Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



13- 15 iunie, invazia bestialității
2017-06-13
3
Mai are rost să ne amintim de 13-15 iunie 1990? Da, pentru că este istoria noastră. Şi da, pentru că, în iarna lui 2017, într-o splendidă replică peste timp, manifestația gigant din Piața Victoriei, dar și din multe alte orașe ale țării, a împiedicat mârșăviile unui guvern care, „noaptea ca hoții“, punea la cale sugrumarea justiției.

Ads by google

 

În urmă cu 27 de ani, chiar în aceste zile, de 13-15 iunie, Bucureștiul devenea scena unei sălbatice re­primări a manifestației din Piața Universității, începută în 22 aprilie. O manifestație maraton, un fenomen, o agora a acelor vremuri. Dec­ep­ționați și revoltați de manifestările ne­de­mo­cra­tice ale puterii instalate după revoluție, FSN, oa­menii (în special tineri) se adunau seară de seară în Piața Universității, unde trupele lui Ceaușescu omorâseră primii oameni care strigaseră LI­BER­TATE!, în 21 decembrie 1989. Puterea de atunci era întrupată de Ion Iliescu (în viziunea căruia, de­clarată public, „poate să fie democrație și în­tr-un regim totalitar, dar cu un despot în­țe­lept“) și de FSN (partid și stat totodată), stră­mo­șul PSD-ului de astăzi. Dar mulți voiau ca Ro­mâ­nia să se lepede de toate „binefacerile“ ex­pe­ri­mentului comunist și să înainteze rapid spre ci­vilizație, spre democrație, spre Europa. Aceasta a fost esența protestului din Piața Universității și asta l-a enervat pe Ion Iliescu, făcându-i „go­lani“ pe manifestanți, întrucât visul lui, idealul și proiectul de țară nu vizau decât scaunul lui Ceaușescu pentru sine.

 

Reprimarea, rămasă în istorie sub numele de „mi­neriadă“, a fost precedată de o înscenare de mari proporții după ce manifestația propriu-zisă se stinsese, în Piață nemairămânând decât un grup de vreo 250 de persoane, inclusiv greviști ai foamei, aflați în corturi pe esplanada din fața Teatrului Național. La crăpatul zilei de 13 iunie, 1.000 de polițişti, cu căști, scuturi și bastoane, năvălesc în Piață, calcă în picioare corturile, lo­vesc oamenii cu bastoanele și bocancii, arestează și bagă în dube tot ce suflă. Peste drum, la Ar­hitectură, unde studenții lucrau la planșetă pen­tru diplomă, pătrund polițiști, conduși de per­soane în civil, bat, înjură, distrug și arestează. La scurt timp, are loc și atacul muncitorilor de la IMGB, care sfărâmă, cotonogesc, înjurând, tot ce mai mișca prin facultate. Piața este încercuită de autobuze, camioane cu prelată, mașini de poliție. Starea de spirit a populației devine ex­plo­zivă. Unii sunt indignați de atrocitățile poliției, alții, fideli ai lui Iliescu & FSN, fericiți. Ca într-un manual vivant, de bune practici bolșevice, răz­boiul civil era gata. Au urmat incendieri de au­to­buze, un atac al Ministerului de Interne și, în fine, al Televiziunii, care și-a încetat emisia, fapt nemaipomenit nici măcar la revoluție... Aceste înscenări, numite de către Răzvan Theodorescu, directorul TVR, „lovitura de stat le­gionară“, au prefațat/justificat ve­ni­rea minerilor, vreo 10.000, „ca să ape­re democrația și să restabilească ordinea“.

 

În zorii zilei de 14 iunie, Ion Iliescu îi salută din balconul Palatului Victoria pe minerii conduși de Miron Cozma și îi trimite în Piața Universității „să o ocupe și să planteze flori“... Și mi­nerii, cu răngi, topoare, cabluri cu piu­liță la capăt, au plantat, temeinic și cu sârg. Sute, mii de persoane lua­te la întâmplare, eventual identificate după ochelari și blugi, au fost mo­lestate sângeros și călcate în picioare. Ușile Universității au fost sparte cu târnăcoapele. În scene de grotă, mi­nerii terciuiesc oameni, obiecte, apa­rate, mobilier. Smulg cărți pe care uri­­nează și defechează. Conduși de po­liție sau civili, minerii controlează acte, fac arestări. Sunt salutați de gos­podine înfierbântate, care le dau flori și prăjiturele. În fine, fac praf sediile partidelor de opoziție, PNȚ-cd și PNL, sediul Asociației 21 Decembrie, redacția României libere, Asociația Foștilor Deținuți Politici. În 15 iunie, Ion Iliescu îi adună pe ortaci și își ara­tă „întreaga recunoștință din partea populației Capitalei, pentru prezența dumneavoastră utilă și eficientă“.

