Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



„Am încredere în poporul meu!” Sigur, domnule preşedinte?
2017-09-27
3
„Situaţia din România este foarte complicată. Dar sute de mii de români de-ai mei sunt în stradă şi am încredere în ei. Am încredere în oamenii mei. În final, sunt convins că trebuie să găsim, că vom găsi o soluţie. Statul de drept şi valorile europene trebuie să aibă întâietate şi eu cred că asta se va întâmpla”.

 

 

 

Acesta era mesajul preşedintelui Klaus Iohannis, în 3 februarie, la Malta, la întrunirea Consiliului European, în faţa presei internaţionale. Se întâmpla la două zile de la momentul în care Guvernul Grindeanu adoptase Ordonanţa 13, iar România se transformase într-un câmp al protestelor. Un mesaj mobilizator al şefului statului, în care el, preşedintele României, ne lăsa pe noi, „oamenii lui”, dar şi pe întreaga lume căreia i se adresa, să înţelegem că, deşi nu era fizic în stradă, susţinea protestele făcute de poporul lui.

 

Şi ne mai transmitea ceva preşedintele. „Că asta se va întâmpla”, referindu-se la apărarea statului de drept. Nu este nevoie să fii specialist în comunicare pentru a înţelege ce efect puternic are asupra maselor un astfel de mesaj venit din partea unui lider. Când cel în care crezi îţi spune că „asta se va întâmpla”, că și el are încredere în tine, în puterea ta de a schimba ceva în bine, determinarea de a merge mai departe, de a rezolva lucrurile, este uriaşă. Şi Klaus Iohannis a ştiut, atunci, acest lucru. Și e bine că l-a ştiut. Iar „oamenii lui” nu s-au oprit. Probabil că ar fi făcut-o şi fără aceste cuvinte, deşi am suficiente motive să cred şi că nu s-ar fi întâmplat asta. Cel puţin nu la aceleaşi dimensiuni ca acelea la care au ajuns protestele din februarie. Mă gândesc, de exemplu, la cât de mult au contat cuvintele preşedintelui în momentul în care ţara era divizată de un subiect controversat, alegerile anticipate. În 7 februarie, în plenul Parlamentului, Iohannis a tranşat problema şi a calmat spiritele încinse din stradă, spunând că „alegerile anticipate sunt, în această fază, prea mult.

 

Dar să mai luăm un exemplu. Un episod petrecut puţin mai devreme decât cel de la Malta, poate chiar mai relevant pentru situaţia în care ne aflăm acum. În 22 ianuarie, când Strada se inflamase imediat după ce s-a aflat că Guvernul pregătea două ordonanţe privind graţierea/amnistia şi modificarea Codului Penal, acelaşi Klaus Iohannis a coborât dintr-o limuzină neagră în mijlocul a mii de oameni ieşiţi în Piaţa Universităţii. Şi ce ne spunea, atunci, preşedintele nostru?Am venit aici, în Piața Universității, ca și miile de români, ca să-mi arăt indignarea. O gașcă de oameni politici cu probleme penale vrea să schimbe legislația din România, vrea să slăbească statul de drept, ori așa ceva nu se poate admite. Este inadmisibil să se schimbe legislația și zeci și sute de politicieni certați cu legea să aibă dosarele curate și să continue fărădelegile. Românii, pe bună dreptate, sunt indignați.”

 

De ce este mai relevant acest episod? Pentru că, atunci, Guvernul Grindeanu doar plănuia să dea atacul asupra statului de drept. Nimic nu era oficial, doar nişte informaţii apărute, în general pe surse, în presă. Şi totuşi, atunci, Klaus Iohannis a ales să fie alături de „oamenii lui” şi a transmis, din nou, mesaje clare în acest sens. Anume că era la fel de indignat ca cei ieşiţi în stradă, că era „inadmisibil să se schimbe legislaţia” şi că oamenii, „pe bună dreptate”, au dreptul să fie indignaţi şi, deci, să protesteze. Şi de această dată, şeful statului ne-a arătat clar că noi, poporul care lupta cu penalii, eram pe drumul corect. Ne-a arătat că ne susţine până la capăt. Din nou, un mesaj de lider adevărat, care ştie cum să fie alături de „oamenii lui”. Și aşa se câştigă luptele. Iar Iohannis a ştiut și asta, iar semnalul dat poporului a fost nu doar puternic, cât şi un motor pentru ceea ce avea să se întâmple în stradă începând cu „noaptea, ca hoţii.” 

