Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Comisia de anchetă parlamentară vrea «capul lui Lazăr» și îi cere lui Toader să sesizeze IJ
E.B. - - - -
2017-08-12
Actualitate Interna
1

Comisia de anchetă privind prezidenţialele din 2009 a trimis Ministerului Justiţiei o scrisoare în cere îi cere lui Tudorel Toader să sesizeze inspecţia judiciară cu privire la atitudinea procurorului general, Augustin Lazăr.

 

 

Este vorba, în opinia Comisiei, despre o verificare și o evaluarea a modului în care Lazar şi-ar fi îndeplinit atribuţiile.

 

Scrisoarea trimisă de preşedintele Comisiei, Oana Florea, vine după ce parlamentarii au cerut şi şefilor celor două Camere să depună o sesizare la Curtea Constituţională, în urma refuzului procurorului general de a oferi date Comisiei,

 

Potrivit documentelor, lui Tudorel Toader i se cere o verificare a modului în care Augustin Lazăr şi-a îndeplinit atribuţiile, dar şi să solicite Inspecţiei Judiciare o anchetă, potrivit unor surse parlamentare, transmite News.ro.

 

Scrisoarea a fost redactată în şedinţa de joi a Comisiei, tot atunci când parlamentarii au decis să îi transmită o nouă solicitare procurorului general, Augustin Lazăr, în care îi cer dosarul clasat privind scrutinul. Preşedintele Comisiei anunţa atunci că forul urmează să îi ceară şi ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, să-şi exercite atribuţiile şi să verifice sarcinile de serviciu ale lui Lazăr.

 

Oana Florea mai spune că raportul final al comisiei va cuprinde şi propuneri de modificare a legislaţiei, astfel încât un astfel de for să aibă pârghiile legale necesare pentru a-şi atinge obiectivul, existând posibilitatea să se impună şi sancţiuni pentru cei care refuză să vină la audieri.

 

Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 a solicitat în 11 iulie Parchetului instanţei supreme dosarul deschis şi clasat, în urma afirmaţiilor lui Dan Andronic.

 

Pe 14 iulie, Parchetul a transmis Comisiei de anchetă privind alegerile din 2009 că nu poate da curs solicitării acesteia de a-i fi transmis în copie dosarul referitor la scrutin, invocând prevederi constituţionale, decizii ale CCR, dar şi faptul că activitatea unei comisii de anchetă parlamentară şi o anchetă judiciară nu pot interfera.

 

Procurorul general Augustin Lazăr a transmis, luni, o sesizare preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Mariana Ghena, solicitând ca CSM să spună dacă poate fi trimis Comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, în copie, dosarul în care s-a dispus o soluţie de clasare care vizează infracţiuni pentru care nu s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

 

De asemenea, procurorul general cere CSM să analizeze posibilitatea sesizării Curţii Constituţionale privind un posibil conflict juridic între Parlament şi autoritatea judecătorească.

 

În replică, preşedintele Comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 a înaintat CSM o scrisoare prin care solicită respingerea cererilor formulate de Ministerul Public.

 

TAGS : toader justitie augustin lazar comisie parlamentara sesizare IJ ministerul justitiei
Mai multe din Actualitate Interna
Comentarii
Marius Nicolescu 2017-08-12
Lupta este mult peste lupta la baioneta. Ceeace s-a intamplat in 2012 in razboiul purtat impotriva lui Basescu mi se pare joc de copii. Ciorditorii de la varf vor cu orice pret sa sfasie cu totul justitia si legile acestei tari. Simt ca altfel li se apropie finalul ciordelii. Si fac asta cu ajutorul unui jurnalist deloc curat. Ba chiar inculpat. Ei si purtatorul lor de drapel, D. Andronic, fost consultant pe la toate partidele, uita ca in acest razboi impotriva romanilor cinstiti mai este cineva. este arbitrul yankeu. Nu e nici acest arbitru impartial, dar bine ca este. S-auzim de bine!
Total 1 comments.
3033
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.