Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Sumele forfetare pentru parlamentari cresc în vacanță. Cât vor primi Dragnea și Tăriceanu
I.G. - - - -
2017-07-05
Actualitate Interna
0

Șefii Parlamentului au decis miercuri ca, la inceputul sesiunii de toamna a Legislativului, Statutul deputatilor si senatorilor sa fie modificat astfel incat sumele forfetare - cele dedicate functionarii birourilor parlamentare si cazarii in Bucuresti - sa ramana la nivelul actual si sa nu mai creasca odata cu indemnizatiile parlamentarilor, asa cum prevede legea statutului deputatilor si senatorilor.

 

 

Acest lucru inseamna insa ca pe lunile de vara, cand parlamentarii se afla in vacanta, banii pentru sumele forfetare vor fi mai multi, asta pentru ca legea prevede ca banii pentru birourile parlamentare reprezintă minimun o indemnizatie bruta si jumatate, iar cea pentru cazare de minim jumatate din indemnizatie, scrie HotNews. Conform unor memorandumuri interne de la sedinta de meircuri, aceste sume, calculate in functie de indemnizatia parlamentarilor marita de la 1 iulie prin Legea salarizarii, sunt de minim 19.575 lei pentru birourile parlamentare si de minim 6.525 lei pentru cazarea senatorilor si deputatilor.

 

"Propunerea pe care noi am facut-o, referitoare la functionarea cabinetelor parlamentare, la transport si la cazare - sa ramana la nivelul actual, fara sa suporte o majorare. Din pacate, suntem in impas. Trebuie modificata Legea 96 privind Statutul senatorilor si deputatilor, care este suportul ce ne obliga sa acordam in acest moment sumele forfetare indexate cu indemnizatia parlamentarilor. Si, la toamna, la prima sedinta a Biroului permanent, vom propune modificarea pe cale de consecinta a Statutului parlamentarilor, in asa fel incat sa mentinem la nivelul actual de cheltuieli aceste sume forfetare. Ele se majoreaza, pentru ca sunt indexate cu indemnizatia, se majoreaza in baza legii, nu le decidem noi", a declarat, miercuri, presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu.


La rândul său, Liviu Dragnea, șeful Camerei Deputaților, De aceeasi opinie a fost si presedintele Camerei Deputatilor Liviu Dragnea, care a declarat ca propune modificarea Statutului asa inca suma forfetara si diurnele de cazare si transport pentru parlamentari sa ramana la nivelul actual. 

 

"Eu o sa ridic subiectul astazi in Birourile Permanente Reunite sa vedem cand si care e modalitatea prin care noi sa modificam cat mai rapid Statutul pentru ca eu cred ca, in afara de indemnizatii, celelalte sume sa ramana la nivelul actual. Spre exemplu nu cred ca cu marirea indemnizatiei sa modifica cheltuielile cu cazarea in Bucuresti", a spus Dragnea. 

 

Potrivit noii legi a salarizarii, de la 1 iulie indemnizatiile lunare ale senatorilor si deputatilor au crescut de la aproximativ 7700 lei brut la 13050 lei. Pentru liderii de grupuri parlamentare, presedintii, vicepresedintii si secretarii comisiilor permanente, sumele forfetare vor fi si mai mari, peste 20000 lei/ luna, deoarece si indemnizatiile acestora vor fi mai mari fata de cele ale simplilor parlamentari, mai scrie HotNews.

 

Cele mai consistente sume forfetare, ca de altfel si indemnizatii, le vor avea Dragnea si Tariceanu, presedintii celor doua Camere  alaturi de toti membrii conducerilor Parlamentului, noteaza News.ro. Astfel, atât Dragnea, cât și Tăriceanu vor avea o suma forfetara lunara de 25.012 lei la o indemnizatie bruta de 16.675 lei/ luna.

 

Indemnizatiile celor doi presedinti ai Camerelor si cele ale membrilor birourilor permanente ale Camerelor Deputatilor si Senatului au scazut de la 1 iulie, odata cu intrarea in vigoare a legii salarizarii, de la 21.540 lei la 16.675 lei (presedintii Parlamentului) si de la 19.055 lei la 15.515 lei (ceilalti membri ai Birourilor Permanente). Sumele fusesera majorate in iulie 2015, de catre premierul interimar Gabriel Oprea, prin ordonanta de urgenta, care desi a fost respinsa in Senat nu a mai fost pusa pe ordinea de zi a Camerei Deputatilor pentru a fi respinsa definitiv. 

 

Legea privind statutul deputatilor si senatorilor in privinta sumelor forfetare:

 

ARTICOLUL 38

 

(1) In scopul exercitarii mandatului in circumscriptiile electorale, deputatilor si senatorilor li se acorda lunar o suma forfetara din bugetul Camerei Deputatilor si, respectiv, al Senatului, pentru cheltuieli de organizare si functionare a birourilor parlamentare. Cuantumul sumei este stabilit prin hotararea birourilor permanente reunite ale celor doua Camere *) , in functie de resursele bugetare, dar nu mai putin de o indemnizatie si jumatate bruta a deputatului, respectiv a senatorului.

