Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



America și Irakul post-ISIS
2017-07-18
2
Va repeta Washingtonul eroarea de acum şase ani când, după înfrângerea precursoarei ISIS, s-a retras complet din Irak?

 

La 11 iulie a avut loc un eveniment important pentru viitorul Orientului Mijlociu și pentru Statul Islamic: premierul irakian, Haider al-Aba­di, a anunțat eliberarea celui mai populat oraș aflat sub dominația ISIS. Forțele guvernamentale, am­plu sprijinite de SUA și de coa­liția internațională, au pre­luat controlul asupra Mosulului. Între timp, în Siria, Raqqa, ca­pitala califatului, se afla și ea sub asediu. O nouă realitate pare să prindă contur: zilele ISIS sunt numărate. Experții de la RAND Corporation no­tează că, față de toamna lui 2014, geografia controlului exercitat de ISIS în­tre Damasc și Bagdad s-a contractat dra­ma­tic, în proporție de 56% în Siria și aproape de 83% în Irak. Recesiunea mișcării teroriste nu înseamnă neapărat că suntem mai aproape de pace. Sunt active multe dintre tensiunile structurale care anterior transformaseră Ira­kul într-un stat eșuat și contribuiseră masiv la ascensiunea Statului Islamic: competiția pen­tru resurse și putere, faliile etno-sectare, care atinseseră o intensitate existențială prin excluderea sunniților dintr-un sistem care ajun­sese să funcționeze preponderent doar în be­neficiul șiiților. Oare de data asta vor ră­mâne Statele Unite în Irakul post-ISIS? Este o în­trebare care deja macină Administrația Trump.

 

Memoria retragerii SUA din Irak în 2011, pe care mulți o văd ca generator al unui vid de putere speculat ulterior deopotrivă de Iran și de Sta­tul Islamic, rămâne pentru mulți dintre comandanții ame­ricani un punct de cotitură și o experiență traumatică. Cei mai mulți au extras lecții ca­re vor avea cu siguranță un impact asupra sfa­tului pe care îl vor acorda președintelui în momentul în care se va discuta magnitudinea implicării Washingtonului în teatrul de ope­ra­țiuni irakian, după căderea Mosulului. Vor fi de­sigur voci care îi vor reaminti președintelui care pune „America pe primul loc“ despre pro­misiunile din campanie și care, în cele din urmă, nu diferă de mantra lui Obama, potrivit căreia a venit vremea pentru „nation-buil­ding acasă“. Pe celălalt versant al dezbaterii se vor afla cei a căror experiență formativă a fost marcată de momentul retragerii totale în urmă cu şase ani. Unul dintre ei este chiar ge­neralul H.R. McMaster, actualul consilier pe pro­bleme de securitate națională al pre­șe­din­telui Trump: „nu am făcut suficient pentru a susține fragilul compromis politic și, drept con­secință, am asitat la o revenire a violenței ex­tinse intercomunitare, cea care a creat con­­dițiile pentru ISIS“. Este o viziune împăr­tă­șită și de comandantul forțelor americane ca­re ajută Bagdadul în lupta împotriva ISIS, ge­ne­ralul Stephen Townsend: „cu toții ne pu­tem uita la sfârșitul lui 2011, când forțele coa­liției au părăsit Irakul, pentru a vedea ce s-a întâmplat în cei trei ani care au urmat după. Nu cred că vrem să repetăm acel episod“, a spus el săptămâna trecută.

 

Pe fond, însă, vorbim despre o întreagă școa­lă de gândire hotărâtă să codifice o parte din­tre lecțiile expuse de campaniile desfășurate după 11 septembrie, o eră în care victoriile mi­li­tare aparent decisive s-au dovedit ulterior fra­gile și tranzitorii. Iar una dintre concluziile ma­jore, reflectată de exemplu în Conceptul Ope­rațional al armatei terestre americane, ți­ne de consolidarea și transformarea câști­gur­i­lor tactice, militare de pe câmpul de luptă în „victorii politice“ durabile. Or, asta înseamnă spri­jin pentru o guvernare eficientă și asis­ten­ță care să întărească instituțional adminis­tra­ția locală. Cu alte cuvinte, un set de ope­ra­țiuni care, pentru militarii tradiționali, precum generalul Patton (considerat de Trump eta­lo­nul campaniilor decisive), nu intră în ca­te­go­ria „războiului clasic“. Pentru a rezuma ne­ce­sitatea unui astfel de demers, McMaster ape­lează la Sfântul Toma d’Aquino, care vede „scop­ul războiului“ ca fiind „o pace mai bu­nă“. La nivelul Casei Albe, mai sunt și alte voci care văd lucrurile într-o cheie similară. Cu puțin înainte de a fi nominalizată pentru Con­siliul Național de Securitate, Nadia Schad­low, cea în responsabilitatea căreia se află redactarea primei strategii de securitate a Ad­ministrației Trump, își publica teza de doc­to­rat cu o temă foarte relevantă pentru discuția noastră: Războiul și arta guvernării. Conso­li­da­rea succesului de pe câmpul de luptă în vic­torie politică. Mesajul pe care îl proiectează făcând inventarul celor mai importante cam­panii americane de pe parcursul secolului XX rămâne edificator: „violența înlătură și dis­tru­ge, dar nu reconstruiește. (…) eșecul de a re­con­strui în urma unor operațiuni militare de un succes aparent mai degrabă au perpetuat decât să fi redus amenințările la adresa se­curității naționale și internaționale“.

