Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Istoria unui oraş de frontieră
Codrut Constantinescu - - - -
2017-12-05
Cultura
1

Romanul Un port la răsărit al lui Radu Tudoran stârneşte sentimentul nostru general de nostalgie faţă de ceea ce a fost România Mare.

 

Câte generaţii de români nu au fost fa­mi­liarizate cu aventurile care l-au făcut ce­le­bru pe Radu Tudoran în rândul copiilor şi tinerilor care au crescut în România co­mu­nistă cu romanul Toate pânzele sus? Su­biectul cărţii este departe de a avea ace­eaşi rezonanţă la generaţiile născute şi cres­cute după 1989, dintr-un motiv cât se poate de evident: dacă noi, cei înlănțuiți în RSR, primeam cu mare recunoștință acea porție de aventură (libertate) pe mă­ri­le și oceanele lumii, românii post­de­cem­briști chiar pot străbate mările și oceanele lumii. Însă romanul cel mai solid din ope­ra lui Tudoran rămâne Un port la răsărit, apărut pentru prima oară în 1941, cu­nos­când inițial un mare succes la public, fiind mai apoi interzis de regimul bolșevic.

 

Publicat când România intrase în răz­boi şi eliberase Basarabia şi Bu­covina de Nord, Un port la ră­sărit a cunoscut un mare suc­ces la public, nu numai pentru marea lui calitate literară, indiscutabilă chiar şi la o lectură după şapte decenii, dar şi pentru că Tudoran a plasat acţiunea în oraşul de frontieră Cetatea Albă, din sudul Basarabiei interbelice româneşti. Armata Regală Română este prezentă în mod constant de-a lungul naraţiunii, în Ce­tatea Albă aflându-se cantonat cel puţin un regiment. De altfel, răscoala bolşevică de la Tatar-Bunar din 1924 a fost înăbuşită de trupele românești care au plecat de aici (cu tot cu artilerie). „Sunt foarte mulţi lăcătinienţi în oraş (...) sunt şi călănei la noi; trei călănei şi patru maiori, şi mulţi căpitani şi mulţi sublăcătinienţi sunt, dar cei mai mulţi sunt lăcătinienţii. Aşa mulţi lăcătinienţi sunt că nu mai are loc de ei; şi fac gălăgie peste tot, şi dacă nu te dai la o parte, o păţeşti numaidecât, că sunt tare mânioşi“, îi spune per­so­na­jului principal gazda rusă. Prezenţa mi­li­tară, văzută ca un supliciu de ofiţerii ro­mâni, avea legătură nu numai cu duş­ma­nul sovietic, dar şi cu structura etnică a judeţului omonim, elementul românesc fi­ind minoritar, în conformitate cu datele re­censământului (netrucat) din 1930. Nu­mai 22% (75.000) din locuitori s-au de­clarat români, cel mai mic procent din toa­tă Basarabia. Ruso-ru­tenii erau ma­jo­ri­tari, cu 125.000 de oameni (în jur de 35-36%). Acest fapt era echilibrat prin pre­zenţa a 22.000 de evrei, 57.000 de ger­mani, 60.000 de bulgari şi 1.000 de turci (sate statistice preluate din Istoria Ba­sa­rabiei de Ion Nistor, Editura Humanitas, 2017).

 

Fără fi neapărat un roman antisovietic, Un port la răsărit are referiri critice la adresa comuniştilor şi ruşilor, iar Limanul Nistrului este prezentat în mod clar drept ho­tarul între două lumi antagonice, com­plet diferite: „- Noi avem aici obiceiuri rusești, spunea Ronsky, mestecând plin de fericire, ca și când sediul fericirii lui ar fi fost în fălci și stomac; obiceiuri ru­sești, sănătoase. Rușii, dragul meu in­gi­ner, află de la mine, nu beau mult, ci des..“. În plus, personajul refugiatului alb, comandorul Maximov, a cărui familie fusese masacrată de bolşevici în vâltoarea războiului civil la Sevastopol, reprezenta o referinţă mult prea greu de digerat de către puterea nou instalată la Bucureşti, după sistemul colonial sovietic. Altundeva re­găsim replica „are ceva de rusoaică. Un fatalism faţă de tot ce ni se întâmplă în viaţă“.

http://revista22.ro/files/news/manset/default/carte-codrut-1444.jpg

RADU TUDORAN - Un port la răsărit
(Editura ART, 2011)

 

Tudoran inserează în naraţiune şi un in­ci­dent care ar fi avut loc la 15 august, de Sfân­ta Maria, când, în timpul balului or­ganizat de ofi­cialităţi, un locotenent ro­mân s-a lăsat îmbătat de două tinere ru­soaice „fără tată, fără mamă, i-au îm­puş­cat sol­daţii după revoluţie că s-au as­cuns în pod şi-au tras amândoi într-ai noştri. Da ele, săracele, ce vină să aibe? Erau co­pile“, al căror frate mai mare tra­ver­sase Limanul pentru a ajunge în Uni­u­nea So­vie­tică. Naiv, locotenetul a fost bă­gat într-o barcă şi probabil ar fi fost pre­dat sovie­ti­cilor dacă ambarcaţiunea nu ar fi fost in­terceptată de o şalupă a grănice­ri­lor ro­mâni. Locotenetul, împuşcat în bur­tă de una dintre agentele bolşevice, şi-a dat ul­timul duh pe mal, într-o atmosferă ire­ală. Însă astfel de incidente erau frec­ven­te în zonă, sovieticii strângând infor­ma­ţii despre trupele române de pe fron­tie­ră (pro­babil că şi românii procedau la fel). Tu­do­ran face referiri virulent an­ti­so­vietce, comparând URSS cu „nişte nori negri, ame­ninţători, ca un simbol, pe ca­re vân­tul nu poate să-i destrame, nici soa­rele să-i topească. Nori sterpi: din ei nu plo­uă, nici nu ninge, întunecă doar cerul şi face soarele să răsară mai târ­ziu“.

