Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Tudose se jura ca nu jefuieste companiile de stat. Analistii arata motivele de ingrijorare
E.B. - - - -
2017-09-12
Actualitate Interna
1

Guvernul cere bani de la marile companii de stat, sustinand ca vrea sa ii investeasca in "proiecte importante", de exemplu in infrastructura.

 

Insa analistii sunt sceptici si spun ca in realitate exista o uriasa presiune pe deficitul bugetar, iar cea mai buna dovada este ca "se cresc taxele intr-o tara in care cresterea economica este record".

 

Semnalul de alarma a fost tras saptamana trecuta de fostul sef al ANAF Gelu Stefan Diaconu, care a sustinut ca ministrul Finantelor, Ionut Misa, suna personal la sefii companiilor de stat sa faca rost de bani.

 

 

"Ministrul Misa suna disperat dupa bani"

 

 

"Exista o presiune fantastica asupra deficitului bugetar generata de inconstienta crestere a cheltuielilor cu salariile si pensiile, precum si nerealizarii veniturilor programate.

 

Cu situatia de la Ministerul Apararii, se confrunta si alte ministere/agentii. Din dorinta de a da o aparenta pozitiva rectificarii, vor umfla artificial veniturile programate pentru cele patru luni ramase pana la sfarsitul anului.

 

Pentru informarea corecta a dvs., aflati ca, de la inaltimea functiei sale, ministrul Misa, personal, a sunat in disperare de cauza la sefii companiilor nationale pentru 'a face rost' de cateva sute de milioane de lei din restul de lichiditati anemice ramase la dispozitia acestora, dupa ce anterior li se 'confiscasera' deja rezervele.

Dupa ce au pus in pericol dezvoltarea tarii prin strangularea investitiilor publice, fragilizeaza viitorul companiilor emblematice ale statului roman: Hidroelectrica, Romgaz, Transgaz, Nuclearelectrica... De ce fac toate acestea? Simplu: ca sa salveze ce se mai poate salva din mincinosul program de guvernare al lui Dragnea&Valcov", a scris, joi, pe Facebook, Gelu Stefan Diaconu.

 

 

Romgaz si Conpet confirma ca li s-au cerut bani, Tudose spune ca nu le jefuieste nimeni

 

La scurt timp, Romgaz a anuntat ca Ministerul Energiei i-a cerut dividende pe anul in curs, iar luni au aparut informatii potrivit carora si Conpet, transportatorul de titei din Romania, si-a anuntat investitorii ca va fi convocata Adunarea Generala a Actionarilor pentru a aproba solicitarea Ministerului Energiei de a vira bani la bugetul statului sub forma de dividende inainte de termen.

 

Intrebat, marti, despre acest subiect, la Parlament premierul Mihai Tudose a sustinut ca Guvernul are nevoie de bani pentru proiecte importante.

 

"Dividendele, in mod cert, se dau actionarilor. Nu le-a jefuit nimeni, nu le-a luat nimeni ceea ce nu aveau dreptul. Le-am luat acum pentru ca acum ne trebuie. Vrem sa incepem niste proiecte foarte mari si am dat un exemplu Brasov-Ploiesti. Acela se face pe bani nationali si trebuie sa demonstram ca avem banii macar de inceput, ca Banca Mondiala sa fie partener in proiect", a declarat premierul Tudose, conform ziare.com.

Intrebat daca nu li se creeaza astfel probleme companiilor carora li se iau banii, premierul a suntinut ca "Nu".

 

"Daca dividendele acestea erau date catre stat peste sase luni sau acum, din punctul lor de vedere este exact acelasi lucru. Cu toate companiile s-a vorbit si s-a tinut cont de necesarul pana la sfarsitul anului sau pe primele luni ale anului viitor. La toate companiile de stat s-a pus aceasta problema si s-a gasit aceasta solutie: acolo unde banii nu erau angajati sau nu era nicio prognoza ca vor fi necesari s-au luat acum", a explicat seful Executivului.

