Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Mai merită România să fie iubită?
2017-12-05
7
Merită România să luptăm pentru ea? Răspunsul trebuie să îl dea fiecare cât mai onest, mai ales că nu există garanții de succes.

 

Cu riscul de a fi acuzat de un pragmatism grosolan și ireverențios față de „valorile naționale“, oricare vor fi fiind acelea, cred că întrebarea „Mai merită România să fie iubită?“ este legitimă, mai ales după o săptămână de producții solemn-apo­ca­lip­tice pe tema destinului Ro­mâniei. Altfel spus, mai are rost să investim energie civică în ideea abstractă de „România“ de „co­mu­ni­ta­te“ sau „națiune“, într-un „bine comun/național“ sau e mai profitabil să căutăm soluții individuale, acasă sau aiurea? E timpul să părăsim această ța­ră condamnată la sărăcie, corupție și proas­tă guvernare cronică ori, dacă e prea târziu, să ne încurajăm și să ne pregătim copiii cât mai bine să își construiască un destin în străinătate, sau e cazul să ră­mâ­nem și să luptăm? Și, dacă rămânem, sun­tem siguri că știm pentru ce luptăm și, mai ales, dacă merită sacrificiul? Revin asupra condiției puse de Burke: „Pen­tru a ne face să ne iubim țara, țara trebuie să fie demnă de a fi iubită (lo­vely)“. Este Ro­mânia la începutul anului 2018 o țară dem­nă de a fi iubită?

 

Este, cu siguranță, mai demnă decât era cu 28 de ani în urmă. Putem avea o mul­țime de dezamăgiri și frustrări legitime cu privire la tranziție și postcomunism, dar ade­vărul factual este că România s-a dez­voltat în acești aproape 30 de ani în cel mai rapid ritm din istoria ei. Din mo­men­tul în care am primit statutul de candidat la aderarea la Uniunea Europeană (ex­ceptând hiatusul creat de criza globală din 2008), economia a crescut enorm. Cine plân­ge astăzi după marile com­binate ale lui Ceau­șes­cu fie nu știe ce vorbește, fie face propagandă anti-UE pentru plăcerea Mos­co­vei. Fără a vorbi despre libertățile individuale și li­mitându-ne strict la ni­ve­lul de trai, adevărul este că ne aflăm în cea mai bună perioadă din istoria țării și nimic nu justifică nostalgia după regimul comunist.

 

Aderarea la Uniunea Europeană a oferit României o șansă istorică reală de a re­cu­pe­ra decalajul de dezvoltare față de Oc­ci­dent și numai incompetența și corupția gu­vernelor succesive în absorbția și uti­li­zarea fondurilor europene au făcut ca vi­te­za cu care se produce această recuperare să fie mai mică în cazul României decât în cazul celorlalte țări foste comuniste care au aderat la UE. O privire onestă asupra cifrelor evoluției economice a României din faza de preaderare (anii 2000) și până astăzi ar trebui să confirme că UE este unul dintre cele mai bune lucruri care ni s-au întâmplat vreodată și să facă de râs retorica antieuropeană a autohtoniștilor care nutresc ficțiunea „României ca piață de desfacere“. Până una-alta, Europa este cea mai mare piață de desfacere a Ro­mâ­niei. Pe de altă parte, ca membră NATO, România este mai apărată de pericolele ex­terne decât a fost vreodată în istorie. Parteneriatul cu Statele Unite îi oferă chiar un plus de protecție de care nicio al­tă țară fostă comunistă, cu excepția Po­lo­niei, nu se mai bucură în această regiune. Cu asemenea aliați, nu mai există niciun pericol real la adresa granițelor României. Desigur, Rusia agresivă a lui Putin re­pre­zintă în continuare o amenințare reală la adresa intereselor regionale ale României, dar un pericol real de invazie nu există, în pofida retoricii belicoase, dar fără dinți a Moscovei. Privită din această perspectivă, România este o țară capabilă să alimenteze speranța că poate să devină demnă de a fi iubită, o insulă de prosperitate, de­mo­cra­ție și liberalism într-o mare iliberală.

