Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Frica de Stradă, doar de asta știe PSD. Câteva scenarii
2017-06-17
3
Asistăm, de puține zile, la un război în toată regula purtat în sânul partidului unic. Acolo unde, de la începutul anului, parcă se instalase paradisul.

 

 

Toată lumea lăuda pe toată lumea, Dragnea pe miniștri, miniștri pe conducătorul suprem, guvernarea mergea ca pe roate, oamenii munceau pentru binele țărișoarei, liderul absolut al PSD ne explica pe ecranele Antenelor, la tăbliță, cum va curge lapte și miere pe plaiurile mioritice. Prin martie, Liviu Dragnea ne spune că „apar primele semne privind diferența dintre guvernarea PSD-ALDE și guvernarea tehnocrată.”

 

În Parlament, nu mai spun! Alături de prietenii din ALDE, având o majoritate confortabilă, nimic nu împiedica PSD să ducă poporul spre culmile bunăstării. Te uitai la ei cu oarecare invidie. Domnule, ce oameni uniți! Câtă solidaritate, cât respect! De ce n-o fi așa și Opoziția?, te întrebai. Dragnea cu Grindeanu, în aceeași barcă la partide de pescuit, pozau frumos pentru poporul de pe Facebook. Primul îl învăța pe celălalt cum să dea la știucă. Grindeanu îi promitea șefului său de partid că-i va pune schiurile în picioare și că-l va însoți pe pârtii. Superb!

 

Doar că, ce să vezi, tocmai când ne pregăteam și noi, românașii de rând, să trăim bine, paradisul s-a transformat brusc în iad. Cu „ceaslovul lui Vâlcov” sub braț, liderul absolut ne-a spus scurt că, de fapt, în țară totul merge rău. E un dezastru. Că Guvernul pus de el „pe persoană fizică”, așa cum ne confirmă acum premierul Grindeanu ceea ce știa toată țara de jumătate de an, e incompetent. Că nu a îndeplinit decât 13% din ceea ce scria în programul de guvernare. Că ministerele, cu puține excepții, nu și-au făcut treaba, că nu se poate continua cu bătaia asta de joc față de electorat, față de programul de guvernare. Și nici nu se apucase Darius Vâlcov de citit din ceaslov, în ședința de miercuri a Comitetului Executiv al PSD, evaluarea Guvernului făcută de mai-marii PSD, că mai toți miniștrii își scriseseră deja demisiile. Mai puțin premierul Grindeanu și încă vreo doi-trei, dar unii au mai cedat între timp. De exemplu, Tudorel Toader, ministrul Justiției, pentru care o noapte de meditație l-a făcut să își arate solidaritatea față de colegii lui deja demisionari.

 

Apoi a urmat duelul dintre Grindeanu și Dragnea, din care aflăm numai grozăvii. „PSD e sub asediu”, „Grindeanu nu mai e el. E o unealtă”, așa ni-l caracterizează acum Dragnea pe premierul pe care, până mai deunezi, tot el îl garanta. De la Sorin Grindeanu aflăm că Liviu Dragnea „se agață disperat de funcții, în speranța că asta îl va salva de trecut”, „a decis să dărâme un guvern legitim, pe care tot el îl lăuda și l-a pus”, că a „fost la șprițuri cu oamenii serviciilor” și că „e singurul care poartă responsabilitatea acestui dezastru politic”. Cuvinte grele care te fac să te întrebi dacă nu cumva și știuca din pozele postate pe Facebook de foștii camarazi Dragnea-Grindeanu a fost doar o poveste pescărească.

 

Cum s-a ajuns de la imaginea asta frumoasă la situația halucinantă de acum? Simplu. Grindeanu nu vrea să ia mâinile de pe butoanele Palatului Victoria. În consecință, Dragnea depune moțiune în Parlament, pentru a-și trânti propriul guvern. Un teatru absurd la care România a fost târâtă cu forța în sala de spectacole. Ce se mai poate face după votul de săptămâna viitoare privind moțiunea? O variantă este ca moțiunea să nu treacă, iar un rol important îl va juca UDMR, care a anunțat că duce tratative cu toate forțele politice, inclusiv cu Sorin Grindenau. La fel de importante vor fi și negocierile pe care Victor Ponta, amicul de suferință a lui Grindeanu, numit, vineri, noul secretar general al Guvernului, le va purta cu prietenii lui din Parlament. Dacă scenariul acesta va fi adevărat, Grindeanu își poate face guvern, însă dacă va fi vorba despre o remaniere extinsă, ca urmare a demisiei a aproape întregului Guvern, va trebui să-și treacă noii miniștri prin Parlament. Cu un PSD deja lovit de o moțiune eșuată, cuplul Grindeanu&Ponta ar avea șanse mari să obțină „miruirea” noului Guvern la Casa Poporului.

 

A doua variantă, moțiunea trece și pică Guvernul Grindeanu. Pentru asta, este nevoie de cvorum și de jumătate plus unu din voturile parlamentarilor. Iar cifrele arată așa: din cei 464 de parlamentari câți are actualul legislativ, 221 sunt social-democrați. Așadar, Dragnea mai are nevoie doar de 12 aleși, care îi pot veni din tabăra ALDE, unde sunt 26 de senatori și deputați. Acest scenariu, însă, este pur teoretic, valabil doar în situația în care nimeni din PSD nu trădează, o variantă puțin probabilă dacă ținem cont de faptul că deja unele filiale ale partidului, Iași și Timiș, s-au delimitat, în ultimele zile, de Dragnea.