 

Dar să vedem ce se întâmplă acum, în toamna penalilor. Trăim zile în care nu doar bănuim ce planuri are această clasă politică ticăloasă care a pus stăpânire pe ţară, aşa cum bănuiam în 22 ianuarie. Acum ştim cu exactitate, ne-au spus-o chiar ei, politrucii, că legile Justiţiei vor fi schimbate. Şi ne-au zis şi cum le vor schimba. Nu mai aflăm nimic pe „surse”. E totul limpede, la vedere. Gaşca PSD-ALDE e decisă să încalece Justiţia, să o subordoneze politic şi ne transmite asta cu subiect şi predicat. Nu mai departe de zilele trecute, Liviu Dragnea ne spunea aşa: „Nu cedăm, nu dăm nici măcar un pas înapoi. Legile Justiției vor fi adoptate.” Sau: „Vor fi multe nopţi de nesomn pentru mulţi, au depăşit o linie roşie. Este suficient. Nu putem să mai stăm indiferenţi când ţara este sugrumată”. Ce observăm aici? Pentru „publicul ” lui, adică pentru susţinătorii PSD, Liviu Dragnea are discursul potrivit. Aș zice chiar perfect. El ştie exact ce face, spune ce va face şi îi încurajează pe „oamenii lui” prin faptul că „nu vom da nici măcar un pas înapoi”. Apoi atacă, adică mai face un pas în lupta lui ticăloasă, luptă prezentată, însă, votanţilor PSD drept singura cale de a salva „ţara sugrumată”, pentru că, nu-i aşa?, altă soluţie nu mai e, din cauză că „s-a depăşit o linie roşie”.

 

Să revenim, acum, la Klaus Iohannis. La cel care, în ianuarie, doar pe fondul unor ameninţări destul de vagi la adresa Justiţiei vehiculate în spaţiul public, ieşea în stradă alături de vreo 2.000 de oameni (un număr depășit binișor de un protest mai amplu organizat luna trecută în fața Guvernului), în Piaţa Universităţii, pentru a-şi susţine oamenii şi pentru a-şi manifesta indignarea. Acum, când avem pe masă ceva mai clar - pe masa CSM, mai exact, unde se va dezbate, joi, proiectul lui Tudorel Toader privind modificarea legilor Justiției, Iohannis şi-a reluat poziţia de spectator. Din 23 august, de când Toader a prezentat acel PowerPoint care a revoltat toată suflarea magistraţilor, dar şi opinia publică, şi până acum, preşedintele a avut reacţii vagi spre inexistente faţă de planurile cuplului Dragnea&Tăriceanu de a decapita Justiția.

 

În ultimele săptămâni, de când atacurile politrucilor asupra Codruţei Kovesi și Augustin Lazăr s-au accentuat, de când ministrul Toader a arătat că nu este dispus să dezbată şi să negocieze nimic cu societatea civilă, cu oamenii din sistemul judiciar în privinţa legilor Justiției, preşedintele Iohannis a lipsit aproape cu desăvârşire dintr-o problemă care frământă ţara. Sigur, şeful statului nu trebuie să intervină, zi de zi, în scandalurile politicienilor. Nici nu este de dorit aşa ceva. El are rolul lui, de mediator, dar, totodată, şi de garant al statului de drept. Dar cred că mai are un rol. Dacă gândim strict în parametri umani, şeful statului are rolul de a-şi ţine „oamenii lui” aproape, de a-i mobiliza să lupte pentru ce este drept, insuflându-le încredere prin mesaje clare, tranşante, aşa cum face un lider adevărat. Așa cum a făcut și el în iarnă.

