Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Cine o mai apără pe Codruța Kövesi de statul mafiot
2017-07-07
0
Au încercat să-i ademenească familia, să-i compromită fratele și să o atragă pe ea în diferite curse. A ajuns, poate, prea devreme în fotoliul de procuror general al României, la doar 33 de ani, dar în 2006 era nevoie ca de aer de schimbarea generațiilor la vârful Justiției.

Atunci când a fost selecționată i-au fost testate rezistența la presiune, anduranța, capacitatea de a face față situațiilor neașteptate.

 

A încercat să se țină tare, să-și facă aliați acolo unde credea că sunt oameni care o pot ajuta să păstreze pe linia de plutire instituțiile pe care le-a condus. Deciziile ei n-au fost mereu cele mai bune, tovarășii ei de drum n-au fost întotdeauna cei mai nimeriți, gesturile ei n-au fost tot timpul adecvate. A lucrat cu ce a avut la îndemână, poate că uneori a improvizat, dar a fost mereu de partea bună a lucrurilor, altfel n-ar fi avut susținerea totală a Bruxelles-ului și a Washington-ului.

 

Direcția Națională Anticorupție a continuat să-și urmărească obiectivele, toate rapoartele Comisiei Europene i-au lăudat munca, rezultatele sunt incredibile pentru o țară în care cei aflați la putere s-au obișnuit să se îmbogățească de pe urma funcțiilor deținute.

 

Frica de DNA a crescut în rândul politicienilor propor­țional cu eficiența procurorilor anticorupție. Parlamentarii au vrut de mai multe ori să dărâme această instituție, să o reducă la ceea ce era pe vremea guvernării lui Adrian Năstase, un parchet care le făcea dosare penale nașilor de tren, controlorilor de pe autobuze și altor funcționari mărunți. Bătălia nu e câștigată, fiindcă de ani de zile grupuri de presiune impresionante se luptă să-i mânjească reputația Codruței Kövesi, să o șantajeze, să o facă să cedeze, să o determine să treacă de partea lor sau să plece obosită de atâta hărțuială.

 

Cititi in continuare pe romanialibera.ro

TAGS : laura codruta kovesi dna direcţia naţională anticorupţie stat mafiot scandal dna justitie procurori dna
Recomandari
Comentarii
Total 0 comments.
2456
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.