Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Donald Trump la Varșovia
2017-07-18
2
Problema nu e discursul în sine, altfel remarcabil, ținut de președintele american în capitala Poloniei, ci credibilitatea vorbitorului.

 

Discursul lui Donald Trump de la Var­șo­via, cel mai important din cariera sa po­li­tică de până acum, s-a îndepărtat sub­stan­țial de tipul de retorică cu care ne obiș­nu­i­sem în astfel de situații. În­tr-unul dintre pasajele che­ie, președintele american s-a întrebat dacă Vestul mai are cu adevărat do­rin­ța de a supraviețui, dacă mai are încredere în va­lo­rile sale și mai este dispus să facă sacrificii pentru a le apăra: „bătălia pentru apă­rarea Vestului nu începe pe câmpul de luptă - în­ce­pe în mințile noastre, în convingerile noas­tre și în sufletele noastre“. Făcând tri­mitere la nevoia de a prezerva tradițiile definitorii pentru spațiul occidental, la importanța familiei, el a evocat un mo­ment de referință din istoria modernă a Po­loniei, atunci când, în 1979, un milion de polonezi adunați în Piața Victoriei cu prilejul vizitei Papei Ioan Paul al II-lea au sfidat deschis regimul comunist al vremii și dogmele ideologice de sorginte sovie­ti­că, scandând „Îl vrem pe Dumnezeu!“. Atunci când te identifici cu acest mesaj, a spus Trump, „ajungi să înțelegi ce ai de făcut și cum să trăiești“.

 

Astfel de idei sunt la antipodul celor îmbrățișate de elitele po­litice și intelectuale occidentale liberale, care văd în ele o ma­ni­festare a viziunii lui Samuel Hun­tington, cel care a introdus conceptul de falii civilizaționale, pe care o resping categoric, considerând că ceea ce defi­neș­te Occidentul sunt primatul individului și idei precum pluralismul politic sau liber­tatea de expresie. Problema e că astfel de lucruri sunt departe de a putea fi con­si­derate elemente identitare definitorii pen­tru civilizația occidentală. Și aici intervine marea ruptură care, de altfel, a jucat un rol important în mobilizarea exemplară a alegătorilor lui Trump. Pentru promotorii ideilor liberale, „identitatea“ Vestului, de­fi­nită în acest fel, e un concept discutabil, neclar, care, adesea, e văzut chiar drept ce­va „nociv“. Ce înțelegem până la urmă prin Occident?, se întreabă ei, încercând să trimită în derizoriu astfel de idei, pe care le consideră mioape și rasiste, prin sim­plificări forțate de natură geografică sau religioasă. În replică, unul dintre cei mai cunoscuți istorici contemporani, Niall Ferguson, consideră că elementele defi­ni­torii pentru civilizația occidentală (un set de credințe și valori culturale împărtășite și de persoane care nu sunt neapărat albe sau creștine) își au în principal rădăcinile în Grecia antică și în epoca Iluminismului european.

 

Retorica cu care ne-au obișnuit până acum liderii occidentali, chiar și cei de dreapta, a evitat întotdeauna acest teren delicat. Să ne aducem aminte, în deplin con­trast, cum, aflat în vizită în Kenya, ța­ra de origine a tatălui său, Barack Obama, predecesorul lui Trump, s-a arătat preo­cupat în mod special de situația per­soa­nelor gay (atunci președintele kenyan i-a răspuns că, deși nu ignoră problema, țara sa are totuși alte chestiuni mai importante de rezolvat!). Sau cum, în urmă cu 13 ani, când se discuta textul defunctei „Cons­ti­tuții a Europei“ (la care s-a renunțat du­pă votul negativ în referendumurile or­ga­nizate în Franța și Olanda), echipa care îl redacta, sub coordonarea fostului preș­e­dinte francez Valery Giscard d’Estaing, a respins categoric solicitarea polonezilor de a include în preambul o trimitere la rădăcinile creș­tine ale Europei.

