Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Carmen Dan ameninta Rise Project: Vom lua toate masurile legale. Documentul nu e de la DGPI
Iulia Mincu - - - -
2017-07-14
Actualitate Interna
1

Ministrul de Interne, Carmen Dan, sustine ca documentul publicat de Rise Project despre firma Tel Drum si legaturile cu Liviu Dragnea nu a fost inregistrat la IPJ Teleorman și nu a fost emis nici de DGIPI.

 

Ministrul ii ameninta pe cei de la Rise Projet ca va lua toate măsurile legale ”pentru ca cei care au facut asemenea afirmatii fie să îl probeze, fie să îl retragă”. Nu este prima tentaiva  de intimidare a ziaristilor de investigatii, Rise Poject a fost ”vizitat” de ANAF chiar in ziua in care anuntasera publicarea anchetei.

 

 

„Acel document emană de la o instituție. De fapt, e trecut pe document antentul unei instituții, IPJ Teleorman. Am făcut verificări serioase în registrele de evidență ale IPJ Teleorman și acest document nu se regăsește înregistrat instituțional, așa cum ar fi fost normal. Am făcut verificări la nivelul Direcției Generale de Protecție Internă. DGIPI deja a anunțat că nu a emis acel document. Nu s-a regăsit nici în evidențele acestei structuri. Am făcut verificări și la IGPR. Nu este înregistrat acest document nici în arhiva acestei instituții, ceea ce mă face să concluzionez că acesta este un document preconceput, prefăcut în alte scopuri”, a declarat Carmen Dan.

.

 

Carmen Dan a declarat că va întreprinde toate demersurile legale pentru ca jurnaliștii Rise Project să probeze afirmațiile din anchetă sau să le retragă.

 

„Pentru faptul că în spațiul public încă se speculează că acest document ar proveni de la DGIPI și pentru că eu consider că acest lucru afectează imaginea ministerului, vă anunț că voi întreprinde toate demersurile legale pentru ca cei care au făcut asemenea afirmații să le probeze. Vorbesc de cei care spun că această anchetă jurnalistă are la bază un document emis de DGIPI.

 

Carmen Dan spune că a aflat că acel document nu avea inițial antet.

 

”Am informații - și nu le-aș spune dacă nu aș considera că sunt informații certe – că acest document inițial nu a avut niciun antet și mă opresc aici. A fost preredactat pentru a urmări alte interese decât cele normale”, a spus ea.

 

Întrebată dacă-i va da în judecată pe jurnaliștii de la RISE Project, ministrul a evitat un răspuns clar.

 

Direcția Generală de Protecție Internă (DGPI) arătase într-un comunicat de presă, în 6 iulie, că „presupusul document secret” dat publicității, joi, de jurnaliștii de la Rise Project nu îi aparține.

 

”Direcția Generală de Protecție Internă (DGPI) respinge ferm alegațiile potrivit cărora presupusul document secret ar aparține unității și, ca structură responsabilă în materia asigurării coordonării și controlului activităților pentru protecția informațiilor clasificate la nivelul structurilor MAI, subliniază că, potrivit prevederilor legale în vigoare, acest tip de documente se gestionează de către emitenți. În acest context, DGPI respinge categoric orice încercare de a implica unitatea în dispute de natură politică și îsi reafirmă determinarea de a rămâne un serviciu echidistant, profesionist și dedicat îndeplinirii misiunilor încredințate prin lege”, se arată în comunicatul instituției menționate.

 

In ancheta publicata de Rise Project, destinatarul notei DGPI, chestorul Liviu Popa, şef al Poliţiei Române în 2011, susţine însă că documentul e real.

 

 

Descinderea ANAF la Rise  Project

 

 

Pesiunile  asupra Rise Project au debutat saptamina aceasta, chiar inaintea publicarii anchetei despre Dragnea si Tel Drum,  cu un control ”inopinat” al ANAF la sediul publicatiei.

