Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Belina, la o vâslă distanţă de oligarhie
2017-10-03
0
Dacă CCR dă curs sesizării guvernului privind dosarul Belina și „securizează“ guvernul de anchetele penale, România va trece pragul de la democrație la oligarhie.

 

Ați auzit probabil de practica HG-urilor sau ordonanțelor de o noapte, hotărâri de guvern cu valabilitate de numai câteva ore emise și publicate în Monitorul Oficial în cursul serii (de aici obi­ceiul de a lucra „noaptea ca hoții“) și anulate 24 de ore mai târziu sau chiar mai devreme. Era o prac­ti­că destul de frecventă în activitatea guvernamentală, indiferent de culoare po­li­tică, a anilor ’90 și chiar la începutul anilor 2000. Ast­fel de acte ad­ministrative efemere, deși aveau ca­rac­ter normativ – aveau valabilitate „ge­ne­rală“, impersonală –, erau, în realitate, ac­te „cu dedicație“ pentru un grup de in­terese sau chiar persoane individuale, de cele mai multe ori antreprenori privați cu conexiuni guvernamentale sau de partid, care aveau nevoie fie și numai pentru câ­teva ore de acea reglementare sau dero­gare de la o reglementare pentru a-și sa­tisface interesele. Altfel spus, această prac­tică a reprezentat încă de la începuturile democrației postdecembriste o formă efi­cientă de legitimare sau legiferare a co­rup­ției la cel mai înalt nivel. Legea 544 pri­vind accesul la informații și Legea 52 pri­vind transparența deciziilor administrative au diminuat mult amploarea acestor prac­tici, dar nu le-au anihilat cu totul. După cum nu au anulat nici practica achizițiilor publice „cu dedicație“, făcute tot în baza unor reglementări ad-hoc, cu valabilitate pentru un singur actor. Situații precum cea în care Sebastian Ghiță a reușit să con­troleze o mare parte din sistemele infor­matice ale unor instituții de stat și servicii publice vitale sau achizițiile din dosarul Mi­crosoft s-au petrecut sub radarul opi­ni­ei publice, bine camuflate și ferite de ochii mass-me­dia. Cazul Belina, deși de mai mică amploare, este si­milar în toate sen­su­rile le­gale, penale și cons­ti­tu­țio­nale.

 

Această sursă de mare co­rupție a fost arareori ata­ca­tă frontal de DNA, pen­tru că este vorba de cazuri di­ficile, greu de dovedit, în ca­re martorii se feresc să vorbească, iar comisioanele sau mita sunt bine ascunse, dosare care se lucrează greu, pe perioade îndelungate și care ar fi putut strica „in­dicatorii de per­formanță“ ai unei instituții obsedate de sta­tistici și de o rată cât mai mare de con­damnări. Pe de altă parte, im­plicațiile po­litice sunt profunde pentru că ele merg pâ­nă în inima „sistemului ti­căloșit“ și exis­ta riscul ca, fiind vorba de re­țele trans­partinice de interese, acestea să pună toa­te tunurile politice și mediatice pe DNA, un risc pe care îl vedem împlinit sub ochii noștri. Grupurile de interese po­litico-eco­nomice au continuat „să fure cu legea în mână“, în vreme ce DNA s-a con­centrat asupra unor cazuri individuale și in­frac­țiuni precise, țintite, dar reduse ca am­ploare, cu șanse mai mari de a obține con­damnări. DNA este însă o instituție tânără și speranța tuturor celor care au sus­ținut această instituție era că în cele din urmă avea să atace frontal sursa ul­timă a marii corupții – „sistemul ti­că­lo­șit“. Microsoft este din nou un exemplu de astfel de în­cer­care din partea DNA de a ataca sursele marii corupții. Cu cât DNA se apropie mai mult de această sursă, cu cât amenințările în jurul ei cresc. Cazul Voiculescu și do­sa­rul privatizării ICA a re­prezentat o ri­di­ca­re a vălului de pe un alt fenomen – pri­va­ti­zările frauduloase – care amenința să scoa­tă la lumina publică te­nebrele re­la­ții­lor dintre politic și „an­tre­prenorii“ agre­ați, cei mai mulți proveniți din fosta Secu­ritate.

 

Din acest motiv, al experienței celor aproa­pe trei decenii de tranziție, era absolut ne­cesar ca procurorii – DNA și DIICOT – să poată ancheta penal actele normative emi­se de administrație, de la guvern până la pri­mării. Or, contraatacurile sistemului au mers exact în sens opus. A încercat prin toate mijloacele să se sustragă răs­pun­derii penale, fie ca în „marțea nea­gră“, prin scoaterea dintr-o lovitură de pix a demnitarilor din categoria funcționarilor publici, fie prin mijloace mai subtile, cum ar fi Ordonanța 13, care golea de conținut infracțiunea de abuz în serviciu. În ge­ne­ral, preocuparea numărul unu a partidelor politice în ultimii ani a fost să creeze con­dițiile legale în care demnitarii să răs­pun­dă cât mai puțin pentru faptele lor ilegale, iar răspunderea să fie cel mult politică și în nici un caz penală.

 

Cel mai mare sprijin obținut de aceste grupuri de interese politico-economice pe care îl numim „sistemul ticăloșit“ l-a pri­mit din partea Curții Constituționale prin Decizia 68, prin care a interzis DNA să an­cheteze ordonanțele de urgență ale gu­vernului. Acum, Dragnea și guvernul lui fac pasul următor din punct de vedere lo­gic. Solicită CCR să declare hotărârile de gu­vern și ordinele de ministru în afara ariei de competență a „organelor de an­chetă penală“. Așa cum au observat deja juriștii citați de Dan Tăpălagă, HG-ul prin care Lacul Belina și Brațul Pavel sunt tre­cute în proprietatea CJ Teleorman nici mă­car nu este un act administrativ normativ, ci unul individual, deci, în principiu, ar trebui să poată fi anchetat. Dar, așa cum a subliniat Tudorel Toader, sistemul vrea să fie exonerat de răspundere pentru actele administrative, normative și individuale până la ordin de ministru. Dacă CCR va face acest pas și va acorda demnitarilor impunitatea la care visează de atât timp, va fi pasul decisiv către transformarea Ro­mâniei într-un stat oligarhic cu nimic diferit de Rusia lui Putin.

TAGS : dragnea psd belina dna microsoft sebastian ghita diicot ordonanta 13 martea neagra dan tapalaga rusia putin
Recomandari
Comentarii
Total 0 comments.
8390
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.