Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Interviu : STERE GULEA: Moromeții 2 se petrece în 1945 şi e filmat în Teleormanul invadat de bălării în 2017
Interviu realizat de Ramona Ursu
2017-09-12
Interviu
1

Domnule Stere Gulea, sunteți pe ultima sută de metri înainte de filmările la Moromeții 2. Când ați început să scrieți scenariul și ce v-a determinat să faceți continuarea filmului?

 

Am început să-l scriu în vara lui 2015, dar asta venea după o lungă perioadă în care ba mă hotăram să o fac, ba dădeam înapoi. Pentru că era Moromeții, o ștachetă pe care te gândeai în ce măsură poți să o mai atingi. După aceea, dacă vorbeam despre o continuare, era o problemă, pentru că, din punctul meu de vedere, Moromeții volumul II este o operă care nu se ridică nici pe departe la nivelul volumului I. Îmi dădeam seama că Marin Preda scrisese volumul II, cu tema asta, țărănimea și tragedia ei, într-o perioadă de comunism când nu era ușor să spui ce s-a întâmplat. Cred că a încercat să publice romanul și a ales, în ceea ce îl privește pe Niculae Moromete, personajul principal, un destin politic care mie mi s-a părut că a fost un compromis. Și asta, după ’90, mi s-a părut că nu prea s-ar mai justifica. Adică vorbești despre o perioadă istorică, încerci să o prezinți pe cât posibil obiectiv, să spui ce s-a întâmplat în perioada respectivă. Atunci, ăsta a fost un impediment, nu aderam la personajul Niculae Moromete în varianta volumului II și n-a fost ușor, pentru că îți pui niște întrebări legate de în ce măsură ai dreptul să legitimezi tu de la scriitor și, în același timp, să îl corectezi?

 

Niculae Moromete - scriitor, nu activist

 

Și cum l-ați corectat pe Marin Preda?

Am ales drumul drept, drumul pe care l-a parcurs Preda. El spune deschis că Niculae este, de fapt, el. Atunci, am spus: de ce să nu fac din lucrul ăsta ce a fost drumul lui Marin Preda, ca scriitor, și nu ca activist de partid comunist? Asta am ales, dar abia în momentul în care am cunoscut mai bine perioada de imediat după război și am plasat acțiunea în 1945. Este perioada în care lumea ieșise dintr-un război devastator și tendințele erau cel puțin două, contrarii, care se confruntau și la noi. Lumea care apucase să trăiască în democrația românească, așa cum era de dinainte de dictatura lui Carol și apoi a lui Antonescu. Odată cu terminarea războiului, erau oamenii care credeau că viața va reveni la tiparele pe care le apucaseră, deci într-o democrație în care reînvie sistemul de partide, iar în rest societatea se reașază. Pe de altă parte, venea o lume ieșită și ea din război, dar care participase la război efectiv, luptase, erau oameni tineri care văzuseră ororile războiului și voiau o schimbare. Asta era o lume care se agita, nu mai voia să trăiască în tiparele de dinainte. Pe fondul acesta, în tot contextul politic și istoric, partidul comunist a fost rapid împins de trupele bolșevice sovietice, care erau trupe de ocupație.

http://revista22.ro/files/news/manset/default/S1tere-Gulea-1.jpg  

Cum găsim Siliștea Gumești de atunci?

Suntem în ’45, când după primele ezitări cu guvernele Sănătescu și Rădescu, linia devenise din ce în ce mai puternică și au impus Guvernul Groza. L-au impus la nivelul țării, dar încet-încet a început să se impună și într-un sat românesc cum era Siliștea Gumești al lui Marin Preda. Vedem nedumeririle oamenilor în privința a ceea ce se întâmpla, pentru că n-aveau de unde ști ce era cu cei de la putere. Țăranii vedeau că apar niște personaje impuse, dar nu știau ce e cu ele. Erau ecouri de la cei veniți de pe front, unii recomandând regimul bolșevic, alții văzându-l, cum spuneau românii, cu colhozul și cu cazanul. Pentru țărani, ideea că le iei pământul și îi bagi la colectiv sau la colhoz era dispariția lor și aveau oroare de asta. Dar e ceea ce s-a și întâmplat. Pe fondul acesta se întâmplă povestea personajelor lui Marin Preda, pe care le-am preluat și am conceput o poveste din întâmplări din Moromeții volumul II, partea primă.

