Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Noua criză europeană: Catalonia
2017-09-19
0
După criza economică, susținerea catalanilor pentru secesiune a crescut. La fel și promisiunile populiste.

 

Urne și buletine de vot ascunse în locuri secrete, sute de oficiali amenințați cu închisoarea pentru nesupunere civilă, site-uri oficiale închise cu forța, sute de mii de oameni ieșiți la protest, acuzaţii de represiune, promisiuni de „rezistență“. Pare că evenimentele se petrec într-un stat al Lumii a Treia. Este vorba însă de Spania, în conflict deschis cu provincia sa care-şi caută din nou independenţa: Catalonia.

 

După ce instanţa supremă a decis că referendumul pentru independenţă pe care Catalonia îl va organiza pe 1 octombrie este ilegal, guvernul spaniol a transmis un ultimatum Barcelonei să renunţe la idee. În caz contrar, Madridul va confisca bugetul catalan şi va anihila autonomia de care se bucură încă regiunea. Ameninţările merg până la a întrerupe curentul electric pentru secţiile de vot. Poliţiei locale i s-a ordonat să facă tot ce-i stă în puteri ca să împiedice votul. Iar săptămâna trecută, exact asta s-a și întâmplat: pentru prima dată, poliția a intervenit ca să reprime un protest pro-independență. Mai mult, în ultimele zile, poliția a făcut raiduri la tipografii și birouri de ziare, în vânătoarea de buletine de vot, fluturași electorali și urne. Procurorul general al Spaniei a chemat la centru peste 700 de primari catalani pentru a fi chestionați în legătură cu sprijinul acordat secesionismului. Iar dacă plebiscitul va fi totuși organizat (și se pare că, în ciuda amenințărilor Madridului, aşa vor decurge lucrurile), autoritățile locale vor fi urmărite penal pentru utilizare frauduloasă a fondurilor publice. Nu în ultimul rând, pagina web oficială a referendumului a fost închisă ca urmare a unui ordin judecătoresc.

 

De partea cealaltă, o linie la fel de dură. Guvernul local promite că va declara independenţa la câteva zile după referendum şi a votat la foc automat legile care ar asigura tranziţia. Premierul catalan Carles Puigdemont compară evenimentele cu războiul civil din perioada interbelică şi explică la televiziuni că „fiecare zi e un Vietnam“. Între timp, primarii care s-au situat contra referendumului au devenit ținta amenințărilor, semn că spiritele s-au inflamat serios. Un pariu riscant din care toată lumea are de pierdut.

 

Sunt aspiraţiile Cataloniei legitime?

 

Din punct de vedere al identității locale – istorie, limbă, obiceiuri –, se poate spune că da. Mulţi dintre catalani consideră că trăiesc în statul spaniol doar cu numele şi că Madridul nu face altceva decât să le absoarbă pe nedrept resursele (premierul Mariano Rajoy a respins de mai multe ori propunerea ca regiunea – cea mai prosperă a Spaniei – să-și diminueze contribuția la sistemul de taxe spaniol). Ziua Națională a Cataloniei comemorează de altfel înfrângerea catalană în fața trupelor regelui spaniol Filip al V-lea, în 1714. Regatul catalan datează din 798, când cavalerii veniţi din nord sub conducerea lui Otgher Cathalo au cucerit Barcelona de la goţi. Au repopulat oraşul şi au creat un sistem politic care s-a transformat mai târziu în regatul ce avea să ia numele fondatorului său, Cathalo. Populaţia, limba şi cultura catalane au fost reprimate de nenumărate ori de-a lungul istoriei – de la Ludovic al XIV-lea şi Filip al V-lea şi până la dictatorul Franco. Aşa că, pe cât de puternică e identitatea locală, pe atât de adânci sunt rădăcinile separatismului.

 

În ce priveşte opinia celor 7,5 milioane de catalani, lucrurile sunt mai complicate. Unele sondaje arată că numărul celor care ar vota „da“ ar fi atins masa critică de 50%, altele arată că ar fi undeva pe la 41%. La referendumul de acum trei ani, 80% au votat „da“. Însă doar 37% din populaţie s-a prezentat atunci la vot, în condițiile în care referendumul nu era menit să fie unul constrângător legal. Ce s-a întâmplat de atunci de s-a ajuns la poziţii atât de radicale?

 

După criza economică, susținerea catalanilor pentru secesiune a crescut. În egală măsură a crescut şi populismul. Apoi, pentru că în ultimii ani s-au întâmplat seisme politice ce păreau de neconceput, precum Brexit. În plus, de data asta, votul va fi constrângător legal, chiar dacă instanța supremă a Spaniei l-a declarat ilegal și chiar dacă votul va fi din nou boicotat de adversarii independenței. Cu alte cuvinte, guvernul local promite de data asta nu doar o idee, ci o decizie concretă: un referendum pentru independenţă.

 

Internațional, obținerea independenței pe criterii etnice ar fi facilitată de precedentul Kosovo. Se mai pune problema și ce se întâmplă cu Catalonia în interiorul UE dacă votul este favorabil independenţei. Comisia Europeană va accepta independenţa numai după ce un vot legal e acceptat de Madrid, iar Catalonia nu va deveni automat parte a UE – va trebui să intre în negocieri de aderare ca orice alt stat aspirant. Spania se poate opune în interiorul Uniunii acestor demersuri, aşa că blocajele pot interveni pe toate planurile pentru un potenţial stat nou pe harta Europei. Din nou, un pariu riscant, ale cărui pierderi se întrezăresc deja. Turbulenţele dăunează atât economiei catalane, cât și celei spaniole în general: prețul obligațiunilor suverane a început să crească, iar agențiile de rating ameninţă că vor retrograda Spania.

 

Pentru ambele părţi, există însă şi un alt interes să joace cât se poate de dur cartea separatismului: coaliția din Catalonia a pierdut majoritatea pe plan local, în principal din pricina scandalurilor de corupție. Paradoxal, în exact aceeaşi situaţie sunt şi conservatorii premierului Mariano Rajoy, care conduce un guvern minoritar măcinat de acuzaţii de corupţie.

 

Legal, Madridul are dreptul constituțional să preia controlul regional și să trimită poliția ca să oprească votul. Votul, dacă „da“-ul va fi majoritar, va declanșa cu siguranță o criză politică, de vreme ce Madridul e decis să nu recunoască rezultatul. Însă modul de operare al centrului a întors deja o parte din populația nehotărâtă sau contra independență în favoarea unui stat liber numit Catalonia. Tot mai mulţi catalani sunt acum ferm convinși că nu există dialog, ci doar decizii impuse. Totul este prezentat și, până la un punct, chiar poate părea o persecuție politică. Madridul a reacţionat defensiv şi represiv, în loc să apeleze la dialog politic. Gestionând criza în acest fel, guvernul central a pierdut cu siguranță războiul imaginii.

TAGS : ue catalonia criza spania mariano rajoy spania madrid comisia europeana
Recomandari
Comentarii
Total 0 comments.
2922
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.