Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Două turiste ucise în atacul cu cuţitul în Egipt, la un hotel la Hurghada
I.G. - - - -
2017-07-14
International
0

Două turiste înjunghiate mortal într-o staţiune la Marea Roşie sunt germane şi nu ucrainene, aşa cum s-a spus anterior, a anunţat vineri un oficial egiptean în domeniul securităţii, relatează The Associated Press.

 

Oficialul a mai precizat că alţi patru străini au fost răniţi în acest atac cu cuţitul la un hotel în staţiunea egipteană Hurghada. Răniţii sunt cetăţeni din Ucraina şi Cehia, a declarat oficialul citat. Alt oficial în domeniul securităţii a declarat anterior că răniţii sunt din Serbia şi Polonia. 

 

Potrivit AFP, ambasadorul Ucrainei în Egipt a declarat pentru un post privat de televiziune ucrainean că niciun ucrainean nu a fost ucis în atac, după ce site-ul cotidianului guvernamental Al-Ahram a scris că turistele ucise şi cele rănite în atac sunt ucrainene. Guvernatorul provinciei de la Marea Roşie în care se află Hurghada, Ahmad Abdallah, a declarat că doi ”rezidenţi străini” au fost ucişi în atac, potrivit unui comunicat al Guvernului, citat de AFP. El nu a furnizat alte precizări despre acest prim atac, din ianuarie 2016, în care sunt vizaţi turişti străini în Egipt.

 

Aceste informaţii contradictorii reflectă confuzia de după acest atac care a vizat străini într-una dintre cele mai populare staţiuni egiptene. Ministerul german de Externe a anunţat că nu poate să excludă că cetăţeni germani s-ar afla între victime, dar a precizat că nu deţine încă această informaţie. 

 

Atacatorul care a îjungjiat două turiste străine mortal şi a rănit alţi patru străini la Hurghada căuta în mod intenţionat să atace străini, a declarat un oficial din cadrul securităţii egiptene. Acest oficial a declarat că atacatorul este un tânăr în vârstă de douăzeci şi ceva de ani şi că a strigat în arabă, în timpul atacului, ”Stai departe. Nu vreau egipteni”, scrie News.ro.

 

Ministerul egiptean de Interne a anunţat că atacatorul, care s-a strecurat în hotel înot de pe o plajă vecină, a fost arestat imediat. Identitatea tânărului nu a fost dezvăluită. Atacatorul i-a înjunghiat pe turişti în faţă, în gât şi în picioare, potrivit unui oficial care a solicitat protecţia anonimatului, fără să ofere alte detalii.

TAGS : egipt atentat turism atac polonia serbia germania marea rosie
Mai multe din International
Comentarii
Total 0 comments.
3201
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.