Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Modelul prezidențial Iohannis și perspectiva crizei sistemice
2017-08-08
5
La jumătatea mandatului său, președintele rămâne sub zodia ambiguității, dar contextul îl poate forța să se schimbe.

 

Fiecare „bulă“ financiară sau politică e ali­mentată de decalajul între discurs și rea­li­tate. Formarea „bulei“ desenează deja ori­zontul crizei, numai momentul când aceas­ta se declanșează rămâne misterios. Cu atât mai mis­te­rios, cu cât toată lumea se preface că realitatea vir­tuală se poate impune în fa­ța realității. Criza e astfel o necesară cădere în rea­li­ta­te. Cu cât e mai mult amâ­nată, cu atât va fi mai du­ră. Cu cât un sistem este mai închis, cu atât mo­men­tul crizei poate fi amânat. Sistemul sovietic și-a putut amâna criza timp de zeci de ani, în timp ce o bulă bur­sieră se sparge inevitabil în câțiva ani.

 

Plecând de la aceste observații, poate fi abordată criza declanșată de spargerea bu­bo­iului pensiilor speciale și (auto)epurările de la vârful faimoaselor „instituții de for­ță“. Spectacolul obscen dat de această eli­tă cu multe stele și doctorate ne dă o ima­gine realistă a „coloanei vertebrale“ a sta­tu­lui român. Unii spun că s-a și dorit slă­bi­rea acestor instituții. Poate, dar s-a reu­șit cam ușor.

 

Orice stat e fragil, mai ales în fața lo­vi­tu­ri­lor din interior. Dar capacitatea de rezis­ten­ță de la nivelul societății e legată de capacitatea cetățenilor mobilizabili de a în­țelege mizele momentului. Această ca­pa­ci­ta­te pare azi minimă pentru că cei care pre­tind că reprezintă societatea anti-PSD nu oferă acel discurs clarificator de care este atâta nevoie. În acest sens, nu în­tâm­plător mulți își îndreaptă așteptările către șe­ful statului. Reacția acestuia va trebui ci­ti­tă ca parte a unui mini-bilanț de etapă.

 

Pe tăcute, președintele Klaus Iohannis a tre­cut în a doua jumătate a mandatului său. A cunoscut deja patru prim-miniștri (cât pre­de­ce­sorul său în 10 ani), a nu­mit trei dintre ei (Cioloș, Grindeanu, Tudose). Ima­gi­nea sa a avut mult de câș­ti­gat de pe urma a două cri­ze (Colectiv, Ordonanța 13), dar, electoral vorbind, a pier­dut bătălia pentru for­marea unei majorități par­lamentare propre­zi­den­ția­le. Acest eșec a tensionat și mai mult re­la­ția cu partidul care l-a propulsat în cursa prezidențială din 2014.

 

La orizont se întrevăd încă doi ani și ju­mă­tate de coabitare inevitabil neproductivă din punctul de vedere al programului pre­zidențial. Nu puțini dintre susținătorii săi au început să-l acuze de „blat“. Totuși, Io­hannis nu și-a dezamăgit decât parțial elec­toratul său, zona non- și anti-PSD, și chiar a reușit să impună un nou model prezidențial. Nu-l putem defini aici în de­taliu, dar principala sa caracteristică este aceea a evitării ieșirii din ambiguitate. Poa­te nu e acesta imperativul strategic, dar e cel puțin rezultanta unei succesiuni de ele­mente tactice care se concentrează pe pro­te­jarea și câteodată promovarea imaginii prezidențiale. Rezultatul e însă clar: o pre­șe­dinție a minimei rezistențe, care știe abil să-și transforme nonacțiunea în vir­tu­te. Electoratul non-PSD dorea un preșe­din­te diferit de modelul Băsescu, asta i se oferă, iar această întâlnire a cererii cu ofer­ta încă mai funcționează.

