Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


13-15 iunie 1990, marea vânătoare de oameni
Daniel Dragomirescu - - - -
2017-06-27
Scrisori
0

 

Anumite lucruri par lămurite până la capăt în ce priveşte Marea Mineriadă. Ce pare oarecum mai greu de înţeles este modul în care au operat atunci forţele represive, care nu s-au limitat să îi vizeze, mai bine zis să îi vâneze, pe cei cunoscuţi ca fiind sigur drept „golani din Piaţa Universităţii“, ci şi-au extins acţiunile asupra multor altor grupuri de persoane. A agresa şi a maltrata trecători acostaţi la întâmplare pe stradă pare ceva neverosimil şi ilogic. În realitate, vânătoarea de oameni pe străzile şi în casele Bucureștiului din zilele Marii Mineriade nu a fost făcută la întâmplare, nu a fost rezultatul unei improvizaţii de moment. Luni bune până la Mineriada din iunie toţi participanţii, permanenţi sau ocazionali, la manifestaţia din Piaţa Universităţii au fost filaţi, filmaţi, fotografiaţi, denunţaţi, identificaţi, înregistraţi. În sprijinul puterii FSN a timpului au venit şi o serie de documente unde apăreau, cu datele din buletin şi adresa exactă, toţi cei care, în perioada martie–mai 1990, din convingere, în numele unui viitor mai bun pentru ţara lor, semnaseră pentru aplicarea Punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, ca şi tabelele nominale cu cei care se înscriseseră în PNL şi mai ales în PNŢcd, pentru că toate aceste documente au ajuns în cele din urmă în mâinile forţelor represive, care nu întâmplător au spart şi devalizat sediile celor două partide.

 

Cei maltrataţi şi asasinaţi pe străzile Capitalei, în plină zi ori la miez de noapte, în acele zile tragice din iunie, se pot încadra în mai multe categorii: a) persoane care i-au blamat pe mineri ori şi-au exprimat în orice alt mod dezacordul cu faptele lor (cazul poetului Cezar Ivănescu, maltratat bestial fiindcă, de la balconul unui apartament din zona Pieţei, pe Magheru, a huiduit un grup de mineri şi civili care participau la represalii, este doar un singur exemplu); b) persoane aflate pe listele negre, urmărite, filate, monitorizate; c) studenţii (de la Arhitectură şi Universitate); d) oameni care, spre ghinionul lor, aveau o înfăţişare de intelectuali (aveau barbă şi ochelari, purtau blugi etc.) şi care, cum s-a dovedit într-o serie de cazuri, nu aveau nicio legătură cu Piaţa Universităţii, dar care s-au aflat la locul nepotrivit în momentul nepotrivit (precum Mihai Tănăsescu, ajuns mai târziu ministru de Finanţe al PSD, bătut de mineri, fiindcă a fost luat drept opozant al FSN). Motivaţia acestui mod de a acţiona ţine de resorturile represiunii politice. După prăbuşirea dictaturii comuniste, frica trebuia (re)instituită la nivelul întregii societăţi, pentru ca factorii politici de decizie ai momentului să poată opera nestingherit, în conformitate cu proiectul lor, fără a mai întâmpina vreo opoziţie semnificativă din partea cetăţenilor.

 

Vânătoarea de oameni de la Marea Mineriadă a lăsat în urmă multe victime. Numărul celor maltrataţi în mod grav a fost mare, dar şi numărul morţilor ca urmare a acţiunii / acţiunilor represive a fost apreciabil. Cifra oficială de 6 morţi între 13–15 iunie 1990, menţionată în toate sursele care se pretind obiective, este o poveste de adormit copiii. În realitate, numărul celor decedaţi ca urmare a represiunii a fost semnificativ mai mare. Numărul exact al victimelor nu se cunoaşte nici acum bine, dar poate fi aproximat, coroborând informaţiile. Există mărturii ale unor medici, care menţionează numărul mare de victime cu răni foarte grave, care după ce au primit primele îngrijiri în spital au refuzat internarea şi despre care medicii cred că nu au putut supravieţui. La Cimitirul Străuleşti 2, situat la marginea de nord a Capitalei, într-o zonă mai greu accesibilă, la scurtă vreme după sângeroasele evenimente din 13-15 iunie, au fost aduse şi înmormântate fără nicio ceremonie zeci şi sute de cadavre în putrefacţie ale unor morţi neidentificaţi. Străuleşti 2 este un caz notoriu, datorită unei tentative de cercetare întreprinse din iniţiativa unor studenţi de la Medicină şi a unei relative publicităţi de care s-a bucurat în presă, dar se ştie că morţi neidentificaţi au fost înhumaţi, în iunie 1990, şi în alte cimitire (ca, de exemplu, în cimitirul din comuna suburbană Domneşti). Tot potrivit unor mărturii, Crematoriul Cenuşa ar fi funcţionat nonstop în acele zile din iunie. Există şi persoane dispărute, despre care se bănuieşte că s-au aflat printre morţii de la Mineriadă. Un martor străin care a ţinut să îşi păstreze anonimatul evocă, în acest sens, cazul unui copil de 12 ani, împuşcat mortal în timpul nopţii în zona Universităţii.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/FOTO-SCRISOARE.jpg

 

Aşa cum rezultă din actul de punere sub acuzare emis în decembrie 2016 de către procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, o serie de lideri politici cu înalte responsabilităţi în stat în anul 1990 (şi după aceea) au mâinile pătate de sânge; dar şi cei care au făcut în public apologia represiunii din iunie 1990 poartă o vină de ordin moral, indiferent care sunt circumstanţele atenuante pe care le invocă astăzi pentru a se disculpa. Ion Iliescu îi condamna pe legionari, dar în acele zile FSN fondat de el s-a manifestat ca o organizaţie care nu s-a dat în lături să aplice cu mult zel cele mai violente şi mai antidemocratice metode pentru a păstra monopolul puterii. A rămas antologică declaraţia lui din 1990 că România postcomunistă putea să fie în continuare o ţară totalitară, dar „cu un despot înţelept“.

 

Urmările Marii Mineriade în istoria noastră de după 1989 nu sunt cu nimic mai puţin grave. Dominată de forţe politice pentru care adevărata democraţie nu conta, România a rămas la periferia lumii civilizate, cu politicieni venali, cu o dezvoltare economică sub nivelul potenţialului de care dispune, cu o mulţime de plagiatori deveniţi peste noapte chiar şi miniştri, cu şcoli silite să se plieze mereu în faţa factorului politic în detrimentul unei mai bune instrucţii şi educaţii, cu spitale în care se moare cu zile, cu o corupţie înfloritoare, cu sute de mii de kilometri de drumuri proaste, care îşi iau zilnic cota de morţi şi de mutilaţi, cu palate de sute de mii de euro şi cu zeci de mii de asistaţi social, cu milioane de persoane care pleacă ori au plecat din ţară în căutarea unei vieţi mai bune.

 

După 27 de ani, Marea Mineriadă rămâne încă o rană deschis pe trupul României.

 

Daniel Dragomirescu

13 iunie 2017

 

TAGS :
Recomandari
Comentarii
Total 0 comments.
953
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.