Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Prioritățile înlocuitorului lui Nuland în Administrația Trump
2017-08-08
1
Conservarea pluralismului geopolitic, a independenței strategice și a identității atlantiste a spațiului dintre Germania și Rusia sunt esențiale pentru SUA.

 

Nominalizarea lui Wess Mitchell pentru po­ziția de cel mai important diplomat ame­ri­can în relația cu Europa (deținută până anul trecut de Victoria Nuland) a fost pri­mită cu entuziasm în presa de la București. Din pos­tura de președinte al CEPA, singurului think-tank din Washington dedicat full time Europei Centrale și de Est, Mitchell a fost un sus­ținător constant al con­so­li­dării statului de drept și al instituțiilor care luptă îm­po­triva corupției. Vede Flan­cul Estic ca un veritabil „câmp de luptă“, Rusia ca o amenințare fundamentală și avertizează asupra ris­cu­rilor utilizării „corupției“ ca armă. Dar un­de se situează Mitchell în dezbaterea pri­vind paradigmele concurente care ar tre­bui să fundamenteze politica externă ame­ricană de astăzi?

 

El este un „true believer“ în beneficiile pe care alianțele regionale le oferă Statelor Unite în geopolitica secolului XXI. Sunt ingredientele cheie care fac diferența între America și marile puteri cu agendă anti-statu-quo. Alianțele sunt percepute nu doar ca avantaje competitive, ca instru­mente esențiale în competiția cu celelalte mari puteri, dar ca formule de îndiguire a impulsurilor lor revizioniste, mecanisme de descurajare și de conservare a ordinii existente. Este de așteptat, așadar, ca la ni­velul Departamentului de Stat să pledeze pentru ideea fundamentală care stă la ba­za cărții publicate anul trecut: o strategie care să consolideze vizibil alianțele SUA în zonele pivot pentru securitatea globală. Iar harta alianțelor stra­te­gice prioritare poate părea oarecum neconvențională: puterile mici și mijlocii pla­sate în proximitatea gigan­ți­lor (Rusia, Iran, China) de­ciși să zguduie propriile re­giuni – o centură îngustă de state care se întinde în­tre Marea Baltică și Marea Nea­gră, în Levant și Golful Per­sic, mergând până la ex­tre­m­itățile Asiei, între Marea Chinei de Sud la Marea Japoniei. În realitate, vorbim des­pre o actualizare de secol XXI a ceea ce Ni­cholas Spykman numea în anii ’40 „geo­gra­fia păcii“ - imperativul prezenței ame­r­icane în profunzimea regiunilor lito­rale ale Eurasiei, precum și implicarea ac­tivă a Washingtonului în gestionarea ba­lanței de putere din extremitățile Eurasiei. Iată o tră­sătură adânc codificată în bagajul ge­ne­tic al politicii externe americane din ul­ti­mii 70 de ani și care, în esență, se opu­ne fun­da­mental noțiunii interbelice de „Ame­rica pe primul loc“, altfel o definiție extrem de parohială, introvertită a inte­reselor SUA.

 

În consecință, respinge iluzia „înțe­le­ge­rilor“, a „deal“-urilor cu puterile disrup­ti­ve care forțează reconfigurarea sistemului și care de cele mai multe ori în istorie a însemnat sacrificarea intereselor statelor mici. Cunoscător profund al geopoliticii de secol XIX, al lumii lui Metternich și Bis­marck, al mentalităților în care au fost făcute posibile erorile conciliatorismului de dinainte de 1939, Mitchell are o înțe­le­gere ancorată în istorie față de costurile pe care le impune acceptarea reviz­io­nis­mului: „să urmărești o strategie win-win de cooperare cu un rival care are o pers­pectivă de sumă zero este ca și cum ai invita un urs grizzly la un grătar“.

