Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Incendiu uriaș la un bloc cu 30 de etaje din Londra: Au fost mobilizați 200 de pompieri
E.B. - - - -
2017-06-14
International
0

În total, 200 de pompieri luptau în cursul nopții de marți spre miercuri împotriva unui incendiu uriaș care devasta un bloc de locuințe cu vreo 30 de etaje din vestul Londrei, au anunțat serviciile de prim-ajutor, potrivit AFP.

 

 

UPDATE: Cel puțin 30 de persoane au fost rănite într-un uriaș incendiu care a distrus în noaptea de marți spre miercuri un imobil de locuințe de 27 de etaje, la Londra, au anunțat serviciile de ambulanță din capitala britanică, transmite AFP, preluată de Agerpres.           

 

Poliția londoneză a precizat că, "deocamdată, numai doi răniți primesc îngrijiri la fața locului după ce s-au intoxicat cu fum".

 

"Poliția, brigada de pompieri și serviciile de ambulanță din Londra sunt la fața locului", a adăugat poliția londoneză.

 

"Patruzeci de mașini de 200 de pompieri au fost chemați la incendiul de la turnul Lancaster West Estate", în cartierul North Kensington, a făcut cunoscut London Fire Brigade.

 

Fotografii publicate de martori pe rețele sociale arată întregul imobil practic în flăcări. Mai mulți martori au afirmat că s-au auzit țipete în interiorul clădirii.

 

Pompierii au fost chemați în jurul orei 01.15 (00.15 GMT) la incendiul care s-a declanșat în acest turn construit în anul 1974. 

TAGS : Marea Britanie Londra incendiu bloc locuinte pompieri raniti
Mai multe din International
Comentarii
Total 0 comments.
520
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.