 

Situaţia de acum privind proiectul lui Toader, care prinde viteză spre Parlament, este de departe mai gravă decât cea din 22 ianuarie. Dar chiar și decât cea din noaptea de 31 ianuarie spre 1 februarie, când a fost adoptată Ordonanţa 13. Şi dacă atunci preşedintele ne spunea că „este inadmisibil să se schimbe legislaţia” sau că „vom găsi o soluţie” pentru a apăra statul de drept şi că „asta se va întâmpla”, acum, când Justiţia este cu funia deja legată de gât, Klaus Iohannis a intrat în defensivă. După repetate semnale şi scrisori publice deschise, după ce mediul virtual, în special, a fost invadat de mesaje prin care „oamenii lui” se întrebau unde este preşedintele lor, de ce nu are o reacţie în privinţa războiului pornit în forţă de PSD-ALDE cu Justiţia, şeful statului a ieşit, abia marţi, la declaraţii. Dar ceva s-a schimbat cu el față de momentele din iarnă. Ceva esenţial. Şi să vedem ce.

 

Răspunsurile lui Klaus Iohannis au fost, în mod evident, corecte. A transmis clar că „sunt mulţumit de activitatea DNA” – iar opinia publică aştepta ca președintele să reconfirme acest lucru, după atacurile penalilor asupra parchetului anticorupţie, în general, şi asupra Laurei Codruța Kovesi, în special. Sau că „într-o ţară care întăreşte statul de drept”, „doamnele ministru (Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb, vizate de dosarul „Belina”) ar fi trebuit în varianta optimală, să demisioneze”. Sau că este împotriva propunerii privind excluderea preşedintelui din procedura de numire/revocare a procurorilor şefi, dar şi împotriva măsurii de subordonare a Inspecţiei Judiciare ministerului Justiţiei, două dintre punctele cele mai toxice din proiectul lui Tudorel Toader.

 

Unde nu a mai fost Klaus Iohhanis acelaşi preşedinte ca cel din iarnă? În primul rând, atunci când s-a referit la ministrul Justiţiei care, tot marţi, a declarat că DNA nu ar avea temei legal pentru a face cercetări în dosarul „Belina”, punctul sensibil al lui Liviu Dragnea, ci că acest lucru este în sarcina judecătorilor de contencios administrativ. O intervenţie evident incorectă, ba chiar la limita legalității, venită din partea ministrului în actul de justiţie. Dar Klaus Iohannis a spus aşa:Domnul ministru Toader a confundat poziţia lui de acum cu poziţia de profesor universitar sau rector, pe care a avut-o înainte”. Greu de înţeles cum preşedintele nostru, profesor de meserie, poate compara planurile de schingiurile a Justiţiei gândite de Tudorel Toader, politrucul prezentat drept un tehnocrat de tabăra lui Dragnea, cu felul în care un profesor îşi face meseria. Ca să fii profesor adevărat, şi asta sunt sigură că ştie Klaus Iohannis, trebuie să îţi stăpâneşti bine meseria, să ai capacitatea să îi formezi, educi, inspiri în sensul corect, constructiv, pe cursanții tăi. Altfel, poţi fi un fel de dom’ profesor Voiculescu.

 

