Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Un pedagog de școală nouă
Daniel Cristea-Enache - - - -
2017-09-19
Cultura
0

Sub Lecția de poezie a lui Andrei Codrescu stă mozaicul diversității americane, un melting pot ce nu poate fi separat de libertatea de asociere și expresie a poeților în general și a profesorului în particular.

Ads by google

În mod obișnuit, jurnalul și memoriile re­țin momentul și contextul lecturii unei cărți, dar nu e lipsit de semnificație să spun - aici - când, unde și cum am citit Lec­­ția de poezie a lui Andrei Codrescu. Eram în avion, în drum spre Londra, în­tr-un ianuarie oribil meteorologic în Bu­cureștiul decolării; și râdeam cât puteam de cuviincios. După încă un fragment, uru­i­tul liniștitor al motorului era iarăși aco­pe­rit de hohote reprimate și transformate-n sughițuri.

 

Într-un asemenea stil asumat autoironic și fals-prozaic este scrisă pledoaria pentru poezie a unui vechi combatant de front li­ric, iar traducerea, remarcabilă, a Ioanei Avă­dani reușește să sublinieze umorul in­te­lectual de mare finețe tocmai prin ora­lități și colocvialități. Discursul autorului-per­sonaj e în ton nu numai cu con­vin­ge­ri­le sale, ci și cu formele exuberante de a le expune și susține. E un curs neobișnuit, un meta-curs de literatură, făcut cu ig­no­rarea ori batjocorirea programelor obli­ga­torii și scos, punct cu punct, din expe­ri­ența reală sau prezumată a întâlnirilor cu adevărații poeți. Andrei Codrescu nu este Profesorul. Dacă trebuie utilizată ma­jus­cula simbolică, el e mai degrabă Elevul cu­rios intelectual, însuflețit și de ignoranța învățăceilor reali și de ambiția de a le-o fi­su­ra printr-o neortodoxă lecție de po­ezie.

 

Pentru aceasta, Codrescu le sec­ționează studenților săi legă­turile (oricum, nu foarte strân­se) cu lirica vremii. În locul autorilor ale căror nume circulă în spațiul public, el introduce nume de care studenții aud, acum, pentru prima oa­ră. Iar pentru a dinamita întregul eșa­fodaj canonic, pedagogul de școală nouă va juca, avangardist, interacțiunea. Ele­men­tele academismului dispar. Manualul unic nu mai există, Programa obligatorie a fost rătăcită, Catedra nu este înștiințată de ce se întâmplă aici, Decanatul e de­par­te. Profesorul creează condițiile pentru ca absolut orice să poată fi spus, făcând re­guli ad-hoc și încălcându-le primul. Lista lui Codrescu începe cu A, dar de aici în­colo fiecare citește ce vrea.

http://revista22.ro/files/news/manset/default/carte-dsssaniel.jpg

// ANDREI CODRESCU
// Lecția de poezie
// Traducere din limba engleză de Ioana Avădani
// Curtea Veche Publishing, București, 2014, 160 p.

Studenta Hillary Adams își va alege, pri­ma, un autor al cărui nume e cu A și care va fi, pe tot parcursul semestrului, al său To­va­răș-întru-Duh. Scena elecțiunii se con­­tu­rează prin inițiala portretizare a ale­gă­toa­rei, studiată cu atenție de profesorul sonat și raportată, cu haloul ei biografic, la ex­pe­riențele din tinerețea acestuia. Îna­in­te ca Hillary Adams să aleagă o poetă / un po­et cu A, tinerețea actuală a studentei și ti­ne­rețea trecută a profesorului se în­tâl­nesc față în față, într-o scenă me­mo­rabilă.

 

Frumusețea acesteia vine și din contrastul aparent, bine lucrat. Insistența por­tre­tis­tică este pe detalii ce subliniază tocmai ini­ma curajoasă a studentei, sufletul ei mare. De aceea, sub pana hârșitului scriitor, Hillary Adams trebuie să fie „o făptură micuță“, cu un „degețel“ ridicat și care - spre deosebire de bărbații discursivi și lași - ar putea fi trimisă în Irak. Paginile acestea vorbesc nu numai despre poezie ca un cor­pus didactic și o obligație curriculară, ci despre realitatea însăși, văzută mai lim­pede dinspre lirică și alegerile făcute în interiorul ei. E firesc ca „soldățelul“ să o alea­gă pe Anna Ahmatova, odată ce Hilla­ry Adams a luat act de existența și ex­pe­riența rusoaicei „zărghite“.