 

Totodată, se poziționează programatic îm­potriva celor care cer mai degrabă o im­plicare „offshore“, de la distanță, a Wa­shing­tonului în dinamica Europei. Susți­nă­torii acestei școli de gândire sunt seduși de perspectiva reducerii masive a cos­tu­ri­lor pe care le-ar implica restructurarea pre­zenței fizice americane pe continent. Ei uită însă cum s-a terminat experiența similară practicată de Marea Britanie îna­inte de cele două războaie mondiale. În plus, proliferarea regiunilor anti-access (pe fondul progresului tehnologiei mi­li­ta­re) speculată din plin de Rusia după 2014, în special în Kaliningrad și Crimeea, ar face o eventuală reinserție a Americii în tea­trul european extrem de instabilă.

 

Pornind de la descrierea credințelor gravi­taționale care-l individualizează pe Wess Mitchell în peisajul Washingtonului, nu e greu de intuit și locul său în bătălia pen­tru influența din interiorul Admi­nis­tra­ției Trump. El se va alătura zonei main­stream bi­partizane reprezentate de McMaster-Mattis-Pence. De remarcat că McMaster per­sonal îmbrățișează ideile din cartea lui Mitchell - în momentul publicării ei, anul trecut, îi făcea o recenzie elogioasă în Wall Street Journal și cita din ea cu o săp­tă­mână îna­inte de vizita lui Trump în Po­lonia.

 

Totuși, competiția dintre tabere nu poate fi ignorată. Săptămâna trecută a atins un moment de cotitură când consilierul pe pro­bleme de securitate națională al pre­șe­dintelui, generalul McMaster, a folosit nu­mirea lui John Kelly ca șef al staff-ului Ca­sei Albe drept unda verde pentru a scăpa din Consiliul Național de Securitate de mai mulți „loialiști“ apropiați de Stephen Bannon. Un exemplu îl reprezintă Rich Hig­gins, care redactase un memo în care de­masca o presupusă coaliție între isla­miști și globaliști, a cărei misiune era sub­minarea agendei lui Trump. În aceeași cheie era văzută și interferența rusă – drept o invenție pentru a-l sabota pe pre­șe­dinte. Imediat media alt-right (Brei­tbart News, Sean Hannity, Mike Cer­no­vich) au declanșat un asalt furibund, ce­rând capul lui McMaster. Pe unul dintre site-uri (mcmasterleaks.com) a devenit celebră și o caricatură în care McMaster și Petraeus erau reprezentați drept simple ma­rionete controlate de nimeni altul decât... George Soros. În plus, lui McMas­ter i s-au aplicat cam toate etichetele din re­gistrul recent al „alterității“: anti-Trump, anti-Israel, globalist.

TAGS : soros trump polonia john kelly sua cepa mcmaster casa alba
Recomandari
Comentarii
profesoru 2017-08-08
Nu credeam că o să ajung să o regret pe Nuland.
Uite cine finanţează CEPA, think-tank-ul din care provine Mitchell:
Lockheed Martin Corporation
Raytheon Company
Bell Helicopter
Textron Systems
BAE Systems
Cele mai mari firme de armament
(Site-ul CEPA - About - How We Are Funded)
E clar că Mitchell va face tot posibilul pentru a creşte tensiunile între Rusia şi America.

"Mitchell are o înțe­le­gere ancorată în istorie față de costurile pe care le impune acceptarea reviz­io­nis­mului" -aiurea.
Uite ce spun analiştii oneşti:
"“Russia is not an ambitious rising power like Nazi Germany or contemporary China; it is an aging, depopulating, and declining great power trying to cling to whatever international influence it still possesses and preserve a modest sphere of influence near its borders, so that stronger states — and especially the United States — cannot take advantage of its growing vulnerabilities…It is lingering fear, rather than relentless ambition, that underpins Russia’s response in Ukraine
Moreover, the Ukraine crisis did not begin with a bold Russian move or even a series of illegitimate Russian demands; it began when the United States and European Union tried to move Ukraine out of Russia’s orbit and into the West’s sphere of influence. That objective may be desirable in the abstract, but Moscow made it abundantly clear it would fight this process tooth and nail. U.S. leaders blithely ignored these warnings — which clearly stemmed from Russian insecurity rather than territorial greed "
("Why Arming Kiev Is a Really, Really Bad Idea" - Stephen Walt, Foreign Policy)

Total 1 comments.
3134
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.