 

”Tocmai am fost vizitați la redacție de inspecția Antifraudă de la ANAF, control inopinat. Florin Tunaru, vicepreședinte ANAF, a fost trezorierul PSD Teleorman și asociat în Fundația pentru Politici Social Democrate cu Liviu Dragnea. Publicăm curând articolul "Serviciul lor secret", au anunțat jurnaliștii pe pagina de Facebook a Rise Project

 

Ulterior, Dragnea s-a aratat ”indignat” si a spus ca nu are nicio legatura cu descinderea ANAF la sediul publicatiei.

 

Cinci ONG-uri, Grupul pentru Dialog Social, Freedom House România, Expert Forum, Centrul Român de Politici Europene, Institutul de Politici Publice, au luat atitudine fata de aceasta actiune de intimidare a presei independente.

 

”Asemenea practici se întâlnesc în spațiul ex-sovietic controlat de Vladimir Putin și în Turcia lui Erdogan, nefiind compatibile cu valorile unui stat membru al UE și NATO”, se spune incomunicatul ONG-urilor.

 

 „Desantul asupra Rise Project si HotNews era pregatit de ceva timp", scrie, pe Facebook, Gelu Stefan Diaconu, fostul sef al Fiscului: „Era un mesaj puternic si pentru toata mass-media, care daca nu se raliaza celor care ridica osanale Farului din Alexandria pot sa devina victime".

 

 Gelu Diaconu afirma ca, pentru aceasta actiune, "au ales un coordonator docil" si "au simulat (pe baza unei "anonime") o analiza de risc, si-au ales executantii si au ordonat misiunea".

 

 

 Dragnea e tot mai nervos. Motivul: noi dosare

 

 

DNA a anunțat săptămâna trecută că unele aspecte conținute în investigațiile jurnalistice ale RISE Project fac obiectul unui dosar penal aflat pe rolul instituției. Din comunicatul DNA rezultă că în dosarul deschis în februarie 2016 ar fi anchetate atât aspecte legate de nota secretă a DGPI, cât și aspecte vizând afacerile din Brazilia. Afaceri despre care RISE Project a dezvăluit că l-ar avea în prim-plan pe șeful PSD, Liviu Dragnea.

 

Luni, DNA s-a autosesizat într-un nou dosar penal în care a fost începută urmărirea penală „in rem” pentru infracţiuni asmilate corupţiei, „în legătură cu alte aspecte” conţinute în investigaţia jurnalistică publicată joi de Rise Project.

 

"La data de 10 iulie 2017, procurorii anticorupţie s-au sesizat din oficiu în legătură cu alte aspecte conţinute în investigaţia jurnalistică, publicată la data de 6 iulie 2017 (altele decât cele precizate în comunicatul nr. 690/VIII/3/7 iulie 2017), existând indicii cu privire la săvârşirea unor infracţiuni asimilate corupţiei", spune DNA. 

 

DNA mai precizează că în acest moment este începută urmărirea penală doar cu privire la faptă (“in rem):

 

"Această etapă nu are caracterul formulării unor acuzaţii împotriva unei persoane, ci are doar semnificaţia instituirii cadrului procesual în care se pot strânge primele probe cu privire la o anumită faptă", adaugă DNA.

 

Bombonica Prodana, fosta soţie a lui Liviu Dragnea, a fost, marţi, la Direcţia Naţională Anticorupţie, surse judiciare afirmând că a fost chemată pentru a fi audiată ca martor în dosarul deschis de procurori în februarie 2016 în urma investigaţiilor Rise Project vizându-l pe liderul PSD, scrie News.ro.

 

 

 

Rise Project a publicat joi un raport atribuit Direcţiei Generale de Protecţie Internă, intitulat "Notă privind aspecte care afectează climatul socio-economic al judeţului Teleorman", care descrie o "reţea infracţională compusă din persoane cu putere de decizie în judeţ”, prin care Liviu Dragnea ar fi fraudat fonduri europene şi guvernamentale. În acest document, Dragnea este prezentat drept "deţinătorul majoritar al acţiunilor la purtător de la SC Tel Drum SA”.

TAGS : dragnea rise project Tel drum DNA ANAF
Mai multe din Actualitate Interna
Comentarii
Mircea Ordean 2017-07-15
Mi se pare neserios să ilustrați cu imaginea de mai sus, dumneavoastră avînd pretenția - în paralel - că vă aflați independenți...
Total 1 comments.
10376
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.