Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Criza pe care nu ați rezolvat-o, domnule Iohannis
2017-06-28
9
Politic, s-a terminat. Am scos țara din criză. Cel puțin asta ne-a transmis, luni, președintele Klaus Iohannis, atunci când a anunțat că-l susține pe Mihai Tudose pentru funcția de premier.

 

 

Si nu doar că ne-a transmis, pentru că, așa cum probabil știe și președintele, a și girat pentru viitorul prim-ministru, acceptându-l, fără niciun fel de condiții, din prima. O debandadă născută din răfuielile interne din sânul PSD și din interesele personale și penale ale lui Liviu Dragnea s-a sfârșit prin acceptarea de către Iohannis a unei soluții jenante venite tot dinspre PSD. O acceptare aparent simplă. Ei au propus, președintele a zis „Da”.

 

De aici se pot face multe scenarii și vom vedea la final, oricând va fi acest final, ce s-a întâmplat, de fapt, în culise, în ultimele zile. O variantă ar fi aceea că Iohannis a făcut un troc cu Dragnea, acceptându-i guvernarea dorită în schimbul ultimului cuvât pe care să îl aibă în privința Justiției. Posibil, deși nu cred în asta și voi explica și de ce.

 

O altă variantă se reduce la un simplu calcul politic. Klaus Iohannis lasă PSD în cădere libere, în prăpastia în care s-a aruncat deja în cap. Cu un program de guvernare fantasmagoric, cu ambițiile de natură penală pe care și Dragnea, și gașca din spatele lui le au pentru a scăpa de dosare, cu un Guvern pe care abia și l-a măcelărit, cu un electorat care așteaptă laptele și mierea promise în campanie și cu o Stradă care încă își ține locul cald în Piața Victoriei, sunt câteva șanse ca PSD să se autodistrugă. Câteva, nu multe, pentru că, la vot, memoria este scurtă, iar alegătorii social-democraților ne-au arătat deja, în zeci de ani, că au fost și au rămas disciplinați și fideli unui partid care i-a trădat și i-a abandonat. Nu ar fi, acum, pentru prima oară.

 

Un alt scenariu este că șeful statului s-a comportat așa cum l-am cunoscut încă de la început. Nu e un președinte-jucător, așa cum ne obișnuise Traian Băsescu, cel care, într-o situație similară, ar fi tăvălit (chiar și de ochii lumii, după cum ne-am lămurit, între timp) PSD din toate pozițiile. Ar fi dat cu Dragnea de pământ, în văzul țării, chiar și pentru a obține puțină imagine. Iohannis nu este așa, îl știm deja. Și poate că e jucător, dar în spatele scenei. Însă, până acum, din spatele scenei, nu s-a văzut public nimic notabil. Și să sperăm că nici nu vom descifra, peste ani, jocuri din spatele scenei asemănătoare celor făcute de Traian Băsescu, în vremurile în care era președintele care ne garanta statul de drept.

 

Oricare ar fi scenariul, de data asta, cel puțin o criză nu a rezolvat Iohannis. Criza propriului electorat. A celor care, în 2014, chiar au crezut în profesorul Klaus Iohannis, atunci când îi spunea lui Victor Ponta, în campania electorală pentru prezidențiale, că „în calitatea mea de profesor, cred că este totuși o foarte mare problemă dacă un elev copiază. Dacă cineva care își scrie lucrarea de doctorat copiază, mi se pare o problemă proporțional mai mare. Oriunde în lume, dacă un politician este prins că a copiat și numai trei rânduri și a plagiat este obligat, prin clasa politică, să se retragă din politică”. Unde s-a pierdut acest crez al președintelui, în care s-au regăsit mulți dintre votanții lui? Cum de a ajuns ca tocmai Klaus Iohannis, inițiatorului programului România educată, să accepte, fără să clipească, un premier ca Mihai Tudose, acuzat că și-a plagiat teza de doctorat, făcută la Academia SRI, deja celebră după ce a scos pe bandă rulantă doctori-plagiatori? Greu de răspuns.

