Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


La pas prin Himalaya
Codrut Constantinescu - - - -
2017-09-26
Cultura
0

Levison Wood face parte din marea familie a exploratorilor şi călătorilor anglofoni care continuă vechea tradiţie imperială a britanicilor din secolele precedente.

 

Născut în 1982, Levison Wood a fost ajutat din plin în călătoriile sale, care mai de care mai ambiţioase, de formaţia şi ex­perienţa în Armata Regală Britanică, un­de a fost înrolat mai mulţi ani în cadrul regimentului de paraşutişti, cunoscând bine Afganistanul, unde a petrecut mai mulţi ani în cadrul forţelor NATO de aici. Wood a părăsit cariera militară în aprilie 2010, alegând să devină free­lan­cer. După ce a reuşit să su­pravieţuiască unui traseu infernal, parcurgând pe jos Nilul de la izvoare până la vărsarea lui în Marea Mediterană (însoţit de o echipă a Channel 4 care a realizat un documentar), mergând aproximativ 7.000 de kilometri, scriind la finalul aventurii şi o carte care a cunoscut un mare succes (Pe jos de-a lun­gul Nilului, Editura Polirom, 2015), Le­vison Wood a fost tentat de o expediţie la fel de spectaculoasă şi dificilă, de-a lungul Podişului Himalaya, concretizată într-un nou volum - Pe jos în Himalaya (Edi­tu­ra Polirom, 2017).

http://revista22.ro/files/news/manset/default/carte-s-codrut.jpg

LEVISON WOOD - Pe jos în Himalaya
(Editura Polirom, 2017)

 

Cunoscând situaţia tensionată şi desele răpiri ale străinilor, Wood a preferat să închirieze un vechi elicopter sovietic, pilotat de mol­doveanul Igor, pentru a traversa Afganistanul şi a ajunge într-o fâşie nord-estică, în curioasa provincie Badakhshan, care separă marile puteri din zonă (astfel încât Afganistanul are o mică graniţă şi cu China, şi cu India). Apoi a traversat Pa­kis­tanul, unde remarcă graniţa extrem de flui­dă în celebra zonă tribală paştună, în­cercând să treacă prin linia de control a Caș­mirului disputat între India şi Pa­kis­tan, o veche istorie care datează din 1947. Iniţial, Cașmirul era un stat aparte, con­dus de un maharajah hindus, însă supuşii săi erau majoritar musulmani care doreau să se unească cu Pakistanul. Maharajahul a fugit în sud şi a cerut sprijinul noilor autorităţi indiene, care au ocupat 65% din teritoriu, spre furia musulmanilor, care s-au simţit nedreptăţiţi. Din 1948, tensiunile dintre cele două state, recent şi puteri nu­cleare, au fost permanente, uneori iz­buc­nind adevărate războaie de frontieră. „De 68 de ani, oamenii din aceşti munţi şi din aceste văi au îndurat lupte neîn­tre­rupte. Dispariţiile misterioase şi torturile au devenit ceva la ordinea zilei şi mi­litanţii îi obligă pe copii să fie spioni şi mesageri“, scrie Levison Wood.  Întreagă zona este puternic militarizată şi de o par­te, şi de alta („în unele părţi soldaţii care ocupau linia de control îi depăşeau de zece ori ca număr pe localnici“), iar ac­cesul peste linia de demarcaţie, practic im­posibil. Wood a avut nevoie de şase zile pe­ntru a ajunge la punctul de trecere a frontierei oficiale de la Wagah, între ora­şele Lahore şi Amritsar, singura po­si­bi­li­tate de a intra în India.

 

Ajungând din India în Nepal, călătorul bri­tanic dă peste maoişti, această sectă des­prinsă din bolşevismul original şi, ca orice sectă, chiar mai periculoasă decât co­mu­nismul tradiţional. Maoismul nepalez era şi este bine infiltrat în mediul rural. „Am observat simbolul universal al co­mu­nis­mului, secera şi ciocanul, colorat în ro­şu, desenate pe arcada porţii de intrare într-un sat. Era clar că moştenirea lă­sa­tă de comunişti era încă puternică în aceas­tă parte a ţării.“ Iar maoiştii au gă­sit o portiţă favorabilă de inserare în so­cietatea tradiţională nepaleză care era clar stratificată în sistemul de cas­te, în vârf aflându-se pre­oţii brahmini, urmaţi de războinici chetri, sub ce­le două caste aflându-se ne­gustorii vaisya, iar în par­tea inferioară casta shudra (fermieri, muncitorii ca­li­ficaţi, dar şi necalificaţi, ca­re au putut fi fermecaţi de mesajul maoist egalitar). Wood a suferit şi un grav ac­cident de maşină, frânele maşinii con­duse de un nepalez cedând chiar când se aflau pe coama unui deal, la coborâre, iar şoferul, în loc să încerce să în­cetinească maşina, izbindu-se de taluzul din stânga a pierdut controlul vehiculului, care s-a dat de-a dura de mai multe ori. „Când am zbu­rat peste buza prăpastiei - şi chiar am zburat, aveam deja 40 de mile la oră - mi-am simţit corpul inundat de adre­nalină. Asta se întâmplă când sub­con­ştientul tău ştie că ai să mori. Venele ţi se umplu cu diverse substanţe chimice şi vezi totul extrem de limpede.“ A scăpat cu viaţă, dar a fost rănit grav la un braţ, fiind transportat cu elicopterul la Kath­man­du. Însă nici în cele mai bune spitale nepaleze nu se putea efectua operaţia de care avea nevoie, aşa că a revenit de ur­genţă la Londra. După patru săptămâni de repaus şi recuperare, a revenit pe traseu, în Nepal, pentru a relua aventura.