În al doilea rând, Klaus Iohannis a ezitat să fie tranşant şi în privinţa celor două ministrese cu probleme penale. După ce a vorbit despre „varianta optimală” în care Shaiddeh şi Plumb ar fi trebit să demisioneze, şeful statului a venit şi cu a doua „variantă acceptabilă”, aceea că „trebuiau să fie retrase. Faptul că PSD face scut în jurul doamnelor ministru nu este de bun augur.” Şi ne-a mai explicat preşedintele, diplomat, că el nu poate face nimic pentru a le schimba din guvern. Şi chiar nu poate. Pentru că, aşa cum spune, nu are „temei legal pentru suspendarea lor”. Totuşi, ce putea face preşedintele în lipsa unui temei legal? Putea face exact ce a făcut în iarnă. Să fie alături de „oamenii lui”, să fie tranşant în declaraţii, să ceară cu fermitate clasei politice să conducă ţara cinstit, cu un Guvern curat. Concret, în loc să apeleze la moralitatea de care ar fi trebuit să dea dovadă de la sine gruparea Dragnea-Tăriceanu (ceea ce doar un naiv poate crede), preşedintele trebuia să ceară ca alianţa PSD-ALDE să le retragă din Guvern pe cele două doamne. Să ceară explicit demiterea lor. Un astfel de mesaj ar fi fost nu doar corect, constituţional, ci şi clar pentru toţi „oamenii lui”. Că nu putem accepta o altă variantă. Că nu se poate merge mai departe cu o ţară guvernată de personaje cu probleme penale. Că „aşa ceva nu se poate admite” Că „este revoltător”. Aşa cum ne-ar fi spus, în iarnă, acelaşi preşedinte.

 

Ce efect ar fi avut, acum, un astfel de discurs? În primul rând, societatea civilă ar fi înţeles până la capăt gravitatea situaţiei şi ar fi avut un obiectiv clar. Anume că și în stradă, la fel ca în toate acţiunile civice, trebuie pusă presiune pe Dragnea şi pe Tăriceanu pentru a le schimba din guvern pe Sevil Shhaideh şi pe Rovana Plumb. Apoi, pentru a continua această presiune, în stradă, în special, atunci când cererea de încuviinţare a urmăririi penale în cazul Rovanei Plumb va ajunge în Parlament. Să nu uităm că PSD ne-a anunţat că va respinge această solicitare a procurorilor şi, aşa cum deja ştim, singura măsură de a mai împiedica ceva din ce vrea să facă partidul-unic este ieşitul masiv în stradă. Însă pentru o Stradă prea hărţuită şi obosită de penalii care au ajuns la vârful statului, discursul lui Klaus Iohannis în privinţa celor două doamne ministru are cel mult efect de apă de ploaie.

 

Şi şeful statului şi-a continuat discursul corect, dar anemic pentru un popor care are de dus, abia acum, bătălia finală cu tabăra penală. Iohannis ne-a spus că este nevoie de „o implicare civică maximă, este nevoie ca toţi cei care doresc o justiţie independentă să se anunţe şi să-şi spună opinia.” Dar cum să se facă asta? Nu ca în iarnă, ca în ianuarie, de exemplu, când liderul de la Cotroceni era în Piaţa Universităţii, sau ca în februarie, când avea încredere în „oamenii lui” din Piaţa Victoriei. Ci, din contră, „nu doresc prin asta în niciun fel să se creeze impresia că vreau să chem oamenii să protesteze sau să apară divergenţe majore. Dar o societate sănătoasă, şi eu îmi doresc o societate sănătoasă pentru România, este obligată să discute public aceste chestiuni, fiindcă ele ne afectează, în definitiv, pe toţi.” Aşadar, şeful statului face, acum, apel doar la dialog. La dialog între societatea civilă şi tabăra PSD-ALDE. Perfect corectă această recomandare a preşedintelui. Dar mai important ar fi fost să fie şi realizabilă. Doar că nu este şi trebuie să fii naiv ca să crezi în ea. Iar eu nu cred că președintele Iohannis este naiv.

 

Și era suficient să se uite la refuzul lui Tudorel Toader de a dezbate public pachetul privind legile Justiţiei, pentru ca preşedintele să înţeleagă că societatea civilă nu are la îndemână, în acest moment, o variantă reală de a dialoga cu PSD şi ALDE. Apoi, Iohannis se detaşează aproape complet de Stradă, unde nu vrea „în niciun fel” să cheme oamenii, rezumându-se la acel dialog de dorit, dar nerealizabil dintre societatea civilă şi guvernanţi. Îşi poate imagina cineva o masă în jurul căreia sunt, de o parte, cetăţenii cinstiţi care vor să apere statul de drept, iar de cealaltă parte politrucii penali care vor să scape de dosare şi de pușcărie? Situație în care primii să-i convingă pe ceilalţi că nu este bine, nu este democratic să omoare Justiţia? Din nou, trebuie să fii complet neancorat în realităţile româneşti ca să îţi imaginezi așa ceva. 

