Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Contra Caium
2010-10-12
14

Că cei de la Observator cultural îl detestă pe Gabriel Liiceanu, ca şi pe toţi cei asociabili cu acesta (Patapievici, Pleşu, Tismăneanu etc.) o ştiam de mult. Dreptul lor! La urma-urmelor nu e lege că Liiceanu trebuie iubit şi nici nu e (încă) interdicţie de „sus“ a da de pământ odată pentru totdeauna cu „linia Noica“, atât de pernicioasă pentru cultura română, cum au dovedit-o, chipurile, „observatorii culturali“.

Ceea ce am constatat însă cu surprindere este că Observatorul are ce are şi cu Herta Müller. Dar de ce? Din ce motiv – s-ar putea cineva întreba - ar critica-o o revistă literară pe laureata Premiului Nobel pentru literatură pe anul 2009? De ce i-ar contesta rectitudinea morală, ba chiar inteligenţa? În fond, scriitoarea germană nu l-a susţinut, ca alţii, pe „dictatorul Băsescu“! De asemenea, cred că mai nimeni dintre cei care i-au citit cărţile sau măcar s-au aflat în sala Ateneului Român pe 27 septembrie 2010 nu se poate îndoi de calităţile sale de spirit şi caracter. Şi totuşi, în mod neaşteptat, Caius Dobrescu i le-a contestat în numărul 544! Mai mult, preluând pe prima pagină titlul articolului său, Gabriel Liiceanu lângă Herta Müller?, ba chiar plasând în ambele locuri aceeaşi fotografie (cu o Hertă „clară“ şi un Gabriel „şters“), se pare că redacţia Observatorului a acceptat integral interogaţia cu cântec a lui C. Dobrescu: „Gabriel Liiceanu lângă Herta Müller?“. Răspunsul dat de distinsul literat poate fi rezumat astfel: o, da, din păcate! Oroarea s-a întâmplat! Nici Herta Müller nu e ce credeam!

„Ţin să-mi exprim nedumerirea deplină faţă de modul în care a acceptat şHerta Müllerţ – scrie cu năduf Caius Dobrescu – să apară în public, într-o scenografie cu puternice conotaţii canonico-simbolice, în compania lui Gabriel Liiceanu. Îmi este greu să înţeleg în ce fel se aplică aici standardele morale la care Herta Müller a raportat până acum... comportamentele intelectualilor în timpul dictaturii ceauşiste“. Da, Herta a gafat rău de tot, Caius dixit. Şi când te gândeşti că existau soluţii fericite pentru o companie respectabilă – de exemplu, Dan Petrescu, Dorin Tudoran sau Daniel Vighi, stabileşte marele judecător! Însă Herta a făcut enorma eroare de a nu-i cere lui Caius - sau măcar, în lipsă, lui Ovidiu (Şimonca) sau lui Carmen (Muşat) – lista autorizată a persoanelor frecventabile de pe care Liiceanu fusese radiat. (Ce să mai spunem despre grozăvia că ea a consimţit
să-şi publice operele la Humanitas?)

Cum de a ignorat scriitoarea – se poate întreba cititorul brusc trezit din „somnul dogmatic“ de Dobrescu – că Liiceanu este „exemplul de manual... al oportunistului care mimează abil, în funcţie de instanţa la care se raportează, atât conformismul cât şi subversivitatea“? Cum de a trecut ea atât de uşor peste faptul, ştiut de absolut toată redacţia Observatorului, că „celebritatea lui din anii 80 se bazează strict pe debitarea de platitudini filosofice pompoase cu vag iz etno-heideggerian, care evitau orice referire la dictatură...“? Cu alte cuvinte, după ce că Liiceanu, care „întrupează conformismul moral-intelectual“, n-avea deloc valoare filosofică şi intelectuală, îşi mai şi permitea să nu critice dictatura, dar în schimb ne vindea en gros „filosofia idealistă popularizată“! De aceea a devenit el celebru şi mai e şi astăzi celebru „strict“ pentru intelectualii ieşiţi din „maşina sa de autocanonizare“! Şi când te gândeşti că până şi Mircea Cărtărescu a fost tratat de mult-inflexibila Herta drept un „Mitläufer“ (tovarăş de drum) al comunismului.

