Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Carmen Dan, dispută cu Raețchi care îi cere demisia, după ce Morgenstern a dispărut
E.B. - - - -
2017-08-12
Actualitate Interna
0

Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne, susține că superiorii direcți ai celor care nu-și îndeplinesc atribuțiile de serviciu trebuie să iasă personal cu explicații în fața publicului, să își asume erorile sau abaterile și să suporte consecințele.

 

 

Domnule Raețchi, nu sunt aici pentru a-mi da demisia atunci când un polițist judiciar dintr-o oricare secție de poliție din România nu-și duce la îndeplinire sarcinile pe care le are conform fișei postului. Vă asigur că nici nu voi lăsa lucrurile așa, într-o notă discretă, însă e cazul ca de acum înainte superiorii direcți ai celor care nu-și îndeplinesc atribuțiile de serviciu să iasă personal cu explicații în fața publicului, să își asume erorile sau abaterile și să suporte consecințele, a scris Carmen Dan pe pagina sa de Facebook.

 

Ea a adăugat că, deși situațiile traversate în mandatul său de ministru de Interne, nu au fost de natură să destabilizeze siguranța românilor, i s-a cerut demisia "de câteva zeci de ori, din diverse motive, plauzibile sau nu", de cele mai multe ori din partea unor adversari politici.

 

Fie că am angajat oameni cu experiență, dar pensionari, la cabinetul meu (așa cum au făcut-o și alți miniștri înaintea mea și la fel cum regăsim și la cabinetele altor demnitari ai statului), fie că, din păcate, au avut loc tragedii, fie că infrastructura rutieră nu permite să ajungem rezonabil dintr-un punct în altul al țării, fie că a durat o zi întreagă salvarea unei vieți de copil căzut într-un puț, fie că mi-am dorit să le transmit unor elevi de gimnaziu părerea mea ca mamă și ca om responsabil că jocurile pe calculator nu sunt întotdeauna utile sau, pur și simplu, pentru că sunt din Teleorman — pentru toate aceste lucruri mi s-a cerut să demisionez, dar lucrurile astea mă întăresc, sustine ministrul de interne.

 

Carmen Dan a spus că se află la MAI pentru a îndrepta greșelile sau erorile din sistemul de ordine și siguranță publică, dar și pentru a sancționa abaterile, indiferent de gradul sau funcția celui care greșește.

 

Deputatul liberal Ovidiu Raețchi afirma că ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, ar trebui să demisioneze după ce subordonații săi l-au "pierdut" de sub supraveghere pe omul de afaceri Avraham Morgenstern, care era judecat pentru evaziune fiscală sub control judiciar și nu se mai prezentase din 8 mai la Poliție. Pe 11 august, Morgenstern a fost condamnat în primă instanță la 12 ani de închisoare.

 

"n orice stat unde există responsabilitatea funcției publice, doamna Carmen Dan, ministrul de Interne, ar trebui să demisioneze după ce subordonații săi l-au 'pierdut' de sub supraveghere pe omul de afaceri Avraham Morgenstern, partenerul de afaceri al lui Radu Mazăre, coleg apropiat — ce coincidență! — cu doamna Carmen Dan. Iresponsabilitatea dovedită de polițiștii care asigurau controlul judiciar — și care practic au facilitat fuga lui Morgenstern prin pasivitatea lor — implică un eșec al sistemului păstorit de Carmen Dan în ansamblu. În orice situație de gen, un ministru răspunde în solidar cu cei care au greșit — nu încearcă să scape mimând anchete și pedepse exemplare", a scris Raețchi pe pagina sa de Facebook

 

TAGS : Carmen Dan MAI disputa Raețchi Morgenstern disparut condamnat
Mai multe din Actualitate Interna
Comentarii
Total 0 comments.
4560
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.