 

În ambele situații, că trece sau nu moțiunea, un rol important îl va avea președintele Klaus Iohannis, care ar putea purta propriile negocieri în privința formării viitorului Guvern. Ținându-se departe de răfuiala din interiorul PSD, arătând că, așa cum spune Constituția, țara are, în acest moment, premier în funcție, Iohannis a sfătuit clasa politică aflată la putere să-și rezolve problemele interne și să scoată țara din criza fără precedent în care a aruncat-o. În cazul în care Guvernul Grindeanu este trântit la vot, președintele are varianta să impună un premier – fie dintre membrii coaliției de guvernare, dar mai „spălat” decât ar putea propune Dragnea&Grindeanu, fie un tehnocrat. Cuvântul lui Iohannis ar putea atârna destul de greu pentru că, în situația unor alegeri anticipate, PSD-ALDE ar risca să piardă majoritatea confortabilă din Parlament. E greu de crezut că rezultatele spectaculoase din decembrie 2016 s-ar repeta acum, dacă ținem cont de Ordonanța 13, de faptul că, în doar jumătate de an, PSD și ALDE au dat în gard cu propriul guvern, de Legea salarizării, care i-a sărit, anul acesta, pe profesori și pe medici, sau de Legea grațierii, batjocorită în Parlament.

 

Șeful statului ar avea câteva argumente importante pentru a impune un premier, iar actualii lideri ai coaliției, Dragnea și Tăriceanu, pot fi bătuți chiar cu armele lor: au dovedit, în doar șase luni, că guvernul pe care îl prezentau românilor ca fiind cel mai bun pe care partidele lor îl puteau da și pe care l-au girat până acum câteva zile a băgat țara în criză politică. Un guvern tehnocrat ar avea, însă, „păcatul” că i s-ar pune constant piedici în Parlament, proiectele ar stagna, la fel și țara. Pe de altă parte, acesta ar fi prețul pe care PSD și ALDE l-ar plăti pentru dezmățul politic la care asistăm de când au preluat puterea.

 

Mai grele ar fi negocierile președintelui Iohannis cu Sorin Grindeanu, în cazul în care moțiunea pică, acesta având libertatea de a-și face singur Cabinetul, depinzând de votul din Parlament. Dacă ne gândim la prima alegere făcută de Grindeanu după ce l-au părăsit miniștrii, să-l resusciteze pe Vicotor Ponta și să-l numească șeful SGG, este limpede ce va urma. Garda veche din PSD, care a dat lovitura în 2012 printr-o manevră politică perversă, ajunge din nou la putere. Pleacă ai noștri, vin ai noștri, cam asta va fi. Membrii de partid se vor descotorosi repede de Dragnea, pentru a nu scăpa din mână pâinea și cuțitul puterii.

 

Pentru țară, însă, niciun scenariu nu pare optimist. Nici cu un guvern format de Dragnea și Tăriceanu care, așa cum ne-a asigurat liderul PSD, ar fi alcătuit aproape din aceiași miniștri ca cei de până acum, dovediți deja în partid ca fiind foarte slabi. Nici cu unul garantat de Grindeanu și de Ponta. Iar un Guvern tehnocrat ar asigura, cel mai probabil, o simplă mentenanță, fiind faultat constant de găștile din Parlament.

 

Un lucru, însă, este sigur, în cazul în care PSD, prin Grindeanu sau Dragnea, va forma Guvernul: opoziția reală va rămâne Strada, pentru că opoziția politică s-a dovedit impotentă după alegerile din decembrie 2016. Cei care au reușit, în ultimii ani, să mai frâneze PSD, să împiedice schilodirea legilor în favoarea infractorilor, să forțeze demisia Guvernului Ponta, după tragedia din Colectiv, au fost protestatarii. Greul guvernării va rămâne pe umerii Străzii. Atât cât Strada va mai exista. Doar că am văzut deja nivelul de rezistență la care a ajuns „partidul iubit”. Un singur PSD-ist, Grindeanu, a reușit, într-o zi, să doboare Guvernul pus „pe persoană fizică” de Dragnea, lucru care nu le-a ieșit, în iarnă, celor 600.000 de oameni care au participat la „protestul luminilor”. Dar s-ar putea ca frica PSD să se măsoare, acum, într-o Stradă cu milioane de români. 

TAGS : dragnea grindeanu guvern PSD ponta iohannis strada
Recomandari
Comentarii
Stefan 2017-06-17
Actuala criza arata natura profund MAFIOTA a politicii din Romania. Clanuri, familii, executii. Deocamdata fara pistoale. Deocamdata.
Joaquin Murieta 2017-06-17
Cauza crizei este Iohannis si Grindeanu prea slugarnic cu Iohannis. Cei 6 000 000 000 de dolari donati de Iohannis lui Trump pentru construirea zidului la granita cu Mexicul au cauzat deficit in bugetul Romaniei care acum nu mai permite majorarile de salarii promise de PSD. O parte dintre acesti bani se vor intoarce in contul lui Iohannis din Elvetia ca mita. Problemele sunt mai vechi inca din guvernarea Ponta care a tradat PSD prin pactul de coabitare cu Basescu. S-a sperat ca Ponta va castiga alegerile dar le-a pierdut si apoi a acceptat cheltuielile extravagante ale lui Iohannis ( triplare de salariu, avione, palate, Mertzan,etc ) Au venit tehnocratii cu alta risipa chiar mai mare decat s-a admis oficial. Acum Grindeanu accepta slugarnic cele 6 000 000 000 de dolari donate de Iohannis lui Trump pentru construirea zidului care fac irealizabil programul PSD de guvernare.
nic 2017-06-18
Omule, ai tras rau pe nas, fugi repede la detox!!!!!
Total 3 comments.
11429
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.