 

Ce strângeți în această poveste?

Nu mă duc cu filmul mai încolo de 1945, ci doar la final există o scenă în care destinul se încheie și pentru Moromete, pentru că vin și îi confiscă pământul, uneltele, animalele și dispare și el ca personaj. Când am început să scriu scenariul, m-am gândit că, având aceste personaje și, în primul rând, pe Ilie Moromete, există mai multe șanse ca povestea să stârnească interesul pentru spectator. Este un personaj cu rezonanță, un personaj care există în mentalul românesc și am zis că e un vehicul care poate vorbi despre perioada aceea. Acțiunea din film se întinde pe o perioadă de șase-șapte luni, când Niculae este blocat în sat, din considerente de război și de faptul că taică-su’ nu voia să-i mai plătească studiile pentru o perioadă. E blocat acolo și vede toată această schimbare. Toată această viermuială în care oamenii se întreabă ce o să se întâmple, ce e cu ăla, cu celălalt, încotro o luăm. Deci Niculae este un martor activ, pentru că are și el, la 18 ani, tentațiile lui, plus conflictul inevitabil cu tatăl și pentru motivul că nu-l lasă să-și termine studiile, dar și pentru că este un tânăr care-și caută identitatea.

 

Horaţiu Mălăele - noul Ilie Moromete

 

Cum ați resimțit faptul că Victor Rebengiuc a refuzat, de data aceasta, rolul lui Ilie Moromete?

Ceea ce n-am fost în stare să fac eu, din diverse motive, a făcut Victor. Eu am ezitat 25 de ani, iar timpul n-a iertat pe nimeni. Am plasat acțiunea în ’45, deci nici zece ani de la acțiunea primului film. Personajul Niculae are vârsta de 18 ani și Victor, tatăl lui în film, are 84 de ani, deci sunt niște decalaje greu de digerat de către spectator. Victor, din punct de vedere mental și intelectual, poți spune că e tânăr. La asta m-am gândit: că omul uită, când începe Victor să se manifeste. Uită de vârstă, pentru că e ca și când vezi spectacolul minții lui. Aveam această convingere. Dar Victor a realizat că ceva nu e în ordine. Atunci, deși semnase contractul, iar până în ultima clipă el făcea filmul, s-a răzgândit de azi până mâine dimineață. Nu s-a răzgândit, s-a gândit mai bine. M-a sunat și mi-a spus asta.

 

Ce v-a spus, mai exact?

Mi-a spus: „Stere, cred că nu pot să fac. Gândește-te că am o vârstă și n-o să pot să duc. E vorba de un rol greu, de condiții de filmare dure. N-o să fac față. Nu e o chestie de toană, cum am mai avut eu, pur și simplu am stat, m-am gândit bine“. Și l-am înțeles. Adică nu i-am spus absolut nimic. Am tăcut și asta a fost. Acum, după atâta timp, înclin să cred că intuiția, seriozitatea, responsabilitatea foarte mare, toate lucrurile astea s-au adunat în mintea lui și, având o carieră fabuloasă în spate, a zis: „N-o să fiu eu ăla care se așteaptă“.

 

Așa ați ajuns la Horațiu Mălăele?

Fiind oarecum conștient că s-ar putea să nu se lege lucrurile pe formula cu Victor, mă gândisem la variante. Îl aveam în vedere și pe Horațiu Mălăele, cum l-am avut în vedere și pe Marcel Iureș. Sau pe Răzvan Vasilescu sau pe Gheorghe Visu. Dar primul la care m-am gândit a fost Horațiu, pentru că eu citisem o cărțulie de-a lui, pe care mi-o dăduse cu ani în urmă, în care povestea copilăria lui la bunici la țară. Și mi-am dat seama că el a și trăit și a și cunoscut lumea asta și perioada la țară. În plus, dincolo de imaginea pe care Horațiu o are astăzi, în principal ca actor de comedie, cred că are potențial pentru așa ceva. Și, atunci, am vorbit cu el. Sigur că el nu se aștepta.

