Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Sex complex
Cristian Patrasconiu - - - -
2017-08-08
Cultura
1

Sexualitate și societate este o carte care vine, în mod fundamental, de dincolo de etică. Și aceasta este în beneficiul ei net. Pentru că doar procedând în acest fel – alegând, cum spune Andrei Oișteanu, să nu măsoare mentalitățile cu „unități etice“ – înțelegerea este mult mai profundă

 

Dintre cele trei (ample) volume de Andrei Oișteanu dedicate unor teme complicate și delicate (ca să nu spun - aproape tabu) – mă refer la Imaginea evreului în cultura română (trei ediții până acum; 2012 ul­tima), Narcotice în cultura română (de ase­menea, trei ediții până acum; 2014 ul­tima) și Sexualitate și societate. Istorie, religie și literatură (în fapt, cea mai re­centă carte a autorului, publicată în pre­mie­ră în 2016), pesemne că aceasta din ur­mă are, prin comparație cu celelalte două, dosarul de presă cel mai mic.

 

Dar nu pentru a reduce acest de­calaj – timpul va remedia, sunt convins, această stare de fapte –, ci, în mod fundamental, dintr-o admirație de cursă lungă pen­tru opera eseistică a acestui foarte im­por­tant antropolog și istoric al mentalităților și din credința că despre cărți foarte bune se cuvine să se scrie cât mai mult, voi schi­ța câteva idei care survolează tematica vo­lumului dedicat „sexualității și so­cie­tă­ții“, un volum care propune o perspectivă comparativistă de zile mari.

 

„Nu voi spune că am scris prezenta car­te doar ca un omagiu adus sexualității, ci și în încercarea de a înțelege delicatele și misterioasele ei mecanisme și modul în care ele influențează (și sunt la rândul lor influențate de) mecanismele sociale, mo­rale și culturale. Este vorba de se­xua­li­tatea omului, cel mai rasat animal din punctul de vedere al Culturii și, tocmai de aceea, cel mai ratat animal din punc­tul de vedere al Naturii“, precizează An­drei Oișteanu marele predicat pe care stă proiectul editorial pe care acest foarte va­lo­ros eseist și antropolog l-a executat în­tr-o manieră exemplară și întru totul ad­mirabilă.

 

Nu fără legătură, dimpotrivă, cu eseul de­di­cat sexualității și societății, țin să mar­chez câteva note (care stau, în cazul de fa­ță, într-o excelentă conjuncție creatoare) cu privire la felul în care face eseu Andrei Oișteanu. Una dintre marile și evidentele virtuți ale eseisticii lui Andrei Oișteanu es­te arta punerii în scenă. În această pri­vință, autorul este un maestru al regiei tex­tuale. El știe cum să deschidă, incitant, o temă, cum să o umple cu sensuri și idei în crescendo, când să convoace o pers­pec­tivă cu totul neașteptată, cum să creeze și să întrețină – uneori fie și numai prin in­ter­mediul unui singur paragraf – sus­pan­sul; nu în ultimul rând, à propos tot de punerea în scenă a ideilor și argumentelor, Andrei Oișteanu știe cum să formuleze con­cluzii, mai mereu într-o manieră care lasă o generoasă deschidere unei discuții sau alteia. Complementar acestei calități: este un fapt că Andrei Oișteanu este un re­du­tabil povestitor. Dumnealui are, a spus aceasta în mai multe rânduri, un principiu limpede: „nu există fenomen, oricât de com­plicat, care să nu poată fi explicat în cuvinte simple“. De acord, cu un asterix: exis­tă însă mulți eseiști, cercetători, an­tro­pologi cărora le este străină această (chiar așa e!) artă de a povesti în „cuvinte sim­ple“. Andrei Oișteanu, din fericire, o are! O altă notă cât se poate de evidentă – fără să fie însă în nici un fel ostentativă – a tex­telor scrise de Andrei Oișteanu este eru­di­ția. Insist pe ceva, cum spuneam, atât de evi­dent, pentru că, pe de altă parte, nu e ceva obișnuit. Erudiția care se degajă din textele acestui admirabil eseist este calmă, înțeleaptă. Nu e nimic demonstrativ, ni­mic ostentativ în ea. O veți vedea – nu doar în cartea despre Sexualitate și so­cie­tate, ci, de fapt, în toate cărțile care poar­tă această semnătură – etalată în for­mu­lări care ating acuratețea maximă. Lim­pi­di­tatea stilistică în care se leagă ideile eseu­rilor lui Andrei Oișteanu de aici vine: din­tr-o erudiție calmă, care are multe fil­tre verificate în timp și care a ajuns la o for­mulă de gală a expresiei retorice.