 

Toate acestea sunt lucruri care privesc și Eu­ropa. Foarte probabil, aliaților europeni (poate prin intermediul NATO), dar și monarhiilor din Golf li se va cere să contribuie într-un fel sau al­­tul la efortul de reconstrucție și stabilizare. 

TAGS : ISIS Orientului Mijlociu Statul Islamic Damasc Bagdad trump irak damasc bagdad Stephen Townsend
Recomandari
Comentarii
Ghid 2017-07-23
"Irakul post-ISIS" este cel mult of sintagmă de lucru a unor analiști grăbiți, dacă nu orbiți de inerentul wishful thinking care bântuie peren regiunea Orientului Mijlociu. Doar două puncte argumentative:
Primul punct: rădăcinile IS-ului în Irak sunt adânci și multiple, nefiind hrănite doar de seva sectar-religioasă, ci și de resentimente politice, etnice etc.. „Semințele” din care ele s-au dezvoltat au fost puse atât de irakieni, cât și de puterile extra-regionale care au acționat aici, cu SUA principalul „însămânțator” (desigur, fără a uita de puterile regionale, cum ar fi Israelul și Iranul, Turcia (?), nu mai puțin interesate de slăbirea, dacă nu de dispariția Irakului post-Primul Război Mondial). De unde...
Al doilea punct: despre ce Irak se mai poate vorbi în această a doua jumătate a deceniului al doilea al Secolului 21/ Mileniului III? În context, să urmărim îndeaproape drumul spre independență, fie și într-o formă temperată, al Kurdistan-ului irakian, marcat decisiv de referendumul programat pentru 25 sept. 2017 (apropos, în aceeași lună ar urma să se desfășoare un referendum similar și în Catalonia)
profesoru 2017-07-18
"Va repeta Washingtonul eroarea de acum şase ani când, după înfrângerea precursoarei ISIS, s-a retras complet din Irak?" Retragerea COMPLETĂ a trupelor din Iraq (U.S.–Iraq Status of Forces Agreement) a fost semnată de Bush în 2008. Obama a încercat renegocierea acordului, pentru ca în Iraq să poată rămâne 5.000 de soldaţi americani, dar guvernul iraqian a refuzat.
Aşa că întrebarea nu e dacă America vrea să aibă trupe în Iraq. Întrebarea e dacă guvernul iraqian ar accepta trupe americane. Vorbim totuşi de un stat independent, cu un guvern legitim.

De ce ar accepta iraqienii, acum, când se pare că vor câştiga războiul cu ISIS, prezenţa trupelor americane?
Iraqienii sunt majoritar şiiţi, în timp ce americanii sunt apropiaţi de axa sunnită (Arabia Saudită&co.). Mai mult, e de aşteptat ca americanii, dacă ajung în Iraq, să facă presiuni în favoarea minorităţii sunnite din Iraq.

Aşa ceva e inacceptabil pentru majoritatea şiită, deoarece nu poate avea încredere în americani, având în vedere politica acestora în regiune. De ex. pe americani îi doare în cot de situaţia minorităţii şiite din Arabia Saudită, sau de situaţia MAJORITĂŢII şiite din Bahrain oprimate de puterea sunnită.

Poveştile cu preocuparea americană pentru situaţia din Iraq, pentru protejarea sunniţilor de acolo, sunt diversiuni. Adevăratul obiectiv e dorinţa de a instala trupe în Iraq pentru a diminua şi, dacă e posibil, pentru a elimina influenţa Iranului în această ţară (Iranul a fost foarte implicat în războiul împotriva ISIS). Puţin probabil ca iraqienii să fie de acord cu instalarea trupelor americane.

Suniţii iraqieni vor fi protejaţi de guvenul ţării lor. Zeci de mii de sunniţi luptă împotriva ISIS, ca membrii ai armatei iraqiene şi ai miliţiilor tribale. Ar fi de dorit ca americanii să nu mai agite apele în această ţară atât de greu încercată.
Total 2 comments.
6463
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.