 

Ce reacție a avut?

La început, mi-a spus: „Stere, nu cred că pot să fac, pentru că monumentul pe care l-a făcut Victor te inhibă și e foarte greu să treci peste asta“. I-am spus: „Citește scenariul și mai vorbim“. I l-am dat, a citit scenariul. A doua zi, mi-a zis: „L-am citit încă de aseară, dar am zis să las o noapte“. Și jumătate de hotărâre cred că a venit după ce a citit scenariul, înțeleg că i-a plăcut și l-a convins.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/05-(copyright-Adrian-Dragan).jpg

Pregătind filmările la „Moromeţii 2“ (foto: Adrian Drăgan)

 

 

Rolul lui Niculae Moromete este jucat de Iosif Paștina, un proaspăt absolvent de liceu. Nu ați riscat puțin, fiind personajul principal din film?

Și acesta e un pariu. Sunt mai multe provocări. Eu am vrut să aibă vârsta asta. Sigur că am făcut mai multe probe, chiar cu actori care deja terminaseră studiile și erau la început de carieră. Am mai ținut și la psihologie, aveam marota asta... Am rămas, până la urmă, la băiatul acesta, care juca teatru în trupele de liceu, el fiind elev la „Coșbuc“.

 

La Talpa, după 32 de ani

 

În 1985, când ați filmat Moromeții, ați ales localitatea Talpa, din Teleorman. Acum, tot acolo veți filma. De ce nu Siliștea Gumești?

Sigur că, atunci, m-am dus prima dată la Siliștea Gumești, pentru că aș fi vrut să facem filmul acolo. Dar satul era complet schimbat, era inabordabil. Acum, având șansa să găsim și casa în picioare, cam dărăpănată, dar am readus-o la viață, mi s-a părut important să păstrăm geografia și să facem filmările pentru Moromeții 2 tot acolo.

 

Așadar, filmările vor fi în locul în care, acum 32 de ani, le duceați localnicilor pâine. Cum v-au primit acum sătenii?

A fost interesant. Când am făcut Moromeții, mare lucru nu prea înțelegeau sătenii. Ce e cu filmul, cu noi pe acolo. Eram, totuși, niște străini, chiar dacă se acomodaseră cu noi. Dar, acum, după ce filmul a devenit cunoscut, atât de difuzat, oamenii de acolo l-au perceput ca pe ceva de-al lor. Într-un amestec psihologic, și noi am devenit pentru ei niște oameni cunoscuți, plecați din sat, dar care, uite!, s-au întors acasă. Chiar a fost o întâlnire cu o femeie, mai în vârstă acum, care zice: „Stere Gulea, știi că ne-am și încuscrit?“ „A, da? Nu știu.“ „O nepoată de-a mea s-a măritat cu un strănepot de-al dumitale.“ „A, foarte bine“, zic. Deci, este chestia asta că „te-ai întors printre ai tăi“, ăsta a fost sentimentul pe care l-am trăit. Un sentiment, totuși, neașteptat.

 

Când încep filmările, cât durează?

Filmările încep în 18 septembrie și în sat stăm cam 22 de zile. Cu totul avem cam 36 de zile de filmare, pentru că Moromeții 2 are și un fel de apendice, o trecere peste ani, în care îl vedem pe Niculae, alias Marin Preda, după primele experiențe literare, deja ca scriitor.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/Portret-Stere-WE.jpg

 

Pe cine mai vedem în Moromeții 2?

Pe Dana Dogaru, Răzvan Vasilescu, George Mihăiță, Florin Zamfirescu, Andi Vasluianu, Andreea Bibiri, Oana Pellea, Ioana Crăciunescu... E o distribuție foarte mare, sunt și destui actori tineri. Este și asta o plăcere pentru mine să vină oameni din noile generații, cărora le-am spus că sunt roluri mici, de o zi, și mi-au răspuns: „Nu are importanță“.

 

Cum vă descurcați cu banii? Vorbim despre un film de epocă și necesită un buget consistent.

Ne descurcăm foarte greu, pentru că bugetul e foarte mic pentru un astfel de film. Se zbate Tudor Giurgiu să mai găsească finanțare. El mi-a spus: „Domnule Gulea, în momentul de față, mă lupt să putem face filmările. Postproducția o să vedem, e altă etapă și sper să aduc bani atunci pentru postproducție“. Asta e ce s-a putut face în condițiile actuale.