 

În realitate, însă, în România democrația și statul de drept se află în pericol de moarte cum nu au fost niciodată din 1989 încoace, iar amenințarea nu vine nici de la ruși, nici de la unguri și nici din partea vreunei mișcări politice populiste anti­li­be­ra­le, cum sunt atâtea care proliferează acum prin Occident, deși, fără îndoială, PSD încearcă să fie cât de populist poate. Pe­ricolul vine din partea unui grup de in­terese infracțional care a reușit să confiște principalul partid de la guvernare și este pe cale să confiște în întregime statul. Lo­ia­litatea față de o țară vine, în parte, din gradul de dezvoltare și prosperitatea pe ca­re le oferă, dar într-o parte și mai mare din cultivarea unor valori imateriale pre­cum sentimentul de siguranță pentru via­ța și proprietatea personale, respectul față de libertățile fundamentale sau accesul la justiție, într-un stat în care legea este ega­lă pentru toți. Or, într-o țară aflată la un pas să devină o cleptocrație, după model turcesc, aceste valori comune sunt pri­me­le sacrificate. Ne plângem acum pe bună dreptate că statul român nu este capabil să ofere „drepturi pozitive“, sub forma unor servicii de sănătate și educație de ca­litate. Dar, din momentul în care pro­cu­rorii și independența justiției vor deveni supuși „ierarhic“ grupării infracționale de la putere, România nu va mai putea ga­ranta nici măcar drepturile fundamentale, negative. Or, astfel de țară nu merită nici loialitate, nici iubire.

 

Merită, așadar, România să luptăm pentru ea? Cred că răspunsul trebuie să îl dea fie­care cât mai onest, mai ales că nu există garanții de succes. Mai mult, chiar dacă vor reuși de această dată, victoria nu va fi niciodată definitivă, pentru, că atunci când vine vorba de chestiuni impon­de­rabile precum Libertatea și Dreptatea, nicio luptă nu este câștigată o dată pentru totdeauna, nici măcar pentru o generație. Singura garanție este că numai un șir de astfel de victorii fragile și temporare va crea o tradiție democratică suficient de puternică încât să susțină o țară demnă de loialitate.