 

Fantastice sunt şi scenele zugrăvite de Tu­doran la balul dat de Pre­fectură cu ocazia sfârşitului de an, în ele se concentrează în can­tităţi bine dozate întregul hedo­nism ca­re apare pe marginea şi în aştep­tarea de­zastrelor, în cazul nostru, a sfâr­şitului Ro­mâ­niei Mari. Se mănâncă bine, se bea în­con­tinuu, doar medicul regimen­tului nu su­portă băutura şi, în consecinţă, era sin­gurul care nu era beat. Moravurile erau des­tul de laxe, pentru că nu se ştia ce aduce ziua de mâine. Această atmosferă este încurajată de apropierea fizică a fron­tierei şi a imensei stepe de unde barbarii sunt, mereu, aşteptaţi, iar Cetatea nu se ştie dacă va rezista. „Nu e nimeni trist, du­pă cum nimeni nu e treaz, toţi sunt beţi, dacă nu de vin, de veselia celorlalţi, de fumul de tutun, de aburul acid al al­coolului, aşezat în straturi, din duşumea până în tavan.“ Se făcea comerţ mai ales cu grâul sudului Basarabiei, care era în­căr­cat din Bugaz spre Sulina, cea mai uşoară şi ieftină cale de comunicare între cele două puncte ale litoralului românesc inter­belic. De altfel, la Bugaz, unde Limanul Nis­trului se unea cu Marea Neagră, veneau şi turişti din alte părţi ale României pen­tru a face plajă. „La Bugaz nu erau nici cazinouri, nici restaurante mari, nici alee asfaltată pe malul mării pentru pro­me­nadă. Oamenii care veneau aici erau mai modeşti, mai liniştiţi, mai sfioşi de­cât în alte părţi.“ O poveste de dragoste sfârşită tragic, romanul lui Tudoran, cel puțin la acest registru, aduce cu scenele de dragoste din Enigma Otiliei de George Călinescu, făcându-ne să ne întrebăm da­că nu cumva nostalgia faţă de lumea Ro­mâ­niei Mari nu se răsfrânge şi asupra felului de a iubi de atunci.

 

Calitatea scriiturii lui Radu Tudoran face ca lectura cărţii la mai bine de şapte de­ce­nii să readucă cititorului român o lume pierdută, aparent definitiv, căci sudul Ba­sarabiei a fost şi administrativ decupat de RSS Moldovenească şi alipit RSS Ucrai­neană (de altfel, credem că în 1940 Ro­mâ­nia a pierdut jumătate din litoralul său in­terbelic). În orăşelul de astăzi nu ar mai locui decât 1% etnici români. „Limanul, vânăt în zori, îşi lua acum încet culoarea albastru-pală, a zilei de vară; pe ma­lu­rile lui, până departe, se vedeau sălciile şi stuful dormind deasupra apei. În par­tea cealaltă, peste limba de nisip a Bu­ga­zu­lui, marea continua să murmure do­mol, rostogolind pe plajă valuri mici, al­be, cum ar fi deşertat nişte coşuri cu lâ­nă.“

 

Romanul Un port la răsărit i-a făcut viața grea lui Radu Tu­doran după ocuparea României de către Armata Roșie, fiind pe lista cărților interzise (într-un fel, o recunoaştere implicită a valorii lui, nu numai datorită remarcilor an­ti­so­vie­tice, dar şi a unor pasaje erotice care de­pă­şeau cu mult standardele ridicate în pudi­bonderie ale comuniştilor), însă Tudoran nu a fost arestat și întemnițat în Gulagul RPR. Tindem să credem că și ascensiunea și aderența lui Geo Bogza, fratele său, la co­munism a reușit să-l ferească de răz­bu­narea fratelui mare de la Răsărit. A avut și norocul să fi demisionat din Armata Re­gală Română, unde fusese tânăr ofiţer timp de şase ani (1932-1938). Interesant este cum şi de ce a scăpat de înrolare după 1941. Valoarea romanului Un port la răsărit este dată şi de faptul că stârneşte sentimentul nostru general de nostalgie faţă de ceea ce a fost România Mare şi care, departe de a fi fost perfectă, era per­fectibilă şi, având un curs istoric necur­mat, ar fi evoluat către o societate mult mai echilibrată, armonioasă şi solidă decât este cazul astăzi cu România postco­mu­nistă, al cărei ADN a fost alterat ireme­dia­bil de virusul bolşevic.

TAGS : Ion Nistor Editura Humanitas 2017 Istoria Ba­sa­rabiei RADU TUDORAN Editura ART 2011
Mai multe din Cultura
Comentarii
FLORIAN D. MIREA 2017-12-08
Romania interbelica era marcata de multe neajunsuri, dar era mai bine conectata la civilizatia occidentala si avea perspectiva de a deveni in cateva generatii un stat bine dezvoltat social si economic. Romania actuala este inca prizoniera trecutului ei comunist si nu va evolua decat atunci cand se va curata de ciuma rosie.
Total 1 comments.
1203
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22