 

Teleormanul lui Dragnea

http://revista22.ro/files/news/manset/default/S1tere-Gulea-2.jpg

Faceți filmul în Teleorman, județ care acum are o altă conotație. Când vorbim despre teleormanizarea României, nu sună bine deloc. Dvs. cum vedeți?

E un județ care întotdeauna a fost mai sărac. Problema e că politizarea asta excesivă a vieții noastre nu cred că face bine.

 

E un județ sărac sau sărăcit?

Sărăcit, în curs de depopulare. Acum, când mă duc acolo, spre deosebire de anul 1985, imaginea care îmi rămâne este că au invadat bălăriile. Ai sentimentul că, încet-încet, natura își reocupă locul și că va deveni o sălbăticie. Și înainte stăteau oamenii la cârciumă, dar cârciuma era o chestie mai răsărită, din cărămidă, era arătoasă... Acum, și bodegile astea parcă sunt încropite. Dai cu piciorul și ți se afundă, totul este de un provizorat cumplit. În același timp, vezi vile printre bălăriile astea, de două-trei-patru etaje. Sunt discrepanțe îngrozitoare. Înainte de război, înainte de lumea de Vest, satele aveau, totuși, o unitate arhitectonică. Nu zic că erau nemaipomenite, dar exista totuși o uniformitate a lucrurilor. N-am personal ceva cu Liviu Dragnea, nici nu-l cunosc și nici nu mă interesează să-l cunosc, dar dau un exemplu. Cei din echipa de scenografie, care lucrează de două luni acolo, au văzut un utilaj la șosea și, cum aveau nevoie de un utilaj asemănător, s-au dus și au întrebat de unde pot închiria? Și li s-a răspuns: „Vorbiți cu Dragnea“. „Toate sunt ale lui Dragnea? Toate astea?“, au întrebat. „Păi, da, Tel Drum..., li s-a răspuns. Nu spun eu asta, eu n-am de unde să știu. Dar oamenii care lucrau cu utilajul acela asta au spus: „Vorbiți cu Dragnea“. Cum să vorbești cu Dragnea pentru un utilaj?

 

Deci asta este percepția generală a oamenilor de acolo, că Dragnea controlează totul.

Eu n-am de unde să știu. E o percepție generală, e o percepție falsă, dar te întrebi: de ce nu se spune că sunt ale lui Gulea? Du-te, domnule, și vorbește cu Gulea, să-ți dea Gulea...

 

Ați stat acolo, în rândul localnicilor. Cum îl văd ei pe Liviu Dragnea?

Mie mi s-a părut că ezită să vorbească despre el.

 

Ezită de frică?

Da. Acolo, munca în agricultură sau de orice tip ar fi depinde cumva tot de banul public, apoi mai sunt și foarte mulți asistați social, majoritatea, care trebuie să se dea bine tot pe lângă cei care controlează banul public. Dar asta e percepția în mic, pentru că n-am făcut un studiu sociologic. Ce e adevăr, ce e legendă? Până la urmă, cred că un lider politic ar trebui să-și pună problema să demitizeze legenda. Dacă nu face asta, legenda continuă.

 

Dar cum vedeți faptul că un individ din Teleorman, condamnat la închisoare, cu un CV subțirel, care are în spate prăbușirea acestui județ, a ajuns să controleze toată România?

Liviu Dragnea a reușit prin faptul că a dat impresia că este un tip fără pretenții de mărire, a lucrat pe dedesubt și a reușit să devină indispensabil pentru partid. PSD a ajuns într-o situație în care n-are lideri puternici, de anvergură. Să ne gândim și la Ponta sau la Geoană. N-am avut și n-am nicio simpatie pentru Adrian Năstase, dar, oricum, era mai deștept, chiar dacă ce era sub el era extrem de putred. Ăștilalți trei mi se par total inconsistenți pentru un partid care se pretinde și este, numeric, cel mai mare din România.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/01-(copyright-Adrian-Dragan).jpg

Pregătind filmările la „Moromeţii 2“ (foto: Adrian Drăgan)

 

Cum credeți că societatea românească a reușit să-și aleagă, acum, conducători ca Dragnea? Am rămas undeva în urmă?

