Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Victoria sistemului în dezbaterea afgană
2017-09-05
2
Poziția președintelui Donald Trump în dosarul afgan reflectă o concesie făcută de şeful Casei Albe centrului bipartizan.

 

În urmă cu două săptămâni, într-unul dintre cele mai importante discursuri privind secu­ri­tatea națională, preşedintelui Trump dez­vă­lu­ia strategia administrației sale pentru Asia de Sud. Efortul central avea în vedere reevaluarea opțiunilor americane în războiul din Af­ganistan. Deciziile sunt su­ges­tive nu doar pentru că sunt pro­dusul unor profunde bă­tă­lii interne între diversele gru­pări ale administrației, dar în­treg contextul anunță o am­plă restructurare a balanței de putere din apropierea pre­șe­dintelui. Sunt mulți co­men­tatori care au văzut exilul lui Steve Bannon ca pe un fel de îmblânzire a impulsivului pre­ședinte de către forțele centrului bipartizan reprezentate prin Mattis, Tillerson, Kelly sau McMaster. De fapt, discursul pare mai de­gra­bă o sumă de concesii pe care Trump le face establishmentului. Pe acest fond și dezlăn­țu­i­rea furibundă a platformei Breitbart, re­de­ve­nită acoperișul lui Bannon & Gorka și care de­nunța discursul drept o formă deghizată de na­tion-building, o direcție inspirată de „glo­ba­liștii“/„sorosiștii“/„democrații“ din Casa Albă. De remarcat că alternativa mediată de Ban­non implica un fel de privatizare a războiului, în­locuirea soldaților americani cu mercenari an­gajați de corporații de tip Blackwater (un alt­fel de complex militaro-industrial de secol XXI). Probabil ar fi fost sfârșitul a ceea ce Mattis numește puterea SUA de a inspira.

 

Strategia pentru Afganistan şi Pakistan (Af-Pak) a fost un moment de răscruce și pentru pri­mul an al Administrației Obama. Însă, punc­tual, în discursul lui Trump ve­dem câteva coordonate ca­re se detașează de accentele puse în 2009. Mai întâi de toa­te, este perspectiva unui angajament care nu este li­mitat în timp de un calendar electoral, ci este condiționat de realitățile operaționale din teren. În sine, acest aspect reprezintă o distincție fun­da­mentală față de Administrația Obama, care a fost dispusă să suplimenteze masiv forțele SUA din Afganistan, anunțând simultan și calendarul retragerii lor. Practic, în 2017, generalii au obținut un lucru pe care Obama l-a refuzat explicit în 2009, într-un mo­ment în care coaliția internațională de­clan­șa o campanie de contrainsurgență inspirată din stabilizarea temporară a Irakului. Un al doilea element specific abordării lui Trump ține de intenția amplificării rolului Indiei – pe dimensiunea asistenței economice și a dez­vol­tării – în macro-stabilizarea Afganistanului. Es­te o modalitate foarte directă de a pune pre­siune pe un Pakistan duplicitar, perfid, pen­tru care talibanii afgani sunt mai degrabă aliați decât adversari. În 2009, deși pornea de la un diagnostic similar, Obama a fost dis­pus să încerce stimularea schimbării com­por­tamentului Islamabadului, inclusiv prin me­die­rea conflictului tradițional existent între India și Pakistan (a fost și ultima misiune im­po­si­bi­lă a „buldozerului“ din Balcani, cum era su­pranumit Richard Holbrooke, trimisul special al administrației pentru Af-Pak). În discursul său, Trump a ales să denunțe rolul toxic jucat de Pakistan în incubarea instabilității afgane: „Nu mai putem să păstrăm tăcerea față de adă­postul pe care Pakistanul îl oferă or­ga­ni­za­țiilor teroriste și talibanilor. (...) Acest lucru tre­buie să se schimbe și asta imediat. Este tim­pul ca Pakistanul să-și demonstreze anga­ja­mentul față de civilizație, ordine și pace“. În definitiv, una dintre lecțiile pe care le ve­dem în lunga istorie a campaniilor de con­tra­insurgență este aceea că, atunci când un stat vecin oferă protecție insurgenților, dându-le opor­tunitatea de a-și regenera capacitățile, suc­cesul devine imposibil. America a mai tre­cut printr-o astfel de experiență în anii ’60: „cred că Vietnamul ar fi trebuit să ne învețe de ce am făcut ca războiul să devină im­po­si­bil de câștigat chiar din primul moment. Am lă­sat inamicul să-și păstreze propriul sanc­tu­ar teritorial. Nu am făcut nimic în privința Viet­namului de Nord – inamicul putea să se realimenteze sau regrupa. Ori de câte ori există un sanctuar, avem o problemă. Iar as­ta este o decizie politică. Din cauza asta nu am fost niciodată capabili să-i învingem pe in­surgenți“, mi-a spus generalul Anthony Zinni, un fost șef al Comandamentului Central (structura care coordonează astăzi ope­ra­țiu­nile din Irak și Afganistan). Așadar, va avea no­ua administrație puterea să reseteze optica Pakistanului, o țară care vede Afganistanul ca ofe­rindu-i „adâncime strategică“ în even­tua­li­tatea unui război cu India? Mai mult, este Is­la­ma­badul dispus să-și reevalueze legătura om­bi­licală pe care a cultivat-o decenii la rând cu insurgența afgană văzută mai degrabă ca o unealtă asimetrică împotriva influenței Indiei? Toate sunt credințe existențiale adânc în­ră­dă­cinate în cultura strategică a Pakistanului.