 

Plecând de la acest gen de po­ziții, nu e de mirare că au apărut destule articole cri­tice după discursul lui Donald Trump. În care s-a făcut, bineînțeles, legătura și cu regimul conservator din Polonia, acuzat de de­rapaje democratice și aflat în conflict deschis cu Bruxellesul. Criticile au fost ceva mai nuanțate, ca în cazul lui Gideon Rachman, în Financial Times, sau extrem de dure, ca în articolul semnat de Peter Beinart în The Atlantic (Paranoia rasistă și religioasă din discursul ținut de Trump la Varșovia). Ambii consideră o adevărată nerozie să pui în discuție ches­tiunea supraviețuirii Vestului. „Se în­do­ieș­te cumva cineva în mod serios că Vestul nu ar avea dorința de a supraviețui?“, se întreabă retoric Gideon Rachman. Însă, dacă deocamdată sunt puțini cei care se tem de o dispariție fizică a Vestului, po­si­bilitatea dispariției civilizației occidentale, a elementelor fundamentale care îi dau o identitate, sub asaltul secularismului, a re­lativismului moral, a multicul­tu­ra­lis­mu­lui, este departe de a fi o ipoteză fan­te­zistă.

 

Este notoriu un slogan popular în Ger­ma­nia în perioada de final a Uniunii So­vie­tice, în timpul cri­zei rachetelor Pershing: „Better red than dead!“ („Mai bine roșu decât mort!“). Tot în Germania, relatează Der Spiegel, în perioada afluxului maxim de refugiați, un politician din Partidul Ver­zilor, Stefanie von Berg, s-a declarat în­cân­tată, în timpul unui discurs pe această temă, că migrația va duce la dispariția majorităților germane din orașele ger­ma­ne. Iar un sondaj recent de opinie releva că 45 de procente dintre americani nu sunt mândri de țara lor. Un cunoscut co­men­tator conservator american, Charles Krauthammer, consideră că este o con­se­cință a revoluției neomarxiste din anii ‘60, fundamentată ideologic de Școala de la Frankfurt. Protestatarii radicali stân­giști de atunci au ajuns ulterior în poziții influente în spațiul academic umanist, în asociațiile profesionale din educație, în mass-media și au modelat intelectual ge­ne­rații întregi, inoculându-le con­vin­gerea că „omul alb“ și civilizația occi­den­tală stau la originea tuturor relelor de pe pla­netă. „În final, civilizațiile dispar atunci când elitele își pierd încrederea în jus­te­țea cauzei lor“, este de părere Kraut­ham­mer. Douglas Murray observa în The Stand­point că în decursul istoriei, în cele mai multe cazuri, oamenii, societățile în general, au refuzat în marea majoritate a cazurilor să accepte responsabilitatea pen­tru ceea ce au făcut. „Însă, în mod pa­radoxal, în societățile occidentale de as­tăzi am ajuns să preferăm să ne asumăm vina chiar pentru lucruri de care nu sun­tem vinovați decât să ne profesăm ino­cența.“

 

Discursul lui Trump a fost plănuit din timp. Iar locul său, Varșovia, nu este nici el întâmplător. Polonia este țara cea mai importantă din Europa de Est, un spațiu în care valorile tradiționale sunt încă so­lide. În timp ce în Germania tocmai s-a vo­tat zilele trecute în Bundestag pentru legiferarea căsătoriilor gay, la fel ca în multe alte țări din Europa de Vest, în Slovenia, una dintre cele mai liberale state din Est, un referendum pe această temă a respins categoric, în două rânduri (cu două treimi), o propunere similară. După cum, în România, dacă s-ar ajunge la re­ferendum pe tema definirii stricte a fa­miliei (ca o uniune dintre un bărbat și o fe­meie), cu siguranță că măsura ar fi apro­bată cu o majoritate covârșitoare. Noua administrație de la Washington a avut pro­ba­bil în vedere și un calcul tactic, în­cer­când să contrapună Vestul Europei, în spe­cial Germania, statelor din Est, unde, în­tre altele, frustrarea legată de perspectiva marginalizării regiunii, pe măsură ce inițiativa Europei cu două viteze prinde con­tur, este în creștere.

