Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Marea Recesiune, o criză care a schimbat lumea
2017-09-19
1
15 septembrie 2008 rămâne, în cultura po­pu­la­ră, ziua în care comemorăm debutul ofi­cial al celei mai teribile crize economice ca­re a lovit lumea, de la război încoace, Ma­rea Recesiune. O criză previzibilă pen­tru unii analişti încă din 2007, când apă­reau semnele crizei creditelor ipotecare din Statele Unite.

Într-o fază incipientă, în vara lui 2007 grupul financiar francez BNP Paribas anun­ţa că îşi închide trei fonduri de risc spe­cializate în datorie ipotecară ame­ri­ca­nă. În acel moment, piaţa financiară a ară­tat primele semne de nervozitate, dar nu a intrat în panică. Agenţiile de rating, ins­tituţii-cheie ale pieţei financiare care ar trebui să semnalizeze la timp dimensiunea riscului, nu au intuit dezastrul. În pri­mă­vara lui 2008 au tăiat ratingul băncii de investiţii Bear Stearns cu două zile înainte ca aceasta să se dizolve în braţele rivalei sale, JP Morgan.

 

Nici în ceasul al 12-lea agenţiile de rating nu au evaluat lucid riscul, Standard & Poor’s confirmând ratingul de siguranţă ab­solută, AAA, colosului financiar Leh­man Brothers, cu doar trei zile înainte de prăbuşirea din 15 septembrie 2007.

 

Contagiunea

 

Odată cu falimentul Lehman Brothers s-a declanşat o contagiune rapidă, a apărut un efect de domino, care a zguduit sis­te­mul financiar global şi a fost nevoie de intervenţia masivă a guvernelor.

 

La câteva zile după prăbuşirea Lehmann Brothers, banca Fortis a primit o injecţie de 16,2 miliarde de dolari de la guvernele din Belgia, Olanda şi Luxemburg. A doua zi, Franţa şi Belgia au injectat 9 miliarde de dolari în banca Dexia.

 

Irlanda, Marea Britanie şi Spania aveau aceeaşi problemă ca americanii: o piaţă imobiliară supraîncălzită, care s-a pră­bu­şit instantaneu.

 

Ţările din centrul şi estul Europei, inclusiv România, au fost vulnerabilizate de de­fi­ci­tul imens al contului curent şi de rezerve insuficiente de valută în vistieriile băn­cilor centrale.

 

Tratamentul

 

Băncile centrale au injectat cantităţi imense de bani în piaţa financiară pentru a evita prăbuşirea acesteia şi, apoi, au re­dus dramatic dobânzile-cheie, pentru ca afacerile să poată împrumuta ieftin banii şi, astfel, să evite un colaps al economiei lumii.

 

Grupul celor 20 de state bogate, G20, coa­gulat după criza asiatică de la finalul de­ce­niului al nouălea al secolului trecut, a să­rit în acţiune. În aprilie 2009, liderii G20 au anunţat, la Londra, că au decis ca ex­pansiunea fiscală să atingă 5.000 de mi­li­ar­de de dolari şi să vireze în conturile Fon­dului Monetar Internaţional (FMI) şi ale al­tor instituţii financiare internaţionale în­că 1.000 de miliarde de dolari, pentru a evita o recesiune globală. Arsenalul de lup­tă cu criza era complet: marile bănci cen­tra­le coborau dobânda aproape de zero şi declanşau operaţiuni de „relaxare can­ti­ta­tivă“, adică injectau bani în piaţa fi­nan­ciară, iar guvernele ofereau pachete de sti­muli fiscali.

 

Criza care a schimbat Europa

 

America a stăpânit criza cu imense pier­deri economice, însă Europa a fost lovită, în 2010, de criza Greciei, incapabilă să-şi mai achite datoriile, moment în care gu­vernele aveau nevoie de susţinere, nu băn­cile.

 

Ieşirea din criză a fost lentă, cu sincope dra­matice şi cu schimbări profunde. Băn­cile centrale au inundat piaţa cu bani ief­tini, au schimbat reglementările siste­mului şi chiar propria esenţă, asumându-şi riscul de a funcţiona ca un fond de investiţii, cu plasamente în obligaţiuni su­verane şi corporative. După criza cipriotă, Banca Centrală Europeană (BCE) a intrat în piaţa obligaţiunilor şi a cumpărat titluri de stat italiene, spaniole şi portugheze, tra­sând astfel un zid de protecţie în faţa aces­tor state cu probleme. Episoadele cri­zei cipriote şi greceşti, ca şi revirimentul eco­nomiilor care formau celebrul grup PIIGS (Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia şi Spania), al economiilor cu probleme şi da­torii, au demonstrat forţa zonei euro şi a monedei sale.

