Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Acul lui Iohannis de cojocul lui Dragnea
2017-07-11
6
Încolțit în ultima săptămână din toate părțile, furios și disperat, bolnav de conspiraționită, decis să calce în picioare România întreagă pentru a-și salva pielea, Dragnea devine un pericol public. Ce poate face președintele pentru a limita potențialul distructiv al acestui personaj cocoțat în vârful puterii? În pofida aparențelor, destule.

 

Problemele lui Dragnea se înmulțesc cu fie­care zi care trece, fiind evident că timpul lu­crează în defavoarea sa. Justiția se apropie „pas cu pas“ de zonele cu adevărat te­ne­broase ale afacerilor sale, ra­por­tul DGPI publicat de RISE Project fiind o mină de aur pentru ancheta în desfășurare a DNA care vizează imperiul Tel Drum, ceea ce deschide perspectiva înfricoșătoare pen­tru el să fie pus sub urmărire penală în câteva luni într-un dosar cu adevărat greu. Nu știe cum să se mai lepede de programul de guvernare, ca­re se dovedește o fantezie imposibil de apli­cat, fără a-și pierde electoratul amețit cu promisiuni de măriri de salarii și pensii, în­cepe să aibă probleme cu Tudose, care se pa­re că nu înțelege exact instrucțiunile primite în plic, motiv pentru care e chemat săp­tă­mâ­nal la raport. În plus, partidul mârâie pe la colțuri pentru că e clar că banii s-au terminat deja - se anunță înghețări de posturi, dacă nu chiar disponibilizări în agenții și ad­mi­nis­trația locală, Olguța Vasilescu s-a pus pe ve­ri­ficat pensiile speciale, alea pe care le-a redat PSD în 2015, iar pixul lui Shhaideh dă semne de oboseală, primarii chițăie degeaba după fondurile în schimbul cărora au umplut trais­ta partidului cu voturi. Ce să mai discutăm că şeful Fiscului e pe făraș, deși raportează suc­cese peste succese, tot nu poate ține pasul cu pretențiile cârmaciului.

 

Dragnea e la anaghie și pen­tru prima oară a lăsat aluziile baltă și a trecut la amenințări pe față: „Perioada de pace s-a încheiat“, i-a comunicat președintelui, și „Toată lu­mea trage în noi și noi în­toarcem obrazul. Vom avea o altă atitudine. Să vedem ci­ne nu vrea pace și stabilitate. Am foarte multe bănuieli. Sunt oameni implicați și foarte mulți bani. Dacă nu se poate, jucăm pe terenul lor“. Ina­micul: eternul și maleficul Soros. Dacă pre­textul e bun pentru Orbán și Putin, de ce nu ar fi și pentru Dragnea? Așa că în prima fază a trimis cerberii ANAF să le bage lanterna în ochi jurnaliștilor de investigație de la RISE Project și HotNews, care îi dau în vileag tre­cutul de glorioasă corupție de la Tel Drum. Ofi­cial, spune că raportul DGPI e o „anonimă“ scrisă de niște „proști“, dar neoficial a aflat și el că drumul spre acțiunile la purtător a în­ceput să fie pavat cu declarații și detalii in­teresante. A pus gând rău ONG-urilor rele de gură, multinaționalelor străine care trag clo­pote de alarmă ce răsună din Europa până peste ocean și protestatarilor care refuză să meargă pe trotuar. Descăpățânarea DNA-ului de beleaua Kövesi a intrat și ea în faza unui nou hei-rup - raportul Inspecției Judiciare co­mandat de Tudorel Toader, plângeri peste plân­geri la CSM și săparea instituției din in­terior prin câteva cârtițe abil alese din rândul „procurorilor veterani“ și al ofițerilor de la judiciar proveniți, deloc întâmplător, de la DGPI și implantați în DNA după decizia CCR cu interceptările. Dragnea controlează guvernul, parlamentul, Curtea Constituțională, care i-a dat binecuvântarea să aibă propriul serviciu secret, și are de partea sa cea mai amplă coa­liție a penalilor de la revoluție încoace. Cu toa­te astea, e terifiat, a intrat în criză, face gre­șeli peste greșeli. Și va tot face.

