Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Tudose, către participanţii la programul Internship: Afară sunt oameni cu #rezist
E.B. - - - -
2017-07-17
Actualitate Interna
0

Premierul Mihai Tudose a participat, luni, la deschiderea programului oficial de Internship al Guvernului - ediţia 2017.

 

El le-a spus stagiarilor că este nevoie ”de un suflu nou” în administraţia centrală, felicitându-i că au ales să facă acest lucru. 

 

Premierul şi-a început discursul apostrofându-l pe Radu Puchiu, responsabil cu programul de internship, şi i-a cerut o explicaţie pentru faptul că în acest an sunt mai puţini interni în comparaţie cu anul trecut.

 

”O să încep prin a vă anunţa că după (eveniment) o să am o discuţie foarte dură cu colegul nostru. De ce sunt numai o sută? De ce nu sunt mai multe locuri? Anul trecut au fost mai multe locuri! Data viitoare, să creştem, fiindcă înţeleg că sunteţi o sută din trei mii două sute şi ceva...(de candidaţi - n.r.) Adică, eu nu ştiu nicio facultate, nicio universitate care să aibă 30 pe loc şi vă mulţumesc pentru faptul că aţi insistat, pentru că afară (în faţa Palatului Victoria ) sunt nişte oameni cu hashtag rezist, dumneavoastră sunteţi cu hashtag insist. Vezi pe partea astalaltă a clădirii”, le-a spus premierul internilor, conform News.ro.

 

Tudose a precizat că acestora nu le va fi uşor să muncească în cadrul Guvernului.

 

”Am să vă rog să stăm mai mult de vorbă când terminaţi. Eventual cu cei care supravieţuiesc experienţei guvernamentale administrative. Nu o să vă fie uşor, o să vă schimbe complet viaţa, o să vedeţi că lucrurile funcţionează altfel decât ar trebui de cele mai multe ori şi principalul scop al părţii guvernamentale - în ceea ce vă priveşte - este ca dumneavoastră să aduceţi un suflu nou, să criticaţi, să insistaţi, să puneţi întrebări, să daţi soluţii, să insistaţi cu soluţiile acolo unde se poate, fiindcă din experienţa trecută înţeleg că nişte colegi de-ai dumneavoastră chiar au livrat nişte soluţii foarte bune - nu vă spun în ce domenii ca să nu vă canalizaţi toţi în domeniul acela”, a afirmat Tudose.

De asemenea, şeful Executivului a meţionat că i-a rugat pe toţi membrii Guvernului să îi trateze pe stagiari ca pe egalii lor.

 

”Meritaţi acest lucru. Sunteţi o sută de tineri superbi care în loc să folosiţi vacanţa pentru odihnă sau în alte scopuri mai ludice aţi preferat să veniţi în administraţie”, a susţinut Tudose.

 

Premierul le-a dat şi câteva sfaturi tinerilor, el având experienţă cu stagiarii din programele din anii anteriori.

 

”Vă sugerez să nu fie prima întrebare la ministere sau pe unde veţi fi, gen: şi noi la cât plecăm acasă? Nu. Staţi cât puteţi. Sâcâiţi-i, enervaţi-i pe colegii mei, inclusiv pe mine. Vă spus că astăzi, din foştii dumneavoastră colegi, am doi colegi noi care lucrează la partea de comunicare, sunt câţiva colegi de-ai dumneavoastră care lucrează în administraţie şi culminând cu o fostă colega a dumneavoastră dintr-o generaţie de acum doi ani care este la uşă la mine la cabinet, pe partea din interior, evident, a uşii”, a mai spus Tudose.

TAGS : Tudose premier manifestani Victoriei #rezist Internship Guvern
Mai multe din Actualitate Interna
Comentarii
Total 0 comments.
3578
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.