 

Dar să pășim chiar mai aproape de vremurile noastre. În urmă cu doar o săptămână, în plină criză politică, același Klaus Iohannis ne asigura că nu și-a „schimbat opiniile politice și sunt în continuare de părere că, în România, desemnată de mine poate să fie numai o persoană integră. România are nevoie de un Guvern stabil, are nevoie de un premier integru”. Ce să înțelegem din cuvintele astea? Că Mihai Tudose, criticat de propriul partid, în ceaslovul lui Vâlcov, pentru incompetența dovedită la Ministerul Economiei din guvernarea Grindeanu, un ins bănuit, nu doar de adversarii politici, ba chiar de familia PSD-istă, că e omul serviciilor, este, în opinia președintelui, „integru”?

 

Greu de crezut că orice explicație pentru o asemenea alegere, pe oricare scenariu de mai sus am merge, ar convinge electoratul lui Klaus Iohannis că Mihai Tudose este varianta cea mai bună de premier. Până la urmă, de ce ar fi? Chiar și dacă ar fi negociat cu Dragnea ceva, președintele avea, de data asta, toți așii în mână pentru a termina jocul fără să piardă nimic, nici imagine, nici, poate, votanți. Își putea respecta ferm principiile, singurele care contează pentru electoratul său, negociind cu Dragnea un premier care, cel puțin, să nu fie acuzat de plagiat, bănuit de dublă-comandă sau dovedit deja drept un ministru slab.

 

Și chiar și în situația în care această negociere din umbră nu ar fi existat, dacă ceea ce vedem acum este tot jocul, Klaus Iohhanis putea, fără probleme, să respingă propunerea PSD. Și o putea respinge de zeci de ori, ba chiar putea să nu țină cont de nicio variantă propusă de social-democrați și să aleagă singur un premier integru. O astfel de variantă ar fi fost desigur mai dură, ar fi accentuat criza politică din țară, ar fi putut să cadă în Parlament, dar Klaus Iohannis le-ar fi arătat, până la capăt, votanților lui, că nu-și încalcă principiile. Dar și pe acest scenariu, ar fi existat, totuși, o cale mai simplă. Șeful statului, prin susținerea publică de care se bucură, putea forța PSD să vină cu o propunere cel puțin acceptabilă. E clar că orice variantă de premier venită din partea lui Dragnea era toxică, e clar că el își va face tot un guvern „pe persoană fizică”, așa cum l-a acuzat Grindeanu, dar se putea ajunge măcar la o varientă de premier fără „bube” vizibile cu ochiul liber: probleme cu doctoratul plagiat și cu serviciile.

 

De ce ar fi contat ca Iohannis să lupte cel puțin pentru un prim-ministru nu neapărat cu un CV bogat, dar, cel puțin, nu cu unul pătat inclusiv de minciună (Mihai Tudose a scris în CV că a fost cadru didactic la Academia SRI, fapt infirmat de oficialii instituției de învățământ)? Simplu. Pentru că alegătorii lui nu sunt cei care ies în stradă pentru a li se mări pensiile sau salariile. Nu sunt cei care așteaptă sticla de ulei în campania electorală. Nu sunt cei care stau agățați de ajutoare sociale. Nu, alegătorii lui Klaus Iohannis sunt cei care ies în stradă pentru un principiu. Pentru apărarea statului de drept. Sunt cei care stau noapte și zi, în ploaie, pe frig, în fața unor ambasade, pentru a-și scăpa țara de un plagiator, pentru a o feri de ciuma roșie. Alegătorii lui Klaus Iohannis sunt cei care cred cu adevărat în România lucrului bine făcut. Sunt cei care, în ianuarie, atunci când președintele a ieșit în stradă, în Piața Universității, printre miile de protestatari care apărau Justiția de penalii din PSD-ALDE, l-au aplaudat și au strigat: „Iohannis e cu noi!” De asta ar fi contat, acum, ca președintele să le răspundă la fel celor care s-au regăsit în principiile lui. Și asta cu atât mai mut cu cât, spre deosebire de un PSD care și-a pus singur ștreangul de gât, șeful statului se bucura, pe plan intern, de o susținere uriașă din partea electoratului său, după implicarea în războiul Ordonanța 13, dar și pe plan extern, după ultimele întâlniri oficiale cu liderii SUA, ai Germaniei și ai Franței.

