Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Trei cărți, trei autori: Lăzăroiu, BAS, Romila
Cristian Patrasconiu - - - -
2017-09-05
Cultura
0

În colecția de proză contemporană de la Polirom, EGO.Proza, putem număra câteva zeci de titluri foarte bune. Trei dintre ele, apărute foarte recent, vor fi survolate în cele ce urmează.

 

Nu marchez o noutate ieșită din comun dacă afirm că ultimii ani sunt, între altele, ani foarte buni pentru proza românească; nu fac decât să subliniez un adevăr care e susținut de multe fapte (a se citi în primul rând: mul­te cărți!) realmente demne de admirație. Unul dintre argumentele forte pe care stă o asemenea judecată es­te reprezentat de pro­gra­mul vast al Editurii Po­li­rom de a susține prozatorii români contemporani. Cu un accent special pentru ceea ce face Lucian Dan Teo­dorovici – el însuși un prozator de pri­mă linie, dar și tutorele unei foarte bune colecții de proză contemporană de la Po­lirom, EGO.Proza, acolo unde putem nu­mă­ra (și, de fapt, ne putem bucura de) câ­teva zeci de titluri foarte bune. Trei dintre ele vor fi survolate în cele ce urmează, în trei ample paragrafe al căror rost principal este acela de a atrage atenția asupra unor romane de calitate, toate trei apărute foar­te recent.

 

Sebastian Lăzăroiu debutează cu roman

http://revista22.ro/files/news/manset/default/pcarte-patrasconiu-1.jpg

SEBASTIAN LĂZĂROIU - Balena albastră
(Editura Polirom, 2017, 320 pag.)

 

Unul dintre cele mai neobișnuite debuturi cu volum de ficțiune de la noi este cel al lui Sebastian Lăzăroiu. Este vorba despre un roman – populat cu personaje rusești și cu intrigă din acea lume; mai precis, cu o intrigă plină de nerv și cât se poate de adusă la zi. Cartea se cheamă Balena al­bastră și spune, într-o țesătură narativă complexă și nervoasă, una dintre poveștile posibile ale unui joc care a făcut multe materiale de presă și care, cel puțin în Rusia, a dus chiar și la tragedii în rândul tinerilor. „Editura a încadrat-o la Thriller/Mistery, pentru că trebuia în­ca­drată undeva, dar eu zic că e chiar mai mult decât atât“, menționează d-l Lă­ză­roiu într-un interviu relativ recent în care domnia sa își anunță acest turning-point în carieră: anume, trecerea de la un job ten­sionat care presupune strategii și ana­lize politice la un altul, probabil mai plă­cut și mai tihnit, de scriitor. Unul între ale cărui ambiții este și ace­ea de a scrie ficțiunea „mai bine decât o face statul“. Balena albastră chiar este „mai mult decât atât“, mai mult decât referința ime­diată făcută de editura care a publicat-o, pentru că nu e numai un roman polițist, așa cum pare la prima ve­dere, ci și un subtil text cu o evidentă și acaparantă pa­tină psihologică.

 

Bref: Balena albastră, un roman în care Sebastian Lăzăroiu ține bine intriga cărții și în care este investită multă imaginație de calitate. Cei malițioși ar putea spune că și atunci când era cu mult mai activ în câmp politic avea imaginație, poate prea multă imaginație – a se vedea proiecțiile pe care le-a făcut în legătură cu Albă-ca-Ză­pada. Dar, invocată la modul serios, această referință politică ar fi, din punctul meu de vedere, total neadecvată pentru scrii­torul Sebastian Lăzăroiu. Pentru că - e un fapt, nu o proiecție - Sebastian Lă­zăroiu chiar scrie bine; nu se simte niciun moment că ar fi un intrus în lumea li­te­re­lor. Este, așadar, un debut demn de toată atenția. Și, înțelegem aceasta chiar de la d-l Lăzăroiu, debutul acesta va fi, foarte cu­rând, dublat de încă o carte subsumată ace­luiași regim ficțional (și anunțată pen­tru finele acestui an, ca moment de apa­riție în librării). De urmărit!

 

BAS puternic

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/pcarte-patrasconiu-2.jpgBOGDAN ALEXANDRU STĂNESCU - Copilăria lui Kaspar Hauser
(Editura Polirom, 2017, 256 pag.)
 