 

După ce a acceptat fără nicio crâcnire Guver­nul Dragnea 2.0, președintele a ieșit în sus­ți­nerea Codruței Kövesi, arătând că miza jo­cului e în altă parte și că nu înțelege să ab­dice de la principiul anticorupției. A tras o să­pu­neală guvernului la învestire, dar a pro­mulgat strategic Legea salarizării, despre ca­re toți economiștii non-PSD spun că va pune bu­getul în genunchi. Pare că Iohannis îl aș­teaptă la cotitură pe Dragnea, iar aceasta va fi cândva în toamnă. Atunci se va face recti­ficarea bugetară și foamea de bani va deveni acută, atunci dosarul Bombonica își așteaptă decizia, iar cel cu Tel Drum ar putea trece de la faza in rem la cea in personam Dragnea, tot atunci reîncepe sesiunea parlamentară, când sunt așteptate alte mișcări de trupe. Până atunci, Iohannis coabitează. Oricum, nu are încotro, pentru că nu poate să schimbe majoritatea parlamentară.

 

Poate în schimb să producă disensiuni în PSD, între Dragnea și guvern, dar mai ales între PSD și propriul electorat, care deja se simte trădat de amânarea promisiunilor, o frustrare care va tot crește. Iohannis mizează pe aceas­ta și preferă să nu antagonizeze susținătorii PSD. Se limitează deocamdată să blocheze pla­nul de dărâmare a DNA, va mai da probabil de­clarații tranșante de susținere a Laurei Kö­ve­si, dar nu va ataca decât la limită, doar atunci va face o opoziție frontală, așa cum a făcut în cazul OUG 13. Își conservă forțele pentru momentele critice și, de ce nu, priel­nice po­litic, care nu vor lipsi din toamnă în­colo.

 

Președintele are arma redutabilă a răbdării, tim­­pului și a cuvântului, care capătă greutate atunci când e folosită parcimonios. Din in­for­mațiile noastre, o va folosi cu prisosință la toam­­nă, când lui Dragnea și PSD-ului li se va apro­pia funia de parul economic și penal. Iohannis joa­­că șah, Dragnea table cu zaruri prost măsluite. 

TAGS : iohannis dragnea tel drum rise project tudose program guvernare DNA Kovesi tudorel toader salarizare PSD
Recomandari
Comentarii
coralia iordache 2017-07-15
demolarea dna ar ibsemna demolarea democratiei-mi-ar fi frica sa locuiesc in asemenea tara//
e greu sa gaseasca dragnea acul(cu care sa-i coasa lui iohanis nasul si gura).. in carul cu fan//
martalogi la podul cu carnati//
Serban Serban 2017-07-12
Pânã la toamnã nu-i mult de asteptat, sã sperãm, articolul este impecabil, cam asa ar trebui sã se întâple cum intuieste doamna Andreea Pora.
Adela Jeler 2017-07-12
De ce merge Dragnea in Israel?
Cine l-a invitat?
Are legatura cu echipa lor de campanie electorala?
Are legatura cu Black Cube?
(-) Totusi de ce justitia este inerta sau partinica?
Dar Serviciile?
La cazuri, dezechilibrari si injustitii evidente, de ce e nevoie de 3.000 de pagini, sau 30.000 sau 300.000 si de tot atatia ani pana la sentinta finala, care in majoritatea cazurilor se de cu suspendare sau amenda?
ex. mineriada cu imagini si multumiri publice ce analizeaza? Tonalitatea vocii celor vinovati? Tinutele de cand erau filmati?
(+) Chiar mai exista electorat PSD revoltat, chiar daca nu trec la ceilalti.
BASCA 2017-07-12
Decriptarea masinariei germane,de nepatrunsul a fost decodificat,doamna Pora,asemeni lui Turin pe vremuri ne-a scurtat razboiul cu mafia cu vreo cativa ani.M-as bucura nespus sa fie asa dar am sentimentul ca vad un meci cu Halep,nu sti la ce sa te astepti.
Vicentio B. 2017-07-14
@BASCA. Comparatia / exemplul cu Simona H. este excelent.
Alex Dragan 2017-07-11
sa speram ca asa e
Total 6 comments.
25584
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.