 

 

"Cresc taxele intr-o tara in care cresterea economica este record"

 

 

Iancu Guda, presedintele Asociatiei Analistilor Financiar-Bancari din Romania (AAFBR), a comentat situatia pentru Ziare.com, exprimandu-si opinia ca solicitarea Guvernului urmata de o "decizie din scurt" a companiilor respective ar fi "fara precedent".

 

"In contextul acesta as vorbi mai degraba de Fondul Severan de Investitii, care avea ca si scop declarat strangerea unui buget de 10 miliarde pentru investitii in sectoare strategice, unul dintre canalele de finantare a acestui Fond fiind atragerea de dividende de la companii unde statul are parti sociale, in vederea sustinerii de proiecte in agricultura, infrastructura si asa mai departe.

 

Principial, sa pastrezi banii intr-o companie care nu ii foloseste nu are sens. Distribuirea dividendelor are sens cand ii duci catre alte sectoare care au nevoie de bani, cum ar fi infrastructura, educatia sau agricultura.

 

Daca destinatia acelor bani nu este clara, atunci sunt doua probleme.

 

In primul rand, deoarece compania in cauza sta pe un munte de bani si nu stie ce sa faca cu ei, desi sunt oportunitati de investitii pe piata la costuri de finantare foarte reduse. Eu refuz sa cred ca nu e nevoie sa investesti sau nu sunt oportunitati si, de ce nu, chiar sa te extinzi regional.

 

De exemplu, sunt companii de stat poloneze care conduc in clasamentul celor mai mari companii, potrivit unui studiu recent publicat de Coface, Top 500 companii din regiune. Asta pentru ca s-au extins regional prin reinvestirea profiturilor si o strategie vizionara a managementului", a comentat Iancu Guda.

 

 

"Se distribuie dividendele din scurt"

 

 

Pe de alta parte, insa, un mare semn de intrebare se ridica cu privire la faptul ca "se distribuie dividendele din scurt, fara sa se stie utilitatea finala".

 

"Contextul nu e intamplator si, intr-adevar, cu o economie care creste, dar nu este fiscalizata, ai crestere de cifra de afaceri comert cu amanuntul de 8% si scadere de TVA cu 8%, iar in paralel cresti acciza pe combustibil - asta clar indica o crestere a nevoii de finantare a deficitului fiscal, care este DOAR de 3 ori mai mare decat in aceeasi perioada a anului trecut (evident o spun ironic), desi cresterea este record.

 

Asta spune foarte clar ca avem o problema grava la fiscalizarea cresterii, la colectarea veniturilor, care nu se intampla, si care ar trebui rezolvata. Dar asta dureaza si trebuie sa stii cum s-o faci. Pana atunci, se apeleaza probabil la solutii rapide, inclusiv, de ce nu, la distribuirea dividendelor de la companiile de stat. Insa, deocamdata speculez, este doar o interpretare, nu stim exact ce or sa faca", a mai precizat presedintele AAFBR.

 

Iancu Guda a parut sceptic in privinta intentiilor Guvernului de a investi banii colectati de la companiile de stat in autostrazi, precum cea dintre Bucuresti si Brasov, asa cum a sustinut Mihai Tudose.

 

"Sa vedem concret, de exemplu pe ce autostrada o sa mergem la anul sau in 2-3 ani", a comentat acesta.

 

Pe de alta parte, intrebat daca ar trebui sa fim ingrijorati cu privire la intentiile Guvernului Tudose sau doar sa urmarim cu atentie ce va face cu banii adunati de la companiile de stat, presedintele Asociatiei Analistilor Financiari a raspuns: "Ma intrebati daca ar trebui sa fim ingrijorati ca se cresc taxele intr-o tara in care cresterea economica este record? Da, ar trebui sa fim ingrijorati", fara sa doreasca sa dea mai multe detalii deocamdata.

TAGS : Tudose bani companii stat analisti investitii proiecte
Mai multe din Actualitate Interna
Comentarii
CHARLIE 2017-09-13
Bravo tu-dose! Si se jura ca nu fura Si l-am prins cu rata in gura.
Total 1 comments.
636
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.