Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Pedagogia rutului
Catalin Bogdan - - - -
2017-07-25
Cultura
0

DESPRE TRUP ŞI SUFLET / TESTRÖL ÉS LÉLEKRÖL (Ungaria, 2017) · Regia: Ildikó Enyedi · În distribuţie: Géza Morcsányi, Alexandra Borbély, Zoltán Schneider, Ervin Nagy · Câştigător al patru premii anul acesta la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, inclusiv Ursul de Aur · Distribuit în România de Bad Unicorn începând cu 30 iunie 2017.

 

E surprinzător câți adversari ai educației se­xuale sunt printre noi. Unii au nostalgia normelor de altădată, când teosexologia era un bun prilej de a demasca paiul din ochii celorlalți, căci pentru bârna din al tău te refugiai ușor în penumbra ipo­cri­ziei. De când cu se­cu­la­ri­za­rea, recursul la trecut se fa­ce prin invocarea unei pu­dori dublu anacronice. Da­că frunzele genitale s-au lă­sat cu greu îndepărtate din imagistica publică, spo­ve­daniile (și manualele co­res­punzătoare) perpetuează de secole o orgie hermeneutică fără ta­bu­uri. Nicio poziție nu a scăpat de în­crân­ce­na­rea taxonomică, în timp ce patosul mo­ralist doar a mascat un panoptic carceral, sur­să nesecată de ambigue delicii voaio­ris­te. În același timp, odată cu banalizarea por­nografiei, a înfiera tocmai contrapunctul său rațional e nu doar hilar, ci și ires­pon­sabil. Această falsă pudoare urmărește, de fapt, doar să întrețină confuzii, ca și cum erotica ar fi, nu de azi, de ieri, un ve­ne­rabil argument soteriologic, și nu o aven­tură mai degrabă eretică. Mult timp, până și dragostea în căsnicie a fost prost văzută de teologi, iar recenta ei redescoperire are gust de artificiu tactic. În orice caz, sexua­li­tatea e mai mult cultură decât biologie, chiar și atunci când cea dintâi devine agen­tul publicitar al celei din urmă. Până să ne consultăm cu etologii, let’s do it like they do on the Discovery Channel e doar o inspirație de textier. Prin urmare, edu­ca­ția în domeniu e, dacă nu un criteriu de excelență umanistă, cel puțin un prag de civilizație.

 

Dar cum civilizațiile sunt dia­lec­tice, disputa pentru au­toritate e, și în acest caz, acerbă: cine se cuvine să-și aroge rolul pe­da­gogului erotic? Știința? Ad­versarii săi romantici ricanează când vine vorba de copulații în laborator și instru­men­tar electronic de măsurare a libi­dou­lui. Invocă misterul ori măcar patima in­de­terminabilă. Nici verbiajul sexologilor nu le inspiră mai multă încredere, taxat drept steril datorită unei inoportune desa­cra­li­zări. Solicită o poetică, dar sunt oare po­e­ții mai în măsură să ne învețe dincolo de fantasme? E drept că aceștia cam mint – un aspect care-l ne­mul­țu­mise deja pe Platon, fără a mai vorbi de puritanii pa­tristicii, vexați de hârjoane păcătoase –, mai ales când vine vorba de amor. Într-o pasă autocritică, chiar și ei recunosc că visările lor mai degrabă „fac să pice în ghearele uzurei copile din popor“. Cu atât mai mult ar trebui ca nu profesorul de literatură să încerce, dacă n-are altceva mai bun de făcut, să intre în detaliile mai delicate ale educației sentimentale, ascuns după paravanul eroticii eminesciene, mi­nulesciene, blagiene etc. Dar până se va sta­bili mai exact profilul ideal al celui me­nit să dezbată responsabil în școli dilemele vieții sexuale, să ne gândim la o bi­blio­grafie ideală. Și, inevitabil, la o filmografie pe măsură. Un concurent redutabil pentru o astfel de listă îl datorăm unguroaicei Ildikó Enyedi – Despre trup și suflet, cel mai recent Urs de Aur.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-catalin-bogdanasdas.jpg

Imagine din filmul Despre trup şi suflet

 

Aici totul e despre sex. De la tauri excitați la filme porno, de la masculi țanțoși la țâțe apetisante, de la coituri de ocazie la po­lu­ții și menstruații puberale, de la pos­turile seducției feminine la sinuciderea ce­lei re­pu­diate. Cei doi eroi sunt la extreme: unul (aproape) s-a lăsat, cealaltă nici n-a în­ce­put. Un bătrân și o virgină, cu alte cu­vin­te, dar nimic nu e pervers în ne­o­biș­nuita lor relație. El nu e un lubric gata să profite de candori crispate – e un pen­sio­nat îna­in­te de vreme în ale amorului, o­a­recum con­solat de regretul unei succe­siuni mai de­gra­bă exagerate. Au fost prea multe, cât era prins într-un vârtej care n-a prea lă­sat mare lucru în urmă. Și, pro­babil, la un moment dat, deja insipida sexualitate de în­treținere l-a făcut să iasă din joc. E (aproa­pe) un cast, plasat într-un alt ori­zont hermeneutic decât cel al re­în­dră­gos­tirii – un salt de calitate de­ter­minant, în ciuda disconfortului de asceza existențială. Altfel, e un (aproape) bătrân hol­tei tipic: adoarme cu televizorul ne­stins, se apro­vi­zio­nează la buticul de lân­gă casă, își pre­gă­tește frugal cina. În plus, are un beteșug, o mână uscată care-i în­greunează ri­tua­lu­ri­le cotidiene și îi cir­cumscrie și mai mult arealul, dar îi și con­feră o poziție ușor ex­tramundană – și un supliment de în­țe­lep­ciune: în același timp protejează și mus­tră, inhibă și acceptă, împacă și suspendă. E șef, nu se sustrage de la responsabilități, dar inițiativele sale sunt neinvazive.

