Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Furtunile de oţel ale lui Jünger
Codrut Constantinescu - - - -
2017-06-27
Cultura
6

Ernst Jünger a luat parte la nenumărate confruntări foarte sângeroase ale Primului Război Mondial, pe care le descrie cu lux de amănunte.

 

Debutul literar al lui Ernst Jünger a fost unul în forţă, aşa cum îi cade bine unui supravieţuitor foarte norocos al tranşeelor Primului Război Mondial. Stahlgewittern1 a apărut pentru prima oară în anul 1920, la foarte scurt timp de la sfârşitul Pri­mu­lui Război Mondial, fiind cel dintâi volum cu o astfel de tematică dură (Nimic nou pe Frontul de Vest al lui Remarque a apărut în 1929). Cartea a fost pu­bli­cată de Jünger la in­sis­ten­ţele tatălui său, la o ob­scu­ră editură, iniţial în 2.000 de exemplare. Publicul ţintă era format din veteranii războiului sau camarazii su­pravieţuitori din regimentul de puşcaşi ai Prinţului Albrecht al Prusiei şi se bazează pe cele 16 carnete de însemnări pe care le-a ţinut (şi păstrat) Jünger de-a lungul ex­perienţei sale în Marele Război. Prima versiune a cărţii ar fi fost mult mai şovină şi naţionalist germană decât cea din 1924 sau versiunile din anii 1930, tocmai când naziştii se pregăteau să vină la putere, curtându-l intens pe Jünger, văzut ca un scriitor naţionalist important, care ar fi putut aduce capital electoral şi de imagine şi în rândul intelectualităţii germane. Jün­ger ar fi refuzat şi două oferte ale NSDAP de a candida pentru un loc în Reichstag, însă această „curte“ făcută de nazişti, pre­cum şi faptul că Jünger a luat parte şi la Al Doilea Război Mondial, fiind avansat la gradul de căpitan în cadrul Wehrmacht (chiar dacă a stat mai mult în Franţa ocu­pată, ţinând un jurnal, bând vinuri bune, colecţionând cărţi rare şi întreţinându-se cu intelectualii francezi), nu aveau să fie uitate în Germania traumatizată de după 1945. Dar, cum spunea Cocteau, „Jünger nu avea mâinile murdare pentru că nu avea mâini“.

 

Tânărul recrut Jünger a ajuns pe linia frontului din nordul Franţei (regiunea Champagne) în de­cem­brie 1914, fiind şocat de ceea ce a gă­sit şi de viaţa prea puţin eroi­că, mai degrabă mizerabilă, plină de ru­ti­nă (două ore pe ziuă şi două ore în fiecare noapte erau petrecute într-un adăpost im­provizat în faţa liniei întâi, în no man’s land, supraveghiind mişcările francezilor, reparând tranşeele, aducând apă, cafea şi mâncare etc.), cu care tinerii orăşeni nu prea erau obişnuiţi. Jünger descrie cu lux de amănunte viaţa soldatului simplu în ia­dul Primului Război Mondial, într-un sec­tor de front mai degrabă liniştit, pentru că ciocniri majore implicând sute de mii de oameni nu aveau cum să aibă loc prea frecvent şi, mai ales, pe un front care se întindea din Elveţia până la Marea Mâ­ne­cii. „Sunetul oamenilor care tuşesc se au­zea la mare depărtare în aerul rece. Ade­seori când te strecurai prin tărâmul ni­mănui, aceste tusete te avertizau că te apropii de liniile inamice. (...) Gândurile zburau aiurea, care încotro. Te uitai la lună şi te gândeai la zilele călduroase şi comode de acasă sau la marile oraşe ca­re se aflau în spatele tău, unde oamenii chiar în acele momente se în­ghe­suiau în cafenele, iar lam­padarele luminau frumos centrul oraşului. Şi toate astea ţi se păreau ca fă­când parte dintr-un vis - unul incredibil de în­de­părtat.“ Un alt detaliu al groaznicei vieţi în tranşee consta în prezenţa şobolanilor, care se înmulţiseră exponenţial odată cu buna derulare a carnagiului. „Vânătoarea şobolanilor este unul dintre hobbyurile fa­vorite ale santinelei. O bucăţică de pâi­ne este aşezată drept momeală, iar ţeava puştii este îndreptată spre ea sau se mai practică răspândirea prafului de puşcă în găurile lor, care apoi este aprins. Fug din ele chiţăind şi cu blana arsă. Sunt niș­te creaturi hidoase. Odată, cum mer­geam prin ruinele satului Monchy, într-o seară călduroasă, au ieşit din ascun­ză­torile lor într-un număr incredibil de ma­re, parcă erau un covor tapetat cu blă­nurile lor. Unele pisici din satele distruse au preferat să se mute la noi, iubeau pre­zenţa oamenilor.“