Societatea n-a rămas în urmă. Dar există acel număr de votanți captivi, care vin din niște categorii sociale, oameni foarte săraci, care trăiesc la limita subzistenței, dependenți de promisiuni. Noi spunem: „Domnule, cum poți să te lași mințit atâta timp cu promisiuni?“. Dar, psihologic, acele promisiuni le dau respectivilor votanți captivi un sentiment de siguranță. În plus, există și mass-media destul de conectate la acest tip de propagandă care îi țin captivi pe acești oameni, propagând tot felul de informații toxice, falsificând și mințind. Nu e mai puțin adevărat că și ceea ce a reprezentat, într-o perioadă, o alternativă politică, vorbesc de Băsescu, s-a dovedit, ulterior, că lucrurile n-au stat altfel decât promisiunile și felul de a guverna al PSD. Deci, până la urmă, există o lipsă de orizont. Ce speranțe au cei care nu votează cu PSD? Unde să se ducă și pe cine să voteze? Singura lor soluție a rămas, până la urmă, protestul.

 

Strada, din 1990 în 2017

 

Că tot am ajuns la proteste, dvs. ați făcut filmul Piața Universității, despre „Golaniada“ din 1990. Cum este diferită Piața Victoriei de Piața Universității?

Numărul oamenilor din Piața Victoriei mi se pare incomparabil mai mare față de ce era în Piața Universității. Atunci, în 1990, era, de fapt, o reacție a unei mâini de oameni, relativ informată, care avea spaimele comunismului, ale reîntoarcerii comunismului prin regimul Iliescu. Acum, este vorba de alte pretenții. E vorba despre ce tip de societate vor acești oameni care ies în stradă. Ei au în minte un anume model, un anume proiect. Noi nu aveam asta în ’90. Asta cred că este diferența. Noi aveam doar frici, spaime de ceva. Acum cred că este vorba despre oameni care spun: „Noi nu vrem să trăim așa cum ne propuneți voi, guvernanților, noi vrem o societate de tipul ăsta, noi avem ceva în cap, suntem oameni care avem slujbe, avem cariere, nu vrem să trăim așa cum propuneți voi“. Mie aici mi se pare diferența.

 

Strict raportat la profilul oamenilor care ies acum în stradă, considerați că am făcut pași înainte, ca societate?

Este vorba de oameni lucizi, pragmatici, în ultimă instanță, dar și cu criterii pentru viața lor și a copiilor lor. În ciuda tristeții care ne apasă în momentul de față, a neîncrederii, cred că, totuși, acești oameni, cu reacțiile lor, sunt sursa de încredere pentru mine. Până la urmă, oricâte atentate, ca să zic așa, plănuiesc guvernanții, cred că doar o întâmplare de tip catastrofic poate să nu dea dreptate acestei categorii de oameni din stradă, care vorbește despre mâine, nu despre astăzi sau despre ieri.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/02-(copyright-Adrian-Dragan).jpg

Pregătind filmările la „Moromeţii 2“ (foto: Adrian Drăgan)

 

Deci considerați că protestele sunt utile acum.

Absolut, absolut!

 

Ne-ați explicat cum vedeți că s-a schimbat Strada din 1990 până acum. Dar cum e Liviu Dragnea față de Ion Iliescu?

Dragnea e sub Iliescu. Iliescu avea tarele lui, dar era un om politic. Dragnea e un manipulator.

 

E mai periculos decât Iliescu?

E mai periculos pentru că a reușit să-și subjuge partidul și să-și creeze acel nucleu de yesmeni. Cred că Dragnea a fost protejat de servicii, e limpede că personajul a fost o creație. Și pesemne că serviciile au influențat, într-o oarecare măsură, și munca procurorilor, care nu s-au aplecat din timp asupra lui. Pentru că, în opinia mea, existau suficiente indicii că ceva nu e în regulă, după felul în care Dragnea a reușit să pună mâna pe toate valorile unui județ. Revenind, consider că Dragnea nici nu e om politic. Iliescu, cu toate tarele lui, era, credea într-o ideologie - păguboasă, depășită -, dar credea. Ăștia nu cred în nimic.