 

În perioadele fără crize, ambiguitatea apa­re drept soluția potrivită, soluția câș­ti­gă­toa­re pentru imaginea președintelui Io­han­nis. Dar acest model prezidențial poate su­praviețui în momente de criză? Oricum, prețul temporizărilor de azi poate fi mâine decontat de candidatul Iohannis. Iar asta ar rămâne o problemă abstractă, dacă pre­șe­dintele Iohannis nu ar fi identificat de pe acum cu viitorul candidat Iohannis. Au­to­ritatea președintelui va fi de acum în­co­lo dependentă de șansele candidatului. Din acest moment, simpla protejare a ima­gi­nii președintelui divorțează discret, apoi va fi într-o divergență crescândă cu șan­se­le candidatului, cu capacitatea candi­da­tu­lui de a răspunde noului orizont de aștep­ta­re al electoratului său potențial.

 

Strategia ambiguității a avut ca efect per­vers emascularea discursului politic pre­zi­dențial. Dacă era vorba de un lider cu o identitate politică bine conturată, această situație era rezultatul unui salutar efort de neutralizare în logica „președintele tu­tu­ror românilor“. Dar Iohannis a fost apre­ci­at de români în 2009, când era propus prim-ministru de USL, și în 2014, când era nu­mai pentru câteva luni președintele „ma­relui“ PNL (PNL plus PDL), tocmai ca ve­nind din afara lumii politice, ca element ne­polarizant, care poate împăca mai mul­te sensibilități dintr-o parte și din alta a cli­va­jului pro-anti Băsescu, care trecea prin mijlocul zonei non-PSD. Orice ana­li­ză de la începutul lui 2014 spunea că obi­ectul po­li­tic neidentificabil, dar relativ po­pu­lar Io­han­nis era singurul care putea să reu­nească ce­le două părți electorale seduse și aban­do­na­te: una de fostul președinte, alta de USL.

 

Iohannis știe că fără imaginea sa nu putea deveni președinte. Dar simplul efort de a păstra acest capital de imagine devine periculos în momentul în care contextul se schimbă. Un obiect politic neiden­ti­fi­ca­bil e lipsit de soclu electoral. În acest mo­ment, Iohannis apare drept singura alter­na­tivă a zonei anti-PSD. O astfel de po­zi­ție avea și Emil Constantinescu cu doi ani înainte de alegeri. Comparația are limitele ei, dar e suficientă o criză prost gestionată pentru ca președintele să apară brusc ca un „viitor fost“. Dar atunci va fi prea târ­ziu.

 

Incredibilele contorsiuni guvernamentale de la nivelul politicilor economice, finan­ciare și sociale sunt probabil rezultatul încercării de a realiza un improbabil com­promis între programul economic profund populist al PSD și imperativul supravie­țuirii sistemice, al evitării unei crize ma­jo­re. Noncombatul prezidențial poate fi sem­nul că acesta e parte activă a acestui com­promis. Dar „imaginea“ a devenit de­ja ina­micul său, iar această imagine trans­formă compromisul în „blat“ neo-USL-ist și tă­ce­­rea în lipsă de autoritate. Criza care pro­babil va veni îl va prinde pe președinte la jumătatea drumului pe sârma am­bigui­tă­ții. Nu va mai avea de ales decât între dru­mul spre ieșire (cu pensionare anti­ci­pa­tă) și un salto mortale. Oare ce va alege?