Sunt la noi câțiva scriitori care fac foarte bine orice specie pe care decid să pună mâ­na; și chiar mai mult decât atât – sunt foarte performanți și când ies din zona creației literare propriu-zise și aleg să facă management în diversele nișe pe care le propune literatura. L-aș include, cu toată sim­patia, între aceștia și pe Bogdan Ale­xan­dru Stănescu (BAS). Știm despre el, în­tre altele, că este un excelent poet. De ase­menea, că este unul dintre cei mai ri­gu­roși și mai de încredere dintre criticii de în­tâmpinare – tabletele sale de cronici li­te­rare sunt cu adevărat remarcabile. Eseist rafinat (din volumul scris la patru mâini împreună cu Vasile Ernu, e evident cine știe cu nuanțele și cu argumentele bine cons­truite – BAS adică!), Bogdan Ale­xan­dru Stănescu e și excelent editor – după plecarea Denisei Comănescu de la Po­li­rom, el e cel care a luat în administrare Bi­blioteca Polirom și a adus deja sub această prestigioasă tutelă sute de titluri foarte bune. De câteva săptămâni, îl regăsim pe Bogdan Alexandru Stănescu, din nou foar­te sus, și în postura de autor de roman. Copilăria lui Kaspar Hauser e un puzzle care se compune din 12 bucăți de proză care pot sta, lejer, sub această specie: a unui roman cu același narator, „un ro­man de maturizare, un roman al de­formării“, așa cum foarte inspirat ni-l pre­zintă și editura.

 

Cartea lui BAS are deja parte, perfect me­ritat de altfel, de o primire foarte bună în presă. Consultând, pe cât a fost cu pu­tin­ță, dosarul de presă al acesteia, am re­mar­cat că mai multe dintre predicatele tex­telor de întâmpinare merg în direcția unei lecturi în cheia unei autobiografii fic­țio­nale. Există foarte multe argumente ca­re susțin conjuncția aceasta – volumul e și au­tobiografic pesemne, e și ficțiune -, dar, în sine, aceste determinări nu sunt, în mod obligatoriu, indicatori majori ai performanței literare. Ficțiunea și au­to­bio­grafia țin, în primă instanță, de un „ce“ al unei proze. Valoarea, cu adevărat, pentru literatură este dată de „cum“ – de cum sunt spuse toate acestea. În cazul cărții lui Bogdan Alexandru Stănescu: stră­lucit!

 

Zeppelin rafinat

 

Nu știu alții cum sunt, dar eu l-am des­coperit recent pe Adrian G. Romila – nu e un motiv de laudă că am făcut abia acum această descoperire, dar e bine că l-am descoperit în fine. Mai întâi, în proze scurte – și cred că, pentru specia aceasta atât de pretențioasă, Adrian G. Romila este unul dintre cei mai buni autori au­toh­toni la ora actuală. Apoi, după un ocol prin eseistica sa (e autorul unei cărți foar­te interesante despre „un posibil ima­gi­nar al mării“, ancore pentru acest de­mers fiind pirații și corăbiile), am ajuns, în privința acestui autor, la roman. Am ajuns, cu alte cuvinte, la Zeppelin, un ro­man de aproximativ 220 de pagini despre (plus-minus câțiva ani) intersecția dintre secolul al XIX-lea și secolul al XX-lea. Despre un orășel din Moldova, despre câ­teva personaje care populează acest oraș și care cresc foarte bine sub scriitura foar­te sigură a lui Adrian G. Romila, despre vigoarea cu care peste tradiție (ea însăși nu mai puțin solidă) vine modernitatea – de fapt, despre multe teme și subteme care se așază în tipul de istorie aparte și foarte generoasă pe care o poate face literatura de calitate în „fapte de suc­cesiune și fapte de coexistență“.

http://revista22.ro/files/news/manset/default/pcarte-patrasconiu-3.jpg

ADRIAN G. ROMILA - Zeppelin
(Editura Polirom, 2017, 220 pag.)

Titlul – care numește un obiect ce va de­veni pregnant pentru comunitatea mol­davă mai sus invocată – dă seamă adecvat, fie și luat distinct, separat de orice alte referințe cu privire la roman, de stra­ti­ficarea generoasă a tematicii acestei cărți. Zeppelinul descinde în istoria posibilă pe care o scrie Adrian G. Romila la cumpăna a două secole importante și el e, în eco­nomia semantică a cărții, deopotrivă, mo­dernitatea, privirea asupra tradiției, pri­vire auctorială, lumea veche, lumea nouă, e pește, e sens, etică, distanță (dar nu foar­te mare, nu atât de mare pentru a pierde detaliile – fiind ficțiune, detaliile posibile). Negreșit, „privită în lung, de sus, even­tual dintr-un zeppelin, istoria, cu cele de crezut și cu cele neverosimile, îi părea o singură poveste“. Citatul e un fel de transcriere a ceea ce îi trecea prin minte lui Andrei Toma, personajul principal din Zeppelin – cel care nu va mai apuca să scrie, așa cum își dorea, o „singură po­veste“, a sa. E însă o poveste – care e mai mare și care include povestea posibilă a per­sonajului Andrei Toma – pe care o scrie, cu multă plăcere și în mod re­mar­cabil, Adrian G. Romila.

TAGS : SEBASTIAN LĂZĂROIU Balena albastră BOGDAN ALEXANDRU STĂNESCU Copilăria lui Kaspar Hauser ADRIAN G. ROMILA Zeppelin Editura Polirom 2017
Mai multe din Cultura
Comentarii
Total 0 comments.
2362
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22