Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Inerțiile incompetente și reforma eternă a școlii românești
2017-09-05
3
Ce se întâmplă azi în educația românească e parte a unui mecanism distructiv pus în mișcare de ceva vreme, suprapus peste o criză a sistemului de educație european, dacă nu chiar global.

 

Atât de multe s-au scris în ultimele săp­tămâni despre ultimele inițiative ale Mi­nis­terului Educației, încât manualul de edu­cație fizică este probabil cel mai intens stu­diat material pedagogic din istoria recentă a în­vă­ță­mân­tului românesc. Pentru cei ca­re au avut, indirect, ex­pe­riența manualelor con­ce­pu­te mai cu seamă pentru în­vățământul gimnazial, ști­rea că mai apare încă unul inutil, numai bun de în­căr­cat ghiozdanul copilului, de ușurat buzunarul pă­rin­ți­lor și de mărit cifra de afa­ceri a cine știe cărei edituri nu a fost prea surprinzătoare. Educația fizică nu se abate de la regulă, despre această disciplină din pro­grama școlară s-ar putea crede eronat că este intens frecventată în școlile ro­mâ­nești: poate, cu ajutorul cărții respective, elevii din România își vor aminti ce în­seam­nă mersul pe jos, alergatul, săritul etc. Teoria este probabil singurul element pre­zent în educația sportivă a tinerelor ge­ne­ra­ții de azi: orele din programă s-au re­dus, săli sau terenuri de sport au din ce în ce mai puține școli. Virtualitatea sportului e printre puținele elemente, involuntare firește, de conectare a școlii la vremurile noastre.

 

Există materii în încărcătura orară a unui elev care, cel puțin în formula predării ac­tuale, nu contribuie cu nimic în dez­vol­ta­rea cunoașterii ori a competențelor co­pii­lor. Dimpotrivă. Exemplul clasic este edu­ca­ția tehnologică, prezentă săptămânal cu o oră de-a lungul întregului gimnaziu, în vre­me ce limbile străine, de pildă, sunt în­ce­tul cu încetul date la o parte din sfera priorităților. Timp de patru ani, săp­tă­mâ­nă de săptămână, elevii își irosesc o prețioasă oră integrată în programul lor supraîncărcat în loc să do­bândească măcar o com­pe­tență practică, folositoare. Sau, dacă acest lucru nu mai este posibil în școala ro­mânească a anului 2017, măcar să mai facă o oră de sport. Ori o lim­bă străină. Orice care să apropie școala de scopurile ei dintotdeauna: pregătirea copiilor pentru ce-i așteaptă în viitor.

 

Învățământul românesc ascunde în spate o filosofie alcătuită dintr-un amalgam in­des­criptibil de naționalism ceaușist, fu­muri de tranziție și imitație găunoasă a unor ele­mente schematice, prost integrate și de­loc înțelese, extrase din sistemele de în­vă­țământ occidental observate de unul sau al­tul dintre marii reformatori care s-au strecurat în funcțiile-cheie din minister de-a lungul ultimilor aproape 30 de ani.

 

Nu atât schimbarea este cea care pune pro­bleme, ci frecvența modificărilor de di­rec­ție. Experimentele ultimilor ani păcătuiesc în primul rând prin inconstanță și sea­mă­nă, uitându-ne în urmă, cu opera - ex­cep­țiile sunt puține, punctuale și ne­pu­tin­cio­a­se - unei imense coaliții a incompetenților in­conștienți ori rău-intenționați, sau și una, și alta în același timp. Pentru a ob­ți­ne rezultate într-un program de reformă, oricare ar fi domeniul, trebuie lăsat și tim­pul să lucreze. În cazul educației, e lim­pe­de că reperul minim obligatoriu ar fi fost măcar un ciclu complet: primar, gim­na­zi­al, liceal. S-ar putea spune că e chiar prea puțin, dar, contemplând spectacolul dezo­lant al „reformelor“, lesne se poate vedea că a fost, mai întotdeauna, un obiectiv im­posibil de atins.

