Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Mize interne și externe în descinderea lui Trump pe Flancul Estic
2017-07-04
2
Semnalele pe care le va da în această saăptămână la Varșovia și, ulterior, în timpul primei întâlniri cu Putin vor fi edificatoare pentru a înțelege unde se plasează Donald Trump pe subiectul Rusia.

 

Administrația Trump este tot mai presată intern să reacționeze la interferența Moscovei în alegerile de anul trecut. Verdictul nu mai e un diagnostic exclusiv al comunității de informații americane, ci tinde acum să reflecte majorități bipartizane
la nivelul Congresului (vezi noul pachet de sancțiuni adoptat de Senat împotriva Moscovei). Mulți consideră mișcarea ca fiind imperativă în fața unui președinte care nu pare deloc interesat și care nu se grăbește să-și clarifice poziția pe acest subiect.  Dar,
inevitabil, un moment al adevărului se apropie. Își va folosi preşedintele dreptul de veto pentru a se opune unui pachet legislativ menit să facă Moscova să plătească un preț pentru
„atacul asupra democrației americane“, pentru a utiliza una dintre etichetele bipartizane care domină dezbaterea din Congres? În același timp, semnalele pe care le va da în această săptămână în Polonia și ulterior, în timpul primei întâlniri cu Putin în marja summit­ului G20 de la Hamburg, vor fi edificatoare pentru a înțelege unde se plasează personal președintele Trump. Una dintre așteptări este aceea de a folosi momentul pentru a expune Europei viziunea sa cu privire „la viitorul Alianței transatlantice și ce înseamnă aceasta pentru securitatea și prosperitatea Americii“. Vom vedea acum dacă asumarea Articolului 5 din conferința de presă cu Klaus Iohannis reprezintă pentru Trump noua normalitate și dacă a devenit o cutumă prezidențială. Mai mult, cei care îi vor pregăti discursul despre „viitorul relației dintre America și Europa“ nu pot uita de cum a început călătoria împreună acum 70 de ani, când America anunța celebrul său Plan Marshall pentru reconstrucția Europei. După cum amintea recent Henry Kissinger într-­un discurs ținut la Berlin, alături de Angela Merkel – „Marshall proclama înainte de toate sfârșitul izolaționismului american. Este un apel pentru implicarea permanentă în construcția și menținerea ordinii internaționale“. Iată nucleul din care s-­a închegat treptat ordinea liberală occidentală.

 

Oprirea la Varșovia, înainte de întrevederea cu Putin, este încărcată de simbolism. Trump se va întâlni cu 12 șefi de state și de guvern din Europa de Est și din Balcanii de Vest (reuniți sub umbrela summitului Inițiativei celor Trei Mări). Nu poate rămâne neutru și insensibil față de umbra Rusiei, care bântuie Flancul Estic. În plus, Polonia se află în epicentrul celei mai profunde adaptări pe care NATO a cunoscut­-o după sfârșitul Războiului Rece și care reflectă revenirea Alianței la misiunea sa ontologică: apărarea teritorială.

 

Polonia găzduiește întreaga infrastructură de comandă a celor patru batalioane desfășurate de NATO în Est după Crimeea. În vara asta, tot în Polonia au loc primele exercitii de apărare a pasului Suwalki (fâșia teritorială dintre Kaliningrad și Belarus, culoarul de acces prin care se poate face realimentarea statelor baltice în cazul unei agresiuni rusești), considerat în cercurile specialiștilor militari, drept noua “Fulda Gap”. În imaginarul Războiului Rece, Pasul Fulda era punctul cel mai sensibil al apărării occidentale pentru că pe acolo ar fi urmat să pătrundă valurile succesive de tancuri sovietice în încercarea de a atinge Atlanticul, copleșind unitățile NATO. În noua arhitectură de reasigurare și descurajare, teritoriul polonez joacă un rol special pentru Statele Unite: „Polonia o să devină centrul gravitațional al operațiunilor armatei americane din Europa“, spunea în ianuarie generalul Ben Hodges, comandantul forțelor terestre ale SUA de pe continent. Polonia se conturează drept principalul cap de pod american în Europa Centrală. Iar Trump pare să dea consistență geopolitică unui aliniament care pune pe hartă un proiect foarte drag Varșoviei, spre probabila alienare a Germaniei: cel de Intermarium.


 

Nu în ultimul rând, presiunea bipartizană concertată din Congres asupra lui Trump ar putea avea drept consecință consolidarea influenței exercitate de aripa euroatlantistă din Casa Albă, precum și eventuala permeabilizare a președintelui la tezele elitelor mainstream. Spre exemplu, chiar săptămâna trecută, generalul H.R. McMaster (consilierul pe probleme de securitate națională al președintelui) a participat la conferința anuală a unui influent think­tank al establishment­ului (Center for a New American Security), unde a nominalizat Rusia ca făcând parte din categoria puterilor ostile și revizioniste din Eurasia care amenință și testează extensiile continentale ale puterii americane (Flancul Estic) cu scopul de a „slăbi și prăbuși ordinea de după Războiul Rece“. Este o imagine desprinsă direct din lecturile obligatorii care par să influențeze „cutia neagră“ a Consiliul Național de Securitate, precum cartea lui Wess Mitchell și Jakub Grygiel ­ Frontiera zbuciumată: puteri în ascensiune, aliați vulnerabili și criza puterii americane.