 

Discursul lui Trump mai reflectă o nuanță des­tul de prezentă la nivelul memoriei ins­ti­tu­țio­nale a armatei SUA (să nu uităm ca McMaster, Mattis, Dunford, Kelly sunt toți produse ale cam­paniilor post-9/11) mai ales după re­ve­ni­rea războiului civil în Irak și înșurubarea ISIS în vidul lăsat de retragerea trupelor ame­ri­ca­ne: „o retragere pripită ar crea un vid pe ca­re teroriștii l-ar umple imediat (...). Nu putem repeta în Afganistan greșeala făcută în Irak“. 

 

Nu în ultimul rând, Trump vorbește despre armonizarea tuturor pârghiilor puterii ame­ri­cane, deopotrivă civile și militare, într-un efort decisiv care să pulverizeze ISIS, să stri­vească Al-Qaeda, să preseze insurgența paș­tună, creând în același timp premisele re­întoarcerii talibanilor în procesul politic afgan. A uitat probabil că bugetul său pentru anul viitor elimină masiv resurse esențiale ale agen­țiilor responsabile de efortul nonmilitar de care vorbește, precum USAID sau DoS. O dis­funcționalitate care trebuie revizuită mai de­vreme sau mai târziu.

TAGS : Trump SUA Asia de Sud afganistan Mattis Tillerson Kelly Administrația Obama
Recomandari
Comentarii
Ioan Vlad Nicolau 2017-09-09
Nu stiu de unde detine domnul Manea informatia, daca aceasta este in totalitatea ei corecta, mai mult sau mai putin adusa din condei, sau in totalitate falsa, dar daca-i corecta, nu-mi ramine decit sa aplaud. Aplaud nu atitudinea strategica a Casei Albe, fiindca nu am calificarea si nici caderea de a ma exprima intr-un sens sau altul, nu aprecierile domnului Manea, ci faptul ca infine presa, cel putin 22-ul, ajunge la concluzia ca evenimentele mondiale trebuiesc abordate cu responsabilitate, seriozitate si pe cit posibil relatate cu impartialitate, pentru a da cititorului ocazia de a incerca sa aprecieze el insasi cu propriile posibilitati mentale evenimentele in curs de desfasurare, la adevarata lor valoare si daca nu a le intelege in totalitatea lor, dar macar pentru a-si face o idee cit mai aproape de realitate si de adevar si nu de a fi impins fortat cate un curent de opinie sau altul.
In ultima vreme, de cind Presedintele USA Trump a preluat conducerea Casei Albe, presa qvasi mondiala si-a iesit din fire, a uitat ca rolul ei este sa informeze si nu sa dea indicatiii, sfaturi si pareri personale asupra conducatorilor tarilor lumii, asupra guvernelor unor state si asupra modlitatilor de conducere pe care le impun guvernele alese. Si daca totusi da, ar trebui ca articolele, parerile si comentariile sa fie facute pe un ton civilizat, pe un ton politicos si corespunzator adevarului, indiferent de parerea redactorilor, ziaristilor si companiilor carora le apartin ziarele si de ce partide si curent de opinie apartin ziarele, revistele, televiziunile si radioul. Ar trebui ca relatarile sa se inscrie in limita bunei cresteri de care ar trebui sa dam dovada cu totii, nu numai ziaristii, dar toti cei care traim intr-o lume evoluata si educata, indiferent daca personajul politic la care se refera ploaia de articole, pareri si comentarii le este simpatic sau nu!