 

De altfel, criza a schimbat profund Uniu­nea Europeană, a impus reforme şi ins­ti­tuţii. Comisia Europeană a activat Pactul de Stabilitate, institutul său statistic Eu­ro­stat a devenit mai vigilent şi mai puternic, iar în zona euro a apărut Mecanismul Eu­ropean de Stabilitate, un instrument care a evitat ca statele europene să scoată bani din vistierii. Uniunea şi-a arătat atunci efi­cienţa şi necesitatea. A fost construită Uni­unea Bancară, cu o arhitectură com­plicată de instituţii care ţin sub observaţie riscul, şi Mecanismul Unic de Suprav­e­ghere, care ţine sub lupă întreaga piaţă fi­nanciară a Uniunii.

 

În final economiile europene şi-au re­venit, iar creşterea economică actuală este rezultatul direct al acestor măsuri.

 

Austeritatea a inflamat populismul

 

Dar furtuna perfectă care a fost criza fi­nan­ciară a spulberat afaceri, locuri de muncă şi economiile de-o viaţă ale oa­menilor. Criza nu a fost răpusă fără sacri­fi­cii, austeritatea s-a instalat în toate statele cu probleme. Nici nu se putea altfel, de­oarece nu lupţi cu o criză financiară um­flându-ţi datoriile, nimeni nu-ţi dă bani uşor şi ieftin.

 

Criza, sau mai degrabă tratamentul său nu­mit austeritate, a amplificat riscul politic, exploatarea speculativă de către politicieni a problemelor cu care s-au confruntat oa­menii. Dispariţia locurilor de muncă şi, mai ales, reticenţa băncilor de a acorda noi credite au spulberat iluzia bunăstării în toate ţările atinse de criză. Politicieni vechi şi noi au pariat pe frustrarea oa­menilor, pe lipsa speranţelor şi, uneori, ca în cazul Marii Britanii, pe ură faţă de străini. Probabil că fără Marea Recesiune nici Marea Britanie nu trăia un Brexit.

 

Criza a stimulat populismul: economiile s-au reechilibrat, însă oamenii nu au simţit asta, situaţia lor financiară a rămas precară. Politicienii au resuscitat imaginea „ţapului ispăşitor“, care putea fi instituţia financiară care-ţi punea sechestru pe ca­să, pentru că nu mai poţi plăti ratele, sau străinul care-ţi ia locul de muncă.

 

În toată lumea, alegerile care au avut loc după criză au adus la rampă politicieni populişti, naţionalişti şi oferte electorale exuberante, cu un electorat bine ţintit şi numeros, ca urmare a crizei.

 

Criza a reînviat nostalgia autoritarismului, exploatată de Viktor Orbán în Ungaria, şi a oferit argumente pentru reapariţia poli­ti­cilor intervenţioniste, resuscitate de Do­nald Trump în America.

 

Fără criza din 2008 poate că nu ar fi apă­rut economia „iliberală“ a lui Viktor Or­bán, experiment destul de riscant pentru o Ungarie care are un excedent al contului curent produs de exporturi masive către partenerii europeni.

 

Avertismentele

 

Şocul global produs de Marea Recesiune trans­mite încă replici, la zece ani după declanşarea sa. Italia a injectat în vara aces­tui an 17 miliarde de euro în Banca Popolare di Vicenza SpA şi în Veneto Ban­ca SpA, pentru a le salva de la falimentul produs de ravagiile produse de creditele neperformante acumulate.

 

Nu lipsesc avertismentele privind o nouă criză economică, care ar putea fi pro­vo­cată de tensiunile geopolitice, de efectele ascunse ale Brexit-ului sau de inversarea politicilor privind dobânda ale marilor bănci centrale. Declanşarea unei noi crize este o chestiune de timp, iar istoria ne-a ară­tat că, în general, după şapte ani de ex­pansiune economică ar trebui să ne aş­tepăm la un recul.

 

Când Janet Yellen, şefa Federal Reserve, avertizează că oamenii par să fi uitat lec­ţiile crizei, atunci apar spaime privind ris­curile apariţiei ei.

 

În ciuda filmelor de succes care au sim­pli­ficat imaginea crizei, atribuind-o strict lă­co­miei bancherilor, Marea Recesiune nu a fost provocată de bănci, ci de relaxarea re­glementărilor sau de absenţa lor, deci, oa­re­cum tot de politicieni, spunea Michael Bloomberg, primar al New Yorkului în tim­pul crizei. Aici, în tentativa de a relaxa re­gle­mentările întărite după Marea Rece­siu­ne, se pot ascunde rădăcinile unei noi cri­ze.

