Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Caravana Cinematografică
- - - -
2010-09-14
Cultura
1

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc va organiza proiecţii de filme în licee prestigioase din ţară, pentru o mai bună înţelegere a ceea ce a reprezentat comunismul pentru secolul XX în cadrul fenomenului totalitar.

Caravana Cinematografică constituie un proiect educaţional de analiză a fenomenului totalitar şi a culturii şi civilizaţiei în timpul regimurilor comuniste prin intermediul cinematografiei. În acest sens, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) îşi propune colaborarea cu licee prestigioase din diferite oraşe ale ţării în vederea unor proiecţii de filme, prezentate de către o persoană calificată din cadrul Institutului. Aceste vizionări vor include un film românesc şi un film străin, reflectând o temă care ulterior va constitui obiect de dezbatere în cadrul unei mese rotunde între unul dintre profesorii de istorie ai liceului, reprezentantul IICCMER, invitaţii desemnaţi de Institut şi publicul format din elevii de liceu. Acest demers vine să asigure o mai bună înţelegere a ceea ce a reprezentat comunismul pentru secolul XX în cadrul fenomenului totalitar, a acelei părţi de istorie a României care a fost grav distorsionată ideologic prin intermediul propagandei, cu schimbarea semnificaţiei evenimentelor.

Totodată, proiectul stimulează un recurs la memoria culturală prin evidenţierea principalelor „locuri de memorie“ care au jalonat fenomenul comunist.

Caravana Cinematografică se constituie ca un complement al manualului de Istorie a comunismului din România şi urmăreşte edificarea spiritului civic, a reflexului etic şi evaluarea şi chestionarea cu instrumente moderne şi pe baza dialogului a unei părţi din istoria Europei şi a Româ­niei ca parte integrantă a spaţiului de cultură şi civilizaţie european. IICCMER va pune la dispoziţia liceelor o serie de materiale şi instrumente de lucru, precum şi un set de filme care să poată fi vizionate ulterior.

În vederea realizării acestui proiect, IICCMER îşi propune colaborarea cu Centrul Cultural American, British Council, Institutul Francez, Institutul Polonez, Goethe-Institut, Centrul Ceh, Centrul Cultural Maghiar şi Institutul Cultural Bulgar. Se urmăreşte astfel realizarea unei selecţii a filmelor raportată la istoria comunismului în Europa Centrală şi de Sud-Est, selecţie care va intra în baza de date a fiecărui liceu, dar şi a unei bibliografii şi a unei baze de date menite să faciliteze obţinerea unor informaţii suplimentare pentru elevii interesaţi.

O primă sesiune a acestui proiect se va desfăşura în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie ale anului în curs, la Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara, Constanţa şi Sibiu, după următorul program:

Colegiul Naţional din Iaşi, 16-17 septembrie
- Amintiri din Epoca de Aur I - Tovarăşi, frumoasă e viaţa! (2009) de Constantin Popescu Jr., Răzvan Mărculescu, Ioana Uricaru, Hanno Höfer, Cristian Mungiu; participă conf. dr. Antonio Patraş, Universitatea „Al. Ioan Cuza“ din Iaşi;
- Goodbye Lenin! (2003) de Wolfgang Becker; participă lect. dr. George Bondor, Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice din Iaşi.

Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă“ din Iaşi, 21-22 septembrie
- A fost sau n-a fost? (2006) de Corneliu Porumboiu; participă conf. dr. Daniel Şandru, Universitatea „Petre Andrei“ din Iaşi;
- Vieţile altora (Das Leben der Anderen, 2006) de Florian Henckel von Donesmark; participă conf. dr. Antonio Patraş, Universitatea „Al. Ioan Cuza“ din Iaşi.

Colegiul Naţional „I.L.Caragiale“ din Bucureşti, 27-28 septembrie
- Hârtia va fi albastră (2006) de Radu Muntean; participă Bogdan Cristian Iacob, secretarul Consiliului Ştiinţific al IICCMER;
- Aleea Soarelui (Sonne Allee, 1999) de Leander Hauβmann; participă prof. dr. Ioan Stanomir, Facultatea de Ştiinţe Politice, Bucureşti.

Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“ din Constanţa,  4-5 octombrie
- Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii (2006) de Cătălin  Mitulescu; participă asist. dr. Enache Tuşa, Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice, Universitatea „Ovidius“ din Constanţa;
- Invers (Rewers, 2009) de Borys Lankosz; participă  conf. dr. Ileana Jitaru, Facultatea de Litere, Universitatea „Ovidius“ din Constanţa.

Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr“ din Sibiu, 18-19 octombrie
- Amintiri din Epoca de Aur II - Dragostea în timpul liber (2006) de Constantin Popescu Jr., Răzvan Mărculescu, Ioana Uricaru, Hanno Höfer, Cristian Mungiu; participă lect. dr. Dragoş Varga, Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu;
- Katyń (2007) de Andrzej Wajda; participă lect. dr. Radu Vancu, Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu.

Colegiul Naţional „Emil Racoviţă“ din Cluj-Napoca, 22-23 noiembrie
- 4 luni, 3 săptămâni, 2 zile (2007) de Cristian Mungiu; participă prof. dr. Ioana Bot, Universitatea „Babeş-Bolyai“, Cluj-Napoca;
- Viaţa este tot ceea ce obţii (Das Leben ist eine Baustelle, 1997) de Wolfgang Becker; participă  cercetător Adrian Tudurachi, Institutul  de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil-Puşcariu“ din Cluj-Napoca. //

TAGS :
Mai multe din Cultura
Comentarii
Nicoleta Andrei 2010-09-16
Foarte interesanta initiativa Institutului !Ma bucur ca directorii de scoala au deschis scolile si spre asemenea evenimente si ca universitarii discuta cu elevii.Felicitari!
Total 1 comments.
611
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.