Ori de la o vreme, lasa ca presa in general a devenit un fel de iGica Contrai, agitind cu o furie ne mai intilnita flamura stingista contra Presedintelui american, dar renuntind la orice fel de deontologie, cinste si onoare, la adevar, mistifica, mint direct sau prin omisiune, dezinformeaza cu buna stiinta, rasucind intelesul faptelor, pentru a crea un curent de opinie antiamericana, cu toate ca..... si aici, in asta consta imensul paradox! America cu presedintii ei mai buni sau mai rai, cu obsesia ei, de democratie, a fost aceea care a aparat lumea civilizata. Si slava Domnului inca o mai face de un secol incoace, pina-n zilele noastre. America este garantul si pavaza lumii noastre cit de cit civilizate, in fata personagiilor malefice, a dementilor, a inconstientilor, sinistrilor dictatori, care in cursul secolului trecut, crezind ca le-a sosit momentul, au incercat sa-nghita intreaga lume dintr-un hap. N-au reusit! Si-au rupt coltii, nu fiindca victimele n-ar fi fost dispuse sa cedeze, ci fiindca le-a stat impotriva America! Si astazi mai mult ca oricind vreo citiva dementi incearca sa haleasca galusca lumii total, sau macar partial, aducind-o sub calciiul cizmei lor.
Revenind la articolul domnului Manea mi se pare imbucurator faptul ca infine, articolul nu mai vrea sa lase impresia ca Presedintele Statelor Unite este un dictator oribil, combarabil cu Putin, un golan si un maidanez ajuns in postul pe care-l ocupa prin frauda, ajutat masiv de catre propaganda si interventiile electronice rusesti, care acum ajuns in motul lumii nu conduce USA, ci face tot ce a visat el peste noapte si tot ce vrea muschele sale, oripilind lumea cu faptele-i rele. Un inconstient care-i incompatibil cu postul pe care-l ocupa si ca in subsolul politichiei mondiale este de fapt prieten bun cu Putin, cu care de comun acord vrea sa aduca atit Statele Unite cit si intreaga lume in dezastru. Cam asta ar fi portretul Presedintelui actual al Statelor Unite creionat cu insistenta de foarte multe imediii a le lumii din momentul preluarii functiei si pina mai deunazi.
Si de asta mi se pare mie ca articolul domnului Manea, facind abstractie de cele relatate, este un pas inainte al presei catre un modus rational si normal de a relata lucrurile, in special atunci cind este vorba de lucruri esentiale. Presedintele american nu este un golan oarecare in care oricine poate da cu batul, el imprima politicii americane un anume curs, dar nu decide singur. Exista un congres, exista un curent de opinie de care el trebuie sa tina seama si eu personal cred ca exista un gremium suprem, foarte ocult de care presedintele trebuie sa tina seama si o si face, ca altfel... ori revine la rezon, ori.... Nixon.... Kenedi, ca si alte exemple mai marunte, sunt clare, edificative siii.... educative. Asta-i o parere a mea strict personala, ne bazata pe fapte si realitati, mai mult o credinta!

Lincoln 2017-09-05
Dl Manea face o analiza cu destule omisiuni fie cu buna stiinta fie in necunostinta ...
Daca analiza este facuta doar pentru a puncta politic ,dl Manea are datoria de a spune acest lucru...
Presedintele Obama a mostenit doua razboaie in momentul in care a devenit presedintele SUA .
Termenul de a parasii Irakul a fost stabilit de administratia Bush ...
Osama Bin Laden a fost capturat si eliminate sub comanda presedintelui Obama...
A incerca sa blamezi administratia Obama pentru nasterea Isis ,cred ca este rea credinta ...
A spune despre noul serif ca ceea ce spune acum in totala opozitie cu ceea ce spunea in anii trecuti se califica tot la ipocrizie mioritica ...
Asadar , admiratia pentru ceva popular nu poate fi catalogat drept virtute ci doar oportunism in adevaratul sens al cuvantului.
Peace&love.
Total 2 comments.
2249
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.