Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Programul PSD, finalul farsei
2017-10-24
3
La mai puțin de un an de la câștigarea alegerilor, măsurile economice care au propulsat PSD spre cel mai bun scor obținut după 1990 cad una câte una.

 

Programul electoral convertit în pro­gram de guvernare al PSD s-a dovedit o fraudă politică care acum se des­tra­mă fir cu fir și promisiune cu pro­mi­siune în confruntarea cu economia reală. Majorarea salariului minim și majorările punctului de pensie de la începutul anului, precum și mărirea salariilor unor bugetari de lux nu au putut fi acoperite niciodată din ve­ni­turile la buget, constant mai mici de­cât cheltuielile. Celebra profeție a mi­nistrului Muncii, Olguța Vasilescu, po­trivit căreia majorările se vor fi­nan­ța din ele însele nu s-a împlinit, ast­fel încât, încă de la început, gu­ver­narea PSD-ALDE nu a fost un proces coerent, ci un continuu act de câr­pea­lă, în care s-au căutat soluții și scur­tături pentru a acoperi decalajul din­tre venituri și cheltuieili și a menține deficitele sub control.

 

Cele trei faze

http://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-dosar-1-1438.jpg

Ziar electoral al PSD din campania de anul trecut, în care votanţii erau îndemnaţi să marcheze în calendar datele când promisiunile deveneau realitate.

 

Mai întâi au fost sacrificate investițiile publice în infrastructură – trans­por­turi, energie, comunicații, sănătate -, inclusiv cele finanțate din fonduri eu­ropene, pentru că ele presupuneau o co­­finanțare de 25%, bani pe care gu­ver­nanții nu au avut de unde să-i aloce.

 

Pasul al doilea a fost îndatorarea ac­celerată, un lucru despre care nu se vorbește aproape niciodată la te­le­vi­zor, dar nu înseamnă că nu există. În 2017, România s-a îndatorat mult mai repede ca în anii trecuți – cu peste un miliard de euro – pentru a finanța majorările de pensii și salarii care, la rândul lor, s-au dus în consum. În esență, în 2017 România a luat credite de consum la nivel național, care au ali­mentat creșterea economică forțată de aproape 6%. Numai că în scurtă vre­me au început să apară și rate­u­ri­le. Statul a eșuat în trei rânduri să vân­dă datoria națională la un preț re­zonabil, băncile și investitorii găsind din ce în ce mai puțin atractive ran­damentele oferite la obligațiuni. Ceea ce înseamnă, în viitor, dobânzi mai mari și inflație.

 

În faza a treia s-a instalat panica și s-a trecut la măsuri disperate. Au fost amâ­nate măsuri anunțate în pro­gra­mul de guvernare – majorarea sala­rii­lor bugetarilor din luna iulie (cu ex­cepția notabilă a parlamentarilor, pri­marilor și consilierilor) și s-a renun­țat la una dintre pietrele de temelie ale „programului social-democrat“, impozitul zero pentru cei cu venituri sub 2.000 de lei. În schimb, au în­ceput să umble la taxe și impozite. Ast­fel, au reapărut taxe dispărute – tim­brul de mediu, supraacciza la car­buranți –, s-a încercat introducerea bru­tală, fără o pregătire prealabilă, a split-TVA la toți agenții economici, s-a introdus, s-a scos și apoi s-a rein­tro­dus taxa de solidaritate de 2%. Pi­lonul II de pensii este ca și națio­na­li­zat. Momentul adevărului, ziua ca­pi­tulării a venit însă când Dragnea a anun­țat că majorarea pensiilor se amâ­nă. De programul de guvernare s-a ales în mod oficial praful.

 

Un atac deliberat

 

În ultimul an, PSD a atacat în mod sistematic toate elementele de echi­li­bru macroeconomic, motiv pentru ca­re instituțiile internaționale în frunte cu Banca Mondială au emis aver­tis­mente serioase privind riscurile la ca­re se supune România. Acest atac a fost deliberat. Cristian Socol, unul din­tre autorii programului de guver­na­re, îl numește în mod orwellian „te­rapie de șoc“. Acum, în fața rea­li­tă­ții, Socol recunoaște eșecul și pro­pu­ne un plan B, „o abordare graduală“ de salvare a programului de gu­ver­nare, dar susține în continuare că „Pro­gramul de guvernare trebuie să rămână în viziunea social-de­mo­cra­tă şi nu să alunece către paradigma neoliberală“. Or, tocmai această „pa­radigmă social-democrată“ este una dintre fraudele intelectuale și politice pe care s-a sprijinit guvernarea PSD. Cealaltă fraudă, la fel de gravă, este că lui Dragnea & comp. nu le-a păsat niciodată cu adevărat de „paradigma social-democrată“. Ei au văzut în ma­jorările de salarii și pensii o mo­da­li­tate de a-și asigura legitimitatea po­pu­lară în lupta cu DNA și cu justiția independentă pe care au declanșat-o din prima zi de guvernare. Acum, că programul de guvernare s-a des­tră­mat, au pierdut orice legitimitate.

TAGS : psd olguta vasilescu tva ministerul muncii program de guvernare alde banca mondiala dna justitie
Recomandari
Comentarii
Mircea Ordean 2017-10-27
„Programul PSD, finalul farsei”

Eu unul îndrăznesc a plasa articolul dlui Câmpeanu tot în categoria farsei.

Iată de ce.
Și respectînd în paralel dreptul la liberă exprimare al oricui.


Pînă una alta, programul PSD este precum oricare act de acel tip, de pildă al CDR în 1996, ori al președintelui Băsescu în 2009.

Apoi, se află pripit a vorbi de un final, chit că așa vorbă prinde tare bine articlerului, respectiv cititorilor încîntați de cum le zice, dumnealui.
FLORIAN D. MIREA 2017-10-25
Fara o opozitie redutabila, sforarii regimului PSD-ALDE vor continua sa guverneze tara in mod discretionar. Strada poate provoca chiar si caderea unui guvern, dar nu poate pune in loc un guvern mai bun, fiindca PNL e o ceapa degerata, USR o improvizatie, iar PNTcd a fost subminat din interior si practic distrus.
ronea 2017-10-26
Guvern mai bun exista, vezi guvernul Ciolos. Problema este ca nu avem o populatie mai educata care sa-l valideze politic la alegeri. Daca ar creea Ciolos sau Macovei o miscare politica, foarte putini ar vota cu ea. Scuze se vor gasi in permanenta.In concluzie: asa tara inapoiata= asa guvern de 2 bani = asa soarta pe care ne-o meritam din plin.
Total 3 comments.
9479
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.