 

Ea vine după o copilărie pro­blematică, o psihoterapie pre­lun­gită și o confruntare solicitantă cu tendințele autiste. S-a refu­giat în ritualuri anxiolitice, ma­niacă a ordinii și curățeniei, tipicară in­tratabilă, la limita sociopatiei – în orice caz, una nu lipsită de conotații morale. Vul­nerabilă și totodată dezinhibată, își des­fășoară cu o candidă pedanterie tentativele de normalizare – ceea ce pentru alții e ba­nal pentru ea e o aventură, deopotrivă te­me­rară și metodică. Combinația de dis­ponibilitate infantilă și experimentalism sis­tematic – în sprijin, și o memorie de com­puter – îi conferă și ei o înțelepciune ine­dită, rod de cercetășie existențială. Prin frăgezimea inițiativelor, gesturile pro­zaice capătă valoare inițiatică – achiziția în premieră a unui celular e un an­ga­ja­ment afectiv, de pildă, nu o facilă dis­po­nibilitate la dialog. Candoarea sa emo­țio­na­lă – premiza celei morale – e potențată dialectic de o luciditate tăioasă, care se poa­te îndoi de intenții, dar nu ignoră de­taliile faptelor. Oarecum întârziată în via­ță, fata se bucură și ea – precum bătrânul – de beneficiile castității: operează distincții la care, prinși într-un erotism mai mult orb, uităm să apelăm salutar. Nu e vorba, ca la Nietzsche, de o strategie de ațâțare a do­rin­ței, altfel amenințată cu prematura ex­tincție, ci de legăturile eroticii cu restul.

 

În fond, cu aceasta s-ar cuveni să se ocu­pe și o benefică educație sexuală: cum in­te­grăm acest ingredient în ghemul plin de contradicții al personalității, astfel încât să fie, în cele din urmă, un factor de coe­ziune și evoluție, nu doar de sfâșiere și eșec. Aceasta sugerează și titlul (doar apa­rent șters): între trup și suflet relațiile nu sunt ușoare, iar dialectica lor e una pre­tențioasă și cu destul dramatism. Ten­ta­tiva de sinucidere – într-un moment de pre­matur impas – e pe măsura unui par­curs plin de poticniri. Și nu e vorba doar de neînțelegeri (ori de deja mult prea invocata incomunicabilitate), oricum ine­vi­tabile, în ciuda însingurărilor lor com­parabile, ci mai ales de spaima ratării, efi­cace subminantă și greu de dezamorsat. Cu­plul își țese o pânză asemănătoare cu cea dintre trup și suflet – este, de altfel, princ­ipala oglindă pusă de film. Pentru băr­bat, sexualitatea se împotmolise într-un deficit de suflet – nici nu mai putea ador­mi lângă o amantă de ocazie. Fata, în schimb, se temea de trup, păgubit de su­ficientă însuflețire. El se îngrijora de ri­di­colul unei situații stranii, potrivnice unei comode funcționalități. Ea se străduia să-și spargă carapacea, într-o geneză încă sus­pendată. Doar apropierea erotică, după toate tri­bu­lațiile, va reuși să convertească strategiile (chinuite) de supraviețuire în gesturi morale – obsedată de firimituri, fata va su­pli­ni mâna lui uscată după un dejun.

 

Arta regizoarei are două pârghii venerabile: ochiul și simbolul. S-ar putea analiza în detaliu – în maniera lui Victor Ieronim Stoichiță pentru impresioniști – diversele oportunități ale privirii: fe­res­tre, ganguri, geografia clarobscurului, re­flexii, suprapuneri versatile de imagini, geamuri mobile, murdare, gros-planuri, un­ghiuri, geometrii variabile. În subtext gă­sim o pedagogie a ochiului, nu doar ci­ne­matografic, ci și moral. Cum îi privim pe ceilalți nu e doar o chestiune de hazard existențial, ca într-o aglutinare de relații pe care n-o putem, în fond, controla. Mo­bilitatea bine temperată a privirii rămâne un resort moral prețios, care permite re­con­figurări, reevaluări, redirecționări. Fă­ră acest joc, bărbatul s-ar fi uscat de tot, iar fata s-ar fi sufocat de atâta patos au­toprotector. Pe de altă parte, puțini re­gi­zori au cu adevărat priceperea de a folosi simbolul fără a deveni didactici, fanteziști ori redundanți. În acest caz, cei doi sunt colegi la un abator. Vitele, ca noi toți, își aș­teaptă grabnicul sfârșit, înghesuite aproa­pe în beznă, mângâiate o clipă de o rază de lumină cu greu pătrunsă în țarc. În rest, prin aceleași crăpături își văd că­lăii, tăifăsuind între două ture de mă­ce­lărie. E drept, viața omului e, în general, mai lungă și cu mai rare amenințări. Dar mulți dintre noi, suflete moarte ori carne ne­putincioasă, nici măcar nu mai iden­ti­fi­căm amenințarea. Cerbul și ciuta se bu­cu­ră, în schimb, de ceva mai multă libertate, cel puțin în arcanele pădurii. Țarcul poate deveni pădure – e însăși miza metamor­fo­zei noastre morale. Dar – amănunt decisiv – rutul e doar un vector, nu o țintă. 

TAGS : ildiko enyedi ursul de aur bad unicorn ungaria
Mai multe din Cultura
Comentarii
Total 0 comments.
3094
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.