 

Dar Klaus Iohannis a ales altceva. Ceva ce încă nu știm, dar putem bănui. Până la urmă, nu-și putea încălca propriile criterii de integritate, enunțate de atâtea ori în fața întregii țări, pentru nimic. Iar din cele trei scenarii de mai sus, primul, trocul pe Justiție, în care personal nu cred, nu i-ar aduce președintelui nimic concret. Și nici nu-l cred atât de naiv, încât să își imagineze că poți face o înțelegere cu hoții în privința Justiției. PSD, în general, și Liviu Dragnea, în particular, ne-au arătat cât preț pun pe cuvântul dat și cât de mult „iubesc” Justiția. Apoi, nu cu PSD ar feri Iohannis țara de atacurile penalilor la adresa statului de drept. Iar aici este suficient să ne uităm doar spre ultimele evenimente majore din țară. Singurii care au oprit mafia politică din a decapita Justiția au fost protestatarii. Adică tocmai acei oameni care se regăsesc în criteriile de integritate enunțate de Klaus Iohannis. Cu acești oameni ar fi trebuit să se alieze președintele, nu cu PSD, atunci când este vorba despre apărarea Justiției.

 

În aceste condiții, din ceea ce putem vedea deocamdată, cel mai credibil este scenariul în care se face un simplu calcul politic. Mor ei, câștig eu încă un mandat la Cotroceni. Doar că, în acest caz, președintele ar trebui să nu uite ceva esențial. Anume că electoratul său nu este disciplinat, ca cel al PSD. Din contră. E un electorat inteligent, cu memorie bună, dar dezamăgit deja de politicienii care una spun și alta fac, sătul de minciună, de discursuri populiste. Este un electorat care mai luptă pentru dreptate, pentru țară mai mult emoțional și doar atunci când nedreptățile, ticăloșiile depășesc orice închipuire. Așa cum a fost în cazul Ordonanței 13 sau Colectiv. E un electorat care, tocmai pentru că are principii sănătoase, tocmai pentru că nu poate fi cumpărat cu sticle de ulei, tocmai pentru că e deja sătul de politruci, poate adăuga ușor încă unul pe lista de dezamăgiri.  

TAGS : iohannis tudose premier dragnea justitie PSD electorat
Recomandari
Comentarii
Nicolaie Apolzan 2017-07-05
Nota maxima pentru scrisul plin de ratiune si obiectivitate.Poate scrii la cotidian de circulatie in tara romanesca ceea ce nu inseamna ca nu are valoare media revista 22 in frunte cu critica la fel de dura dar obiectiva a dnei Pora precum si a celorlati ZIARISTI cu adevarat.
svh 2017-06-29
Fetiţo, ca cetăţean al României, îţi cer să-ţi reformulezi referirea din propoziţia ...prin acceptarea de către Iohannis a unei soluții... (primul paragraf al articolului), prin adăugarea apelativului de respect şi funcţiei celui citat. Datoria aceasta nu-ţi poţi permite să nu ţi-o faci. Restul articolului nu-l mai citesc.
Dragnea 2017-07-01
Daca atat va intereseaza, stimata doamna / stimat domn, este tot ce ne trebuie noua.
Sa urmarim felul in care sunt spuse lucrurile, nu ce se spune!
Asadar, cu respect, va rog sa va inscrieti in PSD.
Va multumesc, in numele alegatorilor care reprezinta poporul pentru atitudinea civica de care dati dovada!
Va rog, chiar, in plus, sa nu cititi restul articolului, fiindca s-ar putea sa va schimbe opiniile si sa nu va mai incadrati in tipare.


...vai de capul tau!


Cum? Ce? Nu se intrerupsese/...

