce mai disperată.

 

   Conştient de primejdia pe care o reprezenta această stare de spirit – nealterată după decenii de separare fizică –, ariergarda impusă la conducerea ţării de puterea din Kremlin, după destrămarea blocului sovietic în 1989, i-a refuzat în repetate rânduri Regelui dreptul de a păşi în ţara sa. Când, în cele din urmă, a fost silită să-i recunoască Regelui acest drept, simpla sa apariţie la Bucureşti a dezlănţuit din nou entuziasmul mulţimilor, inspirat din aceiaşi năzuinţă din adâncuri a naţiunii. Ţara şi simbolul ei personificat, Regele, se regăseau în delirul mulţimii, expresie a speranţei reîntâlnirii în fapt a celor două aspiraţii şi destine paralele. Rămas până la capăt credincios devotamentului faţă de ţara sa, Regele Mihai a părăsit acum existenţa pământească. Întreaga sa viaţă şi acţiune îl aşează firesc în şirul celor mai de seamă reprezentanţi ai istoriei naţionale.

TAGS : Regele Mihai Hohenzollern romania 23 august europa casa regala petru groza abdicare
Recomandari
Comentarii
Mircea Ordean 2017-12-10
„Rămas până la capăt credincios devotamentului faţă de ţara sa, Regele Mihai... ”


Să-mi explicație și mie, cînd aveți timp, în ce s-a materializat acel devotament.
Dacă se poate, fără povești... Căci unii ne aflăm ieșiți din copilărie.
Imreh Istvan 2017-12-06
Odihneasca-se in pace, lucru de care nu a beneficiat in viata. Adio majestate.
Total 2 comments.
3200
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22