TAGS : Uniunea Europeanu Ceausescu NATO PSD Libertate Dreptate
Recomandari
Comentarii
Ioan Vlad Nicolau 2017-12-07
Nu! Intrebarea n-ar trebui pusa in felul asta Domnule Cimpeanu! Intrebarea ar trebui sa sune asa: ar mai merita unii cetateni romini sa fie iubiti de catre tara lor?
Cu toate ca...., nici asa n-ar fi cum trebuie. Intrebarea-i incorecta, grandilocventa si inutila, fiindca Rominia fiind o abstractiune, fiind numai un cuvint care deseneaza o notiune extrem de complexa-i adevarat, mult mai larga şi o notiune virtuala, nu poate iubi sau uri pe cineva. La fel cum de altfel nimeni nu-şi poate uri sau iubi tara.
Cineva sau o grupa de cetateni ai unei tari da. Pot fi uriti de majoritatea celorlalti cetateni, care vad si simt cum susnumita minoritate, tine mortis sa faca rau tarii prin orice mijloace si sub orice fel de forma, din variate motive: din lichelism, din prostie, din dorinta de a scapa de dreapta pedeapsa care se aplica in mod normal hotilor, banditilor, tradatorilor si altor gunoaie sociale, egal din ce motiv o fac.
In momentul de fata, minoritatea considerindu-se frustrata, se da drept un "stat paralel", ne fiind lasati de catre opinia publica si legile tarii sa-si faca de cap asa cum au fost ei obisniti s-o faca in ultimul sfert de secol. Fara limite!
Tarii ca notiune abstracta, i se filfiie de cei care o urasc, sau cei care o iubesc si asta egal daca ea este condusa de un stat, doua sau trei state paralele sau perpendiculare unul pe altul, dar trebuie, sau ar trebui sa-i pese si sa-i pedepseasca pe cei care o tradeaza, o fura, o jefuiesc si o umilesc in fata lumii! Asa cum de altfel a si inceput s-o faca.
Sa speram ca tara se va trezi la un moment dat complet si o va face in continuare. Dar cu toata forta si fara mila! Atunci cind va reusi sa fie condusa de un singur stat si majoritatea cetatenilor ei isi vor da seama ca normal este sa fie condusa de un singur stat puternic, care sa nu fie nici paralel, nici perpendicular si nici oblic fata de nimic si nimeni.
emil 2017-12-07
Merita daca jaful si hotia inseamna stima si respect.
FLORIAN D. MIREA 2017-12-06
Romania ca locum standi al poporului roman din care facem parte toti nu se pune problema sa nu fie pretuita. Mai putin respect merita acei romani care, prin tot ce fac, aduc prejudicii tarii lor si poporului din care fac parte.
Joaquin Murieta 2017-12-06
O fata din Romania a invatat foarte bine la scoala. A terminat facultatea de calculatore. In 1990 lucra la o fabrica de calculatore din Bucuresti. Castiga bine. Proiecta calculatore. Cu toate ca nu fusese nici-o-data casatorita avea o fiica adolescenta pe care se straduia sa o educe bine ca sa invete chiar mai bine decat ea. A venit insa diavolul Basescu si el a cumparat calculatore de import de 2 000 000 000 de dolari mituit de Microsoft. Datorita achizitiei fabrica de calculatore s-a inchis si toti angajatii au devenit shomeri. Fiica inginerei a refuzat sa mai invete caci a vazut ca asta nu i-a folosit mamei ei. Fiica a plecat in Germania sa se prostitueze. Mama ei a innebunit si este internata intr-un ospiciu din Romania. Pe ruinele fabricilor distruse de diavolul Basescu se construiesc … catedrale. Romanii striga „vrem spitale nu catedrale” dar singurele meserii posibile care sa le asigure supra-vietuirea Romanilor au ramas popia si prostitutia. Zilnic citim in presa cum alt disperat s-a aruncat innaintea trenului nemaiputand suparta shomjul. Alti ingineri, profesori, arhitecti, etc. Romani traiesc la tara intr-o saracie lucie dupa ce au fost inchise fabricile distruse de diavolul Basescu mituit de Microsoft, Renault, Airbus, armatorii Greci, etc. si sunt fericiti ca au macar o gospodarie rurala care le asigura doar supra vietuirea in ciuda educatiei universitare pe care o au dar nu o mai pot folosi datorita dezastrului Basist. Romania a devenit datorita dezastrului Basist o tara de hoti si prostituate cum era si Franta pe vremea lui Jean Valjean, un hot, si Fantine, o prostituata. Totushi spre deosebire de Campenu inspectorul Javert iubea acea Franta singura patrie pe care o avea si s-a si-ucis cand si-a dat seama ca aplicarea rigida a legii putea distruge patria lui atunci o natiune de hoti si prostituate.
gica 2017-12-06
Joaquin Murieta ! De unde ai aflat asa de multe "secrete de stat"? Daca ai ceva cunostinte sus puse, poti sa ne prezinti si noua macar una?
Hai sa strigam impreuna "Sa traiesti mult si bine Nene Ion Iliescu ".
gica 2017-12-06
Joaquin Murieta ! De unde ai aflat asa de multe "secrete de stat"? Daca ai ceva cunostinte sus puse, poti sa ne prezinti si noua macar una?
Hai sa strigam impreuna "Sa traiesti mult si bine Nene Ion Iliescu ".
c.florea 2017-12-05
Citesc intotdeauna cu interes articolele dvs., care fac dovada unei culturi solide, a discernamantului valoric, dar inainte de toate a bunei credinte. Sunt lecturi in urma carora te simti purificat. Felicitari!
Total 7 comments.
1977
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22