Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Minciuna are picioare lungi
Daniel Dragomirescu - - - -
2017-09-19
Scrisori
0
„Prin repetare la nesfârşit, o minciună devine adevăr“, afirmă politologul american Paul Craig Roberts. Pentru a testa veridicitatea acestui enunţ, putem lua multe exemple din trecutul mai apropiat sau mai îndepărtat.

 

În 1939, când Germania a atacat Polonia, declanşând Al Doilea Război Mondial, mediile oficiale germane au acreditat ideea că nu Germania, ci Polonia ar fi fost ţara agresoare (incidentul Gleiwitz). Ulterior, după sfârşitul războiului, s-a aflat adevărul: atacarea postului de radio german, care a oferit „pretextul propagandistic“ de care vorbea Hitler, fusese în realitate o operaţiune sub steag fals bine pregătită de către germani. Ce „adevăr“ ar fi învăţat azi copiii la orele de istorie, dacă Germania ar fi câştigat războiul?

 

În 1940, la Katyń, Uniunea Sovietică a masacrat mii de prizonieri de război polonezi. Mediile oficiale sovietice, preluate apoi şi de cele occidentale, au atribuit timp de decenii vina pentru această crimă de război Germaniei naziste. După 1985, în epoca lui Gorbaciov, Uniunea Sovietică şi-a recunoscut în mod oficial responsabilitatea pentru Katyń. Ce „adevăr“ ar fi învăţat copiii la orele de istorie, dacă Uniunea Sovietică nu s-ar fi destrămat?

 

În 1989, când la Timişoara întreaga populaţie s-a ridicat contra regimului comunist, mediile oficiale româneşti şi Ceauşescu însuşi au prezentat faptele ca fiind exclusiv opera unor forţe ostile, iar pe revoluţionari i-a prezentat drept „huligani“, exact cum fuseseră calificaţi în 1968 de către regimul comunist polonez studenţii din Varşovia care organizaseră o serie de proteste contra dictaturii lui Gomułka. Ce „adevăr“ ar fi învăţat copiii la orele de istorie, dacă regimul Ceauşescu nu s-ar fi prăbuşit?

 

În iunie 1990, regimul FSN-Iliescu şi-a justificat represiunea brutală contra partidelor de opoziţie şi contra tinerilor care manifestau de peste 50 de zile în Piaţa Universităţii invocând o „lovitură de stat legionară“. Ulterior, opinia publică a aflat că incendierea autobuzelor a fost o clasică operaţiune sub steag fals, bine organizată de forţele speciale aflate în subordinea regimului iliescian şi că nici vorbă nu a fost de vreo „lovitură de stat legionară“ (fiindcă, dintre toate vechile partide, numai Garda de Fier nu s-a reconstituit după 1989, deci o lovitură de stat legionară fără legionari era un nonsens absolut). Ce „adevăr“ ar fi învăţat copiii la orele de istorie, dacă regimul neocomunist al lui Ion Iliescu nu ar fi fost abandonat şi Iliescu însuşi nu ar fi fost dat în judecată pentru represiunea de la Mineriada din iunie 1990, sub acuzaţia foarte gravă de genocid?

 

În noiembrie 1938, din ordinul expres al regelui Carol al II-lea, liderii Mişcării Legionare aflaţi în detenţie au fost asasinaţi în timp ce erau transportaţi de la închisoarea din Râmnicu Sărat la închisoarea Jilava. Acolo şi trebuiau să ajungă, însă nu vii. Mediile oficiale ale timpului au difuzat imediat versiunea (din timp pregătită) a uciderii deţinuţilor pentru tentativă de evadare. Peste doi ani s-a aflat adevărul. Regele Carol al II-lea se făcea vinovat, prin asemenea fapte, de terorism de stat. Ce „adevăr“ ar fi învăţat copiii la orele de istorie, dacă regimul lui Carol al II-lea ar fi continuat încă vreo câteva decenii?

 

În 1954, din ordinul direct al lui Gherorghiu-Dej, fostul ministru de Justiţie şi marcant membru al PCR Lucreţiu Pătrăşcanu a fost asasinat („executat“), după un lung proces, de către foştii săi tovarăşi. În mod oficial, sub acuzaţia de naţionalism şi şovinism, dar, în realitate, pentru că Dej, comunist convins şi fără studii, vedea în Pătrăşcanu, comunist convins, dar intelectual de elită, un rival cu mari şanse de a i se substitui (în noul context politic creat după moartea lui Stalin) la şefia partidului şi a statului. Ce „adevăr“ ar fi învăţat copiii la orele de istorie, dacă Ceauşescu însuşi nu ar fi denunţat în mod oficial crima predecesorului său la plenara CC al PCR din 22-25 aprilie 1968?

 

Cazurile expuse mai înainte sunt doar câteva dintre cele în care adevărul a învins minciuna repetitivă. Din nefericire, sunt infinit mai multe cazurile, din trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat, precum şi din stricta actualitate în care opiniei publice i se servesc la nesfârşit minciuni prin omisiune, minciuni care inversează lucrurile, minciuni propagandistice, minciuni de toate culorile politice şi ideologice care, prin repetiţie şi prin acreditarea lor oficială, sunt prezentate sub numele de adevăr. Iar bietul cetăţean, tot la nesfârşit, le înghite ca pe nişte pastile fără nici o valoare terapeutică, pe care dacă le-ar refuza i s-ar spune că s-ar îmbolnăvi grav şi ar putea muri. În ciuda faptului că uneori se întâmplă să fie demontată, minciuna cu picioare lungi ne dă lecţii de adevăr şi ne guvernează.

 

Daniel Dragomirescu

30 august 2017

TAGS : germania polonia al doilea razboi mondial uniunea sovietica urss gorbaciov ceausescu timisoara revolutie garda de fier mineriada regele carol gheorghiu dej
Recomandari
Comentarii
Total 0 comments.
904
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.