 

Poate cel mai important amănunt a fost acela că viitoarea Strategie de Securitate Națională a administrației (și care fixează directivele programatice ale birocrației subordonate Casei Albe) va reflecta inclusiv un program cuprinzător care să răspundă Rusiei aflate în avangarda „unei campanii subversive care combină capabilitățile cibernetice, propaganda și dezinformarea cu fragilizarea societăților“. La un nivel mai profund, se dă semnalul unei ajustări a aparatului de securitate națională în direcția pregătirii lui pentru competiția perpetuă din zona gri, hibridă, purtată în spațiul tulbure dintre pace și război, inclusiv pe terenul percepțiilor, folosind pârghii deopotrivă civile și militare. Din această perspectivă, nu este întâmplator faptul că Nadia Schadlow (cea care pledează în multiple articole pentru o astfel de ajustare sistemică) a fost una dintre primele achiziții făcute de McMaster și este cea care va coordona elaborarea primei strategii de securitate a administrației.

 

Și totuși nimic nu anunță o aterizare lină, fără peripeții mai ales într­o Casă Albă care ne-­a obișnuit cu competiția dintre „polițistul bun și cel rău“ și unde coabitează o dublă personalitate ­ „doctorul Jekyll“ cu „domnul Hyde“ (în formularea sugestivă a lui Thomas J. Wright).

TAGS : Donald Trump Casa Albă SUA NATO Putin G20
Recomandari
Comentarii
alex 2017-07-04
cand cnn da afara oameni pentru ca au inventat un articol privitor la legaturile trump-rusia , iar van jones de la cnn e inregistrat pe ascuns spunand ca povestea trump-rusia e nothingburger.... iar associated press retracteaza si ea articole mincinoase despre trump-rusia... jurnalistii romani inca mai cred minciuna ca trump ar fi avut relatii cu rusia si aia l-ar fi ajutat sa castige chipurile alegerile prezidentiale. o mai mare miniciuna (care ajuta rusia, facand-o mai puternica decat este) numai oamenii lui obama puteau scorni...
profesoru 2017-07-04
Dacă reuşim să ne desprindem de propaganda anti-Rusia care ne asaltează zilnic, şi să judecăm lucrurile pe baza faptelor brute, cu mintea proprie, vedem că nu există acţiuni ostile, campanii subversive etc. ruseşti la adresa ţărilor UE-NATO.
Şi atunci, ce se întâmplă?
Totul a început în 2014, când, pentru a masca eşecul politicii de integrare a Ucrainei în NATO (decisă în 2008, la summitul de la Bucureşti), proiect care a provocat intervenţia militară a Rusiei, şi pentru a evita asumarea responsabilităţilor, politicieni, militari, analişti din Occident au lansat diversiunea "Rusia revizionistă, un pericol pentru ţările UE-NATO)": "aşa sunt ruşii, ocupă tot ce pot, săriţi!" (deşi Putin n-a ocupat Ţările Baltice înainte de 2004, când NU erau în NATO).

Scopul diversiunii a fost atins, dar maşina de propagandă a rămas, cu motoarele turate la maxim. I s-au găsit noi utilitaţi:
1. UE e subminată de tensiuni şi mişcări centrifuge. Pentru a-i asigura coeziunea, e nevoie de generarea sentimentului de "cetate asediată", de inventarea unui inamic extern: Rusia.
2. În America se dezvoltă curentul izolaţionist, cu care simpatizează şi Trump. Victoria izolaţionismului ar fi inacceptabilă pentru acele cercuri legate de complexul militar-industrial, de o prezenţă puternică a Americii în lume: politicieni, oameni de afaceri, think-tank-uri. Pentru aceste cercuri e vitală revenirea la atmosfera Războiului Rece.
Nici n-ar fi vreo tragedie, cu condiţia să nu se depăşească anumite limite (trimiterea de trupe prea puternice în Ţările Baltice, la 100 de km. de Sankt Petersburg, ar putea provoca un atac preventiv din partea Rusiei).

Problema e alta, şi anume elefantul din încăpere: China. Politica tembelă a Occidentului de antagonizare a Rusiei împinge Rusia pe orbita Chinei. China are populaţia mai mare decât a Occidentului, e deja cea mai mare putere industrială şi comercială şi a adepăşit SUA ca PIB PPP. Ruptura dintre Occident şi Rusia facilitează ascensiunea Chinei la poziţia de putere mondială dominantă. Cei care simt dincotro bate vântul se aliniază şi ei: India şi Pakistanul tocmai au intrat în Organizaţia pentru Cooperare de la Shanghai.
Ca întotdeauna, cei mai inteligenţi câştigă.
Total 2 comments.
6846
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.