...aaa, va rog sa nu luati in seama ce e scris, ma adresam unui interlocutor din alta parte, vorbeam cu altcineva!


Ramane cum am stabilit!
BASCA 2017-06-29
Klingonianul din oastea domnului Dragnea va fi trimis intr-o alta galaxie in cautarea comorilor pierdute.Are desigur doua misiuni,una, sa mute pragul darii-luarii de mita peste ala critic de 180 unitati in aerul expirat si a doua sa stea treaz pana vine Picard asta de Dragnea la butoane,asta daca scapa de gaura neagra din jurul lui Tudose,omul lui Klaus zis si maharul.
Liviu 2017-06-28
1. Numai o mentalitate orientala si de sluga putea genera euforia primirii la Casa Alba.
2. Trump a fost politicos, prezidential, ce era sa faca, sa-l injure pe Johannis ? Politetea asta a fost interpretata ca un success al lui Johannis de catre indivizii obisnuiti cu cumetriile romanesti.
3. Johannis nu merita un al doilea mandat.
Alexz 2017-06-28
Inca nu ati inteles ca de fapt prim ministru, guvernul este dl Dragnea ? Asa ca nu conteaza ce om isi pune dl Dragnea , sa-i execute ordinele .Cat despre "electorat(ul) inteligent, cu memorie bună " este minoritar, si ca numar si mai ales la urne .
?????? 2017-06-28
Considerați că persoanele numite, desemnate, alese, īn funcții publice care stabilesc incompatibilități, ar trebui să depună și declarații , sub sancțiunile prevăzute de lege, că nu sunt "lucrători" ai serviciilor de informații ?
Florin 2017-06-28
Acest electorat nu se deosebește cu nimic de cel al PSD-ului, tot cu mâna întinsă stă: "să ni se dea", unii vor ulei, alți vor stat de drept.

Ba mai mult, cei ai PSD-ului au muncit la timp pentru uleiul dat - au fost la vot!

Hai să ne dăm cu fundul de pământ că suntem mai leneși decât ceilalți....

Am avut șansa să-l avem pe Cioloș încă 4 ani ca premier. L-a susținut acest electorat inteligent? Nu - atunci acest electorat ori nu e chiar atât de inteligent politic pe cât se pretinde, ori e leneș din fire

Hai să-l aruncăm pe Iohannis în groapa cu lei, singur, să se descurce
PNL ș USL așteaptă pomană: "să ne dea anticipate, că noi nu suntem în stare de nimic în acest moment"


Poate că Iohannis a învățat pe propria-i piele că dacă vrea să facă ceva bine, cum a fost alegerea lui Cioloș, el are de pierdut, iar electoratul inteligent are memoria scurtă
Soare Cecilia 2017-06-28
Un lucru uita multi inclusiv unii jurnalistii - 1. Iohannis e presedintele tuturor romanilor deci si ai celor ce au votat PSD. Iohannis nu e seful PNL si seful opozitiei parlamentare. De aceea daca opozitia nu a facut propunere si nici majoritate, Iohannis nu a putut sa le faca el treaba. Iohannis nu se mai gandeste acum la propriul electorat, acela a disparut cand a devenit presedintele tuturor romanilor.

2. Se mai uita alt lucru - ca PSD are un program rigid de guvernare facut de Dragnea, deci propunerea noua de Prim Ministru nu prea conteaza - poate fi un geniu sau un prostalau, batran sau tanar, frumos sau urat, tot marioneta lui Dragnea ar fi si tot cu programul asta FANTEZIST de guvernare trebuie sa mearga inainte.

Devine deci irelevant cum arata si cum se prezinta primul ministru. Grindeanu a fost mai prezentabil si pt asta dupa 6 luni tot avem dezastru in economie de ex. Iohannis putea sa se mai joace asa de dragul luptei si spectacolului, al circului in stil Basescu, dar pana la urma tot la un guvern PSD marioneta ajungeam insa cu intarzieri de cateva saptamani....
Total 9 comments.
29288
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.