Păi, dragă Herta, numai dacă te-ai fi informat un pic pe lângă sus-amintiţii Caius, Ovidius et Carmen, ai fi aflat ce gogeamite Mitläufer a fost „idealistul“ Liiceanu, în comparaţie cu care Cărtărescu a fost un dizident, dar chiar Caius însuşi (în pofida unei „erori“ de dinainte de 1989) a fost un autentic rezistent! La ce bun, la urma-urmelor, ai mai luat tu un Premiu Nobel pentru literatură, dacă chiar nu vezi că e totuna a fi avut „monopolul filmelor cu potenţial de succes de public“, precum Sergiu Nicolaescu, şi a fi „vândut en gros (nu en detail) filosofie idealistă“ în comunism? De aici, cititorul nu poate deduce decât că cineva trebuie să fie ori ignorant, ori vândut „serviciilor“, ori măcar îmbrobodit de „intelectualii lui Băsescu“, ca să nu observe că epopeea Mihai Viteazul şi Jurnalul de la Păltiniş sunt unul şi acelaşi spanac naţional-comunist! După care, acelaşi cititor se va întreba în chip firesc în care dintre categoriile umane de mai sus va fi picat scriitoarea însăşi, odată ce cu orbire a consimţit să stea pe scena Ateneului la numai doi metri-jumătate de fratele ideologic al lui Sergiu Nicolaescu.

Dar lucrurile nu se vor termina aici. În ultimele zile, s-a petrecut un eveniment despre care cred că îi produce lui Caius Dobrescu şi amicilor săi atacuri de panică: Premiul Nobel pentru literatură pentru 2010 i-a fost decernat lui Mario Vargas Llosa. Or, acest mare scriitor sud-american – după cum ne amintim – a fost deja la Bucureşti, când a şi publicat un volum de conversaţii cu nimeni altul decât cu Liiceanu (Chipuri ale răului în lumea de azi, 2006), în afară de multe alte volume, tocmai la oficina „idealismului popularizat“, Humanitas. Fatalitate, îşi vor spune „observatorii“: după Herta vine acum la rând Mario! „Scenografia cu puternice conotaţii canonico-simbolice“ de la Ateneu ameninţă să se repete la anul. Întâi-stătătorul dintre „boierii minţii“, cel care, după C. Dobrescu, ar fi „acumulat un capital social cu concursul efectiv al responsabililor comunişti ai planificării culturale“ îi va lua la rând acum pe premianţii Nobel, pentru a le fura, desigur, „capitalul simbolic“!

În aşteptarea fatalităţii, exasperarea resentimentară a comilitonilor de la Observator se adânceşte. Fierea lor neagră e în plină ebuliţiune. Mintea le colcăie de grosolănii noi. Ce oare vor mai născoci?

P.S.: Şi au născocit! În numărul următor, 545, Ovidiu Şimonca îi ceartă pe cei care nu au fost întru totul de acord cu Herta Müller – Liiceanu, Manolescu, Cărtărescu –, procedând de parcă asemenea dezacorduri ar fi prin sine sentinţe de condamnare la indignitate morală. Nu ştiam că diversitatea de opinie e un delict şi că radicalismul maniheist al Hertei Müller trebuie promovat la rangul de „gândire unică“. Faptul, de pildă, că Nicolae Manolescu i-a reproşat laureatei Nobel că nu a vorbit niciodată despre ce s-a făcut instituţional în România pentru deconspirarea Securităţii, despre raportul privitor la crimele comunismului, despre IICCMER primeşte de la Şimonca următoarea replică: „A, domnule Manolescu, acum ne-am dumirit... deci asta era: absenţa unei laude şdin partea Hertei Müllerţ la adresa preşedintelui Băsescu...!“. Rămâi mut înaintea dimensiunii acestei rele-credinţe, dispusă să recurgă, fără să clipească, la cele mai stranii insinuări. //

Taguri:
Herta Muller, Premiul Nobel, Observatorul cultural, Sergiu Nicolaescu, Gabriel Liiceanu.

