Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Un extremist sârb, spion pentru Rusia în România, declarat indezirabil de instanță
Dora Vulcan - - - -
2017-11-14
Actualitate Interna
1

Cetățeanul sârb Bratislav Zivkovic a fost declarat indezirabil în România, pe o perioadă de 15 ani, a decis marți Curtea de Apel București.

 

 

 Purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea, a declarat într-o conferință de presă, marți, că Zivkovic Bratislav este comandantul organizației de cetnici din Serbia "Cetniciki Pokret". Această organizație este cunoscută ca fiind una paramilitară, cu orientări naționalist-șoviniste, transmite Digi 24.

 

Sârbul în vârstă de 42 de ani a venit de patru ori în România, fie din Bulgaria sau Ucraina și de fiecare dată a ajuns la Constanța. El a fost surprins în timp ce fotografia radare militare pe coasta Mării Negre și să transmită reperele GPS ale acestora. De asemenea, SRI mai spune că el era extrem de interesat și de baza militară de la Mihail Kogălniceanu.

 

Marincea a precizat însă că bărbatul nu a obținut informațiile pe care le căuta.

 

SRI precizează că acesta are dublă cetățenie, sârbă și rusă, și că între 2012 și 2014 a participat ca parte a separatiștilor pro-ruși în conflictul din estul Ucrainei.

 

„Astăzi la data de 14.11.2017 Curtea de Apel Bucureşti a dispus măsura declarării ca indezirabil pentru o perioadă de 15 ani, din considerente ce ţin de securitatea naţională, a numitului  Zivkovici Bratislav, cetăţean sârb, născut la data de 12.11.1975. Zivkovici este autointitulat Comandantul Organizaţiei de Cetnici, din Serbia, aşa-numită Chetnik Pocret. Această organizaţie este cunoscută ca fiind una paramilitară, cu orientări naţionalist-şoviniste”, a declarat Ovidiu Marincea, purtătorul de cuvânt al SRI.

 

„În perioada 2014-2015 cetăţeanul sârb Zivkovici Bratislav a participat de partea separatiştilor pro-ruşi, alături de alţi voluntari sârbi, membri ai aceleeaşi organizaţii, la bine-cunoscutele conflicte din Ucraina”, a precizat el.

 

„În cursul anului 2017 Zivkovici Bratislav s-a deplasat de mai multe ori în România cu scopul de a întreprinde activităţi de culegere de informaţii, care potrivit cadrului legal în domeniu, constituie riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale. Zivkovici a întreprins acte preparatorii de procurare şi transmitere a unor secrete de stat unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora şi constituirea de reţele informative pe teritoriul României”, a mai spus purtătorul de cuvânt.

 

„Zivkovici Bratislav a manifestat interes pentru obţinerea de documente clasificate referitoare la infrastructura critică şi obiectivele militare naţionale, cât şi ale aliaţilor, amplasate în sud-estul României, cu intenţia de a afecta parteneriatele noastre strategice. Toate acţiunile cetăţeanului sârb derulate în România au avut un caracter clandestin şi un modus operandi specific activităţilor de spionaj. Măsurile specifice întreprinse de Direcţia Generală Antispionaj din cadrul Serviciului Român de Informaţii au condus la prevenirea exfiltrării de informaţii clasificate de natură să afecteze interesele de securitate naţională. Şi aici aş vrea să fiu foarte ferm. Cetăţeanul sârb nu a reuşit să intre în posesia niciunui document sau informaţie clasificate. Evaluarea Serviciului Român de Informaţii arată că prezenţa lui Zivkovici Bratislav pe teritoriul naţional constituie un risc la adresa securităţii naţionale, motiv pentru care a fost sesizat Ministerul Public cu propunere de declarare ca indezirabil”, a precizat el.

 

„În calitate de autoritate naţională pe profil contraspionaj, Serviciul Român de Informaţii a avut ca misiune prioritară prevenirea prevenirea oricăror riscuri şi ameninţări la adresa cetăţenilor României şi a cooperat în acest caz cu instituţii interne, ca Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General pentru Imigrări, respectiv cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, precum şi cu partenerii noştri externi”, a mai spus Marincea.

TAGS :
Mai multe din Actualitate Interna
Comentarii
Michael 2017-11-14
Bravo, avem super spioni! Sunt mândru de SRI. Felicitări!
Total 1 comments.
1134
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.