 

Jünger a luat parte la nenumărate con­frun­tări foarte sângeroase pe care le descrie cu lux de amănunte. După aproape patru ani de front, moartea camarazilor este des­cri­să aproape fără emoţie. Pentru că şi au­to­rul se aşteaptă să ia acelaşi drum fără în­toarcere. În vara anului 1916, regimentul lui

http://revista22.ro/files/news/manset/default/carte-cosadsadsadrut.jpg

// ERNST JÜNGER
// Storm of Steel
// Penguin Books, 2004

Jünger a fost trimis pe secţiunea de front de pe Somme, unde avea loc o ce­le­bră încleştare între nemţi şi britanici, trei mi­lioane de militari de ambele tabere fiind concentraţi de-a lungul liniei fron­tu­lui (un milion aveau să fie ucişi sau răniţi, făcând-o una dintre cele mai sângeroase bătălii din istorie). Jünger descrie cu mi­nu­ţiozitate structura şi efectele abatorului: nu mai existau tranşee bine definite, ele fi­ind spulberate de artileria britanică. Sol­daţii se adăposteau în imense cratere „pli­ne de uniforme, arme, cadavre. Morţii nemţi erau în spatele nostru, morţii en­glezi în faţă. Oriunde te-ai fi uitat, peste tot, terenul fusese pisat de artileria grea. Nici măcar o brazdă de iarbă nu mai pu­tea fi zărită. Bucăţi de corp omenesc se vedeau peste tot în faţa noastră, braţe, pi­cioare, cranii.“ Orăşelul Combles, dar şi satul Guillemont fuseseră aproape rase de pe suprafaţa pământului. După câteva zile de linia întâi, în care compania con­dusă de scriitor a suferit pierderi acci­den­tale mai degrabă (de la obuzele care că­deau încontinuu) decât ca urmare a vreu­nei confruntări cu englezii, a fost retrasă. Se practica sistemul rotaţiei trupelor pen­tru ca oamenii să nu înnebunească (dacă ar fi supravieţuit fizic). Asta nu înseamnă că unii nu o luau razna. În vara anului 1917, compania condusă acum de Jünger, tâ­năr lo­cotenent, a fost retrasă de pe front şi tri­misă în Cambrai, pentru refacere şi an­tre­nament, Jünger a fost cazat în casa unui bi­jutier francez foarte amabil, care îl ser­vea în fiecare zi cu desert şi cu care bea du­pă-masa ceaiul, jucând cărţi şi spo­ro­vă­ind. Întrebarea care revenea frecvent era: „de ce umanitatea provoacă războa­ie­le?“.

 

