Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


20 de HOP-uri, de la boemie la academism
Doina Papp - - - -
2017-09-12
Cultura
0

Intrând prea metodic în studiul pentru care școala are într-adevăr obligațiile ei, Gala HOP își pierde parcă menirea inițială, de a fi o rampă de lansare.

 

Spectacolul de închidere a ediției a XX-a Galei HOP, o ediție jubiliară marcată ca ata­re, a dat prin spirit și fantezie ade­vă­rata măsură a acestui eveniment. Echipa con­curenților s-a dezlănțuit tinerește în­tr-o glumă voioasă, cu ironii și autoironii, arătându-ne cum sunt în realitate, mai mult decât o făcuseră în serile de concurs. Calități actoricești totale, mișcare, mu­zi­ca­litate s-au adunat într-o jerbă de artificii țâșnind cu inteligență din preaplinul unor suflete dornice să se afirme și să cu­ce­rească pe cine altcineva decât publicul. În seara cu pricina acesta era de-al casei, fiindcă cu toții, foști profesori, critici, ac­tori cu prestanță și ani de carieră, se trans­formaseră în spectatori obișnuiți luați de valul acestei șarade supervizată regizoral de actorul Ștefan Lupu, un veteran al Ga­le­lor și al premiilor ei. Și-au urat singuri suc­ces, preluând dintr-un emoționant me­saj transmis de Ziua Mondială a Teatrului în anul 2012 de John Malkovich: „Vă do­resc ca munca voastră să fie con­vin­gă­toa­­re și originală. Vă doresc ca ea să fie pro­fundă și să emoționeze, să îndemne la re­flecție, să fie unică... vă doresc să în­vin­geți adversitățile, cenzura, sărăcia, ni­hi­lis­mul... vă doresc să fiți bi­ne­cu­vân­tați cu talentul și rigoarea necesare pen­tru a ne în­văța bătaia inimii umane... fie ca cei mai buni dintre voi să fie în stare să ilustreze elementara întrebare: Cum este viața?“.

 

M-am gândit, privindu-i, as­cultându-i și aplaudându-i pen­tru idee, că poate titlul articolului meu nu se mai po­trivește. Părea că am uitat de academism, că ne-am întors la boemie și ne aflam în plină atmosferă romantică proprie anilor de început ai festivalului. A început prin deceniul opt al secolului tre­cut și s-a chemat Gala Tânărului Actor. Făcea figură aparte în peisajul controlat al culturii și educației socialiste. Din resortul elegant Vox Maris al domnului Nicușor Năs­tase, care de câțiva ani găzduiește ga­lele, priveam nostalgic la silueta fanto­ma­tică a Hotelului Forum, care pe vremuri zumzăia în timpul acestor sărbători ale teatrului și filmului pentru tineri, pe când stațiunea Costinești era a lor de la obelisc la epavă.

 

Restrânsă între grădinile ornamentale în­grijite cu pasiune și sârg de stăpânul aces­tor uitate Semiramide, Gala HOP nu mai are publicul de altădată, nici chiar pe cel de la Mangalia, unde s-a aflat o vreme în bejenie, ceea ce probabil a determinat și reorientarea profilului ei. Adică din ceea ce și Cornel Todea a gândit când a rebo­tezat-o HOP, respectiv momentul lansării la apă, ca să zicem așa, a tinerilor până mai ieri învățăcei într-ale scenei către lu­mea teatrului, cu capcanele, dar și exi­gen­țele ei concurențiale de azi. Am petrecut pe atunci multe ceasuri în discuții despre cum să arate mai bine o asemenea pre­zen­tare personală a unui candidat la carieră, pe care-l așteaptă industria audițiilor la care școala nu-l învață cum să facă față. Todea proceda într-un fel cultural, înalt, cum îi era felul, propunând teme și al­terități pe măsură. Radu Afrim, în cei trei ani de directorat la Gală care i-au urmat, i-a tot îndemnat pe tineri să fie „spec­ta­culoși!“, să rupă zăgazurile, să șocheze, dân­du-le multă libertate în alegerea mo­mentelor cu care se prezintă în fața ju­riilor. Să știi cine ești și ce poți mai bine face! era o deviză nescrisă a candidaților, care, cu îndrumare din afară sau nu, în­vățau să se autoevalueze. Am trăit și etape de rătăcire, când, din prea multă și prost înțeleasă libertate, tinerii actori au forțat repertoriul în direcții nedorite, promo­vând subcultura și kitschul. Așadar, în cei 20 de ani de istorie, Gala nu a fost numai triumfătoare, a trecut și prin momente de inconsistență, de irelevanță sau dez­nă­dej­de, mai ales când speranțele tinerilor de a se vinde bine la acest „târg“ sau bursă se dovedeau iluzorii. Până să ajungă să con­teze în CV-ul personal, un premiu la Gala HOP a fost în multe situații doar o simplă confirmare a unor talente care ori s-au pier­dut, ori s-au descurcat pe cont pro­priu. Deși UNITER, organizatorul principal al Galei, și Ion Caramitru, ca președinte și am­fitrion, au pledat constant pentru schim­barea legislației în materie de an­gajare a tinerilor, a trecut multă vreme pâ­nă când directorii de teatre invitați la acest eveniment au putut să aducă în trupele lor laureații. Între timp, lucrurile s-au mai aranjat și de câțiva ani de la Gală unii pleacă cu un contract în buzunar, mai ales că acum, având ca partener TIFF, laureații se pot face cunoscuți și la Cluj.

 

Pentru a ajunge în acest punct pragmatic, necesar într-o so­cie­tate din ce în ce mai dură în pri­vința competiției și șanselor, mai ales când numărul ab­sol­ven­ților e nefiresc de mare, festivalul–con­curs de la Costinești și-a concentrat, evi­dent, preocupările asupra valorii produ­sului.

 

Și dacă Gala tinde în ultima vreme să de­vină o prelungire a școlii, un fel de postu­ni­versitar e probabil o cerință a realității, în condițiile în care scurtarea anilor de învățământ și implicit a șanselor de preg­ă­tire intensivă se pot transforma într-un handicap.

 

Așa se face că, în actulul directorat de trei ani al lui Miklós Bács, cunoscutul actor și profesor clujean, concurenții selectați par­curg în cele câteva zile de Gală o pro­gra­mă amplă de ateliere în diferite specia­li­tăți, centrată pe étude, cunoscuta metodă stanislavskiană pe care s-a întemeiat teoria sa despre arta actorului. Anul tre­cut studiul a pornit de la Shakespeare și a continuat în acest an cu Cehov, celălalt titan al teatrului mondial.

 

Doar că, puși în situația de a plonja uneori fără plasă de siguranță în asemenea di­fi­cul­tăți teatrale, tinerii absolvenți găsesc cu greu calea spre propriul lor talent, ratând poate nemeritat ocazia de a se afirma.

 

Constatam la ediția trecută a Ga­lei o anume inapetență pentru universul shakespearean impus ca probă concurenților în Anul UNESCO „Shakespeare“. Puți­nă­tatea lecturilor și a experiențelor de trăire per­sonală făceau comunicarea dificilă cu per­sonajele pieselor sale istorico-filozo­fice.

 

Anul acesta, mai familiar, Cehov, părea să le dea o șansă prin cordialitatea aparentă a atmosferei în care trăiesc și suferă râ­zând de viață eroii acestui la fel de genial autor. Pentru acești tineri actori de puțin peste 20 de ani, mâna prietenoasă întinsă de marele Cehov a fost însă încă o cap­cană. Ca și tema singurătății (Suportabila singurătate a ființei), subsumată și aso­ciată de profesorul Bács însăși condiției ac­torului. Și totuși, se glosează diferit des­pre singurătate la 20 de ani, față de cei apro­ape 50 ai Unchiului Vanea, cu care a trebuit să se confrunte proaspeții ab­sol­venți în acest étude. Nici Ranevskaia nu poate fi credibilă sub înfățișarea plăpândă a unei copile care are de interpretat scena întâlnirii dintre mamă și fiu. În plus, stă­rile, metafizica din aceste mari piese de tea­tru nu sunt atât de simplu de atins. E foarte greu de ajuns acolo, iar pașii pe care un actor îi face pe acest drum uneori o viață nu trebuie grăbiți, cred. Mai ales că niciunuia dintre ei nu-i va fi mâine în­credințat un rol de o asemena dificultate. În atelierele pe care le-a condus, regizorul Alexandru Dabija a pus câteva întrebări care, fie și numai în plan didactic, vorbesc despre subtilitatea autorului pe care avem uneori impresia că l-am înțeles. Ca, de pil­dă: pot actorii modești să joace personaje modeste?, poate fi exaltarea mediocră? Un răspuns acesteia din urmă i-a dat tânărul care a ales să monologheze despre 99 de nenorociri ale lui Pișcik din Livada cu vișini, ratându-l, cum și personajul ra­tează comic în piesă sinuciderea.

 

Pe de altă parte, intrând prea metodic în studiul pentru care școala are într-adevăr obligațiile ei, Gala HOP își pierde parcă me­nirea inițială, de a fi o rampă de lan­sare, de a ne prezenta talente formate, ap­te să urce mâine pe scenă în roluri po­trivite vârstei și experienței lor. Am auzit de multe ori în serile de concurs re­co­mandarea „protejați-i!“, urmată de ex­pli­cația faptului că acele studii cu public im­puse concurenților sunt parte a unui travaliu al cărui final oricum nu-l vom ști: „Practica étude-ului în cazul scenelor în doi este libera interpretare a textului dra­matic cu scopul de a crea un dialog al acțiunilor. Este primul pas spre rol, Este «ci­tirea cu picioarele» a textului dra­ma­tic. Étude-ul oferă o experiență per­sonală, care face legătura între actor și drama piesei. Nu e o practică a rezul­ta­tu­lui, ci o practică a procesului“. Veniamin Filshtinsky, vestit profesor la Școala de teatru din Sankt Petersburg, a fost invitat să-i îndrume în această direcție pe tinerii participanți la concurs. Într-un alt atelier, tinerii au studiat tehnica PEM, The Per­de­kamp Emotional Method, o acțiune in­o­vativă bazată pe procese biologice, menită să ofere acces la emoțiile autentice (!)

 

Până la urmă, cu sau fără teh­nică, câțiva dintre concurenți au reușit să creeze cu mo­men­tele lor individuale atâta emoție cât să impresioneze și să pri­mească meritate premii și aplauze. Aceștia și-au ales în general potrivit fragmentele ce­hoviene, au făcut și unele colaje mai oportune sau nu, așa încât în cele circa 15 minute de probă să se poată recomanda ca actori formați, apți pentru hopul în me­serie. Juriul i-a ales bine pe cei premiați, pe Blanca Doba (Cluj), care și-a valorificat sensibilitatea, ingenuitatea, inteligența in­terpretând un monolog al Ninei din Pes­cărușul (completat cu unele gânduri per­sonale, fragmente din corespondența lui Cehov, apropo, e voie?!), pe Mihai Florian Nițu (București), apariție romantică adec­vată momentului intitulat Solitudes 30, cu fragmente din Hamlet și Ivanov de Ce­hov, pe Cosmina Olariu, talent bogat ilus­trat printr-un inedit portret cu mai multe fețe reprezentând tot atâtea personaje din Li­vada cu vișini, pe Marcela Nistor, ba­sa­rabeanca care și-a transformat porecla în renume, prezență ludică, atașantă, care i-a adus și un premiul al publicului.

 

Concursul HOP are și o secțiune Grup, ane­mic reprezentată la această ediție (doar do­uă momente) care a avut același ca­rac­ter de studiu, chiar dacă pregătit di­nainte cu scenarii inspirate de opere și per­sonaje cehoviene funcționând pour les con­nai­s­seurs. O producție a școlii clujene de tea­tru cu O femeie după Péter Es­terházy, spec­tacol de teatru-dans de Andreea Ga­vri­liu, a do­ve­dit mult spirit de echipă și virtuozitate în exersarea acestui gen com­plex pe tema, cam obosită, a disoluției cu­plului, care, la vâr­sta acestor tineri, pare cam mimetică, iar Cerasela Iosifescu și re­citalul ei Obsesii de la ArCub, invitat în Ga­lă, a pus din pri­ma seară o ștachetă înal­tă acestui al 20-lea HOP, printr-un one wo­man show de mare întindere și un par­curs emoțional vibrant. //

TAGS : caramitru gala hop gala tanarului actor tiff costinesti cluj uniter cehov artcub
Mai multe din Cultura
Comentarii
Total 0 comments.
1110
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.