Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Trump a anunţat pe Twitter că a discutat cu Macron despre comerţ şi securitate
I.G. - - - -
2017-07-14
International
0

Donald Trump i-a mulţumit lui Emmanuel Macron pentru că l-a găzduit la Paris de Ziua Naţională a Franţei şi a anunţat, pe Twitter că au purtat ”conversaţii grozave” cu privire la comerţ, apărare şi securitate, relatează The Associated Press.

 

Trump a plecat din Franţa după ce a asistat, alături de Macron, la parada militară organizată cu ocazia zilei căderii Bastiliei. El afirmă, citat într-un comunicat emis de Casa Albă, că Franţa a contribuit la obţinerea independenţei Statelor Unite şi că cele două ţări sunt mai unite ca niciodată.

 

Şeful statului american subliniază că cele două ţări colaborează în vederea distrugerii organzaţiilor teroriste şi că vor acţiona împreună pentru a ”le elimina refugiile, a pune capăt finanţării acestora şi a le eradica ideologia”. ”America şi Franţa nu vor fi niciodată înfrânte sau învrăjbite”, a subliniat Trump.

 

Cei doi şefi de stat au dat din nou mâna, îndelung, în cursul ceremoniei Zilei Naţionale, la fel ca în mai, când li s-au albit degetele din cauza strânsorii. Ei au dat mâna înainte ca Trump să plece de la paradă şi au continuat să-şi strângă mâna mergând pe traseul defilării, scrie News.ro. Trump l-a bătut pe Macron pe mână, iar cei doi şefi de stat şi-au tras mâinile înapoi şi le-au împins înainte ca la wrestling. Trump a dat mâna, după aceea, cu soţia lui Macron, Brigitte, în timp ce continua să dea mâna cu preşedintele francez.

 

La summitul NATO de la Bruxelles, în mai, Trump şi Macron şi-au strâns mâinile atât de puternic, încât li s-au albit degetele. Macron a catalogat mai târziu această strângere de mână drept un ”moment al adevărului”, sugerând că nu este o persoană uşor de manipulat. Trump, care a apreciat drept o ”mare onoare” să reprezinte Statele Unite la defilarea de la Paris, de Ziua Naţională a Franţei, a scris pe Twitter, anterior, că parada militarilor americani şi francezi a fost ”magnifică”. El l-a felicitat pe omologul său rancez în acest sens, mai scrie sursa citată.

 

TAGS : trump macron sua franta paris nato
Mai multe din International
Comentarii
Total 0 comments.
1671
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.