 

Restul lecției este la fel de impredictibil ca o desfășurare fără desfășurător. Profesorul nu știe cine sunt studenții săi, ce au citit ei (dacă au citit ceva) și ce anume le place din ceea ce au citit (dacă nu le place to­tul). Studenții sunt, fiecare în parte și toți împreună, o necunoscută - după cum op­țiunile lor din uriașa listă de poeți „or­donată“ alfabetic par la fel de aleatorii ca extragerea unui cuvânt din dadaismul pur. Descoperirile sunt reciproce. Dar da­că pedagogul, fie el și de școală nouă, e unul singur, cu toată exuberanța sa pe ju­mătate mimată, studenții sunt mai mulți și minunat de diferiți.

 

Sub Lecția de poezie a lui Andrei Codrescu stă astfel mozaicul di­versității americane, un melting pot ce nu poate fi separat de li­bertatea de asociere și expresie a poeților în general și a profesorului în particular. Codrescu se joacă, vizual și ca­racterologic, cu această diversitate, ex­plo­rează sistemul de repere și valori al fie­cărui cursant. Dacă ar exista o morală în această carte, ar fi următoarea: după cum nu există un fel de poezie, nu există un tip de receptor al ei. Orice student de aici (care va deveni, destul de curând, la fel de „zărghit“ ca poeții „predați“) se va ale­ge cu un Tovarăș-întru-Duh. Fiecare ale­gere va fi sau ar trebui să fie una intens-personală, asumată nu doar didactic, ci și existențial. Elitismul canonului estetic se împacă, uimitor, cu o democrație ce oferă „alegătorilor“ un câmp uriaș de opțiuni individuale. Profesorul, „fosila“, un „moș veșted“, are voluptatea portretizării și e de presupus că el accentuează și adâncește li­terar diferențele, pentru ca diferențierea receptorilor de poezie să însemne ceva. Încă o studentă, încă o individualitate, în­că o pagină excelent scrisă și tradusă:

 

„- Sylvia Minneaux! am strigat.

 

O fată înaltă se ridică din bancă. Sylvia era atletică și vioaie, purtând pantaloni strâmți pe fund, călare pe elefant, cu capul ras la piele de un bărbier Punjabi din secolul al XIX-lea. Ei, poate nu chiar așa, dar era statuară, cu sprâncene ne­gre care se îmbinau deasupra a doi globi cafenii ce se roteau aprig. M-am frecat la ochi. Mi se părea greu de crezut să o fi trecut cu vederea până acum. Prea ra­re­ori studenții de la cursul de Poezie sunt atât de maiestuoși în ținută și atât de dintr-un alt timp. Sunt mai degrabă aplecați către neglijență, carențe de somn și proteine, chipuri palide, tenuri ex­plozive, libidouri mustind. În fața mea aveam o imagine a sănătății cu nume franțuzesc, gata să-și primească to­va­ră­șul fantomatic, poate un Minotaur, sau un Monstru, ceva care să înceapă cu M, orice, dar suficient de mare cât să-l poa­tă înghiți pe Marte. Și era furioasă pen­tru că îi era foame. - Henry Michaux! am tunat. Henry Michaux lua mescalină și a scris Mizerabilul Miracol, toate mari realizări cu M, și numele lui, ca și al tău, are la final blagoslovite, dacă nu chiar tumultuoase, ape!“ (pp. 140-141).

 

Lecția de poezie e o bijuterie li­te­rară, o carte de mici dimensiuni ce face mai mult decât zece to­muri; iar „pedagogul“ care a scris-o a împins atât de departe li­mitele, încât nici el nu le mai între­ză­rește. //

TAGS : andrei codrescu bucursti hillary adams cultura henry michaux
Mai multe din Cultura
Comentarii
Total 0 comments.
1763
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.