TAGS : psd constantinescu usl ciolos grindeanu tudose guvern
Recomandari
Comentarii
c sirb 2017-08-16
Las ca dl Basescu n-a fost deloc ambiguu, domnia sa "s-a situat" limpede de-o parte sau de alta. Atata doar ca n-a fost o situare sincera, dar te mai uiti? Asadar, ce ne dorim: un presedinte "ambiguu", cum spuneti ca e dl Iohannis ori un "situant" feroce, dar nesincer (=oportunist), cum era Basescu?
Student 2017-08-15
Universitatile romanesti nu functioneaza dupa criteriile internationale de buna practica, pe langa faptul ca sunt corupte si disfunctional, iar pseudointelectuali de la noi considera falimentul asta o virtute : ei nu au practica metodologiilor cantitative in stiinte sociale, a seminarului de cercetare, a angrenarii studentilor, a bazelor de date, a working paper-ului, a publicațiilor, a comunicării publice a cunoasterii etc. E rămasă în evul mediu, cu o cultura profesorală scolastica si o calitate slană, totul merge, printre studenti si profesori, vrem hârtii si posturi nu cunoastere si sa facem ceva, mai ales ca posturile se iau pe criterii birocratice disfunctional si corupte (asa-numitul concurs a fost mereu in Romania prilej de arbitraj si coruptie) sau prin relatii cu baronii si secte universitare si politico-universitare, care tin in mana pixul pentru bani de cercetare, angajati si alte puteri simbolice (ce preda, cine vii, cine scoate prea mult capul etc). Pute universitatea romaneasca la figurat si la propriu, la fel ca căminele studentesti mizere si fara ghena de langa electorat: si alea cica sunt printre cele mai bine!
Eu 2017-08-10
E o facultate de nepriceputi si se oameni ramasi in urma asta cu stiinte politice din Bucuresti, ca multe altele : condusa de istorici recalificati ca Laurentiu Vlad, Florin Turcanu si altii care n-au ce cauta acolo ca n-au treaba cu domeniul proppriu-zis conform ataandardelor internationale, filozofi recalificati etc orice ramas din comuniam si adunat in anii 1990, cu multi rerograzi si retrograde, politicari pusi pe ciolane, atitudini bulibasesti aproape de speriat, ca asa e intelectualul roman de mahala, isterice de noua generatie, nu au ce sa preda propiru zis, nu au obiect de activitate, nimic din ce se face acolo nu atinge nici macar standardul inferior al practicii internationale, nici nu e foarte greu de constant asta daca va uitati la cate mari carti si analize de politica ies in Romania sau ce mutre de politologi de panarama vedeti la tv sau prin ziare
Tom 2017-08-09
Problema mai grava, cand o disparea si Iohannis si altii, e ca FSPUB a ajuns o mizerie umana, ceva care n-are nimic de-a face cu o facultate, un loc al incompetentei, nepotismului, coruptiei, tot felul de indivizi retrograzi si recalificati de-a lungul tranzitiei ramasi pe acolo si care n-au nicio treaba cu obiectul de activitate, in sfarsit mai nou o gramada de tampite, niste pustoice hiperfeministe, hipermoderne, dar care de asemenea n-au nicio treaba cu obiectul de activitate : sotii, surori etc e o cocina! o institutie rizibila, care nu face nimic si scoate tampiti! E o cocina pentru cretine si cretini care isi spun profesori, oameni siparati, ficsisti, plin de impresii, dar care sunt sub nivelul critic al profesionalismului si adesea al bunului simt!
Bogdan 2017-08-08
De cand zona politica anti-PSD, nucleul ei dur, a renuntat in mod concret la ideea de restaurare a monarhiei constitutionale (din neputinta si apoi din pretexte ca e cam tarziu bla, bla, ca s-a dat monarhia cu Iliescu etc), o idee care neutraliza si clarifica un pic piramida puterii, liderii acestei zone politice - toti dupa Ratiu si Coposu formati in ceausism - si-au pus speranta, de la Constantinescu incoace, ca detinand functiade sef al statului, vor detine de fapt puterea, vor reforma si vor conduce de sus in jos Romania pe noi culmi europene...In practica, ei au esuat de fiecare data, chiar daca s-au mai facut niste reforme cu jumatati de masura. Dar cea mai grava consecinta a acestei complaceri si fixatii pe functia de presedinte, unu fara mari puteri comparativ cu alte state, este ca ea a inlocuit si anihilat in zona non-PSD orice preocupare pentru crearea unei organizatii si coeziuni ideologice durabile....la fiecare ciclu electoral apare cate un nou partid sau coalitie de salvatori, mare parte facuta din aceeasi oameni insa!....Ideea pare sa fie ca functia prezidentiala e premiul cel mare, nu organizatia politica, daca avem un presedinte de-al nostru, numeste un premier de-al nostru, ca Basescu, nu conteaza prea mult ca n-avem un partid cu electorat stabil capabil sa castige alegerile!....cat despre ideologie, tot electoratul asta e in definitiv mobilizat de un anticomunism rezidual produs de batranii lideri monarhisti ai partidelor istorice reactivate dupa 1989 si de intelectualii civici, chiar daca acuma se face caz si de europenism, anticoruptie, stangism cultural - nu asta e lipiciul care uneste vagul electorat anti-PSD!... Pe scurt liderii politici anti-PSD, atat cat exista, n-au inteles nimic din cum se face politica si au ramas fixati pe o functie prezidentiala care sub Iliescu avea alta anvergura.
Total 5 comments.
17213
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.