 

În mod previzibil, discursul lui Trump a fost primit favorabil în cercurile con­ser­va­toa­re. Însă mulți, între care și David Frum, în The Atlantic, nu au putut să nu observe disonanțele între mesajul acestuia și vorbitor. Mai precis, dintre ceea ce spu­ne vorbitorul atunci când se declară cam­pionul cauzei Vestului și ceea ce a făcut până acum. Prin renunțarea intempestivă la TPP, acordul de comerț din zona Pa­ci­ficului, care, dincolo de clauzele co­mer­ciale, avea o enormă miză geopolitică, ace­ea de a contrabalansa, cu sprijinul Ame­ri­cii, influența Chinei în regiune, Ad­mi­nis­trația Trump a oferit un cadou nesperat Beijingului, a cărui miză nu este doar ace­ea de a elimina Statele Unite din Asia, ci și din alte părți ale lumii, precum Africa, un­de chinezii sunt de departe puterea do­minantă. Iar prin cultivarea tensiunilor cu Europa, în special cu Germania, Wa­shing­tonul nu a făcut decât să erodeze, până la limita rupturii, legăturile transatlantice. S-a ajuns ca la reuniunea G20 America să se afle pe poziții contrare cu, practic, toți principalii săi aliați occidentali. Iar UE și Japonia au anunțat că au ajuns la un acord de liber schimb și la un parteneriat stra­tegic care era în discuție de câțiva ani, dar acum a fost accelerat de mesajele pro­tec­ționiste transmise de la Washington. Ceea ce, în paranteză fie spus, va pune în spe­cial fermierii americani și producătorii americani de automobile în poziții de­fa­vorabile pe piețele respective.

 

Trebuie spus că, în destule as­pecte, de pildă în cazul Acor­du­lui Climatic de la Paris sau în cazul unor schimburi comerciale, Donald Trump are în parte drep­tate. Însă maniera corozivă și agresivă în care se exprimă, motiv pentru care a ajuns probabil cel mai nepopular președinte american de după război (chiar în Marea Britanie, aliatul cel mai important al Ame­ri­cii din Europa, rata sa de favorabilitate în rândul populației este de doar 22 de procente!), nu face decât să dinamiteze coerența lumii occidentale, capacitatea aces­teia de a se opune principalelor puteri revizioniste, Rusia și China, lucruri de care se declara atât de îngrijorat în dis­cur­sul său din capitala Poloniei. După cum subliniază și David Frum, „valorile Ves­tu­lui despre care a vorbit Trump la Var­șo­via sunt exact cele pe care le-a pus în dis­cuție încă din prima zi a președinției sa­le - și pe care va continua să le ero­deze în fiecare zi de acum înainte“. //

TAGS : Trump SUA Varsovia Barack Obama Pershing papa paul liberal Samuel Hun­tington occident
Recomandari
Comentarii
Imreh Istvan 2017-07-20
Dle Lazescu felicitari din partea mea. Mi a placut articolul si echidistanta Dvostra fata de teme fierbinti pe care le-ati tratat cu mult tact. Cred ca ati facut o analiza foarte corecta, fara sa intrati in cfritica partizana.
profesoru 2017-07-18
"principalelor puteri revizioniste, Rusia și China" - de unde şi până unde e Rusia "revizionistă"?
După 1991 alianţele (NATO) şi bazele militare americane s-au deplasat constant către graniţele Rusiei, America a acţionat pentru debarcarea puţinilor aliaţi pe care îi avea Rusia în afara spaţiului CSI (Assad).
Iar când Rusia, în ultimă instanţă, reacţionează pentru a-şi apăra securitatea (intervenţia din Ucraina, în lipsa căreia Ucraina ar fi intrat fluierând în NATO, aşa cum se decisese la summitul de la Bucureşti) şi aliaţii (Assad), atunci e, vezi-Doamne, "revizionistă"!
Din contră, Rusia a acţionat pentru menţinerea statu-quo-ului (Ucraina în afara NATO şi Assad la putere). Revizionişti, adică dornici de a modifica statu-quo-ul, au fost occidentalii.
Chiar nu există nici o limită în propaganda anti-Rusia?

Regretatul George Kennan, părintele doctrinei îndiguirii, s-a opus extinderii NATO şi a lăsat o profeţie: extinderea NATO va provoca o reacţie militară din partea Rusiei, şi atunci apologeţii extinderii vor spune "v-am zis noi că aşa sunt ruşii!"
Exact ce vedem că se întâmplă.
Total 2 comments.
2465
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.