 

Cum i-am denumi, atunci, pe cei ca Liviu Dragnea?

Niște oportuniști. Niște șmecheri care și-au dat seama că, mimând chestia asta că țin cu poporul, cu defavorizații, ei și-au făcut proprietăți inestimabile și puțin le pasă de restul.

 

Dar în afară de personaje ca Dragnea, mai avem și oameni considerați profesioniști. Să ne gândim la ministrul Tudorel Toader, rector, cunoscut în mediul academic, dar care ajunge să demoleze justiția în folosul unor indivizi ca Dragnea. Cum de fac astfel de oameni asemenea compromisuri?

Să știți că, pentru mine, nu e o carte de vizită a fi rector în România postrevoluționară, pentru că sistemul de învățământ românesc nu e un criteriu de valoare și de competență. Funcția de rector, din punctul meu de vedere, nu e o recomandare. Așa cum îl percep eu pe Tudorel Toader, este un avocat.

 

Un avocat al diavolului.

Un avocat folosește toate tertipurile, chichițele avocățești, recurge la tot felul de manevre pentru a-și apăra clientul. Mie mi s-a părut că acest domn, Tudorel Toader, se crede atât de deștept, de șmecher și de capabil, pentru că toate încercările astea a le lui în privința justiției sunt penibile. Și felul în care se prezintă în fața presei, și tonul ăla al lui mi se par ale unui om care se crede mult prea deștept pentru ce are de făcut. El știe ce joc face, dar îl joacă destul de stângaci. Iar pericolul pentru societatea românească este foarte mare. Florin Iordache era un idiot, se vedea de la distanță că habar n-are ce face. Însă Tudorel Toader e mai periculos.

 

Îl mai putem opri pe Toader, așa cum l-am oprit pe Iordache?

Știți ce cred că o să se întâmple? Ei merg pe maximal, or să mai dea înapoi, după care, din iuțeală de mână și nebăgare de seamă, or să mai facă un pas, vor da iar un asalt când mai obosește populația. Ei așa lucrează. E o hărțuire, e clar.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/03-(copyright-Adrian-Dragan).jpg

Pregătind filmările la „Moromeţii 2“ (foto: Adrian Drăgan)

 

Criza economică - cel mai mare risc

 

Cum vedeți România peste trei ani și jumătate? Tot sub PSD-ul de acum?

Cred că riscul este altul, anume o criză economică. În ritmul acesta, pe fondul proastei guvernări, inevitabil va fi o criză economică destul de dramatică și, atunci, nu mai știi ce se va întâmpla.

 

Vă gândiți la manifestații de amploare?

Da, da. Tot sistemul se va zgudui, pentru că a mai fost o criză economică și, să zicem, atunci, oamenii nu știau, nu-și dădeau seama ce-i așteaptă. Dar acum știu, deja s-a trecut prin așa ceva și spaimele sunt mai mari, reale. După mine, într-un an și jumătate-doi, vom ajunge la colaps economic.

 

Deci s-ar putea ca, în obsesia lor pentru justiție, să moară pe mâna unei prăbușiri economice.

Vom muri toți. Părerea mea e că economicul e pericolul cel mai mare și e pe-aproape.

TAGS : stere gulea dragnea psd morometii tudorel toader piata universitatii piata victoriei teleorman iliescu nastase ponta
Mai multe din Interviu
Comentarii
FLORIAN D. MIREA 2017-09-16
Degringolada societatii romanesti, care se accentueaza de la un an la altul, este o cale sigura pentru reintoarcerea la un regim politic autoritar, apoi la un nou regim totalitar. Este calea pe care a evoluat Rusia de la Eltin la Putin. In alta ordine, filmul Morometii (2) poate fi mai bun decat romanul lui Preda, pentru ca Preda era cenzurat si se autocenzura, in timp ce Stere Gulea beneficiaza de mai multa libertate de creatie. Daca nu si-ar fi legat numele de personajul Tugurlan, probabil ca Florin Zamfirescu ar fi fost mai potrivit decat Horatiu Malaele in rolul batranului Moromete.
Total 1 comments.
8896
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.