TAGS :
Recomandari
Comentarii
Iulian Baicus 2010-12-15
Domnule Cornea, Mi-este teama ca in articolul dvs. ati comis niste sofisme, faima celor doi mari scriitori, Herta Muller si Mario Vargas Llosa nu se datoreaza dialogurilor cu dl. Gabriel Liiceanu, ci exact pe dos, domnia sa cultiva legaturi cu candidati la premiul respectiv, folosindu-se de statutul absolut onorabil de editor. Despre opera domnului Liiceanu urmeaza sa ne pronuntam chiar noi, criticii literari, din moment ce domnia sa a intrat pe domeniul nostru, sustinind ideea ca filosofia si literatura sunt inrudite. In general nu prea sunt de acord cu colegul meu de la Litere Caius Dobrescu dar cred ca are perfecta dreptate de data aceasta. Nu prea vad de ce dl. Liiceanu ar putea fi calificat drept disidend, nimic din biografia sa nu justifica acest statut. Sigur, in jurul editurii Humanitas exista un grup de scriitori, rupti din mantaua lui Noica de la Paltinis, dar acestia nu prea sunt recunoscuti in lumea eseului filosofic european sau american, nu sunt tradusi in limbi straine, si asta ar trebui sa va dea un semn asupra valorii lor. Din acest motiv va trebui sa ma declar Pro Caium.
Tudor 2010-10-17
Cateva nedumeriri: 1) nu vi se pare putin fortata asimilarea intregului Observator cultural in persoana lui C.D? 2) trimiterea la fiere, resentiment samd nu prea corespunde intelectualului care propunea in nenumarate randuri, si pe buna dreptate, o dezbatere de idei inainte de atacuri la persoana...sau la umorile lor. Ergo, doua note in minus autorului.
woland 2010-10-15
Nu am caderea si nu vreau sa comentez textele celor de la "Observatorul cultural". Ca medie nu cred ca sunt sub cele din Revista 22. Dar ati amintit de Dialogurile lui Liiceanu cu Mario Vargas Llosa. Si mi-am amintit de episodul listei celor 50 de intelectuali, unde figurati si dv. si dl Liiceanu. La acea vreme tocmai citeam Dialogurile. Dl. Liiceanu a avut o atitudine exagerat laudativa fata de Mario Vargas Llosa. Dar a amintit de cartea biografica a acestuia, "Pestele in apa". Or, va recomand sa cititi capitolul de concluzii al acelei carti. E un portret al lui Alberto Fujimori care aduce atat de mult cu Basescu incat m-am intrebat: cum poate cineva sa il laude la modul in care l-a laudat pe Llosa si sa semneze pe o lista de adeziuni fata de Basescu. Nu mai vorbesc ca si tonul pe care Liiceanu il are fata de Llosa este dizgratios.
Vera 2010-10-15
Dle Cornea astia nu sunt intelectualii de pe lista lui Crin Antonescu ? Asta ar lamuri multe despre caracterul lor.
joenegut 2010-10-14
Splendid pamflet care incepe cu o groaznica cacafonie! In rest, ma refer la polemici, toti au dreptate şi Herta şi Manolescu si Cartarescu si Caius Dobrescu si Andrei Cornea. Cum zicea rabinul din Buhusi....
Tyijl Ulenspiegel 2010-10-14
-D-na Hertha Muller nu apartine arealului romanesc si nici literaturii romane. Datorita destinului nascuta in Romania si traita intr`un mediu predominant de limba germana, zona Timisoarei, a cultivat, datorita privatiunilor traite in comunismul romanesc de catre mai toti cetatenii acestei tari, un antisecurism notoriu prezent in creatiile sale. Interesant, acelasi simptom ca si la Marius Oprea securitatea a fost mai tare decat partidul comunist. Germania i-a sponsorizat premiul Nobel pentru a avea un castig notorius si a demonstra vigoarea literaturii germane in comunism si in alte tari
B. 2010-10-14
Aveti dreptate domnule Cornea, si lista comentariilor cu o miza pur circumstantiala, ranchinos-insinuante cum le numiti, poate fi extinsa; cu toate acestea, "maniheismul" Hertei Mueller este binevenit, caci prin insasi claritatea si non-ambiguitatea sa are functia unui indelung asteptat catharsis, cel putin pentru unii.
Sorin Adam Matei 2010-10-13
Nu voi uita niciodată intervenția dlui Liiceanu, care ilustrează perfect oportunismul de care vorbea dl Dobrescu ”Întrebându-vă ce v-am întrebat, am încercat să mă strecor puțin pe lângă destinul dumneavoastră de minoritar, să vă sugerez că mulți dinte noi ne-am simțit minoritari în această istorie… dacă ne acceptați, bine, dacă nu, o să găsim altă cale…” Ce replică suprarealistă pentru un editor ce trebuia să își promoveze un autor de succes. Ce încercare lipsită de subtilitate de a transfera o parte din poleiala Nobelului pe cartea de vizită a editorului. Mai mult, ce ”dur” apare dl. Liiceanu în acest schimb de opinii cu unul dintre autorii săi, el care nu ezită, când e nevoie, să declare autori locali ”Kirkegaarzi” dâmbovițeni....
Ilinca 2010-10-13