Jünger a luat parte, la sfârşitul anu­lui 1917, şi la cea de a doua bătălie a Flandrei, tot împotriva englezilor, compania sa de 80 de soldaţi reu­şind performanţa de a lua 200 de pri­zonieri britanici. Dialogul purtat în limba franceză între Jünger şi un ofiţer en­glez rănit a fost unul cât se poate de ca­valeresc: englezul i-a arătat unde unitatea sa capturase şi îngrijise câţiva militari ger­mani, iar Jünger i-a promis căpitanului en­glez că toţi răniţii vor fi evacuaţi în spa­tele frontului. Cei doi s-au despărţit după ce şi-au strâns mâinile! Nemţii s-au mi­nunat nu neapărat de armele englezilor, ci de proviziile pe care le aveau tinerii mi­litari din Albion: ceai, tutun fin, conserve de carne, cognac. Jünger a luptat alături de oamenii săi, de acum căliţi, dar şi ră­riţi, în nenumărate confruntări din cadrul Marii Ofensive germane de primăvară, declanşată pe Frontul de Vest la 21 martie 1918, menită a învinge de o manieră ca­te­gorică Armata Britanică şi a forţa Franţa să ceară armistiţiul. Măsura era disperată, pentru că fusese luată contra timp, in­trarea în război a Statelor Unite fiind de natură să ofere Antantei uriaşe rezerve uma­­ne şi materiale. Comandamentul ger­man ştia că mai are puţin timp până când tot acest efort de război avea să fie loca­li­zat în Franţa de Nord şi dorea să profite de prăbuşirea Frontului de Est2 şi eli­be­ra­rea unui număr important de 50 de di­vizii (dar un alt milion de soldaţi germani a rămas în Est, având în vedere tur­bu­lenţele şi ambiţiile germane de a domina şi acest spaţiu, inclusiv în România ocu­pată), care a permis comandamentului ger­man să de­ţină superioritatea numerică în Vest. Jün­ger descrie plastic bom­bar­da­mentul care a precedat asaltul liniilor bri­tanice de că­tre trupele de asalt germane (cei mai buni militari fuseseră strânşi în aceste unităţi spe­ciale, care au suferit pier­deri mari, având în vedere că ele deschideau calea ce­lor­lal­te trupe, rămase fără cei mai ex­pe­ri­men­taţi militari), care a făcut ca aerul să fie cald precum cel de vară. Având în ve­dere complexul sistem defensiv pe care am­bele tabere îl construiseră din 1914, ger­manii au dus primele lupte adevărate du­pă ce au trecut de prima linie. Disperarea şi forţa ofensivă a nemţilor, care ştiau că de aceas­tă operaţiune depindea soarta răz­boiului, au dus la spargerea liniei britanice şi avan­sul (dar nu decisiv) trupelor Kai­serului. Jünger sugerează că a ucis un tâ­năr soldat englez: „m-am forţat să mă uit la el de aproape. Stătea acolo, părând chiar re­la­xat. Nu mai era vorba de care pe care. Ade­sea mă gândesc la el, din ce în ce mai mult, odată cu trecerea tim­pu­lui. Sta­tul, care ne uşurează de res­pon­sa­bil­it­ate, nu poate să şteargă şi remuş­că­rile cu care trebuie să învăţăm să trăim. Du­re­rea şi regretul m-au urmărit adânc în vise“. Aceasta este una dintre rarele filosofii şi confesiuni despre moarte şi efectele ei pe câmpul de luptă în cartea lui Jünger.

 

Angajat în confruntări feroce cu trupele de highlanderi scoţieni, Jünger a fost rănit în cursul lup­telor chiar de un compatriot, glonţul trecând foarte aproape de inimă. S-a recuperat după cea de a şa­sea rană, revenind pe front la 4 iunie 1918. Grav rănit în plămâni în vara anului 1918 într-o luptă nemiloasă cu trupele neo-zeelandeze, Ernst Jünger a fost salvat de pe linia unui front fluid, balanţa deja se înclina, încetul cu încetul, de partea An­tantei (nemţii nu mai puteau să-şi în­locuiască cei mai buni soldaţi), şi a fost tri­mis în Germania spre recuperare. Pe patul de spital a făcut un bilanţ sumar al rănilor suferite de-a lungul Primului Război Mon­dial. „Am fost lovit de cel puţin 14 ori, de cinci gloanţe, două schije de obuz, un şrapnel, patru schije de grenade de câmp şi două fragmente de glonţ care mi-au lă­sat douăzeci de urme de răni. În timpul războiului în care s-a tras de atâtea ori în gol, am reuşit să devin ţintă de nu mai puţin de unsprezece ori.“ Mare mi­nu­ne că a scăpat cu viaţă.

 

Volumul se încheie abrupt, Jünger scriind cum, la 22 septembrie 1918, a primit Or­di­nul pentru Merit din partea Kaiserului Wil­helm al II-lea. Cartea lui lui Jünger nu se compară cu manifestul explicit an­ti­răz­boinic al lui Remarque, parcă mai bine struc­turat şi de o calitate literară su­pe­ri­oa­ră, dar are darul de a oferi posterităţii o al­tă mărturie de prim ordin a calvarului su­fe­rit de omul simplu, aruncat în iadul Pri­mului Război Mondial. //

 

Note

 

1. În furtuni de oţel. În limba română ar exista doar o singură traducere a acestei cărţi, în perioada interbelică, după copertă, cu titlul Prin furtuni de oţel. În continuare vom face referire la versiunea în limba engleză a cărţii lui Jünger Storm of Steel (singular), Penguin Books, traducere şi introducere de Michael Hofmann, 2004. Traducerea din limba engleză ne aparţine.

2. Și sub acţiunile concentrate ale bolşevicilor ruşi ai lui Lenin - nu degeaba i s-a permis tranzitul din Elveţia în Suedia.