 

Iar Klaus Iohannis a mai făcut un lucru. A ţinut să ne sublinieze că tot răul pe care îl trăim acum ni se datoreză exclusiv nouă, cetăţeilor inconştienţi care fie nu am mers la vot, fie am ales nişte penali. „Înainte de alegeri, am atras atenţia în repetate rânduri alegătorilor că ar fi foarte grav ca persoane condamnate sau judecate penal, pe care generic i-am numit penali, să ajungă în conducerea statului. Fiindcă automat ar apărea o presiune imensă asupra Justiţiei. Iată că acest lucru s-a întâmplat.” Şi cum şeful statului ne-a avertizat şi a avut dreptate când ne-a spus să nu votăm penali, iar noi nu am ascultat, acum, asta e, să ne spălăm pe cap cu ei. Cam acesta este mesajul. Să ne descurcăm singuri. Şi să o facem în linişte, cu vorba bună, fără să ieşim în stradă, unde, cel mai probabil, nu-l vom mai găsit prea curând pe președintele Iohannis lângă „oamenii lui”.

 

Sigur, nu sunt motive pentru a-l bănui pe șeful statului de rele intenţii în privinţa ţării. Iar faptul că este, în acest moment, singurul de la nivel înalt care se gândeşte la binele României şi punctează foarte bine mai ales pe plan extern, dar şi singurul care reprezintă opoziţia clară la PSD-ALDE, pe fondul unei opoziţii parlamentare aflate în comă, nu trebuie uitat. Doar că noi, cetăţenii, ar trebui să înţelegem că a venit momentul să mergem mai departe singuri în lupta împotriva PSD-ALDE. Şi cum vom merge, câţi vom merge, când vom merge, asta depinde numai de noi. Partea proastă e că nu vom mai avea pe cineva care să ne inspire, care să ne fie alături în Stradă (chiar și de la distanță), care să ne ajute măcar prin clare şi mobilizatoare mesaje, aşa cum o făcea Klaus Iohannis în iarnă.

 

Partea bună e că, spre deosebire de toţi politicienii, din tabăra cărora a venit la Cotroceni şi Klaus Iohannis, noi, cetăţenii, nu ne cântărim viitorul în voturi. Nu avem presiunea asta, pentru că noi suntem cei care dăm voturile, nu cei care le așteptăm. Şi cum nu le aşteptăm, avem toată libertatea şi toată puterea să găsim orice variantă democratică dorim pentru a ne scăpa ţara de penali. Şi cum Dragnea şi Tăriceanu nu au nicio intenţie să facă vreun pas înapoi, așa cum sper că ne este clar, varianta cea mai sigură, cu rezultate deja dovedite, este să umplem, din nou, pieţele publice cu sute de mii de protestatari. Poate chiar cu vreun milion, două, asta ca să fim siguri că, de data asta, chiar vom trece de linia roșie.

 

TAGS : iohannis PSD shhaideh demisie dragnea legile justitiei OUG 13 tudorel toader tariceanu noaptea ca hotii
Recomandari
Comentarii
Dr. V. Mircu 2017-09-30
Iohannis a dorit doar sa evidentieze faptul ca - ne place sau nu - clasa politica actuala este o sectiune reprezentativa a subclasei de populatie care voteaza intotdeauna PSD, iar restul (in majoritate nevotant) nu a recoltat decat ceea ce a semanat, adica, vorba bunicului meu, Vlasca si Teleormanul. Bravos natiune, halal sa-ti fie in cloaca ta dunareano-damboviteano-pontica! Pacat de Transilvania si restul tinuturilor cis-carpatine (va scrie un timisorean...)
hoandra 2017-09-27
un milion, doua???
Marius Nicolescu 2017-09-27
Exceptional. Felicitari, doamna Ursu.
Total 3 comments.
19245
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.