 

A urmat aruncarea României de pe harta lumii civilizate. Ani de izolare. Suspiciune. FSN, devenit PDSR, ne-a afundat în mlaștinile stagnării. Cei avi­zați și-au îngroșat averile, pră­du­ind statul. Un val important de oa­meni au părăsit țara, căutându-și ros­tul în alte orizonturi. Piața Uni­ver­si­tății a rămas, însă, locul fierbinte din București pe care oamenii îl ocupă și când sunt nemulțumiți, și când sunt fericiți.

 

Mai are rost să ne amintim de 13-15 iu­nie 1990? Da, pentru că este istoria noastră. În plus, o anchetă judiciară trenează de ani de zile. Și da, pentru că, în iarna lui 2017, într-o splendidă replică peste timp, manifestația gi­gant din Piața Victoriei, dar și din mul­te alte orașe ale țării, a împie­di­cat mârșăviile unui guvern care, „noap­tea ca hoții“, punea la cale su­grumarea justiției. Și, încă o dată da, trebuie să ne amintim, ca să ră­mâ­nem vigilenți cu puterea PSD, pentru că, în configurația genetică a acestui partid, există periculosul mutant „iau-puterea-ca-să-fac-ce vreau-cu-ea“.

TAGS : mineriada 13 - 15 iunie 1990 piata universitatii ceausescu ion iliescu fsn psd pdsr palatul victoria noaptea ca hotii asociatia 21 decembrie romania libera miron cozma pnl razvan theodorescu
Recomandari
Comentarii
julius001 2017-06-15
....."Mai are rost sa ne amintim de 13-15 iunie 1990? Da, pentru ca este istoria noastra".....
13/15iunie 90 vorbeste despre enormul clivaj existent in societatea romaneasca. Prapastia de educatie, informare si nivel de asteptare existent intre segmente de populatie..lucru de care se face vinovata si bruma noastra de intelighentie...sigur, cand vorbim de "invazia bestialitatii" suna ca dintr-un film de sf, dar de fapt vorbim de semenii nostri..copiii "bestiilor" au luat calea occidentului, au dormit pe sub poduri si in gari pentru o slujba prost platita...unii au furat si ne-au facut de ras....multi au muncit corect au trimis bani acasa si au sustinut economia..prin urmare, un examen critic, lucid si fara patima trebuie sa fie directionat spre cei care au profitat de dezordinea, confuzia si arbitrariul lasat in urma de aceste evenimente...
Mircea Ordean 2017-06-13
13 iunie 1990.
.
Omenesc.
.
Nici azi nu se întreabă perdanții de atunci dacă n-au greșit și ei, nițel, pe undeva...

Nuuu...

Se poate, neicusorule, să comiță așa prostie?

.

Veți spune că-s nemodest...

Perfect adevărat!

Dar tot mă aflu dezamăgit de mulți la care căscam gura, după revoluție. Inclusiv la persoane din fruntea revistei 22:


Și mai ne-modest...

Dacă nu te uiți pe unde greșești, al tău pare să fie statul în loc (ceea ce, viața umblînd, înseamnă dat îndărăt... Iar mie unuia nu-mi place să fi trecut anii degeaba, deasupră-ne).
Marius Nicolescu 2017-06-13
De acord, doamna Palade. Are rost sa ne amintim de 13-15 iunie 1990. Adevarat ca este istoria noastra. A lipsit si inca mai lipseste ceva din aceasta istorie a noastra. Da, da. Daca am fi reusit sa-i pedepsim pe vinovati (politisti, civilii-securisti, Iliescu, Razvan Theodorescu, Gelu Voican cu toata Co. lor cu tot am mai fi puput spera sa ne limpezim spiritul national democratic. Asa, ce-am realizat? Iliescu traieste bine merci si ne ranjeste nemernic umilindu-ne cu fiecare ocazie. Credinta mea este ca robii ce nu stiu sa-si pedepseasca multimea de calai vor fi mereu tinuti sub talpa si batjocura acestora. Prea bland acest popor si exagerat de credul si de milos. Dac-ar fi fost pedepsiti calaii din 1990 poate n-am fi avut parte de jaful fara scrupul care a urmat. Si este in continuu proces de desfasurare.
Total 3 comments.
2802
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.