 

Andrei Oișteanu, într-un in­ter­viu relativ recent, nu indică eru­diția drept „principala ca­litate a unui cercetător“. Ar­gu­mentația sa este de bun-simț: „Nu contează câte lucruri știi, ci ce faci cu ele. Importantă este creativitatea cer­cetătorului, abilitatea lui de a controla o temă, dar și curajul său“. De altfel, im­pli­cația pe care o am în vedere când men­țio­nez aceste virtuți – cred că nu foarte des întâlnite în peisajul eseistic de la noi – ale stilului Andrei Oișteanu (sau chiar, dacă vreți, ale brandului Andrei Oișteanu) este ea însăși vizibilă: toate acestea – și arta de a pune în scenă un subiect, și maniera des­chisă de a discuta despre un subiect, și eru­diția cu care el este tratat – se regă­sesc, din belșug, în cea mai recentă lu­cra­re a lui Andrei Oișteanu.

http://revista22.ro/files/news/manset/default/carte-paasdastrasconiu.jpg

ANDREI OIŞTEANU - Sexualitate şi societate. Istorie, religie şi literatură
(Editura Polirom, 2016, 672 pag.)

O lucrare care este, de fapt, perfect egală cu una dintre cele mai mari – și mai se­ducătoare – sinteze culturale apărute la noi în ultimul deceniu; o lucrare care nu țintește „neapărat“ (deși, în bună măsură, face și aceasta!) să „refacă istoria și sem­nificația unei vechi cutume sexuale – ius primae noctis“ (dreptul primei nopți). Este, tot autorul ei o spune, o carte a unei „a treia căi“: nici numai istorie, nici po­lemică deschisă, ci o lucrare care „admite existența unei practici sexuale arhaice doar în unele zone și în unele epoci, dar și recunoscând că, în alte zone și în alte epoci, ea a fost «inventată», exagerată sau reinterpretată, fiind folosită ca armă ideologică împotriva diverșilor adversari politici. Istoria acestui obicei sexual tre­buie dublată de istoria semnificației lui“.

 

Sunt foarte multe accentele pe ca­re le pune în cartea sa Andrei Oiș­teanu; atât de multe, încât, pro­­babil, cu o formulă ușor exa­gerată (dar nu foarte mult), s-ar putea spune că subiectul major al stu­diu­lui e acoperit din aproape toate po­zi­ții­le... culturale. Bornele pe care le pune sub­ti­tlul cărții, extrem de generoase toate trei – istorie, religie, literatură -, stau și ele drept argument în favoarea ideii amplitudinii, înălțimii și adâncimii acestui demers.

 

Inclusiv pentru a ilustra polivalența aces­tui studiu, menționez, scurtissim, doar unul dintre accentele mai sus-menționate. Nu e ales la întâmplare, căci el ține de lo­gi­ca orizontalei discursului practicat de An­drei Oișteanu, dar, deopotrivă, dă seama și despre „viziunea“ auctorială despre ce este just de făcut față cu o temă de con­sis­tența și fluiditatea celei care stă în centrul acestei cărți. Ca și în cazul volumului des­pre narcotice, nici aici Andrei Oișteanu nu judecă. El compune o carte prin care vrea să înțeleagă. „Din păcate, una din­tre perspectivele folosite uneori în dis­cu­țiile savante a fost cea morală. Spun «din păcate» pentru că este un mod ina­decvat de abordare a fenomenelor în dis­cu­ție. Pudoarea (ca să nu spun pudi­bon­deria) etnologilor și antropologilor nu es­te de bun augur.“ Sexualitate și societate este, așadar, o carte care vine, în mod fun­da­mental, de dincolo de etică. Și aceasta es­te în beneficiul ei net. Pentru că doar pro­cedând în acest fel – alegând, cum spu­ne Andrei Oișteanu, să nu măsoare men­ta­li­tățile cu „unități etice“ – înțelegerea este mult mai profundă. O înțelegere care survine vis-à-vis de o temă ce a cunoscut, de-a lungul timpurilor, numeroase „re­vo­luții și reforme“ și care, inclusiv din acest motiv, ne arată cât de îmbibată cultural este natura umană.

 

Două gânduri pentru final. Primul: în cu­vântul înainte al cărții, Andrei Oișteanu men­ționează, între altele, următoarele: „am scris această carte în aceeași mă­su­ră în care ea m-a scris pe mine“. For­mu­la, modificată prin parafrază, poate fi per­fect valabilă și pentru situația cititorului: nu numai el citește această carte, ci – foar­te probabil – și această carte îl „ci­tește“ pe el (îl descifrează și îl ajută să desci­fre­ze)! Al doilea: nu mai rețin exact cine a spus-o – în orice caz, nu eu -, dar e deja folclor: după o carte dedicată evreilor (și mai ales stereotipiilor negative din cultura română cu privire la aceștia), după încă una despre droguri și, în fine, după o alta (deocamdată, cea mai recentă) care are în prim-plan chestiunea atât de generoasă a „sexualității & societății“, oare despre ce anume va mai putea scrie Andrei Oiș­tea­nu, cel care recunoaște că, deși nu are un „program de cercetare“ a temelor tabu, se simte atras de asemenea tematici?

TAGS : oisteanu sexualitate si societate polirom narcotice
Mai multe din Cultura
Comentarii
Eu 2017-08-09
Trancaneala : n-am inteles nimic!
Total 1 comments.
3258
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.