 

Ce se întâmplă astăzi în educația ro­mâ­neas­că este parte a unui mecanism dis­truc­tiv (voluntar sau nu, greu de spus) pus în mișcare de ceva vreme, care se suprapune peste o criză a sistemului de educație eu­ro­pean, dacă nu chiar global. Istoria ul­ti­me­lor două secole arată recurența acestor cri­ze în momente asociate cu modificări pro­gre­sive ale contextelor politice, culturale sau filosofice; un bun exemplu este marea reformă a învățământului demarată în Eu­ropa anilor ’20-’30 ai secolului XIX, când sis­temul de educație, chiar și în sanc­tua­re­le cunoașterii europene, precum Cam­bridge sau Sorbona, se confrunta cu pro­pria sterilitate. A fost nevoie de minți lu­ci­de care au înțeles nu numai că o schim­ba­re radicală a metodelor și curriculei este indispensabilă, ci și că ea trebuie făcută consecvent și în consonanță cu timpurile. Pe aceste reforme, care la noi au pătruns mai târziu, s-a construit progresiv sis­te­mul de educație care a alimentat eficient multe generații.

 

În Autobiografia sa, publicată recent la Hu­manitas, Charles Darwin (spirit lu­mi­nat și viu al generației sale, simplificat pâ­nă la caricatură de vulgarizările marxiste ulterioare) se plânge - repetând cu o fra­pantă insistență propoziția „școala nu-mi folosea la nimic“ - de inutilitatea pro­gr­a­mei din Marea Britanie, la mijlocul de­ce­niului al treilea al secolului XIX (inclusiv în marile centre universitare). Modelul inerțial de educație scolastică ignora pro­gramatic (dacă nu disprețuia în mod des­chis) marile modificări din cunoaștere - mai cu seamă în științele naturale și ex­pe­rimentale - aflate într-o efervescență cres­cândă.

 

Două sute de ani mai târziu, constatăm că învățământul trăiește prost o nouă mare mo­dificare de paradigmă petrecută sub ochii noștri, cu noi (dar ce să ne mai mi­re, când primul ministru declară mândru că nu folosește cardul bancar!). Educația este teoretic un domeniu al construcției durabile, ceea ce o expune și riscurilor unor reacții mai lente de adaptare, cu atât mai mult, cu cât ritmul schimbărilor cu­noaște o accelerație poate fără egal în ul­ti­ma jumătate de veac. Atunci când inerțiile structurale sunt dublate însă de in­com­pe­ten­ță sau rea-voință, rezultatele pot fi îngrijorătoare: iar școala românească e o mărturie vie și tristă, care ne va costa mai mult decât toate drumurile neconstruite ale tranziției puse laolaltă.

TAGS : Educație manuale liviu pop elevi sport invatamint reforma Hu­manitas Charles Darwin
Recomandari
Comentarii
Tom 2017-09-11
Darwin se invata totusi la scoala desi e adevarat ca unii au probleme cu el. Ce sa faci daca majoritatea facuktatilor si universitatilor romanesti sunt o familie sau mai multe familii la propriu : sotia, sora, amanta, fratele....e adevarat ca inteligenta se mai si mosteneate, dar sa nu exageram. Deci, Darwin, nepotism..
Eu 2017-09-10
Intrebati-l pe Claudiu Nasui de la USR deapre educatie si createrea economica, ca tot il puneti saptamanal pe site. As fi vrut sa zic intrebati, faceti un interviu cu vreun coleg de la universitate, dar stiu si stie toata tara ce nepotism, clientelism, incompetenta si lipsa de...cuvantul productivitate e deja prea multa...simpla initiativa de a-ti misca curul in clasa exista acolo....ne-au intrecut universitatile chineze de care va e spaima ca poate ii da un doctorat lui Dragnea....varza!
Ion 2017-09-10
Stirea ca se risca sa nu castigam sediul agentiei europene a medicamentelor ca se face (se face realmente?) referendum pentru definirea familiei e de o stupiditate vecina cu dezinformarea si manipularea chiar daca crezi ca o faci din motive ideologice bineintentionate! dar mai ales extrem de stupida chiar si dupa cele mai stupide standarde stangiste! In nicio tara est-europeana nu sunt casatorii homosexuale deocamdata, dar pana acum nu s-a plans niciun expat de genul asta ca nu poate lucra in vreo institutie internationala, ambasada etc, si nimeni n-a amenintat, de pilda, Polonia ca muta vreo agentie sau oficiu european de acolo din cauza asta! Incepi sa devii mai simpatetic cu liderii dreptei polonezi cand vezi santaje din astea mediatice stupide! Oricum la cate interese si cat egoism occidental exista cand se distribuie geografic vreo birocratie UE sunt slabe sanse sa ia Romania un sediu din motive mai tehnice care alea ar trebui sa figureze pe prima pagiba a ziarului!
Total 3 comments.
6954
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.