""Fierea lor neagră e în plină ebuliţiune. Mintea le colcăie de grosolănii noi. Ce oare vor mai născoci?"" Domnule Cornea, ce intelegeti dvs prin grosolanii? Ma tem ca aveti o definitie proprie a acestui cuvant, in speta aceea de a nu spune ce gandesti. Daca vad un "boier" mancand seminte si aruncand cojile pe jos si-i atrag atentia asupra acestui lucru, asta inseamna ca eu sunt grosolana si nu individul?! In orice caz, sau nu ati inteles nimic din articolele publicate in Observator Cultural sau dati dovada de o ipocrizie crasa, probabil generata de anumite interese.
Don Quijote 2010-10-13
Mi se pare ca articolul domnului Cornea este cat se poate de precis formulat. Ceea ce domnia sa indica este atat de evident incat, in mod normal, nici nu era cazul sa fie formulat. Reaua-credinta este stridenta chiar, fosforescenta ca o jucarie ieftina de bazar (rea-credinta cu "leduri"). Din pacate, peisajul cultural de la noi este compus in principal din transee si sarma ghimpata. Iar dezbaterea rationala si civilizata pare sa fie ceva incredibil de greu de purtat. Un bun exemplu este Michael Shaffir. Eu unul nu mai inghit de ceva vreme tonul de mahala de la "Observator (asa-zis) cultural". Il ignor pur si simplu, fara sa am sentimentul ca pierd ceva. Dimpotriva.
Michael shafir 2010-10-12
"Rămâi mut înaintea dimensiunii acestei rele-credinţe, dispusă să recurgă, fără să clipească, la cele mai stranii insinuări." Asa si este, domnule Andrei Cornea. Aveti dreptate! Puneti acest motto articolului Dumenavoastra cat si a intregii reviste de dupa plecarea Gabrielei Adamesteanu. Impusa, nu-i asa, de "observatoori" si de Caius Dobrescu!!.... in numele "corectitudinii politice". Lamentabil, domnule Cornea!
Vali 2010-10-12
Pare-se cã pentru mimozele, libeliºtii, haiducii ºi carnasierele de la “Observator cultural” a face culturã e un deziderat post-apocaliptic, o îndeletnicire proprie rozului ambiental de dupã rãzboi. Neglijându-ºi noima de panou, Observatorul se comportã ca un club de baricadã: pândeºte, denunþã, suspinã revendicativ, mitraliazã. Face tapaj ostil ºi viseazã beregate exsangue. Drapat în armura îngerului exterminator, articlierul cu palpit de hingher produce maculaturã de eºafod. În fond, nu se poate face prozã, comentariu politic, recenzie de roman sau poezie într-un decor sufocat de boierimea pãltiniºanã, de ticãloºi harismatici sau belferi tromboniºti. Rostul de moment al Observatorului e un cocktail belicos, în care intrã, halucinant, demascarea adversarului, relativizarea panteonurilor ºi iscãlitura combativã.
carat 2010-10-12
De unde oare atata ura acumulata in sufletele romanilor? De ce oare n-am invatat in mii de ani de existenta sa ne aparam si sa ne sustinem valorile? Ce ne impiedica? ce ne lipseste ? De ce oare oamenii de cultura din intreaga lume s-au mandrit cu Cioran, Eugen Ionesco, Brancusi, Henry Coanda, Mircea Eliade si multi, multi altii, de pe cand erau in viata, iar noi facem abia acum, cand nu mai sunt printre noi, eforturi de ai repune acolo unde le este locul si incercam sa spunem tuturor ca de fapt ei erau romanii nostrii ? De ce atata invidie si ura consumata impotriva oamenilor mari ce sunt inca printre noi, ca atunci cand nu-i mai avem sa ne dam seama (prea tarziu) de ce am pierdut ? Prea multe intrebari la care, oricat incerc sa-mi dau un raspuns, nu reusesc. Ce trista mentalitate, ce suflete moarte !
Magda Carneci 2010-10-12
Nu ma aflu in tara pentru moment si am aflat cu intirziere despre articolul lui Caius Dobrescu din nr.544 din Observator Cultural. Cu toata aprecierea pe care o am pentru spiritul original si caustic al lui Caius Dobrescu, trebuie sa spun ca sunt foarte dezamagita de articolul in chestiune. A-l minimaliza ca intelectual pe Gabriel Liiceanu tratindu-l ca pe un simplu debitator de "platitudini etno-heideggeriene" mi se pare si neintelectual si simplist din partea unui universitar literat precum Caius Dobrescu. A-l trata pe Liiceanu ca pe un exemplu-tip de oportunist conformist si inainte si dupa 1989 mi se pare iarasi deplasat si fara nuante, din partea unui scriitor altminteri curajos precum Caius Dobrescu. Cum nici el nu a facut disidenta politica, ci doar rezistenta culturala, precum cel incriminat si ca cei mai multi dintre noi, cred ca o formulare mai fina si mai nuantata a acestei problematici importante se impunea cu evidenta, chiar si intr-un articol de revista. Reactia lui Andrei Cornea mi se pare de aceea normala si binevenita, ea merita la rindul ei aprofundata. Magda Carneci
Total 14 comments.
573
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis