Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Ramane pe alta data...
2017-09-11
11
De la o vreme, fiecare dintre noi are dreptul (dacă nu chiar obligaţia) să-şi reevalueze capitalul de energie şi priorităţile profesionale (proiectele), în vederea unei lucide administrări a intervalului de timp pe care mai poate conta. Constantin Noica ne-a spus odată, asaltat cum era, în anii din urmă, de nenumărate solicitări că, la un moment dat, eşti îndreptăţit „să te preferi“.

 

Nu din egoism, ci dintr-un legitim sentiment al răspunderii. Trebuie să-ţi duci „cîntecul“ pînă la capăt, să-ţi valorifici, atît cît poţi, resursele, pentru a pune pe masă ceea ce ţi-ai propus şi ceea ce unii mai aşteaptă, poate, de la tine. Cu alte cuvinte, ai datoria să-ţi faci treaba „fără rest“, să nu te mai iroseşti în prestaţii colaterale (şi centrifugale). Vei fi judecat, pînă la urmă, pentru modul cum ţi-ai îndeplinit promisiunile, dincolo de „urgenţele“ actualităţii. Nu e o invitaţie la absenteism, dar e o invitaţie la discernămînt.

 

Păstrînd proporţiile, mi-am spus şi eu că, ajuns în pragul vîrstei de 70 de ani, îmi pot permite să mă întreb ce mai am de făcut, în ce proiect vreau să-mi investesc puterea de muncă de-acum înainte. Mărturisesc că am un asemenea proiect şi mă gîndesc, puţin răutăcios, că prefer să-mi închei viaţa încercînd să-l duc la bun sfîrşit, decît comentînd, săptămînal, (şi, oricum, fără nici un rezultat) isprăvile unor personaje despre care, probabil, peste 10-15 ani, nimeni nu-şi va mai aminti nimic. Nu regret cei cîţiva ani în care m-am străduit, pe blogul adevarul.ro, să rămîn „în priză“ cu evenimentele cotidiene. A fost o experienţă utilă, un exerciţiu civic şi stilistic, din care am avut mai curînd de cîştigat. Nu pot decît să mulţumesc redacţiei pentru ospitalitate şi cooperare. Mulţumesc şi cititorilor mei, mai numeroşi decît mi-aş fi închipuit, pentru atenţia cu care m-au onorat. Mulţumesc, de asemenea, forumiştilor care mi-au însoţit, frecvent, articolele cu comentarii ce depăşeau, adesea, cu mult, profilul autorului şi hotarele temelor abordate. Am simţit, mai tot timpul, că textul meu nu era decît un prilej pentru o dezbatere mai largă, devenită pentru unii (fie şi sub pseudonim) o preocupare constantă, un efort harnic de autodefinire şi autopromovare. Nu pot decît să mă bucur că am jucat, astfel, un rol de „catalizator“, chiar dacă, din cînd în cînd, am ieşit serios tăvălit din această confruntare.

 

După cum v-aţi dat deja seama, postarea de faţă este un cordial „La revedere!“ Nu e, totuşi, o „demisie“, un fel de a evacua perspectiva oricărei întîlniri cu viaţa cotidiană, cu publicul, cu gazetăria. Păstrez, din loialitate pentru revista pe care am înfiinţat-o acum aproape 25 de ani, rubrica de la Dilema Veche. Nu exclud un „din cînd în cînd“ publicistic, atunci cînd mă voi simţi îndemnat - sau constrîns de contextul imediat - să-mi dau cu părerea. Ceea ce se suspendă este ritmicitatea săptămînală, obligativitatea de a „produce“ fără apetit, repetitiv, chiar cînd nimic nu mă provoacă acut, chiar cînd nu mă mai simt motivat, imperativ, să intervin. Nu cred că am păcătuit, în genere, prin izolare în „turnul de fildeş“. Am asumat, în mai multe rînduri, funcţii publice, m-am străduit, după 1989, să particip direct la treburile interne şi externe, cu rezultate pe care nu eu sînt chemat să le calific. („Onorabile“ zic unii, „nule“ zic alţii, „penibile“ etc.). Am fost trecut, totuşi, la rubrica „sinecurişti“, deşi nu-mi amintesc să fi încasat vreodată bani pentru nimic... În rest, îi asigur pe cei care mă detestă, cu argumente, uneori, inanalizabile, că sînt departe de a fi încîntat de mine însumi. Fiecare îşi ştie mai bine defectele decît i le ştiu duşmanii...

 

Cititi in continuare pe adevarul.ro

TAGS : andrei plesu editorial adevarul constantin noica
Recomandari
Comentarii
apocalipticul 2017-09-17
cum adica domnule Plesu, sa spuneti ca va pierdeti vremea vorbind despre oamnei despre care nu se va mai sti nimic dupa 10-15 ani?
Pai despre un Badalau Niculae, sau un Palada( nu ala cu ribozomii, ala se chema Palade si a fost un fraier tradador) se va vorbi pina la sfirsitul lumii asteia, care fie vorba intre noi, nu mai vine dracu odata, sa scapam intrun fel de toate hahalerele analfabete care, cica, ne pastoresc.
hrrrrr!!!
Asa ca eu va CER sa continuati sa fiti atent la aceste somitati mioritice care ne fac sa inchidem seara televizorul si dimineata fereastra.
?????? 2017-09-14
Totuși, domnule Pleșu, cum de v-ați asociat dumneavostrå, prezentat ca " 'telectual" cu pretenții de "rafinament",îndeosebi, unei forme de "basism jugular", probabil promovată și susținută "îndeosebi de alții", decât de "inițiatori" ?
?????? 2017-09-14
Probabil domnu' Pleșu nu împreună cu doamna Elena Udrea v-ați "parașutat" în "activitatea politică ?
Liviu din Timisoara 2017-09-13
Posibil ca unii dintre noi sa fim, dincolo de anonimatul acestor forumuri, niste ciudati carora, in mod normal, nu merita sa le acorzi atentia. Si domnul Plesu s-a cam saturat de asa ceva.
?????? 2017-09-13
Ați remarcat demnule Pleșu că domnul Chifu solicită "salariu de pompier" ?
Emil din Dublin 2017-09-12
Multumesc ca existati.Prea putini au mai ramas asa ca dumneavoastra.S-aveti sanatate si pace sufleteasca.Va asteptam cu drag surprizele care vor veni.
Tot respectul Domnule Plesu!
Emil Urcan
BASCA 2017-09-11
Expunerea indelungata la radiatiile emanate din miezul societatii poate dauna sanatatii.Inca o pana grea a obosit,parafrazand vorbele marelui Tutea putem spuna ca ati scris atata pentru un popor de idioti.Aveti respectul multora pentru ca in ceata groasa care ne invaluie ati ramas un reper,reperul lucrurilor desfacute pana la miez,al vorbelor cu talc,al inteligentei creatoare,al hazului reconfortant samd.Trist este orice om de bun simt si cu o minima vedere periferica vazand ca lucrurile sunt incleiate,namoloase si prin urmare greu de urnit la noi,dar totusi ceva se misca.Jos palaria boierule si sa ne revedem sanatosi la o bere,aci, nu la Berlin,stima!
Liviu din Timisoara 2017-09-11
Cu ganduri bune, la recitire.Sunteti o lectie vie de eleganta ; un exemplu pentru frumusetea rationalului si rostul educatiei. Mai sunteti si un barbat frumos, pe deasupra.
Liviu Mocanu.
Iuliana Pop 2017-09-11
Detestat sau nu , bine că ati existat . Facă- se voia dumneavoastră. Sper că ne veti mai delecta cu eleganța abordărilor dumneavoastră. Cu stimă Iuliana Pop
Ioan Vlad Nicolau 2017-09-11
Imi pare rau si sunt convins ca si alte mii de cititori va vor regreta, dar aveti dreptate! Din pacate suntem limitati..... in timp! Si cu cit ne apropiem mai mult de gardutul ala pe care obligatoriu va trebui sa-l sarim cu totii la un moment dat, cu atit mai mult suntem tentati sa ne acordam mai multa prioritate noua insine. Este o chestiune reflexa, care la unii se manifesta mai repede, la altii mai tirziu, dar.... se manifesta!
Va urez sanatate, cit mai putin stres si puterea de a rabda pina la marele salt, cit mai senin posibil porcariile pe care viata ni le ofera cu darnicia şi inconstienta unui Mos Craciun muscat de spirt!

Cu stima si consideratie
Ioan Vlad Nicolau
Marius Nicolescu 2017-09-11
Admirabil, fin, elegant. Ca intotdeauna. Nu-mi vin in minte, pentru acel "La revedere!" pe care l-am anticipat dintr'u inceputul articolului, doar doua cuvinte: Va multumesc! si.....pacat. Cu cele mai pretioase ganduri, M. Nicolescu
Total 11 comments.
5952
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.