TAGS : ernst jünger storm of steel penguin books 2004 lenin primul razboi mondial germania
Mai multe din Cultura
Comentarii
tom 2017-07-01
in numarul asta nu mai e reclama la traducerile polirom din colectia penguin? ca alea nu-s recenzii! le puteti cumpara la aproape acelasi pret in orginal azi, prin librarii romanesti, asa ca nu mai bagati in seama marketingul asta ieftin
B. 2017-06-30
In Romania, dupa dezastrul de dupa Al Doilea Razboi Mondial, cand am ramas fara cam o treime din teritoriu - tara cea mai prost tratata, la drept vorbind, in conflictul asta dupa Germania -, comunismul opresiv de inspiratie sovietica si performanta economica, sociala, politica extrem de slaba de 1989, istoria nu e un motiv de mandrie, ca in tarile occidnetale sau Polonia. Se scrie o istorie complexata, autodenuntatoare, si chiar multi intelectuali si istoricii romani cu vederi europene si progresiste, ca sa zic asa, sfatuiesc ca istoria e inutila si ca nu trebuie data mare importanta, ba chiar evacuata din discursul public daca ar fi posibil. Asta e situatia : e asa pentru ca mandria nationala a fost daramata, nu se prea poate privi societatea in trecut si medita la ea, pentru ca e un trecut frustatrat si e foarte greu de explicat multe chestii, cum se face ca ai foste republici sovietice romanesti, teritorii romanesti dobandite de alte state prin pacte sovieto-naziste, comunism rezidual intr-o tara initial putin comunista si multe altele - pe scurt, e greu sa ai o istorie scrisa si o pedagogie istorica relaxata sau chiar inspirationala ca in vest, un scrisa cu rigoare dar si cu mandrie, sa faci filme si seriale ca englezii, sau macar sa publici ca in Germania postunificare opera intriganta a unui soldat ca Junger, destul de nationalist si mistic in ideea lui despre razboi, care a servit toate regimurile germane oricat de nasoale (se stie ca la noile filmul cu Mihai Viteaza facut de comunisti, unul singur mare film istoric, e mentionat doar pentru a se infiera nationalismul lui Ceausescu!...iar un film ca dinastia Tudor cu domitori romani n-o sa vezi prea curand daca vreodata).
Eu 2017-07-07
Cel mai nasol, din perspectiva prezentului si viitorului, este ca dezmembrarea Romaniei dupa Al Doilea Razboi Mondial a creat o regiune mai fragila, mai nesigura, mai saraca...
ion 2017-06-29
Cartile de istorie scrise in ROmania, cu mici exceptii, sunt bune doar de aruncat la foc sau de studiat despre cum nu se scrie istorie si ce gandesc sau nu gandesc niste oameni ramasi in urma intelectual si iesiti dintr-un pseudosistem universitar inchistat, depasit si cu un parfum comunist provincial irespirabil : sunt carti scrise prost in primul rand, incrancenat, simplist, fara deschidere interdisciplinara si globala sau internationala, se repeta intr-una aceleasi truisme, nu sunt la zi cu literatura, scriu istoria ca pe vremea evului mediu citand niste documente si comentand niste evenimente politice, fara sa inteleaga o boaba nici din politica stiintitif, nici din economie, nici din relatii internationale, nici din societate....nu stiu sa chestioneze documentul, care nu e decat un punct de plecare in formularea unei teorii politice, sociologice, economice, sunt pe scurt bune de aruncat la gunoi! nu mai zic ca multe sunt niste facaturi ideologice si zbieratuiri ale unor oameni complexati si incapabili
Bogdan 2017-07-02
10 euro la un venit mediu occidental de 2500 de euro inseamna de 10 ori mai putin decat 20 de lei la un venit mediu romanesc care abia atinge 2500 de lei, corectat cu puterea de cumpărare poate inseamna mai putin, dar adevarul e ca o carte editie de buzunar in vest costa cat o cafea intr-o cafenea buna : la noi ca suntem săraci e scump si sa te autoeduci, plus ca lipsesc colectîle penguin, folio etc de clasici ieftine si accesibile cu totul în romania...s-ă deculturalizat tara, sau poate asa a fost totdeauna...
eu 2017-06-30
In Vest gasesti in editii de buzunar toata operele complete ale casicilor nationali si internationali, la pret de 10 euro, cam 10-20 lei in puterea de cumparare romaneasca (la noi ai cate o carticica de istorie la edituri private care abia ti-o permiti si aia). Cartile astea sunt citite d ela varste fragede, apoi reanalizate si reinterpretate prin teorii moderne - ai continuitate, polemici, inovatie. La noi nici istoricii cu doctorat nu l-au mai citit pe Iorga sau doar la misto. Nici nu il gasesti in afara Bibliotecii Nationale...
Total 6 comments.
3058
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.