 

Englezul a traversat şi Bengalul de Vest, stat indian, pe care-l des­crie necruţător. India mistică are şi o faţetă care detestă igiena, aşa cum o înţelegem noi, cel pu­ţin. „Nimeni nu se deranja să cureţe stră­zile, fiindcă problema era rezolvată de vaci şi maimuţe, iar în canalizările des­chise se bălăceau porci, încântaţi de lip­sa generală de igienă. Părea că toată lu­mea consideră că e perfect acceptabil să scuipe flegme dezgustătoare pe jos sau pe picioarele altcuiva sau să urineze în canalizări ziua în amiaza mare.“ În schimb, Bhutanul i se pare o altă lume faţă de subcontinentul indian: descoperă curăţenie, clădiri uniforme arhitectural, aver­tismente adresate şoferilor indieni prin care li se reamintea că scuipatul este stric interzis, arbuşti ornamentali tunşi per­fect. Toate cu un preţ: călătorul bri­tanic şi prietenul său nepalez au fost ne­voiţi să accepte să fie ghidaţi de un agent bhutanez pe toată durata sejurului lor, stabilit la exact o lună de zile. Bhutanul nu a fost prea interesant pentru englezi, dar şi ceilalţi invadatori indieni, înaintea apariţiei englezilor, şi pentru că o pădure im­presionantă bara accesul. „Primul drum a fost construit abia în 1964, Bhu­tanul fiind complet izolat de restul lumii; progresul a fost lent. Primii turişti occi­dentali au ajuns aici abia în 1974 şi chiar şi atunci au fost doar 20, invitaţi per­sonal de rege.“ Până în 2003 în regat nici nu exista televizor sau Internet. Populaţia Bhutanului nu ar depăşi 800.000 de oa­meni, destul de puţini raportat la su­pra­faţă, care a rămas puţin afectată de pre­zenţa sau acţiunea umană. „Trecătorile şi ravenele erau printre cele mai impre­sio­nante pe care le văzusem vreodată, iar pădurile de pini păreau să se agaţe de pante înalte de o milă, sfidând legea gra­vitaţiei. Panorama amorfă nu părea de­loc asiatică.“ Wood a ajuns şi la Thimphu, care este capitala micului regat, un „oraş bizar. Deşi e capitală, abia poate fi numit oraş. Are o populaţie de 80.000 de lo­cui­tori. Încap mai multe persoane pe sta­dionul Wembley (...) Domnea o linişte ciu­dată, întreruptă doar de urletele câ­torva câini vagabonzi, am numărat pe degetele de la o mână maşinile ce au tre­cut pe lângă noi“. Cultul personalităţii nu avea cum să nu ajungă şi în Bhutan. „Re­marcasem imaginea respectatului mo­narh peste tot în Bhutan. Fiecare casă şi fie­care magazin din oraş etalau câte un drapel bhutanez agăţat de faţada de lemn, iar la balconul celor mai multe ca­se era o fotografie a regelui sau a tatălui acestuia.“ Orwellian, autorul se freacă la ochi când aude de la ghidul bhutanez că în regat ar exista un Minister al Sa­tis­fac­ţiei Naţionale.

 

După patru luni pe drumuri şi după ce a ajuns, e drept, doar să privească în zare cel mai înalt vârf din Bhutan (care ar fi şi cel mai înalt pisc pe care omul nu a ajuns, ascensiunea fiind in­terzisă de autorităţile din Bhutan, care nu înţeleg goana europenilor pentru recor­duri), Levison Wood a revenit acasă, ră­su­flând uşurat. Cartea sa de călătorii nu se ri­dică totuşi la nivelul unor călători an­glofoni mai experimentaţi şi care nu nu­mai că vizitează diverse locuri exotice din lumea largă, dar dezvoltă adevărate filo­sofii ale călătoriei, precum Paul Theroux sau Bill Bryson, ale căror cărţi au apărut în ultimii ani tot în cadrul colecţiei He­xagon (Polirom). Cele mai profunde pa­ragrafe scrie de Wood sunt mai degrabă re­dundante şi pline de truisme de genul: „E uimitor cum ţi se poate schimba starea de spirit odată cu starea vremii atunci când eşti în munţi. Dacă ai o privelişte fru­moasă, vezi un chip amabil şi bei o ceaş­că de ceai, poţi ajunge în paradis în­tr-o clipă, iar vântul puternic şi ploaia te pot duce în iad în următoarea clipă“. Dar merită admirat curajul şi anduranţa sa fizică, mult peste medie.

TAGS : polirom himalaya polirom hexagon china mediterana nil levison wood
Mai multe din Cultura
Comentarii
Total 0 comments.
2314
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.