 

Iată de ce Stanley Fischer, vicepreşedintele Federal Reserves, a lansat un avertisment privind intenţia de a relaxa reglementările pieţei financiare: „După zece ani toată lu­mea vrea să revină la un statu quo exis­tent înainte de marea criză financiară. Eu cred că este foarte, foarte periculos şi mai ales o dovadă de miopie“, spunea Fischer pentru Financial Times.

 

Din păcate, avertismentele lansate de eco­no­mişti sunt ignorate sistematic de po­li­ti­cieni. Jurnalistul Barry Ritholtz explica, de pildă, de ce avertismentele lui Nouriel Roubini din 2007 privind iminenţa unei crize financiare majore au fost ignorate. Pen­tru că, spune Ritholtz, unii suferă de disonanţă cognitivă, nu vor pur şi simplu să creadă că nu au dreptate, alţii nu în­ţe­leg cifrele şi nu au capacitatea intelectuală de a analiza situaţii complexe, iar ultimii sunt pur şi simplu politicienii mani­pu­latori, cinici, interesaţi exclusiv de efi­cienţa electorală. 

TAGS : recesiune lehman brothers jp morgan bnp paribas europa criza economica banci grecia
Mai multe Suplimente
Comentarii
julius001 2017-09-21
1..."Marea Recesiune nu a fost provocată de bănci, ci de relaxarea reglementărilor sau de absenţa lor, deci, oarecum tot de politicieni, spunea Michael Bloomberg, primar al New Yorkului în timpul crize"...trebuie precizat ca exista si a existat un lobby puternic si o presiune enorma din partea bancilor de investitii pe segmentul politic pentru dereglementare. Au fost atacate felii din sistemul economic politic si administrativ...s-au controlat prin personaje bine pozitionate pozitii cheie in rezervele federale, agentii de rating, personalitati de varf ale invatamantului economic..sistemul politic a fost perturbat suficient incat sa asigure toate instrumentele de natura legislativa necesare operatiunii....

2...."America a stăpânit criza cu imense pier­deri economice"....trebuie spus deschis ca a fost un experiment sinistru la nivel mondial, o schema ponzi, similara cu jocul piramidal dar mult mai rafinata, de proportii globale, un joc la ruleta cu trilioane de dolari...insasi natura banului de a facilita schimburi economice si a reflecta plus valoarea, este denaturata si pervertita..nimeni din cei care au provocat nu a platit pentru acest dezastru...si nici acum nu stim cat sunt de stapanite lucrurile...

3.." Agenţiile de rating, instituţii cheie ale pieţei financiare care ar trebui să semnalizeze la timp dimensiunea riscului, nu au intuit dezastrul..." .....ce sa intuiasca !?....agentiile de rating au fost parte din marea porcarie!...au jucat pe schema minciunii si dezorientarii stiind prea bine ca daca dezastrul e enorm statul va trebui sa intervina - cum de altfel a facut...

4.."A fost construită Uniunea Bancară, cu o arhitectură complicată de instituţii care ţin sub observaţie riscul, şi Mecanismul Unic de Supraveghere...."....una peste alta au mai fost criza LIBOR sau experimentul London Whale, care arata ca natura crizei e de sistem, lucrurile scapa de sub control destul de usor..

5..."Jurnalistul Barry Ritholtz explica, de pildă, de ce avertismentele lui Nouriel Roubini din 2007 privind iminenţa unei crize financiare majore au fost ignorate.....dar si raghuram rajan, fost executiv la FMI, guvernator al indiei a atras atentia...si nu pe vorbe de mafalda ci cu studii, calcule si modele economice...nouriel nu e chiar un pamblicar in cautare de senzational, dar trebuie luat cu rezerva ce face si ce spune..

6..."Pentru că, spune Ritholtz, unii suferă de disonanţă cognitivă, nu vor pur şi simplu să creadă că nu au dreptate, alţii nu în­ţe­leg cifrele şi nu au capacitatea intelectuală de a analiza situaţii complexe, iar ultimii sunt pur şi simplu politicienii mani­pu­latori, cinici, interesaţi exclusiv de efi­cienţa electorală".....................absolut exemplar citatul...un mod ca la carte de cum se acopera adevarul, se prosteste lumea cu un amestec de caracterizari psihopupu, dispret inalt intelectual si un carlig aruncat smecher in tagma politicienilor...cititorul de buna credinta care incearca sa inteleaga intra bou si iese vaca....cu siguranta autoarea pricepe mai multe decat scrie si tine de talentul si de buna pregatire profesionala sa-si aleaga oamenii din care citeaza...Marea Recesiune economica, explicata si inteleasa, da dimensiunea globala a capitalismului contemporan...si chiar daca suntem nesemnificativi in capatul sarac al europei nu e nesemnificativ daca pricepem ce se intampla cu lumea in care traim...
Total 1 comments.
1314
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.