 

*) A se vedea Hotararea birourilor permanente ale Camerei Deputatilor si Senatului nr. 5/2013 pentru aprobarea Normelor privind modul de utilizare si justificare a sumei forfetare pentru cheltuieli de organizare si functionare a birourilor parlamentare, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 419 din 10 iulie 2013.

 

(2) In limitele sumei prevazute la alin. (1) , deputatii si senatorii pot organiza, separat sau prin asociere, birouri parlamentare, ca regula, in circumscriptiile electorale in care au fost alesi.

 

(3) Deputatii care reprezinta organizatiile cetatenilor apartinand minoritatilor nationale, alesi la nivel national, pot organiza birouri parlamentare oriunde pe teritoriul Romaniei, in limitele sumei prevazute la alin. (1) . Ceilalti parlamentari pot organiza, in aceleasi conditii prevazute la alin. (1) , birouri parlamentare, la solicitarea partidelor politice din partea carora au candidat, cu aprobarea Biroului permanent al Camerei Deputatilor sau, dupa caz, al Senatului.

 

(4) Deputatii si senatorii alesi in circumscriptia electorala pentru romanii cu domiciliul in afara Romaniei pot organiza birouri parlamentare in afara tarii, cu respectarea legislatiei statului respectiv, sau in Romania, cu aprobarea Biroului permanent al Camerei Deputatilor, respectiv al Senatului, in limita sumei prevazute la alin. (1) .

 

(5) In cazul in care spatiile necesare birourilor parlamentare nu pot fi asigurate de catre autoritatile administratiei locale, acestea se pot inchiria de la alte persoane juridice sau fizice.

(6) Spatiile destinate birourilor parlamentare nu pot fi inchiriate in imobile aflate in proprietatea deputatilor sau senatorilor, membrilor familiilor sau rudelor acestora pana la gradul al III-lea. Interdictia este aplicabila si pentru acele spatii aflate in patrimoniul unor societati reglementate de Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, la care deputatii sau senatorii, membrii familiilor sau rudele acestora sunt asociati ori actionari.

 

(7) In spatiile prevazute la alin. (6) pot fi organizate birouri parlamentare doar daca aceste spatii sunt puse la dispozitie cu titlu gratuit.

 

(8) Chiria aferenta spatiilor, cheltuielile de intretinere, drepturile banesti ale persoanelor angajate la birourile parlamentare ale deputatilor si senatorilor si alte cheltuieli aferente exercitarii mandatului se asigura din suma forfetara pentru cheltuieli de organizare si functionare a birourilor parlamentare alocata deputatului sau senatorului.

 

(9) Angajarea personalului birourilor parlamentare ale deputatilor si senatorilor se face prin incheierea unui contract de munca sau a unei conventii civile, ambele pe durata determinata. In cazul angajarii pe baza unui contract de munca, incadrarea salariatilor se face la propunerea deputatului sau a senatorului in cauza, iar in cazul conventiei civile, aceasta se incheie intre deputatul sau senatorul in cauza si persoana fizica.

 

(10) La angajarea personalului birourilor parlamentare se va respecta nomenclatorul functiilor prevazut in hotararea pentru aprobarea normelor privind modul de utilizare si justificare a sumei forfetare aferente cheltuielilor efectuate de deputati si senatori pentru birourile parlamentare.

ARTICOLUL 40

 

(2) Cheltuielile de intretinere si administrare aferente spatiilor puse la dispozitie conform alin. (1) vor fi suportate de catre deputat sau senator din suma forfetara alocata pentru organizarea si functionarea biroului parlamentar sau din venituri proprii.

 

ARTICOLUL 41

 

(2) Deputatilor si senatorilor care nu au domiciliul in municipiul Bucuresti sau in judetul Ilfov li se acorda lunar, pe durata mandatului, pe baza de declaratie pe propria raspundere care reprezinta document justificativ, o suma forfetara din bugetul Camerei Deputatilor si, respectiv, al Senatului, pentru acoperirea cheltuielilor de cazare in municipiul Bucuresti. Cuantumul sumei este stabilit prin hotararea birourilor permanente reunite ale celor doua Camere, in functie de resursele bugetare, dar nu mai putin de jumatate din indemnizatia bruta a deputatului, respectiv a senatorului.

 

ARTICOLUL 45

 

(2) Deputatii si senatorii beneficiaza, pentru desfasurarea activitatilor legate de exercitarea mandatului, de o suma forfetara al carei cuantum este stabilit prin hotarare a birourilor permanente, in functie de resursele bugetare ale celor doua Camere, pentru acoperirea cheltuielilor de transport din circumscriptie, pe baza de declaratie pe propria raspundere, care reprezinta document justificativ.

TAGS : parlament sume forfetare indemnizatii liviu dragnea calin popescu tariceanu camera deputatilor senat
Mai multe din Actualitate Interna
Comentarii
Total 0 comments.
1994
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.